– Bine ai revenit, Dane! Mi-ai lipsit!

– Nenorcitul ăsta chiar e nemuritor. Chiar și după o explozie de bombă, se întoarce viu și nevătămat, uite așa!

– Dane Striker! Erou! Erou! Dane Striker!

Văzându-și colegii care îl înconjurau și îl aclamau de îndată ce i-au văzut fața, Dane nu s-a putut abține să nu-și încrunte sprâncenele.

– Terminați cu vorbele de erou, ticăloșilor nebuni. Înainte să vă bat măr.

Când a strâns pumnii și a scrâșnit din dinți în timp ce rostea aceste cuvinte, băieții au părut surprinși la început, dar în curând au izbucnit în râs.

– Ți-e rușine?

– E adevărat, totuși, ce e rău în asta? Câți oameni și-au salvat viața datorită ție?

– Așa e, meriți să fii tratat așa. E normal?

– Da, eu n-aș fi putut s-o fac. Sincer, nimeni în afară de Dane n-ar fi putut să se arunce acolo.

În timp ce unul dintre băieți clătina din cap, un altul a intervenit.

– Ar trebui să te gândești bine înainte și după ce te arunci în mijlocul acțiunii. Trebuie să-ți protejezi și propria viață, omule.

În spatele colegului care îl bătu pe Dane pe piept cu dosul palmei, un alt bărbat dădu din cap. Deși vorbeau zgomotos, era clar că toți acești băieți își făceau sincer griji pentru el. Dane se simți ruşinat și se scărpina în ceafă când, brusc, își dădu seama de ceva.

– Ce s-a întâmplat cu Ezra?

Firește, chipul lui Ezra nu se afla printre colegii care îl întâmpinau pe Dane. Imediat ce era rostit numele lui Ezra, au ezitat și s-au privit unii pe alții. Nimeni nu a vorbit imediat, când Wilkins a apărut cu întârziere.

– Dane! Ai venit, ticălosule.

Wilkins, care l-a îmbrățișat imediat pe Dane și l-a bătut puternic pe spate, s-a îndepărtat și l-a apucat de ambele brațe, stând la o distanță ușor mai mare și privindu-l de sus până jos.

– M-am vindecat complet, acum sunt bine.

Înainte ca Wilkins să apuce să întrebe, Dane a răspuns primul.

– Dacă mai stau mult în repaus, o să-mi crească mucegai pe trup.

Deși vorbea sincer, toată lumea a izbucnit în râs. Wilkins a zâmbit ca și cum era liniștit și l-a apucat ferm de umăr pe Dane înainte să-i dea drumul. Dane l-a urmat fără ezitare pe Wilkins, care se îndepărta, ieșind din vestiar.

– Wilkins, așteaptă o clipă.

La auzul strigătului, se întoarse, se opri din mers și îl așteptă pe Dane. În fața privirii care părea să întrebe ce s-a întâmplat, Dane deschise gura.

– Ce s-a întâmplat cu Ezra? Toată lumea se fereşte să vorbească despre asta.

– Ah…

Wilkins era la fel de tulburat. După ce și-a mângâiat bărbia cu o mână și a evitat privirea lui, a mărturisit în curând cu sinceritate.

– A ajuns la închisoare, firește.

Apoi Wilkins și-a dus o mână la frunte, oftând adânc.

– Nu mi-am imaginat niciodată că ticălosul ăla ar face așa ceva. Știam cu toții că se afla într-o situație dificilă, dar să facă așa ceva…

Toată lumea ar fi gândit la fel. Dacă Ezra nu ar fi făcut acea greșeală de exprimare atunci, nici Dane nu s-ar fi așteptat deloc la aşa ceva. Lui Wilkins, care mormăia parcă enervat, Dane îi întrebă.

– Nu era nimic deosebit de ciudat? Ceva memorabil?

Wilkins a dat din cap și a răspuns.

– Deloc, când ticălosul ăla a apărut prima oară la știri, eram cu toții atât de surprinși încât am crezut că o să cădem pe spate.

Dane deschise gura.

– L-ai întâlnit după aceea?

De data asta, el a dat din cap din nou.

– Nu, m-am dus să-l văd, dar nu a vrut să ne întâlnim.

La răspunsul lui Wilkins, Dane mormăi:

– Înțeleg. Atunci nu ai putut afla detaliile.

– Așa este. Și noi eram foarte curioși.

Apoi Wilkins deschise gura, de parcă și el ar fi vrut să afle.

– Nu știam că cei doi erau atât de apropiați. Toată lumea era surprinsă că l-ai chemat în miezul nopții și el a ieșit ascultător. Nu era vorba de oricine, ci de acel Miller.

În cadrul secției, Ezra era singurul care vorbea cu Greyson și îl trata cu amabilitate. Asta fiind spus, faptul că a răspuns ascultător la chemarea unui coleg nu i se potrivea. Însă întrebarea crucială rămânea.

De ce a acceptat Greyson fără să se opună?

La asta, Wilkins nu a putut decât să ridice din umeri cu o expresie îngrijorată. Singurul om care putea da un răspuns era Ezra.

─ ▪ ─

Câteva zile mai târziu, într-o zi însorită care semăna cu cea de ieri, cu cea de alaltăieri și, probabil, cu un trecut îndepărtat pe care nu și-l putea aminti, Dane a condus o distanță considerabilă cu mașina. Rănile lui se vindecaseră complet, iar reabilitarea avusese succes. Se întorsese în siguranță la muncă la stația de pompieri și, la prima vedere, părea să-și fi regăsit rutina zilnică.

