În fața privirii care îl fixa fără să spună nimic, Dane întrebă din nou, ca pentru a se asigura. Abia atunci Grayson dădu ușor din cap, în loc să răspundă. Dane, care îl privise fix pentru o clipă, se întoarse repede și spuse:

– Ei bine, atunci s-a rezolvat.

Era mai bine să depăşească repede asta. Dacă ar fi tras de timp, lucrurile ar fi devenit și mai dificile. “De acum încolo trebuie doar să fiu atent”, își reaminti Dane în timp ce o așeză pe Darling pe pat și se ridică. Chiar în acel moment, obiectele diverse de pe pat, pe care le uitase, îi intrară în câmpul vizual.

– Hei, ce e asta?!

– Poftim?!

La întrebarea bruscă a lui Dane, Grayson se uită ascultător în direcția în care acesta arăta. Acolo putea vedea patul încărcat cu tot felul de obiecte. Grayson, care a spus un scurt “ah”, își șterse complet expresia de acum câteva clipe și răspunse firesc:

– Patul meu.

– Știu asta. Te întreb ce e cu dezordinea aia.

Dane îl lovi ușor pe Grayson pe cap cu degetul, ca și cum ar fi bătut la ușă, și îl mustră. Dar, totuși, Grayson doar zâmbi larg. Văzând acea expresie, Dane se simți ciudat. Ca şi cum i se citea pe față, Grayson clipi.

– Ce s-a întâmplat?

– Păi…

Dane se scărpină în ceafă fără niciun motiv și spuse.

– Ai avut întotdeauna fața asta? Pari cumva diferit față de înainte.

– Eu?

– Da.

La răspunsul lui Dane, Grayson își atinse fața cu mâinile și înclină capul.

– Nu știu. De ce?

– Păi…

Era greu să identifice exact motivul, așa că Dane se opri din vorbit. “Cum ar trebui să exprim asta?” După ce se gândi o clipă, spuse pur și simplu ce-i veni în minte.

– Poate pentru că zâmbești.

La aceste cuvinte, Grayson a avut o reacție neașteptată. S-a oprit și l-a privit pe Dane cu o expresie nedumerită.

– Eu?

Părea că într-adevăr nu știa. La reacția lui, de data asta Dane era surprins. “Tipul ăsta, nu şi-a dat seama?”

– Nu știai?

Când Dane l-a întrebat, Grayson s-a scărpinat pe obraz și a dat din cap. Văzând expresia lui încă uimită și mută, Dane și-a amintit de un alt aspect ciudat.

Dacă stau să mă gândesc bine…

Tipul ăsta nu era cu mult diferit de cum era acum nici înainte. Cel puțin la suprafață. Chiar și atunci, avea mereu un zâmbet pe buze. Dar gândindu-se puțin mai profund, era complet diferit. Pe atunci, Grayson știa că zâmbea. Dar acum…

Uriașul din fața lui își freca gâtul, confuz. Văzând reacția lui, clar tulburat pentru că nu înțelegea ce însemna propriul său comportament, Dane nu se putu abține să nu râdă.

– Ah.

Când și-a ridicat intenționat mâna pentru a-i ciupi ușor obrazul, astfel încât să nu-l doară, Grayson a scos un scurt strigăt, fără niciun fel de emoție.

– Nu exagera.

Chiar și în timp ce îl certa, Dane zâmbea. Apoi Grayson, care îi zâmbi înapoi, apucă mâna care se oprise în aer și o duse la gură. După ce sărută fiecare articulație a degetelor, își lipi buzele ferm de degetul arătător.

Din nu știu ce motiv, zona în care temperatura trupului lui Grayson îl atinsese, părea să furnice. Ceafa îi era fierbinte fără niciun motiv. Dane încercă să-și retragă mâna la senzația neobișnuită, dar Grayson nu-i dădu drumul și, în schimb, i-o duse la obraz. Grayson, care își întoarse buzele pentru a săruta și palma, deschise în sfârșit gura.

– Tocmai am împărtășit feromonii tăi cu Darling.

Palma îl gâdila din cauza frecării continue a buzelor. Dane a remarcat acest lucru, fiind conștient de respirația care îi atingea pielea.

– Se pare că ai luat o majoritate covârșitoare, totuși…

Grayson râse scurt. Respirația lui îi mângâia degetele.

– E o neînțelegere. Absolut deloc.

Era ridicol să-l vadă cum își lăsa sprâncenele în jos, prefăcându-se că îi era milă. Cu îndrăzneală, Grayson a adăugat:

– Am împărțit foarte echitabil. Am ocupat exact atât spațiu cât aveam nevoie.

