Kouki a format pe loc numărul de telefon mobil pe care îl obținuse de pe cartea de vizită. Cu toate astea, Kourogi nu a răspuns. După opt sunete, apelul a trecut la mesageria vocală.

Așteptând semnalul sonor, a lăsat un mesaj: “Acesta este numărul de mobil al lui Kourogi-san? Numele meu este Kariya de la Departamentul de Poliție Downtown Est. Sun în legătură cu Aya-san, care era afiliat agenției dumneavoastră, “Chance Promotions”. Puteți să mă sunați înapoi? Oricând este bine. Voi aștepta.”

Tot ce putea face Kouki acum era să spere că şi Kourogi va reacționa la menționarea lui “Aya” și va răspunde la apel.

Potrivit fostului manager Shimokawa, Kourogi era cel care a ordonat ca Aya să fie distribuită pentru petrecerea cu băutură. În calitate de președinte al firmei, acesta ar fi trebuit să fie conștient de moartea lui Aya, care se afla sub conducerea sa. Având în vedere că poliția sunase în legătură cu Aya, Kourogi ar fi fost curios să afle conținutul. Kouki era convins că, după ce va asculta mesajul vocal, Kourogi îl va contacta.

Cartea de vizită a lui Kourogi conținea doar numele firmei, funcția sa, numele și numărul de telefon mobil. Fără a-i cunoaște adresa, vizita la domiciliu nu era o opțiune. Tot ce putea face Kouki acum era să aștepte ca şi Kourogi să îl contacteze.

– Aah…

Oftând adânc, Kouki a verificat ora pe ecranul principal al telefonului său după ce a închis apelul.

12:35, noaptea.

Trecuseră mai bine de șase ore de când Amane dispăruse de la secția de poliție. Dar încă nu se știa nimic de el și nu se întorsese acasă.

(Sper că nu a fost prins în vreo încurcătură…)

Kouki se plimba agitat prin sufragerie cu telefonul în mână, așteptând un contact de la Kourogi sau Amane. Poate că ar fi trebuit să-și păstreze puterile, dar nu putea sta locului. Gândul că Amane ar putea fi în pericol chiar în acel moment îi strângea pieptul de anxietate. Nu putea rămâne nemișcat nici măcar o clipă. Incapacitatea lui de a face ceva era enervantă și patetică…

(Dacă i-aș fi cerut lui Amane datele de contact ale lui Crow…)

Dacă ar fi făcut-o, Crow, brokerul de informații, ar fi putut folosi rețeaua sa subterană pentru a afla unde locuia Kourogi. Cuprins de regret, Kouki își strânse telefonul cu putere.

Când aflase prima dată că Amane cumpărase informații de la Crow în schimbul banilor, îl mustrase pentru încălcarea codului de conduită. Folosindu-se de regulile rigide drept scut, Kouki îl certase pe Amane, dar acesta îl mustrase cu răceală.

“Dacă stai pe cai mari, nu-i vei înțelege niciodată pe oamenii pe care ar trebui să-i protejezi. Coboară aici și murdărește-ți pantofii eleganți.”

Cuvintele lui Amane, care mergeau la esența lucrurilor, l-au determinat pe Kouki să-și dea seama că el încă se afla “sus”. Amane îl învățase că existau perspective pe care nu le putea vedea de sus.

Nu și-a imaginat niciodată că acel moment, când partenerul său necruțător l-a târât adânc în adâncurile orașului, va fi un punct de cotitură în viața sa. Dar acela era momentul în care a început să se schimbe.

Acum, dacă ar fi să-l salveze pe Amane, Kouki ar fi dispus chiar să își murdărească mâinile, chiar dacă asta ar însemna să încalce legea. Nu ar ezita să întoarcă întreaga lume împotriva lui.

Privind în urmă, înainte de a-l întâlni pe Amane, Kouki era ruşinos de ignorant. Credea că înțelege cum funcționează lumea, dar, în realitate, nu știa nimic.

Dacă nu l-ar fi întâlnit pe Amane, ar fi rămas mulțumit cu înțelegerea sa superficială a unor Omega Rătăcitori care căzuseră prin crăpăturile plasei de siguranță. Nu s-ar fi obosit să afle mai multe.

De asemenea, el nu ar fi cunoscut adevăratul sens al iubirii cuiva.

Încă din adolescență, Kouki a avut întotdeauna un partener romantic. Și se mândrea cu bogata sa experiență.

Dar acum, privind în urmă, și-a dat seama că niciuna dintre acele relații nu era autentică. De aceea niciuna dintre ele nu durase. Întotdeauna era capabil să se despartă de ele fără prea multe conflicte, uitându-le repede odată ce au ieșit din viața lui.

Dragostea adevărată, însă, era chinuitoare.

Chiar dacă știa că urmărind pe cineva îl va determina doar să fugă, nu s-a putut opri.

Când erau despărțiți, simțea un gol. Era ca și cum o parte din inima lui era smulsă.

Doar o conexiune fizică nu era suficientă.

Chiar și atunci când se îmbrățișau, ceva tot lipsea. Își dorea la nesfârșit mai mult, încercând cu disperare să umple golul.

Fiecare gest, fiecare cuvânt al lui Amane, îi stârneau emoții. Se supăra irațional pentru lucruri mărunte, rănit ca un adolescent îndrăgostit, incapabil să își controleze obsesia. Își expunea cele mai urâte laturi ale sale și cădea în dezgust de sine, pierzând chiar nopți nedormite din cauza asta.

Nimic nu a mers așa cum și-a dorit el. Nimic nu a funcționat.

Acum, că experimentase dragostea adevărată, Kouki își dădea seama cât de urât, mic și îndepărtat era de genul de persoană cu suflet mare la care aspirase dintotdeauna.

Totuși, chiar și așa, nu putea renunța.

Știa, în mintea lui, că tăierea legăturilor îi va aduce liniștea.

(Dar… pur și simplu nu pot renunța…)

Cu două luni în urmă, când Kouki l-a întâlnit pentru prima dată pe Amane, nu și-ar fi putut imagina că într-o zi va simți asemenea sentimente pasionale față de el.

Chiar dacă acest moment era dureros, nu dorea să revină la persoana care era înainte de a-și întâlni “sufletul pereche”.

Nu voia să se întoarcă la acea perioadă în care, neavând niciodată experiența eșecului, avea un sentiment exagerat al valorii de sine, crezând că era normal ca ceilalți să îl accepte.

Pierdut în gânduri pentru că se oprise din mers, Kouki nu și-a dat seama imediat care era sunetul pe care îl auzea.

Readus la realitate de soneria persistentă a notificării, Kouki și-a privit telefonul. Numele lui Kourogi a apărut pe ecranul de pornire, cândva negru.

(Un apel de la Kourogi!)

În grabă, a apăsat pe butonul de răspuns. A respirat adânc și a lipit telefonul de ureche.

– Alo?

“…”

Nu a existat niciun răspuns imediat. După câteva clipe de tăcere, o voce îndoielnică a întrebat:

– Vă răspund la apelul din mesajul vocal… Chiar sunteți de la poliție?

Era vocea lui Kourogi. Kouki își strânse pumnul într-un triumf tăcut.

– Numele meu este Kariya, de la primul echipaj al secției de poliție Downtown Est. Îmi cer scuze pentru că am lăsat un mesaj la o oră atât de târzie.