Sunetul asurzitor al artificiilor continua. Dane credea că urechile îi joacă feste din cauza acestui zgomot amețitor. Că a înțeles greșit cuvintele lui Grayson sau că a auzit cuvinte care nici măcar nu existau.

Dar când și-a îndreptat privirea spre Grayson, care se uita la el, acesta avea un zâmbet abia schițat pe buze.

– Poftim?!

Dane deschise gura pentru prima dată. Mintea îi era complet goală, incapabil să se gândească la ceva. Nu, poate că prea multe gânduri îi treceau prin cap și nu știa la ce să se gândească. Dane era cel care vorbise primul despre a pune capăt relației. Dar era destul de tulburat de cuvintele de rămas bun pe care Grayson tocmai le rostise.

– Ce vrei să spui cu asta?

La întrebarea lui nedumerită, Grayson continua să zâmbească. În fața expresiei și cuvintelor lui de neînțeles, nu putea decât să clipească, când Grayson deschise gura. Neschimbat și calm ca întotdeauna.

– Renunț la tot.

Abia atunci Dane și-a dat seama că nu auzise greșit. Că urechile lui nu îl înșelau, că nu auzise halucinații. Dar tot nu știa ce reacție ar trebui să aibă. Chiar dacă nu era prima dată când trecea prin așa ceva, de ce, din ce motiv? În loc să spună “Da, ai grijă de tine”, cum ar fi făcut de obicei, a rostit cuvinte complet diferite.

– De ce dintr-o dată?!

La întrebarea care a urmat după o pauză, genele lungi ale lui Grayson au încetat încet. În lumina strălucitoare a artificiilor care iluminau cerul ca în timpul zilei, ele aruncau umbre lungi într-o parte, revelând contrastul dintre lumină și umbră de pe fața lui într-un mod și mai pronunțat.

– Nu te iubesc.

Un alt foc de artificii a explodat. Dane nu a spus nimic. A înlemnit ca gheața, așteptând ce urma. Grayson a deschis gura, cu privirea fixată pe fața lui Dane. Și, la fel ca înainte, în liniște, cu o voce prea calmă a mărturisit.

– Am ajuns să înțeleg acum că ceea ce simt pentru tine nu este iubire.

Exploziile au continuat una după alta. În mijlocul urărilor oamenilor și al exploziilor zgomotoase, ei au rămas tăcuți, privindu-se unul pe celălalt.

“Ce naiba bolborosește ticălosul ăsta acum?”

Dane se uită fix la fața lui Grayson, uitând chiar și să clipească. Apoi, deveni și mai nedumerit.

“De ce acest bărbat, care şi-a declarat dragostea cu atâta pasiune, se uită la mine cu o astfel de expresie?”

– În ziua aia…

O voce liniștită se auzi. Dane trebuia să-și concentreze toate simțurile pentru a auzi vocea lui joasă în mijlocul zgomotului din jur. Ca și cum și-ar fi îndreptat toate simțurile spre el. Cu privirea coborâtă, ca și cum s-ar fi uitat la propriile picioare, Grayson continuă ca și cum ar fi recitat.

– Când ți-ai recăpătat conștiința, doctorul a spus… că s-ar putea să orbești. Și când am auzit acele cuvinte, eu… mi-am acoperit imediat gura.

După ce a expirat scurt, Grayson a închis gura. Următoarele cuvinte au ieșit după câteva clipe de tăcere. Păstrându-și încă privirea fixă, a mărturisit.

– Ca să nu fiu surprins zâmbind.

Dane nu a putut reacționa imediat.

– Poftim?!

Deasupra lui Dane, care abia reușise să scoată un cuvânt, a explodat un alt foc de artificii. Niciunul dintre ei nu a spus nimic. Dane era sigur că îi auzise cuvintele. Deși era doar un cuvânt, era sigur că ajunsese la urechile lui Grayson.

Pentru că și el era la limită, cu toţi nervii la pământ, exact ca el în acel moment.

Grayson, care îl privise pe Dane, chicoti. Un zâmbet inocent, ca al unui copil, îi apăru pe față.

– Am zâmbit. Imediat ce am auzit că s-ar putea să orbești.

Dane clipi și întrebă:

– De ce?

Asta era tot ce putea spune. Privind expresia lui nedumerită îndreptată spre el, Grayson a răspuns ca și cum era ceva firesc.

– Desigur, pentru că eram fericit.

Chiar așa părea. De parcă își amintea acea bucurie, a zâmbit cu un zâmbet atât de fericit.

– Dacă nu vei putea vedea în viitor, nu ai mai putea face asta.

Deși era un răspuns firesc, pentru Dane era totuși de neînțeles.

– Să fac asta? Despre ce vorbești?

La întrebarea lui urgentă, Grayson a răspuns.

– În fața mea.

Vocea care se auzea tremura ușor.

– În fața ochilor mei, o să mori.

O explozie puternică se auzi ca și cum ar fi răsunat chiar lângă urechea lui. Dane îl privi fără să se miște. Grayson îl privi pe Dane pentru o clipă înainte de a deschide gura.

– M-ai întrebat de ce am venit să te văd, nu-i așa?

O voce calmă continuă, ca și cum ar fi purtat o conversație banală de zi cu zi.

– Ce am spus mai înainte era adevărat. Am venit să te omor.

