Șeful cel rău iubește

Capitolul 11

 

Pat se simțea puțin ciudat că rămăsese complet șomer.

Era un amestec de ușurare și dezamăgire. La ora 9 seara, dintr-un capriciu, decise să plece într-o călătorie de o săptămână pentru a-l vizita pe Chonlathi în Krabi, sperând să scape de plictiseală înainte de a începe să caute serios un nou loc de muncă. Odată ce-i veni ideea, și-și sună prietenul drag, rezervă un bilet de avion, își făcu bagajele și chiar îl lăsă pe Snow la un hotel pentru animale de companie din apropierea apartamentului său.

A doua zi, Pat ateriză în jurul orei 13:00, așteptă aproximativ cincisprezece minute pentru bagajele sale, apoi îl văzu pe Chonlathi care îi făcea cu mâna și îi zâmbea de la distanță.

– Salut, omule, îl întâmpină Chonlathi cu o bătaie pe spate, vizibil fericit să-și vadă prietenul apropiat.

– Aștepți de mult?

– Abia am ajuns. Ți-e foame? Te duc la un restaurant grozav, îi propuse gazda locală, jucându-se cu cheile mașinii, în mod evident bine dispus.

– Puțin. Dar nu trebuie să te întorci la serviciu? Dacă ești ocupat, du-te. Mă descurc singur.

– Nu am prea mult de lucru acum. Am delegat deja sarcinile la șantier. Trebuie doar să mă asigur că antreprenorii respectă specificațiile. Hai să mergem să luăm prânzul, se face târziu. Abia așteptam să mănânc cu tine.

– Să mergem.

Cu aceste cuvinte, Pat își târî valiza spre camioneta prietenului său, apoi se așeză pe scaunul din dreapta pentru a se îndrepta spre restaurantul menționat de Chonlathi. De îndată ce se urcară în mașină, Pat ceru să se coboare geamul, lăsând vântul să-i bată în față în timp ce admira peisajul din afară.

– Cum e briza mării? Miroase bine, nu? întrebă Chonlathi zâmbind, amuzat de prietenul său, care ținea geamul coborât tot drumul și privea afară ca într-un videoclip din anii ’90.

– Poți să nu mă mai tachinezi?

– Doar te tachinez. Nu fi atât de sensibil.

În aproximativ jumătate de oră ajunseră la un restaurant de dimensiuni medii, lângă plajă. Avea o ambianță naturală și un decor simplu, dar potrivit. Era aglomerat, atât cu clienți thailandezi, cât și cu străini, fiind un loc cunoscut printre turiști. Aleseră o masă cu vedere la mare și începură să comande mâncare de la chelnerul care le aduse meniul.

– Cât timp stai?

– Nu știu sigur. Poate o săptămână sau zece zile.

– Super, o să am cu cine să mănânc. Ai putea să stai la mine, dacă vrei. Compania are o cameră la un hotel de două stele, nimic extravagant, dar curat, cu vedere la mare, de la distanță.

– Nu se supără compania ta că aduci pe cineva din afară să stea la tine?

– Kyu e de acord. Nu se supără, mai ales că știe că ești tu.

– Tot mi-ar părea rău. La vechiul meu birou nici măcar prietenii, partenerii sau rudele nu aveau voie să rămână acolo.

– Aici e altfel. Suntem ca o familie. Nimeni nu o să se plângă, se lăudă Chonlathi, apoi luă o înghițitură din supa Tom Yum cu fructe de mare[1], care arăta delicioasă.

Pat privi spre plajă, inspirând adânc aerul proaspăt pe care nu-l mai simțise de mult. Marea albastră și briza ușoară îi limpeziră mintea, făcând toate grijile să pară nesemnificative. Nu regretă că plecase din Bangkok din impuls.

– Ce se poate face pe aici? Dă-mi niște sfaturi locale, domnule gazdă.

Pat, simțindu-se puțin mai relaxat, comandă o bere rece în timp ce îl întreba pe prietenul său, care nu putea să i se alăture pentru că trebuia să se întoarcă la muncă.

