(În primul rând, să fiu lăsat însărcinat de tipul ăsta iese din discuție.)

În timp ce Amane scutura din cap, era îmbrățișat strâns din spate din nou. “Tipul ăsta chiar nu are nicio speranță.” Și simte ceva tare apăsându-i pe fund prin prosop.

– Ești… foarte tare din nou, să știi.

– Îmi pare rău… Când eram aproape de tine, m-am excitat din nou.

Amane era exasperat de mormăitul plin de scuze.

În cazul lui Kouki, pastilele Alfa nu aveau niciun efect. Iar el se excita indiferent de chemarea dorinţei – nu avea cum să lase garda jos.

Dar mai aveau încă o oră până la schimbul lor. Nu e ca și cum ar fi putut dormi oricum.

Așa că de ce să nu-și petreacă acest timp intermediar îngăduindu-și plăcerea?

Amane îi smulse mâinile lui Kouki din îmbrățișare și se întoarse cu fața la Alfa cel atrăgător cu părul umed.

– Din moment ce ne-am dat atâta osteneală să o scoatem pe toată, de data asta absolut nicio eliberare înăuntru, bine?

– Bine.

Kouki, cu ochii lui gri-albăstrui strălucitori, a răspuns imediat, apoi l-a tras pe Amane aproape, sărutându-l.

***

– S-a înseninat. Vreme perfectă pentru o plimbare cu mașina, a spus Kouki cu o voce caldă, apucând volanul în timp ce părul său de culoare castanie flutura.

Deși plouase abundent timp de trei zile până ieri, azi era o zi senină, ca de vară. E perfectă pentru o plimbare cu mașina.

Amane, cu cotul sprijinit pe geamul lateral complet deschis, își întredeschise ochii în vântul plăcut care sufla dinspre mare.

Trecuseră zece zile de la acea zi – o zi care se simțea ca și cum un an de probleme era condensat într-o singură zi.

Dovezile fizice pe care le aveau – înregistrarea mărturisirii lui Kourogi prezentată de Kouki, imaginile de pe mini-camera pe care Amane o ascunsese în cască și înregistrarea vocală a mărturisirii crimei lui Aya (doar această parte) – îi forțaseră pe cei trei Alfa să își mărturisească toate crimele. Nu doar dovezile fizice. Dar și faptul că făptașii suferiseră daune fizice și psihice semnificative părea să-i fi împins să-și recunoască vinovăția.

În plus față de drogul de viol, chirurgul plastician cu ochelari cu rame negre a mărturisit și uciderea lui Aya.

O copie a declarației de la interogatoriu le-a fost trimisă lui Amane și Kouki de către detectivul veteran care condusese raidul asupra clubului secret, cu o notă pe care scria “Confidențial”. Se pare că, în calitate de detectiv, el s-a gândit că aceștia ar fi vrut să afle detaliile cazului în care fuseseră implicați.

Urma mărturisirea suspectului, adică a chirurgului plastician cu ochelari cu rame negre:

La aproximativ o jumătate de an după ce a violat-o pe inconștienta Aya, suspectul a rugat o femeie însărcinată, clientă a clinicii sale estetice, să-i spună: “Copilul din burta mea este copilul tău”.

Femeia însărcinată, Aya, a susținut următoarele:

Din întâmplare, văzuse un interviu cu el într-o revistă, iar amintirile fragmentate ale incidentului de la hotel au reapărut. Și aflase că el era un Alfa. Ea nu i-a iertat fapta josnică și nici nu a căutat o relație conjugală. Dar voia ca şi copilul, care avea 50% șanse să fie un Alfa, să primească o educație adecvată de Alfa. Pentru asta, ea avea nevoie ca el, tatăl, să recunoască copilul.

Cu toate astea, suspectul nu putea accepta cererea lui Aya. Pentru că exista, de asemenea, o șansă de 50% ca şi copilul să fie un Omega. Dacă ar fi refuzat să recunoască şi copilul doar pentru că era un Omega, Aya, furioasă, ar fi putut dezvălui presei incidentul cu drogul violator. Asta ar fi problematic. Clinica cosmetică nu-și putea permite să întoarcă femeile împotriva acesteia.

Cu reticență, el a convins-o pe Aya spunându-i: “M-am îndrăgostit nebunește de tine după ce ți-am văzut fotografiile în gravură. Iar sentimentele mele au continuat să crească atunci când ne-am întâlnit. Te-am dorit cu disperare și am recurs la o metodă josnică. Regret asta. Îmi asum responsabilitatea”. Pe măsură ce el își exprima în mod repetat remușcările ori de câte ori se întâlneau, îi dădea produse pentru copii drept cadouri pentru copil și discutau împreună numele copilului, ea a început treptat să aibă încredere în el. El a vizitat în secret apartamentul ei de câteva ori și a obținut o cheie de rezervă.

De fiecare dată când vizita apartamentul, purta mănuși subțiri din piele. Îi spusese Ayei: “Pielea mea este sensibilă și devine aspră, așa că port mănuși pentru a o proteja”, dar, în realitate, era o măsură pentru a evita să lase amprente în cameră.

Și în acea noapte fatidică, păstrându-și planul ascuns în inimă, a vizitat apartamentul lui Aya.

“Brusc am simțit nevoia să te văd”.

