Reprimându-și entuziasmul, Kouki a folosit în mod conștient un ton mai calm decât de obicei, sperând să pară demn de încredere.

– De unde ai numărul ăsta de telefon?

Deoarece nu putea spune adevărul, a răspuns cu blândețe:

– Mă tem că nu pot dezvălui acest lucru din cauza obligațiilor de confidențialitate.

Menționarea “confidențialității” îi determina de obicei pe oamenii obișnuiți să nu mai cerceteze, gândindu-se că “nu se poate face nimic”.

– Înțeleg… înțeleg.

Din fericire, Kourogi a părut să accepte această explicație și a renunțat la subiect.

– Ai menționat că este vorba despre Aya… Care este problema mai exact?

Cercetând cu precauție, Kourogi a întrebat, iar Kouki a răspuns cu o întrebare proprie:

– Ești conștient că Aya-san a decedat, aşa e?

– Da, am fost contactat de poliție. Mi s-a spus că a fost o sinucidere…

Vocea lui Kourogi părea ruşinată. Se părea că se simțea vinovat pentru Aya.

Deoarece Kourogi era un civil, probabil că nu înțelegea că jurisdicțiile poliției erau strict împărțite pe zone și probabil că nu își amintea că un ofițer de la secția de poliție Midtown South îl contactase inițial.

– Da, dar au fost descoperite noi dovezi. Și acum există o posibilitate să nu fi fost o sinucidere.

– Nu a fost o sinucidere? Atunci, a fost un accident?

– Nu.

Kourogi a gâfâit audibil la celălalt capăt al firului.

– Nu-mi spune… Vrei să spui că era o crimă?

– Nu am ajuns încă la această concluzie. Suntem doar în stadiul în care a devenit o posibilitate.

– Ce fel de dovezi au fost descoperite?

– Nu pot discuta despre asta la telefon. Cu toate astea, în legătură cu noile dovezi, există o problemă pe care trebuie să o confirmăm urgent cu dumneavoastră, motiv pentru care v-am contactat. Îmi pare rău să vă deranjez la această oră târzie, dar ați putea să vă faceți timp pentru noi?

– Chiar acum?

Chiar și pentru o anchetă a poliției, acesta era un timp nerezonabil.

Simțind ezitarea lui Kourogi, Kouki a pus presiune, spunând:

– În funcție de rezultat, acest lucru s-ar putea transforma într-o problemă serioasă care ar putea afecta funcționarea viitoare a firmei dumneavoastră.

Kourogi a oftat încă o dată.

– Am înțeles. Pot să vă dau treizeci de minute.

Kouki și-a strâns bine telefonul în semn de triumf.

– Vă mulțumesc pentru cooperare. Nu vreau să vă deranjez cerându-vă să ieșiți, așa că voi veni eu la dumneavoastră. Unde ar trebui să ne întâlnim?

***

Kourogi a specificat barul de la ultimul etaj al unui hotel de lux din High Midtown.

Se ştia că acest hotel era locul obișnuit al lui Kourogi, unde stătea aproximativ o treime din an. Era singur și avea o situație financiară comodă, așa că viața la hotel era mai convenabilă pentru el.

Conform site-ului web al hotelului, barul, locul lor de întâlnire, era deschis până la ora 3:00 dimineaţa. Dar era deja trecut de ora 2:00 dimineaţa, așa că nu mai era mult timp.

Kouki și-a parcat mașina pe un loc nepermis de lângă ușa de acces a hotelului. A dat un bacșiș portarului care se apropia, spunând:

– Mă voi întoarce în 30 de minute, așa că vă rog să o lăsați aici.

Dacă mașina ar fi fost dusă în parcarea subterană, recuperarea ei ar fi luat timp.

Holul de la intrare, deja izolat de salon, era aproape gol, cu excepția câtorva angajați de la curățenie și a lucrătorilor din schimbul de noapte. Nu era niciun semn de oaspeți ai hotelului.