– Sunt multe. Ce fel de excursie vrei? Ceva relaxant sau ceva extrem?

Prin extrem, se referea la cartierul roșu, unde obișnuiau să meargă în timpul studenției. Dar de când începuse să lucreze, Pat renunțase. Cu o slujbă solicitantă și fără timp liber, plus că nu îi plăceau prea mult escapadele sălbatice, se lăsa pradă plăcerilor doar ocazional, pentru a rupe monotonia.

– Organizează-mi o excursie. Orice e bine.

– O petrecere, poate… Am auzit că sunt sălbatice. Sau, dacă vrei un tur complet, avem și așa ceva.

– Stai puțin, omule. Abia am ajuns și deja vrei să mă arunci în cea mai sălbatică petrecere?

– Exact asta vreau.

– Soția ta o să te omoare dacă află.

– Idiotule! Nu-i spune. Nu e distractiv să mergi singur. Când ai spus că vii, m-am entuziasmat pentru petrecerea asta cu luna plină.

– O să te pârăsc eu. Luna plină, zici?

– Vreau doar să merg, omule. Vino cu mine.

– Lasă-mă să mă gândesc. Îți dau un răspuns mai târziu.

Discutară despre lucruri banale în timp ce mâncau, vorbind despre prieteni, muncă și chiar despre chestiuni personale, glumind și tachinându-se ca niște prieteni apropiați.

– Mă duc să termin niște treabă. Așteaptă-mă la birou. Nu durează mai mult de o oră.

– Sigur, dar dacă ești ocupat, nu te grăbi. Nu vreau să-și piardă prietenul slujba din cauza mea.

– Da, da. Așteaptă aici. O să pun pe cineva să-ți aducă cafea și apă.

După ce spuse asta, Chonlathi își luă casca albă sub braț și plecă, transformându-se dintr-un prieten jucăuș într-un inginer tânăr și elegant. Pat se uită cu interes în jurul micului birou. Aproximativ patru sau cinci angajați erau prea ocupați pentru a-i acorda prea multă atenție noului vizitator, aruncându-i doar o privire fugară înainte de a se întoarce la treabă. Curând, o tânără îi aduse cafea fierbinte și apă rece.

Pat îi mulțumi în șoaptă, apoi scoase telefonul pentru a-l verifica, ca de obicei. Telefonul pus pe silențios arăta mai multe apeluri pierdute.

,,Șeful”.

Un apelant cunoscut, fusese sunat de mai mult de zece ori.

Pat închise ochii, își frecă sprâncenele, își masă tâmplele și simți un vârtej de emoții. Dar alese să ignore dorul, schimbând numele din „Șef” în „Domnul Burton” și retrogradând statutul de angajator-angajat la simplu cunoscut.

Apoi, cineva îl strigă, făcându-l pe Pat să ridice privirea de la telefon.

– Pat.

Proprietarul numelui își încruntă sprâncenele, ezitând o secundă înainte de a zâmbi larg. Recunoscu persoana din fața lui ca fiind un vechi prieten cu care fusese apropiat, dar cu care pierduse legătura din cauza angajamentelor profesionale de-a lungul anilor.

– Yu.

– Bună, ce mai faci?

Kyu îl salută călduros, cu un zâmbet larg.

– Bună.

Kyu era îmbrăcat într-o cămașă albastră, blugi negri și bocanci cu talpă groasă, cu planuri sub un braț și o cască în celălalt, arătând ca un inginer senior.

– Ce te aduce pe aici?

– Sunt în vizită la Chonlathi. El m-a invitat. Îmi pare rău că te deranjez în timpul programului de lucru.

– Tocmai l-am văzut la șantier. Nu mi-a spus că vii. Dacă știam, te invitam să vii cu mine. Haide… vino să stai în biroul meu. A trecut mult timp de când ne-am văzut.

– Au trecut ani de zile, Kyu. Uită-te la tine. Mă întorc cu spatele o secundă și ai o companie mare.

