Când Dane a terminat de vorbit, în jur s-a așternut o liniște sinistră. Abia mai târziu și-au dat seama toți că și cei de la masa vecină încetaseră să mai vorbească, ascultând cuvintele lui. Cu toate astea, nimeni nu a îndrăznit să rupă tăcerea ruşinoasă. În atmosfera incomodă, Ezra era primul care a luat cuvântul.

– Totuși, cred că într-o zi vei întâlni pe cineva pe care să-l iubești.

– Eu?

– Da.

Ezra a adăugat convingător:

– La fel ca Sandra și cu mine, simplul fapt că suntem împreună este suficient pentru a ne determina să fim fericiți. Când o văd, vreau să o sărut, mă gândesc la ea constant, iar dacă nu este lângă mine, simt că aș muri…

În timp ce vorbea, rotea absent ceșcuța cu degetele. Chiar și în timp ce vorbea, un zâmbet îi rămânea pe buze, ca și cum și-ar fi amintit de Sandra. Buzele i se curbau în mod natural doar gândindu-se la ea. Era de parcă ea era chiar acolo, zâmbind lângă el.

Probabil își amintea momentele simple, cotidiene, petrecute alături de Sandra. Senzația umerilor lor care se atingeau în timp ce mergeau, ceșcuța caldă de ceai pe care ea i-o dădea într-o zi obositoare, inima care îi bătea mai repede de fiecare dată când ea îi rostea numele.

În timp ce Ezra continua să enumere aceste momente, se uită la Dane.

– Cineva ca ea.

Tăcerea incomodă se prelungi, dar Dane mormăi în șoaptă.

– Ești norocos. Felicitări.

– Poftim?! Nu, cred că sunt incredibil de norocos că am întâlnit-o pe Sandra…

Ezra, agitat, a râs timid. Părea să nu știe cum să-și exprime bucuria doar gândindu-se la soția sa. L-a bătut ușor pe umăr pe Dane, într-un gest de încurajare.

– Nu-ți face griji, o să întâlnești și tu pe cineva. La fel cum eu am întâlnit-o pe Sandra. Când se va întâmpla asta, o să înțelegi cât de minunată poate fi iubirea.

Părea că aștepta un răspuns, dar pe fața lui Dane se citea doar un zâmbet ironic.

– Dacă iubirea chiar există.

Cu asta, a terminat restul berii dintr-o singură înghițitură și a comandat alta. Comenzile au început să sosească din toate părțile, iar conversația s-a mutat în mod natural către un alt subiect, determinându-i să uite repede discuția anterioară.

Dane s-a ridicat de la masă destul de târziu. După ce a terminat berea din fața lui și s-a ridicat, Ezra era surprins și l-a întrebat:

– Hei, pleci?

Dane a dat din cap și a răspuns:

– E târziu. Iubita mea mă așteaptă, trează. Will, mulțumesc pentru băutură.

Le-a făcut un simplu semn de rămas bun colegilor săi și s-a întors să plece. În momentul în care și-a întors capul în mod firesc, s-a trezit că se uită în ochii lui Grayson. Ochii violet ai lui Grayson îl priveau fără expresie. Dane i-a întâlnit privirea pentru o clipă, apoi și-a îndreptat privirea în altă parte și a părăsit masa. Chelnerița pe lângă care trecu îi aruncă o privire semnificativă, dar Dane îi zâmbi doar în treacăt, ca și cum ar fi vrut să spună “data viitoare”, și ieși. În mod normal, nu ar fi refuzat o astfel de ocazie, dar azi era o excepție. Era prea obosit ca să se gândească la altceva decât să se prăbușească în pat.

În timp ce mergea pe hol, a văzut un bărbat extrem de înalt venind spre el. Era Grayson Miller.

Era evident dintr-o privire că fizicul său era extraordinar. Membrele sale zvelte, trupul robust și înălțimea sa determinau ca oricine stătea lângă el să pară nesemnificativ. Costumul sofisticat se potrivea perfect cu umerii săi lați și picioarele lungi, iar sub părul întunecat pe care îl arunca firesc, se vedeau ochii adânci.

Dar, în ciuda aspectului său strălucitor, Dane, care își încruntă instinctiv sprâncenele, continuă să meargă fără să spună un cuvânt.

Din păcate, s-au întâlnit când Grayson se întorcea de la toaletă. Dane nu se simțea prea bine în această situație, dar nu voia să pară deranjat, așa că nu și-a modificat ritmul. Grayson a făcut la fel.

Sau cel puțin așa credea el. Dane nu avea intenția să înceapă o conversație, dar Grayson avea alte planuri. Când s-au apropiat, la o distanță mică, Grayson a zâmbit brusc larg.

