Totuși, Kouki detectase cea mai slabă urmă de feromoni Omega, intrase în scenă și speriase ținta. Din fericire, Kourogi era aproape complet încolțit…

Pe măsură ce Amane își amintea succesiunea evenimentelor, furia care se potolise momentan începu să fiarbă din nou. L-a privit cu înverșunare pe bărbatul care stătea în fața lui.

– Ai speriat ținta de care am reușit în sfârșit să mă apropii. De ce ești atât de supărat? Chiar crezi că “am vrut” să mă alătur acelui bătrân Alfa bronzat și murdar? I-am tolerat atingerile dezgustătoare ca să aflu cauza morții lui Aya!

– Înțeleg asta… dar nu era nevoie să-l seduci.

– Ți-am mai spus – asta este arma mea. Ce e rău în a o folosi atunci când momentul o cere? Nu e diferit de modul în care ai folosit influența lui Shutou pentru a-l determina pe Kourogi să vină aici.

Replica tăioasă a lui Amane l-a determinat pe Kouki să-și ridice vocea:

– Chiar și așa!

Imediat după aceea, a respirat adânc, ca și cum ar fi încercat să își controleze temperamentul. Apoi a vorbit pe un ton calm.

– Nu vreau să folosești arma aia.

Modul în care Kouki pleda, în timp ce își impunea propriile cereri, nu provoca decât să-l enerveze și mai mult pe Amane.

– Nu te purta ca și cum ai fi iubitul meu.

Umerii lui Kouki tremurară ușor la izbucnirea lui Amane.

– Ești sub un fel de iluzie? Și smochingul ăsta – fie că e un cadou sau orice altceva, e doar o pacoste pentru mine. Și ai avut tupeul să spui “Vreau să te bucuri de petrecere”, dar cum aș putea eu să mă distrez înconjurat de superiori Alfa și Omega care caută doar un bilet spre vârf? E dezgustător!

Amane a scuipat enervarea care îi cuprinsese pieptul. Chiar și așa, nu terminase încă.

– Cu toate astea, mi-e clar că suntem prea diferiți. Tu ai crescut fiind servit de majordomi într-un conac mare cât un palat, în timp ce eu am supraviețuit răzbătând pe străzi. Lumile noastre sunt pur și simplu prea îndepărtate.

Chiar și după ce Amane și-a expus concluzia, Kouki a rămas imperturbabil.

– Ce legătură are trecutul cu toate astea?

– Poftim?!

– Istoria este importantă ca o lecție din care oamenii să învețe, dar trecutul este un punct fix. Ceea ce contează mai mult este viitorul, care este încă incert. Ceea ce gândim, simțim, decidem și facem acum – asta este ceea ce modelează viitorul. Alfa, Beta, Omega – toți suntem oameni, iar diferențele sunt doar caracteristici, precum diferențele dintre bărbați și femei. Nu vreau să împart oamenii în categorii. Îmi doresc o lume fără delimitare și inegalitate.

Auzind opiniile idealiste ale lui Kouki, spuse cu atâta seriozitate, sângele lui Amane fierbea.

– Atunci lasă-mă să te întreb ceva. Fratele tău organizează aceste petreceri pentru a aduna Omega, în căutarea “sufletului său pereche”. Dar dacă găsește pe cineva, își va asuma responsabilitatea și se va căsători cu acesta după ce va avea copilul lui?

Kouki a ezitat.

– Asta e…

Văzându-l pe Kouki chinuindu-se să răspundă, Amane a simțit o satisfacție amară.

(Așa-ți trebuie! Nu vorbi despre idealuri pe care nu le poți respecta, bogătașule.)

Pe deplin conștient de propriul cinism, Amane a scos un hohot ironic.

– Știam eu! Nici vorbă ca mama ta de clasă înaltă să accepte vreodată un Omega ca mireasă. Ar lua copilul și l-ar păstra pe Omega ca amantă pe viață. Între timp, partenerul de căsătorie ar fi ales dintr-o familie Alfa prestigioasă. În cele din urmă, voi, Alfa, nu vă gândiți decât să-i folosiți pe Omega ca pe niște pioni.

