Un sunet slab îi umplea urechile lui Chase. Sunetul enervant devenea din ce în ce mai puternic și mai lung, până când el încruntă sprâncenele și gemu ușor, realizând ce se întâmplă. Atunci cineva îl apucă de braț și începu să-l scuture.

– Chase! Chase, trezește-te!

Vocea care îi striga numele îi era cunoscută. Și în momentul în care și-a dat seama cui aparținea, sunetul a dispărut ca prin farmec.

Își ridică încet pleoapele, deși îi trebuia mai mult efort pentru a-și limpezi vederea. După câteva clipiri greoaie, Chase își dădu seama în sfârșit unde se afla. Privirea îi alunecă de la tavanul monoton, cu linii, la chipul cunoscut care îl privea. Un zâmbet îi apăru pe buze înainte să-l poată opri. Încercă să vorbească.

– Joshua.

Voia să-i strige numele, dar nu-i ieșea niciun sunet. Joshua, observând sprâncenele încruntate ale lui Chase, îi mângâie ușor brațul, ca și cum ar fi vrut să-i spună că totul era bine.

– Tocmai te-ai trezit, atâta tot. Vrei niște apă?

Când Chase dădu din cap, Joshua se ridică și se îndreptă spre un mic frigider din colț. O clipă mai târziu, se întoarse cu un pahar cu apă.

După ce a băut tot, Chase a întors capul și l-a văzut pe Joshua privindu-l cu un zâmbet ciudat.

– Ce s-a întâmplat? a întrebat Chase suspicios.

– Nimic, răspunse Joshua.

– Tocmai mi-am amintit că înainte nici măcar nu mă lăsai să-ți aduc ceva de băut. E amuzant cum se schimbă lucrurile.

Chase își amintea și el acel incident. Rușinat, dar conștient, știa că putea să cadă ușor din nou în îndoială și să se agațe din nou de Joshua. Luând paharul gol, Joshua întrebă:

– Mai vrei unul?

Chase a dat din cap.

– Unde sunt?

Joshua răspunse exact cum se aștepta.

– La infirmeria mall-ului. Ai leșinat, așa că te-au adus aici.

Chase a făcut o pauză, apoi a întrebat:

– De unde ai știut?

– Șeful securității m-a sunat, spuse Joshua simplu.

– I-am spus că, dacă ți se întâmplă ceva, să mă sune pe mine primul. Probabil a observat ceva când ai venit la noi.

Apoi, schimbând subiectul, Joshua a spus:

– Acum e rândul tău să vorbești. Eu ți-am explicat totul.

Tonul lui deveni puţin mai dur.

– De ce te-ai forțat așa? Nu era nevoie. Managerul a spus că ţi-a sugerat să aștepți în salon.

– Chase. Vorbește cu mine.

Presat din nou, Chase a suspinat în cele din urmă și a vorbit.

– Unde e Peter?

Vocea lui își pierduse puterea. Joshua răspunse repede:

– În camera alăturată, se joacă. Să-l chem?

– Nu, a spus Chase, scuturând din cap. Nu a mai vorbit imediat, iar Joshua a așteptat răbdător, neștiind dacă se gândea sau pur și simplu nu găsea cuvintele potrivite. În cele din urmă, Chase a vorbit, cu voce liniștită și lentă.

– Voiam doar să-i dau lui Peter tot ce-și dorea. Atât.

– Peter voia să leșini înconjurat de câini?

– Nu asta am vrut să spun.

Chase nu râse la tonul ironic al lui Joshua.

– Lui Peter îi plac câinii. Voiam să-i cumpăr unul.

– Dar tu îi urăști, a subliniat Joshua.

– Totuși… a mormăit Chase.

– Trebuie să-i dau lui Peter tot ce-și dorește.

Joshua îl privi în tăcere cum închise din nou gura, cuvintele neterminate rămânând suspendate între ei.

– Chase! a spus el încet.

– Nimeni nu poate avea tot ce-și dorește. Nimeni în lume nu poate. Și nici tu nu poți să-i dai totul.

– Dar…

Joshua îl întrerupse.

– Poți să dai altceva. A învăța să trăiești fără ceva este, de asemenea, o lecție, continuă el cu fermitate.

– La fel și a munci pentru a obține ceva pe cont propriu. Chase, doar pentru că îi dai cuiva tot ce își dorește nu înseamnă că te va iubi. Și inversul este valabil. Nu trebuie să te forțezi să depășești limitele.

– Dar trebuie să o depășesc. Trauma mea.

– Nu trebuie! a spus Joshua categoric.

– Poți fi fericit și fără câini. Peter poate învăța fericirea în alte moduri. Iar tu, Chase, poți continua să te temi de ei. Nu trebuie să te forțezi până când leşini.

– De ce nu? a întrebat Chase sincer, nedumerit.

Răspunsul lui Joshua era simplu.

– Pentru că ai gărzi de corp.

– Poftim?!

Chase expiră neîncrezător, dar Joshua era serios.

– Ei te vor proteja. De ce să te forțezi să depășești ceva ce urăști? Pentru asta sunt ei.