Aya era surprinsă de vizita bruscă, dar i-a pregătit totuși un ceai cu lapte.

Când Aya a părăsit camera, el a adăugat în ceașca ei un medicament pentru somn de la clinica sa. În timp ce vorbeau, Aya a început să adoarmă și curând și-a pierdut cunoștința. El a dus-o pe Aya inconștientă la baie, unde a umplut cada cu apă și a scufundat-o. După ce a confirmat moartea ei, a spălat și a șters cele două căni și le-a pus înapoi în dulap. După ce a părăsit camera, a folosit cheia de rezervă care îi era dată pentru a încuia ușa și apoi a aruncat cheia.

Toate aceste sarcini erau efectuate cu mănuși, desigur.

Nota adăugată de detectivul veteran spunea: “Am reușit să obținem o mărturisire. Dar este un drum lung până când cei trei suspecți vor fi judecați și condamnați conform legii”.

Și el, cu lunga sa carieră de detectiv, știa că existau mari șanse ca rudele Alfa puternice ale făptașilor să facă să dispară crimele lor.

Cu toate astea, clubul secret era percheziționat și închis. Clienții și personalul erau evacuaţi în două zile. Dar agitația le expusese hobby-urile secrete familiilor și cunoscuților lor, supunându-i unor sancțiuni sociale.

Kourogi Masashi era, de asemenea, reținut sub acuzația de complicitate la agresiune sexuală, și era interogat în centrul de detenție. Fără să aștepte rezultatele punerii sub acuzare sau nepunerea sub acuzare, reprezentantul “Chance Promotions” era înlocuit cu altcineva. Clinica cosmetică “Ochelarii cu rame negre” își suspendase, de asemenea, activitatea din cauza arestării reprezentantului său.

Încet, dar sigur, lumea se schimba.

Ar putea fi o luptă inutilă. Dar dacă ar renunța, ar fi sfârșitul.

Trebuiau să continue să lupte, să creadă în asta.

Așa cum spusese odată Kouki, Amane credea că va veni ziua în care vor putea trece de barierele categoriei de gen.

– Aseară, am sunat-o pe Mizuki și i-am raportat despre cazul Aya.

Auzind numele lui Mizuki menționat cu dezinvoltură, Amane și-a amintit de chipul actriței populare care era omniprezentă în reclamele TV, reclamele online și semnalizarea digitală – Mizuki Andou.

Privind în urmă, un telefon de la ea era începutul a tot.

– I-am dat doar concluzia, omițând detaliile. Era șocată să afle că şi cauza morții Ayei era crima. Dar părea ușurată că suspecții erau arestați. O, da, a avut un mesaj pentru tine, Honjou-san. “Datorită eforturilor tale, am reușit să găsesc o soluție. Vă mulțumesc foarte mult pentru munca depusă.”

– Înțeleg.

– A spus că va lucra din greu la visul ei de actriță, inclusiv la rolul lui Aya.

– Mizuki Andou este steaua speranței pentru Omega.

– Da, este adevărat. Dar pentru mine, Honjou-san este singura mea stea și idol.

Amane i-a aruncat bărbatului o privire laterală. Dar expresia lui Kouki era foarte serioasă, ceea ce cu greu părea o glumă.

– Asta e înfiorător.

Kouki a chicotit și a ridicat din umeri.

– Îmi pare rău. Nu m-am putut abține să nu fiu sincer. Aproape am ajuns la locul respectiv, aşa e?

Recunoscând peisajul cunoscut de dincolo de parbriz, Amane a dat din cap.

Ultima dată când era aici era  cu exact un an în urmă.

Atunci, venise singur.

– Voi putea în sfârșit să vorbesc cu soția și fiica lui. Vreau să le povestesc cum am devenit detectiv după ce el mi-a salvat viața și cât de credincios și de bun era atunci. Și că el era întotdeauna eroul meu…

Cu ochii lui gri-albăstrui strălucind, Kouki vorbea cu entuziasm. Se pare că, pentru că visul său de mult timp se împlinea, moralul său era ridicat de dimineață.

– Mă bucur foarte mult că am avut amândoi zi liberă azi. Faptul că am putut să-i vizitez mormântul la comemorare împreună cu Honjou-san este cel mai fericit lucru pentru mine.

Amane a aruncat o privire în lateral către Kouki, care arăta cu adevărat fericit, și a vorbit pentru sine:

– Şi pentru mine…

Era încă dificil pentru el să-și pună toate sentimentele în cuvinte. Nu putea schimba asta atât de ușor.

Dar simțea că nu era nevoie să se grăbească.

Kouki îl aștepta răbdător.

Uneori mergând alături de el, alteori păzindu-i spatele, așteptând versiunea sinceră a lui.

Ca un partener.

Ca un “suflet pereche”.

– A, este casa cu acoperișul verde de acolo?

Kouki a arătat spre parbriz.

Probabil pentru că Amane sunase mai devreme să spună că aproape ajunseseră, soția și fiica lui Odagiri stăteau în fața casei cu un singur etaj, cu floarea-soarelui ce era în grădină.

– Da… Fiica a crescut mai înaltă anul acesta.

Observându-i, cei doi le-au făcut semn cu mâna. Pe fața lui Amane a apărut un zâmbet senin, natural. Era diferit de expresia sa obișnuită, cinică sau închisă în sine.

– Final –