Situația neașteptată l-a lăsat pe Dane clipind confuz. “Ce naiba se întâmplă?”

Momentul de confuzie nu a durat mult. Și-a recăpătat repede calmul și a strigat urgent.

– Ce faci? Ai înnebunit?

Voia să se grăbească și să-l tragă pe Grayson înăuntru imediat, dar nu era ușor. Vântul era prea puternic și, dacă nu era atent, amândoi ar fi putut cădea, și asta ar fi însemnat sfârșitul. Grayson stătea cu spatele la spațiul larg deschis, ținându-se de partea de sus. Dacă mâna aceea ar fi alunecat chiar și puțin… Doar imaginându-și asta, Dane tremura.

– Oprește-te! Ce faci? E periculos! O să mori!

Încercând să-și mențină echilibrul în elicopterul care se clătina, Dane strigă cu trunchiul pe jumătate aplecat. Grayson rămase în picioare, deschizând gura.

– Nu mai suport. Ies.

– Unde naiba crezi că te duci, nebunule?! Rămâi acolo! Nu te mișca, te ajut eu, rămâi acolo!

Dane a strigat disperat. Grayson, cu fața palidă, tremura, frica fiindu-i evidentă pe chip. Era cuprins de panică, complet ieșit din minți. La naiba! Când Dane a simțit acea senzație copleșitoare de neputință, Grayson a vorbit.

– La revedere. Era distractiv cât a durat.

– Nu…!

Momentul în care Grayson a dat drumul mânerului ușii părea să se întindă în viziunea lui Dane, ca și cum timpul ar fi încetinit. Degetele s-au desprins încet de mâner, și a părut o eternitate. Trupul lui Dane, propulsat de țipătul său, s-a mișcat înainte, dar fie din cauza rezistenței vântului, fie din cauza a altceva, se simțea ciudat de greu și lent. Mâna lui s-a întins. Tocmai când credea că e inutil, că mâna lui va trece prin aerul gol, brusc, Grayson îl apucă pe Dane de braț.

În acea clipă, Dane și-a pierdut echilibrul. Grayson, ținându-l, i-a șoptit deasupra lui.

– Te-am prins.

– Ce…

Dane a ridicat privirea și l-a văzut pe Grayson uitându-se la el, cu un zâmbet pe buze. Și în clipa următoare…

– Uau!

Grayson, ținându-l în continuare pe Dane, s-a aruncat în aer. Dane a țipat, ținându-se strâns de el.

– Aaahhhhh!

Râsul zgomotos al lui Grayson îi răsuna în urechi. Vocea lui era plină de bucurie, de parcă era nebun de entuziasm, iar Dane strânse din dinți, repetând înjurături în șoaptă. “La naiba, la naiba, la naiba! Așa se termină totul? Să mor în mod absurd din cauza acestui nebun? Și căzând direct pe pământ…”

Trupul său se prăbuși cu o viteză terifiantă. Era sfârșitul. Se va lovi de pământ, se va sparge în bucăți. Vântul puternic îi lovea pielea și, în timp ce cădea, Dane nu se putu abține să nu urle.

– O să te omor, nenorocitule!

Chiar în acel moment…

– Ah!

Brusc, ceva îi smulse întregul trup, iar un sunet gutural îi scăpă din gură lui Dane. Trupul său, care cădea necontrolat, încetini și începu să plutească. Vântul care îi bătea întregul trup se domoli considerabil.

Motivul a devenit clar repede. Grayson deschisese o parașută. Neîncrezător, Dane a rămas cu gura căscată. Grayson, din nou, a râs cu poftă.

– Surpriză! Te-am prins, nu-i așa?

Dane a clipit în tăcere, privindu-l. Abia atunci a realizat de ce Grayson stătuse cu spatele la ușa deschisă când aceasta era deschisă pentru prima dată.

Nu voia ca Dane să vadă parașuta.

“De ce nu mi-am dat seama de asta?” Un val de auto-reproșuri l-a cuprins, dar nu exista nicio scuză reală. Situația se agravase atât de brusc, iar vederea îi era blocată de pericol. Mintea lui era atât de concentrată pe a-l salva pe Grayson, încât nu s-a gândit să evalueze calm situația. Realizând acest lucru, Dane voia acum să se lovească pe sine, nu pe Grayson.

Dar asta putea aștepta până aterizau. În acel moment, tot ce putea face era să-l țină strâns pe Grayson, pentru a se asigura că nu vor cădea. Strângând din dinți, îl ținu cu reticență, și brusc, ceva îl apăsa între picioare.

“Nenorocitul ăsta?” Fața îi deveni palidă și, când se uită din nou la Grayson, văzu că obrazul acestuia era roșu ca focul. Grayson scoase un suspin și, cu o privire fermecată, șopti:

– Dacă am face sex în timp ce cădem, aș determina să merite efortul.