Dar viața lui Dane Striker se schimbase definitiv. Era deja angajat să apară pe coperta calendarului pompierilor pentru următorii 3 ani și primise chiar oferte pentru albume foto separate. Primise chiar o ofertă prin care i se propunea un milion de dolari dacă ar fi pozat nud. Și asta nu era tot. De mai multe ori, oameni care se prezentau ca redactori-șefi ai unor edituri renumite apăruseră pe rând pentru a-l convinge să publice o carte.

A respins toate aceste numeroase propuneri zgomotoase, dar tentante. Orice agitație suplimentară în viața lui era absolut inacceptabilă.

Idioti zgomotoși.

Dane înjura în sinea lui. Fiecare zi era epuizantă până la nebunie. Nu din cauza muncii grele, ci din cauza oboselii provocate de gălăgioșii ăia care făceau scandal.

Nu se știe cum au aflat de casa lui, dar la un moment dat a venit chiar și un reporter și a bătut la ușa lui. Era o vizită a unei jurnaliste destul de frumoasă, și dacă era vechiul Dane, ar fi acordat cu plăcere un interviu și ar fi obținut alte rezultate, dar nu și de data asta. A refuzat politicos și a condus-o de acolo, apoi a stat în pat toată ziua doar dormind, coborând ocazional doar pentru a-i da lui Darling mâncare sau apă înainte de a se întoarce în pat.

După ce a petrecut astfel de zile letargice, Dane a plecat de acasă devreme, într-o zi liberă mult așteptată, pentru a găsi un bărbat care dispăruse complet din atenția tuturor.

Ezra.

Procesul celor doi supraviețuitori era încă în desfășurare, dar în cazul lui Ezra, acesta își recunoscuse crimele și cooperase activ cu anchetatorii, reușind să ajungă la o negociere amiabilă a sentinței cu procurorul. Mai presus de toate, deoarece victima, Grayson Miller, ceruse clemență pentru el, sentința era mult mai ușoară. Astfel, Ezra își ispășea în prezent pedeapsa într-o închisoare de stat.

Cu excepția lui Wilkins, nici măcar familia pe care o prețuise atât de mult nu putea să-l viziteze pe Ezra. Prin urmare, Dane considera că probabilitatea ca acesta să-i accepte cererea de vizită era extrem de redusă. Din acest motiv, când a acceptat întâlnirea pe care Dane o solicitase cu o oarecare îndoială, era destul de surprins. Iar acum, în sfârșit, Dane urma să-l întâlnească pe Ezra.

După ce a condus o distanță considerabilă pentru a ajunge la închisoare, a putut să-l viziteze doar după ce a trecut printr-un control destul de strict pentru a se verifica dacă era îmbrăcat conform codului vestimentar, dacă avea asupra sa obiecte interzise etc.

Când era condus să se așeze cu o barieră transparentă între ei, s-a așternut o tăcere bruscă. Simțindu-se oarecum tensionat în camera liniștită, și-a frecat palmele fără motiv și a scos un scurt suspin, când ușa interioară s-a deschis și a apărut un bărbat îmbrăcat în portocaliu din cap până în picioare, însoțit de un gardian. Când Dane i-a recunoscut fața, acesta s-a ridicat ruşinat de pe scaun și l-a privit. Și el a recunoscut fața lui Dane și a afișat pentru o clipă o expresie mulțumită.

– Dane…

– Ezra.

Privirea lui Dane s-a îndreptat în mod natural spre încheieturile lui Ezra. Ezra a zâmbit amar, ca și cum ar fi înțeles privirea lui care se oprise asupra cătușelor. Și s-au așezat unul în fața celuilalt, cu o geam între ei.

Ezra a ridicat primul telefonul, iar Dane și-a dus și el telefonul la ureche. O tăcere tulburătoare s-a așternut pentru o clipă. Cu siguranță avea lucruri de spus, dar acestea nu veneau ușor. Ezra era primul care a vorbit.

– Arăți bine, ce ușurare. Am auzit că erai grav rănit, așa că eram îngrijorat.

– Da, păi… Am avut noroc. Și tu arăți bine.

La cuvintele pe care le-a adăugat pentru a destinde atmosfera, Ezra a răspuns sincer.

– Mă descurc. Sunt recunoscător, când atât de mulți oameni erau la un pas de moarte din cauza mea, iar eu trăiesc bine, așa că și mie îmi pare rău.

– Înțeleg…

După răspunsul scurt, a urmat din nou o tăcere tulburătoare. “Oare conversația cu Ezra era atât de dificilă?” se gândi Dane cu un sentiment de disconfort. Era un coleg alături de care râdea și discuta mereu. Cine s-ar fi așteptat să-l vadă pe Ezra, , care mereu media cu blândețe între oameni și nu se supăra niciodată pentru nimic, în starea asta?

– De ce nu te întâlnești cu Sandra?

La întrebarea lui Dane, Ezra a coborât capul și a mormăit:

– Cum aş putea îndrăzni aşa ceva?

Faptul că nu-i putea întâlni pe cei dragi era, de asemenea, o pedeapsă pentru el. Ce gânduri avea în minte când și-a impus acea pedeapsă? Dane se uită în tăcere la zâmbetul lui neputincios înainte de a deschide gura.

– Motivul pentru care am venit până aici este că sunt curios să aflu ceva.

– Spune-mi, orice, a răspuns Ezra ascultător. “Probabil că și tipul ăsta se aștepta la asta și a aprobat această întâlnire”, gândi Dane și continuă.

– De ce ticălosul ăla, Grayson Miller, i-a urmat atât de ascultător pe tipii ăia?