Kouki s-a grăbit să traverseze holul slab populat și a apăsat butonul liftului când a ajuns în hol. A urcat în cabina goală când ușile s-au deschis și a apăsat butonul pentru etajul 25. Ascensiunea lentă a liftului îl enervează, dar rezistă impulsului de a se agita și, în schimb, folosește timpul pentru a-și organiza gândurile.

(Faptul că şi Kourogi era de acord să se întâlnească alături de mine înseamnă că nu este în prezent alături de Honjou-san… aşa e?)

Azi mai devreme – sau, mai exact, ieri, deoarece data se schimbase – se întâlniseră cu siguranță după ora 18:30. Cunoscându-l pe Amane, nu avea cum să rateze șansa de a lua legătura cu noua sa țintă.

Poate că s-au întâlnit, dar s-au despărțit deja, iar Amane s-a mutat singur în altă locație? Sau este posibil ca şi Kourogi să-l fi reținut cumva pe Amane și să-l fi închis în camera sa de hotel?

În orice caz, Kouki se hotărâse deja să folosească toate mijloacele necesare – chiar și forța – pentru a-l determina pe Kourogi să vorbească și să-i dezvăluie locul unde se afla Amane.

Chiar când a luat această decizie, s-a auzit un sunet slab liftul a ajuns la ultimul etaj. Fără să aștepte ca ușile să se deschidă complet, Kouki a pășit afară. Restaurantul Sky, care oferea o vedere panoramică asupra orașului, se închisese deja la ora 1:00 dimineaţa. Urmărind semnele din direcția opusă, nu a durat mult până când a văzut intrarea în bar.

Stând la peretele despicat care servea drept intrare discretă, Kouki a aruncat o privire înăuntru. Barul era îngust și primitor, cu o tejghea din lemn în spatele căreia stătea un barman singuratic. Înăuntru se aflau trei clienți: doi străini așezați împreună pe partea dreaptă, adânciți în conversații cu barmanul. Separat de patru scaune goale, un bărbat singur stătea la capătul stâng al tejghelei, sorbind dintr-un pahar. După silueta sa generală, Kouki îl recunoscu pe acest bărbat drept interlocutorul său.

Intrând în bar, Kouki s-a apropiat discret de Kourogi din spate, în unghi.

– Kourogi-san.

Kourogi se întoarse să-l privească, tenul său închis la culoare arătându-și surprinderea.

– Tu ești detectivul?

Kouki și-a băgat mâna în geacă și și-a scos legitimația de polițist, deschizând-o.

– Sunt Kariya de la prima echipă a secției de poliție Downtown Est.

După ce a aruncat o privire între fotografia din buletin și chipul lui Kouki, Kourogi s-a prezentat.

– Eu sunt Kourogi.

– Vă mulțumesc că v-ați făcut timp să mă întâlniți. Deoarece acest loc nu este ideal pentru o conversație privată, te superi dacă ne mutăm în altă parte?

– A… sigur.

Kourogi părea să-și fi amintit cuvântul “confidențialitate” și a dat din cap. S-a ridicat de pe scaun și i-a spus barmanului:

– Pune-l pe nota de plată a camerei mele.

Barmanul a dat un semn politicos din cap și i-a urat:

– Noapte bună.

– Unde ai vrea să vorbim?

– Salonul și restaurantul Sky de la primul etaj sunt deja închise. Dacă ești de acord, aș aprecia dacă am putea vorbi în camera ta.

– S-ar putea să fie cel mai bine, era de acord Kourogi, considerând probabil că unele detalii ale conversației lor nu ar fi potrivite pentru a fi auzite de alții. El s-a conformat cu ușurință și a spus:

– Camera mea este la etajul 23, apoi a arătat drumul.

Au intrat amândoi în lift, iar Kourogi și-a introdus cardul cheie în fantă înainte de a apăsa butonul “23”. Etajul 23 era un etaj de club, accesibil doar celor care aveau un card cheie.

Când liftul a început să coboare, Kouki a observat că şi Kourogi îl privea din lateral. L-a întrebat:

– S-a întâmplat ceva?