Șeful cel rău iubește

Capitolul 3

 

Septembrie, acum doi ani

– Pat, nu am cu ce să mă îmbrac la petrecere. Trebuie să vii acum, chiar în clipa asta. Eu plec, știi? Noua menajeră pe care ai angajat-o mi-a făcut toate hainele să dispară din dulap. E o nebunie. O concediezi mâine, bine? Nu pot avea de-a face cu oameni care aduc haos în viața mea. Ai înțeles?

Eram la telefon, fumegând în timp ce-mi scotoceam prin garderobă.

Tot din cauza greșelii prostești a noii menajere, toate costumele de care aveam nevoie erau la spălătorie. Cinci sau șase costume formale dispăruseră. Era atât de rău încât trebuia să merg dezbrăcat la eveniment?

Absolut ridicol!

Singura persoană la care m-am putut gândi a fost Pat.

De când Pat intrase în peisaj, totul părea mult mai ușor. Dar astăzi, exista un mic obstacol, deoarece el trebuia să participe la o întâlnire importantă cu un client japonez în numele meu. Era o întâlnire destul de urgentă, iar eu aveam deja un alt angajament la fel de important. Așadar, fu nevoit să meargă.

– De ce s-a întâmplat asta?

– Pentru că menajera ta a trimis toate costumele la spălătorie. Acum, unde ar trebui să găsesc ceva să port la eveniment? Ha, Pat!?

Vocea mea era din ce în cem ai ridicată în timp ce mă plimbam înainte și înapoi, agitat și furios, deschizând și închizând sertare și dulapuri.

– Nu vă faceți griji, domnule Elyes. O să mă duc să vă iau costumul. Doar așteptați-mă. Îl voi aduce într-o oră, oferi Pat o soluție care mă liniștea oarecum:

– Doar fă-o repede, bine?

Patruzeci de minute mai târziu, am fost șocat să-l văd pe Patt intrând cu cardul de acces, ud din cap până în picioare. Am fost luat prin surprindere. Ochelarii lui mari cu ramă neagră erau pătați cu picături de apă. I-a șters repede înainte să și-i pună la loc.

– Uitați costumul, șefu’.

Pat îmi înmână costumul, dar apoi păru să-și amintească ceva și-l trase înapoi.

-Stai, lasă-mă să iau un prosop să usuc sacul din plastic mai întâi.

Se grăbi la baie, luă un prosop și-l șterse rapid. Am rămas acolo, uimit. Era nebun sau doar incredibil de dedicat că a venit prin ploaie și a intrat în casă așa?

– Ești ud leoarcă, i-am spus, enervat, nu pentru că hainele lui erau ude, ci pentru că eram mai îngrijorat că ar putea răci.

– Am uitat, v-am udat covorul.

Pat făcu un pas înapoi, privind în jos la pantofii lui de piele cu inima grea. Îmi întinse costumul pe care l-am luat cu o față severă.

– Mi-a fost teamă că nu voi ajunge la timp, așa că am luat o motocicletă taxi prin ploaie. Dar nu vă faceți griji, costumul este cu siguranță uscat, m-a liniștit Pat.

Apoi l-am întrebat cum a reușit să ajungă aici, și mi-a explicat pe scurt că după ce a închis telefonul cu mine a condus imediat la spălătorie. Dar, ghinion, mașina lui veche s-a stricat pe drum, așa că a trebuit să recurgă la o motocicletă taxi.

– Ești absolut nebun, știi asta? Dar să nu mai faci așa ceva. Drumurile sunt alunecoase când plouă așa. Dacă aveai un accident?

Asistentul meu a încercat să țină costumul uscat în brațele sale, dar propriul său corp nu avea nici un loc uscat. Apa picura din corpul lui Pat, iar el începu să tremure ușor.

Am pus costumul jos și m-am dus în cameră, întorcându-mă cu un tricou negru

negru și un alt prosop.

– Du-te și schimbă-te.

Patt își scoase ochelarii, ezitat o clipă înainte de a accepta tricoul de la mine. El este genul grijuliu, dar la comanda mea, nu a îndrăznit să refuse.

– Grăbește-te. Toată casa se udă.

– Mulțumesc, șefule. Ar trebui să vă pregătiți. Noi s-ar putea să întârziem la eveniment. Vreți să vă conduc eu?

– Pot să conduc singur. Du-te și schimbă-ți hainele că te îmbolnăvești.

Fără ochelarii lui penibili, Pat arăta surprinzător de atrăgător. În acel moment, Pat semăna cu un tânăr proaspăt ieșit din apă, hainele lui stand atârnate de silueta lui subțire, stârnind ceva primar în mine.

La naiba. Lucram cu tipul ăsta de ani de zile. De ce nu am observat că Pat era de fapt destul de fermecător și atrăgător? Întotdeauna mi-a plăcut când zâmbea; lumea părea mai luminoasă. Mai ales când vorbea , cu vocea aceea liniștitoare, făcându-mi viața să pară mai puțin singuratică.

– Vă conduc eu, șefu’.

Pat apăru din nou după ce se schimbă, dornic să se ofere.

Îl priveam diferit acum.

Patt era incredibil de sexy cu cămașa mea pe el. Părul lui umed era un dezastru, dar era atrăgător, iar eu simțeam nevoia să-i prind corpul subțire de canapea și să-l fac să-mi geamă numele.

Cum ar fi Pat în pat?

Blând, lent, sau sălbatic și pasional?

Am ghicit că Pat probabil nu avea un iubit pentru că nu menționase niciodată pe nimeni. Dar era greu să cred că cineva atât de drăguț ca el nu avea o parteneră de pat.

Nu am putut spune ce fel de relații ar avea Pat, cu femei sau bărbați.

Dar asta nu conta.

Ceea ce conta era că Pat era cineva de care eram mulțumit.

– Vrei să conduci?

– Da, șefu’. Traficul este rău. Nu vă duceți singur; nu va face decât să vă frustreze.

Am dat din cap, acceptându-i oferta.

– Ți-e foame? Ar trebui să luăm ceva de mâncare mai întâi? Să sari peste mese nu este bine pentru stomac.

– Este în regulă. Pot mânca la eveniment. Cum rămâne cu dvs.? Vă e foame?

– Mănânc destul de târziu, așa că încă sunt bine… Șefule, scuzați-mă.

Pat se apropie, îndreptându-mi gulerul ușor strâmb. Mi-am plecat instinctiv capul, permițându-i de bunăvoie bărbatului mai mic să-mi ajusteze gulerul. Atingerea accidentală a vârfurilor degetelor sale pe gâtul meu provocă un fior nepotrivit în picioarele mele.

Nimeni nu a avut vreodată grijă de mine așa cum a făcut-o Pat. Nici măcar propria mea mamă nu a acordat atât de multă atenție detaliilor vieții mele. Toți pretindeau că mă iubesc și că le pasă de mine, dar acțiunile lor erau întotdeauna opuse: indiferente și reci.

Trei ani ne apropiaseră pe Pat și pe mine, poate din cauza responsabilităților profesionale, dar mai mult decât atât, era legătura pe care o aveam. Obișnuiam să separ totul în mod clar între muncă și sex, dar acum nu eram sigur dacă mai puteam face asta cu adevărat.

Imagini cu Pat de prima dată când îl văzusem și până acum îmi reveneau în minte, amintindu-mi că nu-l puteam lăsa să plece și că nu-i permiteam să considere pe nimeni mai important decât pe mine.