Fața lui, în timp ce spunea asta, părea foarte încrezătoare. De parcă nu era nimic de care să-i fie rușine. La reacția lui fără rușine, ca a unui copil care inventează o minciună evidentă și este sigur că nu va fi prins, Dane aproape izbucni în râs, dar se abținu și făcu în mod deliberat o expresie severă. Când își încrucișă brațele și îl privi, atitudinea lui Grayson se prăbuși imediat. Văzându-l incapabil să-i întâlnească privirea și uitându-se în mod deliberat în altă parte, Dane deschise gura cu încredere.

– Grayson Miller.

– M-am înșelat.

Imediat ce i-a fost rostit numele, acesta și-a cerut scuze. Nu mai rămânea decât să mărturisească adevărul.

– Nu ești complet vindecat încă.

În cele din urmă, Grayson a dezvăluit secretul pe care îl ascundea.

– Am decis să nu fac sex cu tine pentru o vreme. Așa că am avut nevoie de feromonii tăi în schimb.

La auzul acestor cuvinte imprevizibile, gândurile lui Dane s-au oprit pentru o clipă.

– Nu vei face sex cu mine?

Reacția lui a venit după 2-3 secunde de tăcere.

– Aşa e.

Grayson dădu din cap și spuse:

– În plus, tu erai tot timpul la spital, dar eu trebuia să vin acasă să am grijă de Darling. Așa că…

– Aia era înlocuitoarea mea?

Nerăbdător, Dane îi întrerupse vorbele. Grayson dădu din cap și zâmbi.

– Datorită lui, atât Darling, cât și eu am rezistat bine, așa că a funcționat.

Ce a ieșit bine…

Dane îl privi confuz. Nu știa de unde să înceapă să sublinieze problemele. Nu, strict vorbind, ar trebui să-l laude pentru că era admirabil? Dar și asta ridica probleme.

– Cum adică nu vei face sex până mă vindec? întrebă el,  înghițind cuvintele “Am fost chiar externat”, iar Grayson răspunse sincer și de data asta.

– Atunci ai tușit sânge.

Fața lui Grayson deveni palidă. Vocea îi tremura ușor, ca și cum și-ar fi amintit de acea zi.

– Nu poți să te rănești din nou așa… și nu vreau să suferi.

Și probabil că nici el nu voia să-și facă griji.

Acum totul avea sens. Grayson era extrem de șocat în acea zi. Dacă se gândea bine, tenul lui rămăsese palid până când se întorseseră acasă și nu revenise la normal. După aceea, nu făcuse nimic altceva decât săruturi simple…

Credea pur și simplu că era vorba de reținere până se vindeca, dar exista un motiv mai profund. Dane se simțea tulburat, dar în curând auzi o altă voce din adâncul sufletului său.

Nu e rezonabil?

Privind înapoi, Dane se confruntase cu moartea de mai multe ori. Faptul că era în viață acum putea fi numit doar un miracol. Era firesc ca şi Grayson, care îl părăsise chiar pe Dane din cauza acelei suferințe, să fie șocat după ce îl văzuse pe Dane tușind sânge și leșinând din nou în fața ochilor lui.

Nu ar trebui să-mi fac griji că tipul ăsta o să fugă, nu eu?

Amintindu-și de el, care venise mai devreme alergând, palid, Dane își dădu seama. “Dacă am decis să-l accept pe tipul ăsta, trebuie să-i stăpânesc și comportamentul ăsta.” Dacă urmează să se rănească așa în mod repetat, inima unei persoane se uzează. Atunci toate emoțiile care în sfârșit prinseseră rădăcini în inima lui Grayson ar dispărea.

Nu ar fi prea trist?

Dane ridică mâna și se opri în aer. Nu știa dacă încercase să-i atingă obrazul lui Grayson sau să-i dea o palmă pe umăr. Simțindu-se ruşinat, ezită cu mâna în acea poziție înainte de a o duce la gâtul său, frecându-i inocent ceafa în timp ce se uita la Grayson.

Grayson stătea încă în picioare, privindu-l de sus. Emoțiile sale păreau mai temperate decât înainte, dar motivul pentru care nu putea să deschidă ușor gura era probabil faptul că nu se potoliseră complet. Imaginea de atunci nu se ștergea ușor din minte. Gândindu-se până acolo, medită o clipă și, în cele din urmă, deschise gura ca și cum s-ar fi hotărât.

– Ar trebui să renunț la meseria de pompier?

– Poftim?!

La auzul acestor cuvinte imprevizibile, ochii lui Grayson se măriră.