Spunând asta, Grayson îl apucă pe Dane de fund cu mâna lui mare. Dane verifică repede cât de departe erau de sol. Își jură în sinea lui. “O să-l omor, o să-l omor naibii…”

“Ratatul ăsta nenorocit.”

Imediat ce picioarele lor au atins solul, cei doi s-au rostogolit. Primul care și-a recăpătat echilibrul și s-a ridicat era, desigur, Dane. În timp ce Grayson, încă afectat de parașută, se chinuia să se ridice, Dane l-a lovit cu piciorul fără milă. Cu un țipăt scurt, Grayson s-a rostogolit din nou, iar Dane l-a urmărit imediat, lovindu-l din nou cu piciorul. Sunetul surd al loviturilor se auzea în fundal, dar furia lui Dane încă nu se potolise.

– Mori, mori, mori, nenorocitule! Mori odată!

– Ha, ha, ha!

În ciuda loviturilor, Grayson continua să-și scuture trupul și să râdă de parcă ceva era foarte amuzant. Această priveliște nu determina decât să alimenteze furia lui Dane, iar când în sfârșit a încetat să mai lovească, gâfâia, cu umerii ridicându-se și coborând. Acoperit de noroi și cu sânge curgându-i din gură, Grayson părea însă să se distreze, continuând să chicotească.

– Când ți-ai scos cătușele?

Dane, gâfâind puternic, a spus nervos, iar Grayson, nepăsător, și-a ridicat mâinile libere, arătându-și libertatea, și a zâmbit.

– Când eram singur. E ușor de făcut. Trebuie doar să scoți articulația degetului mare așa…

Grayson, explicând cu atâta entuziasm cum a făcut-o, l-a lăsat pe Dane fără cuvinte. Era o greșeală să-l lase singur mai întâi și să se alăture lui mai târziu. Credea că Grayson era inconștient, dar s-a dovedit că era treaz de la început.

Respirând și frecându-și tâmpla, Dane se uită la Grayson, care acum stătea neglijent pe pământ, cu brațele încrucișate.

– Și acum ce facem?

Strânse din dinţi. Erau blocați în mijlocul pustietății. Cine, unde și cum îi va găsi și salva?

Singura speranță era ca pilotul să îi contacteze și Joshua să vină să îi salveze. Dar cât timp ar fi durat asta? Nimeni nu știa. Ar fi putut supraviețui sub soarele arzător al Californiei fără nici măcar o sticlă de apă? Pieptul îi ardea de nelinişte.

Desigur, toate astea erau cauzate de nebunul ăsta.

Când dorința de a-l lovi din nou a crescut, Grayson a intervenit la momentul potrivit.

– Tatăl meu are o vilă în apropiere.

Desigur, părea că avea altceva în minte când a sărit din elicopter. Dane s-a gândit în sinea lui, dar un sentiment ciudat a început să-l cuprindă.

– O vilă? Aici? De ce?

Grayson se ridică încet și răspunse.

– Probabil pentru a-l ține pe tati închis.

“Despre ce naiba vorbea?” Dane se încruntă, iar Grayson, încercând să zâmbească, se opri brusc, strâmbându-se de durere. Buzele lui sfâșiate îl dureau când le strânse într-o linie subțire și spuse:

– Tatăl meu are multe vile pentru acest scop. Nu știu câte a folosit de fapt, dar… oricum, pare să aibă întotdeauna una pregătită. Așadar, dacă mergem acolo, ne putem odihni în liniște.

Tonul lui era la fel de plictisitor ca al cuiva care vorbește despre ce a mâncat la micul dejun. Dane îl privi fix pentru o clipă, apoi renunță. Cum naiba putea să-i înțeleagă pe oamenii ăștia nebuni? Deocamdată, cel mai important era să iasă din situația asta.

– Unde este? Spune-mi.

Grayson, scuturând praful de pe haine, își trase mânecile jachetei și se îndreptă. Văzându-l cum încerca să-și aranjeze hainele zdrențuite, Dane nu simți niciun pic de amuzament. Era dezordonat, cu părul răvășit și hainele rupte în fâșii. Grayson se uită la Dane, care îl privea cu ochii încruntați, apoi în cele din urmă făcu un gest într-o direcție. Dane ezită o clipă, apoi se întoarse spre Grayson. Fața lui, care mai devreme era palidă, era acum calmă.

Dane întrebă cu dinții strânși.

– Ai mințit, nu-i așa?

Grayson zâmbi.

– Ești un Omega?

Cu un sunet puternic, Dane i-a dat un pumn în bărbie lui Grayson.