– Nu chiar. E doar o companie mică, cu suficientă muncă cât să ne descurcăm. Dar să vorbim despre tine. La început nu eram sigur că ești tu. Ai crescut și pari mai matur, observă Kyu, privindu-l pe Pat de la cap până în picioare, cu ochii strălucind de admirație și satisfacție.

– Păi, încep să îmbătrânesc.

Pe măsură ce inginerul senior trecea prin birou, toată lumea îl saluta, iar el răspundea cu un simplu semn din mână. Deschise ușa biroului său simplu, cu pereți de sticlă, și îl invită pe Pat să intre cu un gest.

– Scuze pentru dezordine. N-am avut timp să fac ordine și toate hârtiile astea mi-au dat dureri de cap.

Pat se uită la teancurile mari de documente și planuri groase și zâmbi cu înțelegere.

– Ar trebui să spui că e foarte dezordine, îl tachină Pat ușor când văzu dezordinea din jur.

– Da, sunt ocupat cu supravegherea contractorilor și copleșit de documentele de facturare. Nici cu zece mâini n-aș putea să le termin pe toate. Ia loc.

– De ce nu ceri ajutor? Cineva care să se ocupe de treburile astea. Ți-ar ușura mult sarcina, îi sugeră Pat, cunoscând bine natura unei astfel de munci.

Fără cineva care să-l ajute, era imposibil să se descurce singur.

– Nimeni nu vrea să se ocupe de hârțogărie. Dacă las treaba asta unui angajat obișnuit, apar probleme pentru că nu înțelege amploarea muncii. Am avut pe cineva care mă ajuta înainte, dar a plecat să se căsătorească și să aibă copii. Nici Chonlathi nu vrea să mă ajute; el preferă să se ocupe de lucrările grele cu antreprenorii. Așa că ce pot să fac? Până la urmă, trebuie să fac totul singur. Acum, toată lumea se grăbește să factureze progresul, iar eu trebuie să verific de două ori dacă procentele de lucru corespund.

Unora le place să factureze mai mult decât progresul. Se întâmplă des. Fiecare ciclu de facturare este o negociere. În zilele noastre, trebuie să-i verifici atent pe antreprenori, altfel te înșeală.

– Proiectul este aproape de finalizare? Ce procent este realizat?

– Structura este terminată. Acum urmează lucrările de arhitectură, în principal amenajarea peisagistică și interiorul. Au mai rămas doar finisajele.

– Kyu, nu ai sediul în Bangkok? Credeam că ești acolo permanent.

– Fac naveta. Sunt aici de luni până miercuri. Compania este mică; Chonlati nu se descurcă singur. Și eu abia am ajuns azi dimineață. Cât timp stai, Pat?

– Poate o săptămână sau zece zile. Nu sunt sigur încă.

– Ești în vacanță?

– Sunt șomer.

– Ce? Serios?

Kyu ridică sprâncenele surprins. Auzise că Pat lucra pentru o companie mare, într-o funcție importantă. Nu se aștepta ca Pat să-și piardă slujba atât de ușor, știind că era un om serios și foarte capabil.

– Chiar sunt șomer în momentul de față. De ce ești atât de șocat? întrebă Pat, râzând când văzu expresia de neîncredere a seniorului său.

– Nu glumești?

– Nu glumesc, afirmă el cu un zâmbet jucăuș și un semn din cap.

– De ce nu vii să lucrezi cu mine? Spune-mi cât vrei să câștigi și voi lupta până la moarte pentru asta.

Cuvintele lui Kyu aveau întotdeauna un sens ascuns. În trecut, Pat se simțea adesea incomod când Kyu Kanchit flirta continuu cu el. Dar acum se simțea indiferent, nu agitat ca înainte. Poate pentru că crescuse și începuse să accepte relațiile cu persoane de același sex. În plus, credea că Kyu doar îl tachina. Probabil că acum avea un iubit adevărat și nu-l mai aștepta, nu?

– Nu vreau să lucrez acum. Vreau să călătoresc o lună. Când mă voi sătura să fiu șomer, te voi anunța, refuză Pat cu nonșalanță.