Atât de liniștit.

– De ce?

Datorită nepotrivirii prea mari dintre conținutul cuvintelor sale și tonul său, Dane era doar confuz. “Oare ticălosul ăsta știe măcar ce spune?”

– Răspunde-mi, ce naiba ai spus?

Spre deosebire de Grayson, Dane întrebă repetat, agitat. Dar chiar și la vocea lui tensionată, Grayson nu arătă nicio reacție. La un astfel de comportament, Dane deveni și mai sensibil. Tocmai când era pe punctul de a insista din nou, acesta își întoarse privirea de la Dane.

– Tu…

Dane se uită fix la buzele lui care se mișcau încet.

– Când trupul tău se va vindeca complet, te vei întoarce la meseria de pompier, nu-i așa?

Desigur. Asta e meseria lui. Privind fără să înțeleagă, Grayson închise ochii strâns.

– Nu pot suporta asta.

Cel care își sprijinise brațele pe picioarele larg desfăcute strânse ambele mâini. Când Dane se uită la ele, tremurând puternic, Grayson continuă.

– Te vei arunca fără ezitare oricând. Vei fi mereu gata să mori. De câte ori va fi nevoie, orice ar fi necesar, pentru oricine din lume, îți vei risca viața. Chiar și pentru un câine sau o pisică.

Vocea lui tremura la fel de tare ca și mâinile lui strânse.

– De aceea am încercat să te omor. Dacă am fi murit împreună, erai al meu pentru totdeauna.

Dane doar clipea. Văzând reacția lui de neîncredere la mărturisirea lui, Grayson râse descurajat.

– E adevărat, dacă nu m-ai fi remarcat atunci și nu m-ai fi strigat pe nume, acum nu am mai fi în această lume. Tu, care ai salvat oameni, ai fi ajuns în rai, iar eu, care am comis o crimă, aș fi ajuns în iad.

Curând, el a adăugat cu voce slabă.

– Mă bucur foarte mult că nu s-a întâmplat așa.

Tăcerea se așternu din nou. Pentru o clipă, doar sunetele râsetelor, ale conversațiilor și ale artificiilor erau între ei. Dane își ordonă gândurile cu disperare. Trebuia să-i spună ceva. Orice, cumva.

– Dar nu tu ai făcut-o.

Abia a deschis gura.

– Nu ai făcut-o tu. Sunt în viață acum, și asta e suficient.

– Nu.

Grayson a negat imediat cuvintele abia rostite de Dane.

– Dacă lucrurile rămân așa, o să ajung să te omor.

Dane încercă să spună ceva, dar Grayson era mai rapid.

– Nu înțelegi. Se va întâmpla cu siguranță, o voi face. Voi ajunge să te omor.

– Asta nu poţi ști…

– Eu…

Chiar când era pe punctul de a vorbi din nou, Grayson îl întrerupse, brusc. Când Dane ezită o clipă, acesta își mușcă buzele și respiră greu. Văzând reacția lui intensă, Dane închise gura și așteptă ca el să se calmeze. Grayson, care tăcuse o vreme, deschise gura.

– Încă simt acel impuls.

Cu voce descurajată, mârâi.

– Că dacă te omor, pot avea totul. Un alt eu îmi șoptește constant la ureche.

Grayson își acoperi încet urechile cu ambele mâini. De parcă ar fi încercat să nu mai audă acel sunet. Cu toate astea, fruntea lui încruntată de suferință se încreți și mai mult.

– Dar continuă. Chiar și când îmi acopăr urechile așa, tot îl aud. Continuu, continuu…

Vreau să fii doar al meu.

Nu mai suport să-ți riști viața pentru cineva.

Te rog, nu mai fugi așa din fața ochilor mei. Nu mă lăsa singur.

Mai degrabă…

A inspirat brusc și a încetat să mai respire chiar în acel moment. De parcă era prins în capcana imaginației teribile pe care o crease.

Aș prefera să mori.

Grayson a expirat încet, în rafale, ca un suspin.

Atunci n-ar mai trebui să gândesc așa.

– Dragostea nu e așa.

Fața lui Grayson, îndreptată spre Dane, era plină de disperare.

– Asta nu e iubire.

Repetă aceleași cuvinte, ca și cum și-ar fi reamintit ceva. Pe chipul său palid nu mai rămăsese niciun fel de fantezie, așteptare, vis sau altceva. Cu o expresie de parcă sufletul i-ar fi părăsit trupul, Grayson îl privi pe Dane.

– Iubirea nu poate fi atât de urâtă.

Lacrimile i se adunară în ochii lui de un violet intens. Buzele lui Grayson tremurau. Ochii lui violet păreau să strălucească deosebit de puternic, apoi lacrimile care îi umpluseră ochii, îi curgeau pe obraji.

– Ceva atât de dureros, de mizerabil și de teribil nu poate fi iubire.

Lacrimile care se adunaseră pe bărbie îi căzură. O altă lacrimă îi urma.

– Asta nu e iubire. Asta, asta nu poate fi iubire.

Cel care repetase aceleași cuvinte își acoperi fața, complet udă de lacrimi, cu ambele mâini și mormăi disperat.

– Nu te iubesc.

Dane nu putea decât să-l privească. Fără să poată rosti un singur cuvânt.