Folosirea unui “suflet pereche” doar pentru a asigura o linie de sânge superioară – era culmea gândirii celor bogaţi.

Un caz clasic de exploatare a trăsăturilor biologice ale Omega de către Alfa.

Chiar și Kourogi, care se folosea de aspectul Omega pentru afaceri și le împingea spre munca sexuală, era vinovat de același lucru.

– Asta nu e adevărat! Cel puțin, eu nu sunt așa…

Kouki a protestat, dar vocea lui Amane a devenit mai puternică în răspuns.

– Tu nu ești diferit!

Amane știa că şi Kouki era doar prins în plăcerea persistentă a “răspunsului la căldură”. Legătura intensă pe care o împărtășeau era doar temporară.

Odată ce căldura va trece, realitatea rece și dură dintre ei – o prăpastie insurmontabilă – va rămâne în continuare.

– Înțeleg că s-ar putea să nu se întâmple imediat. Dar, în timp, vreau să lucrez cu fratele meu pentru a schimba familia Shutou, care este atât de înrădăcinată în obsesia sa pentru liniile de sânge. Vorbesc serios.

Cu o expresie dureroasă, Kouki a implorat.

– Și vorbesc serios despre tine. Vreau cu adevărat să te fac pe tine, “sufletul meu pereche”, fericit. Te rog, crede-mă.

– Să mă faci fericit? Este asta intenția ta de caritate? Este asta o obligaţie?

Această mentalitate naivă, cu capul în nori, este de-a dreptul dăunătoare în acest moment.

– Dă-te la o parte. Eu plec, a spus Amane cu o voce amenințătoare, joasă, către bărbatul care îi bloca trecerea.

După ce își atinsese scopul, nu mai dorea ca să se afle pe teritoriul Alfa nici măcar pentru o clipă.

– Nu m-ai auzit? Dă-te la o parte!

Amane repetă fără milă. Dar Kouki îl imploră cu disperare.

– Cum pot să te determin să mă crezi?

 

Ignorându-i privirea întrebătoare, Amane îi ordonă:

– Dă-te din drum!

Dar Kouki nu se mișcă.

Trosnindu-și limba, enervat că şi Kouki se încăpățâna să-i blocheze calea, Amane a încercat să îl ocolească pe bărbatul care îi stătea în cale și să treacă pe lângă el.

În acel moment, brațul i-a fost brusc apucat. Un curent electric furnicător a trecut prin punctul de contact.

– Of!

Șocat, respirația i s-a oprit momentan. În timp ce expira conștient, inima i-a bătut brusc cu putere, iar bătăile inimii au început să se precipite.

– Ce naiba faci, idiotule?! țipă el, uitându-se la fața lui Kouki.

Ochii gri-albăstrui care tocmai erau plini de agitație se întunecaseră acum. Văzând privirea întunecată și hotărâtă, își dădu seama că acesta nu era un act “accidental”. Era unul deliberat.

(La naiba!)

Amane începe să devină palid.

– Dă-i drumul!

Țipă, agitându-și frenetic brațele în toate direcțiile. Își plesnește partea superioară a trupului și își lovește viguros picioarele. Dar luptele lui sunt zadarnice, deoarece strângerea nu se slăbește nici măcar un pic. Este dureros de conștient că nu se poate măsura cu forța serioasă a unui Alfa și că şi Kouki i-a ținut piept în tot acest timp.

– Dă-i drumul, idiotule!

În timp ce încearcă disperat să se descotorosească de el, amorțeala provenită de la brațul prins continuă fără întrerupere, iar temperatura trupului său continuă să crească. Recunoscând “semnele” cunoscute, transpirația îi izbucnește din fiecare por.

Deși simte același curent electric dureros, Kouki nu dă niciun semn de ezitare. În schimb, îl apucă mai strâns de braț pe Amane, trăgându-l cu forța. Fără să scoată un cuvânt, îl trage pe Amane de pe terasă înapoi în sala aglomerată și prin coridor.

– Hei! Unde mă duci?!