– Uau, pleci deja? Noaptea abia a început.

Grayson vorbea pe un ton calm, potrivit cu reputația de crai. Dane se întreba dacă Grayson era capabil să se comporte atât de firesc cu persoana alături de care tocmai se luptase cu înverșunare cu câteva ore în urmă din cauza inimii sale generoase sau pentru că era un psihopat incapabil să simtă emoții.

– Sunt obosit.

Dane răspunse scurt și încercă să plece, dar Grayson continuă să vorbească.

– Se pare că Massa e interesată de tine. Ai de gând să pleci pur și simplu?

Massa era angajata de mai devreme care cochetase cu Dane. Surprins că Grayson observase asta, Dane zâmbi ironic.

– Ai observat asta, chiar dacă vorbeai cu toate angajatele barului.

Grayson răspunse cu un zâmbet larg, neimpresionat de remarca lui Dane.

– Dragostea nu poate fi ascunsă. Este inevitabil să o observi.

Dane se uită nedumerit la fața lui zâmbitoare.

Da, iubirea de o noapte este tot iubire, aşa e?

Cu un gând ironic, Dane era pe punctul de a trece pe lângă el când, brusc, Grayson l-a apucat de braț. Ce e asta? Arătându-și clar disconfortul, Dane l-a privit, iar Grayson a zâmbit inocent.

– Unde te duci? Ar trebui să accepți sentimentele lui Massa.

– Ți-am spus, sunt obosit.

– Și dacă o să regreți mai târziu?

– Să regret? Eu? De ce?

Dane îi adresă trei întrebări rapide, confuz. Grayson răspunse serios.

– Massa ar fi putut fi iubirea ta adevărată.

Vocea lui Grayson era la fel de calmă ca de obicei. Dane încruntă sprâncenele și întrebă:

– Și?

– Dacă pierzi această șansă, s-ar putea să nu o mai vezi niciodată. Nu e îngrozitor și trist? Ah, simt că o să plâng.

Grayson avea o expresie exagerată și sentimentală. Chiar s-a prefăcut că își șterge o lacrimă, deși, desigur, nu a curs niciuna. Era doar teatru. Dane l-a privit cu neîncredere, apoi a râs disprețuitor.

– Deci, ce este mai exact această iubire pe care o cauți?

Era o întrebare provocatoare, pusă intenționat. Dane știa că Grayson nu se gândise serios la dragoste. Dar, spre surprinderea lui, Grayson a dat un răspuns neașteptat. Expresia lui s-a schimbat subtil. Zâmbetul jucăuș a rămas, dar ochii lui străluceau ciudat.

– Cineva care mă determină să fiu fericit, cineva alături de care mă simt bine, cineva alături de care vreau doar să fiu, cineva care mă va susține indiferent ce fac…

Modul în care Grayson vorbea despre iubire era aproape visător, ca și cum ar fi descris o viziune perfectă. A continuat, vizibil mulțumit de sine.

– Cineva care va rămâne cu mine, alături de mine, pentru totdeauna.

– Hm…

Între timp, Dane asculta cu o expresie plictisită, de parcă şi cuvintele nu aveau niciun sens, înainte de a râde. Pentru el, acea viziune perfectă părea complet ridicolă.

– Bănuiesc că așa ceva nu există.

În contrast puternic cu explicația lungă a lui Grayson, răspunsul lui Dane era doar o singură propoziție. În timp ce se întorcea, mirosul dulce de feromoni care îl înconjura mereu pe Grayson s-a estompat și mai mult. Credea că s-a terminat, dar apoi Grayson a pus brusc o întrebare.

– Nu ai venit în ziua aceea, nu-i așa?

– Păi, nu, nu am venit.

Dane răspunse calm, fără să se uite înapoi. În acel moment, o tăcere ciudată umplu aerul, iar Dane simți că Grayson zâmbea în spatele lui. Asta îl enervă. Nu, ceva nu era bine.

Apoi, Grayson a adăugat.

– Nu am spus niciodată când era ziua aceea.

Abia atunci Dane se opri din mers. Se întoarse și întâlni privirea lui Grayson. Buzele lui Dane se mișcară scurt.

– Nu-i rău.

Râse încet, își băgă mâinile în buzunarele jachetei și începu să meargă din nou. Dane, fără să se uite înapoi, părăsi barul.

“La ce se gândește? Desigur, nu e el.”

Grayson, care stătea în același loc, se întoarse. Dezorientat de propriile cuvinte, începu să meargă în direcția opusă, îndreptându-se spre locul său.