Auzea sunetul respirației înghițite de la celălalt capăt al firului. Dane își stăpâni râsul și continuă.

– Gândește-te bine. Unde aș vrea să merg mai întâi după ce ies din spital?

După o scurtă pauză, Grayson răspunse:

– Să o vezi pe Darling?

– Păi, cam așa ceva.

La răspunsul lui Dane, Grayson își înghiți din nou respirația și vorbi repede.

– Du-te, du-te acum! Vin imediat, așa că așteaptă! Nu poți pleca nicăieri, trebuie să aștepți!

După strigătul urgent, apelul se încheie imediat. Dane s-a uitat la telefonul tăcut, a râs și l-a băgat înapoi în buzunarul din spate. Gândindu-se la aspectul agitat al lui Grayson, un zâmbet i-a apărut în colțul gurii.

“Ar trebui să aștept așezat pe pat, aşa e? Cu dovezile lângă mine. Când tipul ăla va intra în fugă, o să-l prind chiar acolo și o să-i fac viața un iad. Mai sunt acolo cătușele de data trecută? Data viitoare ar fi bine să cumpăr și o cravașă. Și să-i biciuiesc fundul cu ea…”

Dane deschise ușa fără ezitare. Scena care urma să se desfășoare era deja desenată în mintea lui. Obiectele pe care le luase, îmbibate cu feromoni, aveau să aibă urme ale tot felul de acte obscene. Și aveau să fie împrăștiate dezordonat prin toată camera…

– Poftim?!

Pentru o clipă, Dane scoase un scurt strigăt de uimire. În fața ochilor lui se afla o scenă complet diferită de cea pe care și-o imaginase. Nu, într-un anumit sens, ar putea fi similară. Oricum, acele obiecte erau îngrămădite pe pat.

Ce este asta…

Dane păși în cameră, nedumerit. Împrejurimile erau pline de mirosul de feromoni al lui Grayson. Deoarece era propria lui cameră, era firesc ca mirosul să persiste, gândi el în timp ce se apropia încet de pat. Un pas, apoi încă un pas. Oprindu-se în cele din urmă lângă pat, Dane privi în tăcere în jos spre pat.

Obiectele împrăștiate pe pat îi erau cunoscute lui Dane. Erau exact lucrurile pe care le luase după ce le îmbibase bine cu feromoni, pretinzând că i le dăruiește lui Darling. Diverse haine, inclusiv halatul de baie ridicol de mare, cearșafuri, prosoape și așa mai departe, erau așezate pe saltea, iar jucăria mare de pluș în formă de focă era așezată ușor descentrată. Pernele erau toate adunate strâns împreună. Văzând obiectele aranjate în cerc, lăsând un spațiu gol suspect de mare și lung în centru, Dane a rămas pentru o clipă mut.

Era evident cine stătuse acolo. Nu era greu să-și imagineze prezenţa lui Grayson, dormind mulțumit, cu haine și obiecte îmbibate complet cu feromonii lui Dane așezate pe podea și îngrămădite în jurul lui.

Cel puțin avea ceva conștiință, deoarece Darling părea să fi rămas și el în același pat. Blana de pisică lipită ici și colo era dovada acestui lucru. Chiar și acum, Darling zăcea adormit pe halatul de baie pufos. Dane, care privise în tăcere acea scenă, a devenit curând confuz. Auzise că unii Alfa sau Omega care se apropiau de ciclul de călduri se simțeau stabili când simțeau mirosul feromonilor partenerului lor, dar nu se gândise niciodată că şi Grayson ar face asta.

– Aah!

Dane, care scosese un scurt suspin, își îndreptă brusc privirea spre Darling. Își duse liniştit mâna în fața feței pisicii oarbe, pentru a nu o speria, și eliberă ușor feromoni. Darling, care stătea întinsă și respira regulat, își ridică în curând urechile și reacționă. Când a mângâiat ușor pisica care ridică privirea cu un miau, Darling se ridică de parcă ar fi așteptat și se întinse lung. Când o luă cu grijă în brațe pe pisică, care mirosea și căuta prezenţa lui Dane, Darling își frecă imediat capul de el și se agăță de el.

– Îmi pare rău, Darling. Că te-am determinat să aștepți iar și iar.

De parcă ar fi înțeles scuzele lui Dane, pisica s-a întins și i-a lins fața lui Dane. Ținând pisica în brațe și lăsând limba aspră a acesteia așa cum era, Dane s-a uitat în tăcere la patul gol. Asta era tot ce mai rămăsese. Ce ar trebui să facă?