– Bine… atunci lasă-mă să te scot la cină în seara asta, ca să te consolez că ești șomer. Îți place crabul, nu? Aici au crabi cu ouă delicioși.

– Dacă nu aș fi șomer, nu m-ai invita, nu-i așa? îl tachină șomerul.

– Da, dar dacă ești șomer, trebuie să te invit eu. Trebuie să am grijă de sărmanul de tine.

– O să rămâi falit. Ai făcut o mare greșeală gândindu-te să-l inviți pe un gurmand ca mine.

– Hmm, pot să fac față.

Kyu se uită la Pat și îi zâmbi tandru. Indiferent de momentul în care se afla în fața lui, Pat îi părea întotdeauna interesant.

*

Thiti gestionase programul lui Elyes în așa fel încât șeful său să fie mulțumit.

Odată ce toate întâlnirile fură stabilite, se relaxă în sfârșit și se așeză în liniște. Era aproape sfârșitul zilei de lucru, dar munca lui era încă agitată, cu o grămadă de hârtii interne și externe care păreau aproape insurmontabile. Se întreba cum reușise predecesorul său să împartă și să gestioneze volumul de muncă fără probleme.

Ce șef exigent! Este atât de egocentric încât este enervant, prostuț, mereu se plânge și este capricios. Elyes este o adevărată durere de cap. Nu face niciodată nimic ușor. Ce pacoste!

– Domnule Thiti, aici sunt documentele financiare pentru licitația Complexului XXX. Pat m-a pus să refac cifrele pentru domnul Elyes.

Fața lui Thiti se lumină când auzi asta.

– Mulțumesc. Le voi prezenta eu însumi domnului Elyes.

– Te rog.

Thiti pregăti încă câteva documente înainte de a duce din nou dosarele în biroul lui Elyes. Șeful său încă avea fruntea încruntată, ca și cum ar fi fost legată cu o funie, iar atmosfera la locul de muncă era indescriptibil de proastă. Volumul de muncă era destul de stresant, dar trebuia să fie și atent la schimbările de dispoziție ale șefului său. Era incredibil de dificil.

– Data viitoare, încearcă să bați la ușă, vorbi Elyes cu voce joasă, fără să se uite la noul său asistent, încă absorbit de teancul de documente din fața lui.

Tonul său aspru era suficient pentru a descuraja pe oricine. Dacă Thiti ar fi fost puțin mai slab de înger, ar fi renunțat, dar avea un obiectiv și trebuia să persevereze.

– Scuze, nu am fost atent.

– Ce este?

– Documentele pentru licitația complexului XXX. Departamentul de costuri a revizuit cifrele. Vă rog să verificați costul total înainte de a sigila oferta.

– Lasă-le acolo. Sunt ocupat.

– Oferta trebuie depusă mâine la ora zece dimineața.

– O să mă uit mai târziu. Lasă-le acolo.

Thiti puse dosarele pe o parte a biroului, observându-și șeful, care părea concentrat pe ceva important. Când Elyes se simțea observat, devenea și mai precaut.

Văzând asta, Thiti afișă un zâmbet fals și luă o ceașcă de cafea de pe birou, prefăcându-se că face ordine.

– Altceva?

Elyes l-a privit cu ochii mijiți, acoperind subtil documentele pe care le citea cu o altă foaie de hârtie, pentru a-i bloca vederea noului său asistent.

– Programul dvs. arată că joi aveți o întâlnire cu domnul JZ Kent în Krabi. Când să vă rezerv biletul de avion pentru întoarcere?

– Krabi?

– Da.

Îi spusese lui Pat că vrea să vină și el, în parte pentru a avea timp să se relaxeze. Plănuia să termine treaba vineri și apoi să petreacă weekendul împreună, în liniște. Dar apoi avură o ceartă mare, care dusese la demisia lui Pat.

– Mă întorc vineri după-amiază.

– Domnul Pat a menționat că ar trebui să vă însoțesc, insistă Thiti, bazându-se pe ceea ce auzise.

– Dacă ești ocupat, nu e necesar. Pot merge singur.