Era un argument logic, care îl lăsă pe Chase fără cuvinte. Joshua adăugă încet:

– Și, chiar dacă nu ești perfect, te va iubi în continuare, pentru că eu te iubesc.

Era mărturisirea pe care Joshua se abținuse odată să o facă. Zâmbind, îi dădu părul la o parte și îl sărută pe frunte. Privirile lor se întâlni, și tocmai când buzele lui Joshua erau pe punctul de a le atinge pe ale lui Chase…

O bătaie bruscă în ușă îl sperie. Se întoarse și îl văzu pe Peter stând în pragul ușii, lângă șeful securității.

– Peter!

Joshua a deschis brațele, iar băiatul a alergat direct în ele. Mângâindu-l ușor pe spate, Joshua l-a întrebat:

– Ai venit pentru că erai îngrijorat pentru Chase?

Peter dădu din cap, cu fața ascunsă în pieptul lui Joshua. După un moment, Joshua spuse:

– Atunci ar trebui să vezi cu ochii tăi. Uite, Chase se simte bine.

– Serios?

Joshua îl sărută pe Peter pe creștetul capului. Ezitant, Peter întoarse capul. Privirea lui se întâlni cu cea a lui Chase. Chase încercă să zâmbească, gândindu-se că asta îl va liniști mai mult decât orice cuvinte.

Dar, înainte ca zâmbetul să-i apară pe buze, Peter spuse brusc ceva neașteptat.

– Nu am nevoie de un câine.

Atât Chase, cât și Joshua au clipit surprinși.

– Serios, Peter?

– Da!

Peter dădu din cap iar.

– Dar îți plac câinii, a spus Joshua cu blândețe.

Peter ezită, gândindu-se intens. Își încruntă sprâncenele ca și cum s-ar fi concentrat profund, apoi suspină.

– Dacă tatălui nu-i plac, nici mie nu-mi plac.

Pentru o clipă, Joshua se întrebă dacă auzise greșit. Dar nu auzise greșit, iar Chase auzise și el.

– Ce… ce ai spus? vocea lui Chase izbucni, tremurând. Joshua se întoarse, surprins, și îl văzu pe Chase privindu-l pe Peter cu neîncredere, strângând noptiera atât de tare încât îi albiseră articulațiile degetelor.

Joshua era la fel de curios. Oare Peter își dădea seama ce spusese?

– Știu! a spus Peter clar.

– Bunica mi-a spus. Mi-a spus că nu am mamă, ci am un tată. A venit să-mi spună asta.

– Atunci de unde ai știut că tatăl tău este Chase? a întrebat Joshua, încă nedumerit. Chase era la fel de nerăbdător să afle răspunsul.

Peter se încruntă gânditor, fredonând în barbă înainte de a răspunde.

– Pentru că suntem la fel.

– La fel? Cum? a întrebat Joshua, surprins. Auzise mereu că Peter semăna cu el, nu cu Chase. Oare Peter vedea ceva mai profund?

Peter se lovi ușor cu degetul în frunte.

– Părul nostru. Aceeași culoare.

– O!

Abia atunci Joshua își dădu seama că Peter avea dreptate. Părul blond strălucitor al băiatului era exact ca al lui Chase, la fel ca în ziua aceea de demult, când făceau împreună batoane de ciocolată.

“În sfârșit”, gândi Joshua, avea dovada – dovada că Peter nu se născuse dintr-o reproducere fără tată, până la urmă.

Un râs îi izbucni din piept, un râs puternic, neînfrânat, care nu se mai oprea. Văzându-i pe Chase și Peter uitându-se la el, râsul lui se intensifică.

– Bravo, Peter! Meriți o recompensă. Ce ar trebui să fie?

Peter deschise gura, ezită și tăcu. Dar Joshua știa deja ce voia.

– Peter, ce părere ai de un frăţior în loc de un câine?

– Poftim?!

– Stai, ce?! a exclamat Chase înainte ca Peter să apuce să răspundă. Expresia lui arăta că se temea că nu înțelesese ce voia să spună Joshua. Joshua a dat repede din cap.

– Nu, Chase. Nu sunt însărcinat. Nu încă.

– O!

Chase scoase un suspin dezamăgit. Joshua putea ghici ce gândea. După ce petrecuseră împreună întreaga perioadă de rut timp de o săptămână, fără să-și amintească aproape nimic din ea, Chase ar fi putut crede că Joshua rămăsese însărcinat.

Dar nu. Joshua se gândise la același lucru și chiar făcuse un test. Nimic.

– Steward a spus că poate era din cauza feromonilor tăi. Încă cercetează cauza.

– Și? a întrebat Chase.

– Am spus nu, răspunse Joshua brusc, schimbând subiectul.

– Să mai facem un copil.

Chase clipi, uimit.

– Serios, Joshua? Vorbești serios?

Joshua dădu din cap.

– Da. Dar înainte de asta, trebuie să facem ceva.

– Ce anume? a întrebat Chase nerăbdător.

Joshua zâmbi răutăcios.

– Să ne căsătorim.

Chase nu se putu abține să nu râdă. Joshua se aplecă, ținându-l în continuare pe Peter în brațe, și-l sărută încet.

– Ce părere ai de un al doilea copil în luna de miere? îi șopti el la ureche lui Chase.