De fapt, nu știa ce emoție ar trebui să simtă în acel moment. Părea deranjant, părea derutant, părea demn de milă, părea atât de absurd încât îi venea să râdă și, pe lângă asta, nu putea găsi ușor un răspuns în emoțiile complexe care îi tulburau inima. Voia să șteargă totul, dar renunță gândindu-se că Grayson ar fi dezamăgit din nou dacă ar fi făcut-o.

Da, ca atunci.

Dane se uită fix la un perete, ținând pisica în brațe. Vitrina era exact la fel ca atunci când o văzuse ultima oară, neschimbată. Pe raftul unde stătea singură o singură cutie, asta era încă așezată acolo, singură. Totuși, rămăsese doar carcasa.

Dane stătea acolo, privind vitrina, sau mai precis, cutia goală așezată pe ea. Cutia, curată, fără niciun fir de praf, strălucea de parcă era lustruită în fiecare zi.

Să mergi atât de departe doar pentru un astfel de gunoi…

Când simți o senzație de pulsare într-o parte a pieptului, auzi brusc sunetul unui motor de mașină. Grayson trebuie să se fi întors. Dane stătea acolo, ținând pisica , așteptându-l să urce.

Se auzi un scârțâit ascuțit, apoi, imediat, sunetul ușii de la intrare deschizându-se și închizându-se. Alerga atât de repede, încât pașii lui răsunau prin toată casa. Și, în ciuda dimensiunilor uriașe ale casei, Grayson deschise instantaneu ușa camerei și strigă.

– Dane!

Dane se uită surprins la fața lui, care devenise palidă și respira greu când se opri. De ce o astfel de expresie? Indiferent de reacția lui nedumerită, Grayson stătea acolo respirând greu, apoi intră imediat în fugă în cameră.

“…”

Când își reveni, Grayson îl îmbrățișase deja strâns pe Dane. Dane se înțepeni pentru o clipă, surprins de reacția lui intensă. Era pe punctul de a întreba ce s-a întâmplat, dar Grayson vorbi primul.

– Slavă Domnului, slavă Domnului… Slavă Domnului, cu adevărat slavă Domnului…

– Grayson!

Văzându-l repetând aceleași cuvinte, Dane îl bătu ușor pe spate cu o mână, ca să-l calmeze.

– Ce s-a întâmplat? S-a întâmplat ceva? De ce te comporți așa?

Când îl întrebă în repetate rânduri, Grayson expiră tremurând. Când așteptă în tăcere un răspuns, acesta îi răspunse cu o voce la fel de tremurată ca respirația lui.

– Ai dispărut…

Când Dane ezită, el continuă.

– Ai plecat din nou undeva… într-un loc pe care nu-l cunosc, și mi-a fost teamă de ce ți s-ar putea întâmpla.

La aceste cuvinte imprevizibile, Dane rămase complet mut. Putea simți frica lui Grayson foarte clar prin trupurile lor care se atingeau. Trupul lui masiv tremura. Respirația lui gâfâitoare, plină de frică, se învârtea în gură. Dane, care rămăsese așa pentru o clipă, îi mângâie spatele lui Grayson, ca și cum ar fi vrut să-i spună că totul era bine. În mintea lui, o amintire uitată reveni la viață. Focurile de artificii care explodau neîncetat, bărbatul care plângea violent sub acea lumină strălucitoare.

<Ceva atât de dureros, atât de îngrozior, nu poate fi iubire.>

Gândul la el din acea zi determina ca o parte a pieptului să-i pulseze.

“Cum am putut uita frica acestui om, acea teroare?”

Gândindu-se la asta, voia să se pălmuiască cu putere. Chiar și după ce l-a văzut pe Grayson suferind atât de mult, să-i joace o astfel de farsă cu atâta ușurință…

– Grayson, e bine acum. Haide.

L-a apucat intenționat de umeri ca să-și despartă trupurile, dar a regretat imediat. Ochii lui Grayson erau deja roșii ca sângele. Vinovăția i-a cuprins imediat pieptul.

– Îmi pare rău.

Se scuză cu voce tremurătoare.

– Îmi pare rău, nu o să mai fac asta.

Deși vorbea sincer, expresia lui Grayson nu se relaxă ușor. Văzându-i pupilele încă tremurând, de parcă încă nu-i venea să creadă că el, , exista cu adevărat în fața ochilor lui, Dane se hotărî din nou.

– Doar făceam o mică glumă. Nu o să mai fac asta. Nu o să plec nicăieri fără să-ți spun și nu o să mă duc în locuri periculoase, riscându-mi viața.

“…”

– Poftim?!