– Sunt disponibil. Nu am nicio sarcină în ziua aceea.

Elyes auzi, dar nu păru deosebit de interesat.

Văzând atitudinea indiferentă a șefului său, Thiti se scuză și plecă în liniște, deși era clar iritat. Nu mai întâlnise niciodată un șef atât de dificil.

Thiti luă telefonul pentru a-l suna pe cel important, imediat ce ceilalți angajați plecaseră.

– … Da, am documentele. Îți trimit detaliile în seara asta. Asta e tot pentru moment.

Se uită în jur cu precauție, apoi deschise încet plicul cu documente.

Fotografie rapid fiecare document, apoi le împachetă într-un plic nou, pentru a nu fi descoperit. După aceea, băgă plicul vechi în geantă, pentru a nu lăsa dovezi pe birou.

00:12

Mai devreme, în seara aceea, Elyes se dusese din nou la Pat, așteptându-l mai mult de o oră fără să dea vreun semn.

Dezamăgit și neobișnuit cu acest sentiment, Elyes trebuia să se întoarcă acasă. Chiar și la începutul noii zile, nu renunță să încerce să ia legătura cu Pat. Sună de nenumărate ori pe parcursul zilei.

Acum, Elyes strânse din dinți, maxilarul său puternic devenind mai pronunțat pe măsură ce suprimă durerea ascuțită din inimă, care bătea în ritmul dorului. Ochii lui fumurii erau roșii și umezi de la alcool. Elyes nu era un băutor, dar de data aceasta a băut mai mult ca niciodată.

După apelurile fără răspuns… Elyes începu să trimită mesaje.

Le trimise, nesigur dacă Pat, cu voința lui puternică, va da importanță mesajelor pe care i le trimitea.

„Pat… nu face asta. Încă nu am discutat lucrurile.”

Acesta fusese primul mesaj pe care Elyes îl trimise celeilalte părți. Furia din timpul zilei se transformă în îngrijorare. Se temea că cineva atât de important era pe cale să plece departe.

„Ți-am spus să nu renunți!!!”

Mesajul poate părea amenințător pentru cititor, dar nu era așa pentru Elyes. Era disperat și speriat.

Elyes trimitea mesaje în timp ce sorbea whisky-ul cu gheață, părul ușor dezordonat de la cât de mult își trecuse mâinile prin el.

„Pat, unde ești?”

Închise ochii, amintindu-și momentele petrecute cu Pat.

Pat, care rămânea lângă el când era bolnav…

Își amintea cum Pat avusese grijă de el când îi fusese rău la stomac, rămânând lângă el până se însănătoșise. Pat îi spusese să doarmă, să mănânce…

Micul dejun pregătit de Pat…

Cafeaua cumpărată de Pat…

Cafeaua preparată de Pat…

Laptele pe care Pat îl pusese în frigider…

Cămășile trimise de Pat la curățătorie…

Cravatele alese de Pat…

Ceasul la care Pat înlocuise bateria…

Canapeaua proiectată și comandată de Pat pentru el…

Parfumul de odorizant pe care Pat îl găsea plăcut…

Săpunul, șamponul…

Elyes sună din nou, dar nu răspunse nimeni. Pe măsură ce noaptea se adâncea, dorul lui creștea. Mâinile lui puternice, care țineau telefonul, tremurau ușor, așteptând un apel sau un răspuns la mesaj. Fiecare secundă de așteptare era o tortură.

,,Vreau să vorbesc cu tine. Răspunde la telefon.”

,,Te rog, vorbește cu mine.”

„Dacă nu vrei să vorbești, măcar răspunde la mesaj.”

„Nu-i nimic dacă nu vrei să lucrăm împreună. Nu te oblig. Dar te rog, nu dispărea așa. Nu pot suporta să fiu departe de tine.”

„Nu poți nega ce e între noi.”

„Însemni atât de mult pentru mine.”

„Întoarce-te la mine.”

[1] Tom yum lay- o supă thai cu fructe de mare, lapte de cocos, lămâie verde și lămâiță