Când Ashley a intrat primul în salonul de spital, Koi l-a urmat, apoi au intrat directorul spitalului, medicul curant și, în cele din urmă, Grayson. Văzându-l pe Dane întins cu ochii închiși, Koi a deschis gura, cu o expresie plină de îngrijorare.

– Cu siguranță își revenise…

– Îl ținem sedat cu medicamente, a răspuns medicul curant calm.

– Leziunile sunt grave, așa că durerea ar fi de nedescris. De aceea folosim medicamente pentru a-l ține adormit cu forța. Intenționăm să menținem această situaţie până când starea lui se va îmbunătăți.

– Înțeleg…

Lacrimile i-au umplut ochii lui Koi după ce a auzit explicația medicului. Cât de mult trebuie să doară? Să suferi astfel de leziuni pentru binele oamenilor…

Ashley, care îl privi pe Koi ștergându-și ochii în timp ce simțea simultan emoție și durere, își puse brațul în jurul umerilor lui ca să-l mângâie și îl trase aproape.

– Deci, care este situația actuală?

Când Ashley a întrebat, uitându-se în jos la Dane, directorul spitalului i-a făcut semn medicului curant. Acesta a luat imediat cuvântul.

– Recuperarea este relativ rapidă. Deoarece are leziuni pe tot trupul, tratamentul va dura destul de mult, dar, în ritmul ăsta, evoluția este favorabilă, în medie. Ne așteptăm ca starea lui să se îmbunătățească suficient în curând, încât să nu mai fie nevoie să-l sedăm forțat cu medicamente.

– Dar cum care e starea de luciditate? a întrebat Ashley.

– Probabil că ați verificat când s-a trezit pentru scurt timp, nu-i așa? Cum este starea lui mentală?

– A, da. E bine. Își amintește clar cine este, iar memoria lui despre momentul în care s-a produs accidentul este intactă. Există o oarecare confuzie, dar totul va reveni când starea lui fizică se va îmbunătăți și vom opri medicația.

Până atunci, Grayson nu spusese niciun cuvânt. Se uita doar la bărbatul al cărui trup era înfășurat în bandaje. Când Ashley a aruncat o privire la fața inexpresivă, asemănătoare unei măști, a fiului său, medicul curant, care ezitase până atunci, a vorbit:

– Totuși…

La auzul vocii ezitantante, atenția tuturor se concentră asupra lui. Medicul curant deschise gura, părând pierdut.

– Nu este sigur, dar există o probabilitate de handicap. Deoarece era prins într-o explozie… este aproape un miracol că membrele lui sunt intacte…

– Ce vrei să spui prin handicap? Vrei să spui că ceva nu e bine cu trupul lui Dane?

Koi deveni palid și ridică vocea pentru a întreba. Grayson îşi mări și el ochii și se uită la doctor.

– Explicați-ne într-un mod ușor de înțeles.

Când Ashley a replicat rece, doctorul a continuat să transpire.

– Păi, adică… așa cum am menționat mai devreme, am luat măsuri pentru a-l împiedica pe Striker-san să-și recapete cunoștința. Nu am reușit să evaluăm pe deplin toate funcțiile trupului, dar…

– Treci direct la concluzie.

Ashley întrerupse vorbele incoerente ale doctorului. Medicul curant privi în jos, nedumerit.

– Nu exstă nicio reacție din partea ochilor lui.

La auzul acestor cuvinte, toată lumea s-a oprit din mișcare. În tăcerea apăsătoare în care nici măcar respirația nu se auzea, doctorul a continuat cu o voce complet tensionată.

– Chiar și când îl luminăm sau îi vorbim, nu răspunde. Este posibil ca nervul optic să fi fost afectat de explozie. Va trebui să facem o examinare detaliată pentru a ști cu siguranță, dar dacă nu își revine din această stare…

După ce înghiți saliva uscată, ajunse la concluzia finală.

– Va orbi.

În camera liniștită a spitalului, doar sunetele regulate ale aparatelor răsunau ocazional. Nimeni nu deschise gura. Koi, care devenise palid, se uită în jos la Dane, iar Ashley, cu o expresie împietrită, își fixă privirea pe fața doctorului. Iar Grayson, stând la picioarele patului lui Dane, își acoperi gura cu mâinile tremurânde. Ochii lui larg deschiși se mișcau frenetic. Deodată, Ashley simți un miros slab de feromoni emanând de la el. Grayson se uita la Dane cu fața palidă, incapabil să-și ia ochii de la el, dar Ashley văzu clar în acel moment.

Urechile lui Grayson se mișcară scurt.

─ ▪ ─

Chiar și după ce au părăsit spitalul, Koi a rămas tăcut mult timp. Deoarece și Ashley era cufundat în gânduri, cei doi au petrecut timpul în mașina în mișcare fără să schimbe un singur cuvânt.

Koi era primul care a vorbit.

– Ash, vreau să spun ceva.

– Spune.

Deși gândurile erau întrerupte, Ashley a răspuns prompt, fără să dea niciun semn că era deranjat. Koi l-a privit cu o expresie hotărâtă și a deschis gura.

– Vreau să-l acopăr din nou pe Dane cu feromoni.

Ashley se uită în tăcere la fața lui Koi. După o pauză, o voce ironică se auzi din gura care se deschise încet.

– E o altă notificare?

– Îmi pare rău.

Koi și-a cerut scuze în loc să recunoască. Ashley își dădea seama clar că, oricum era, era același lucru.

Ashley, care se cufundase din nou în gânduri, scoase un scurt suspin. De fapt, după ce eliberase feromoni pe Dane data trecută și se întorsese, Koi suferise câteva zile. Avusese febră mare, adormise apatic toată ziua și, pentru o vreme, îi era greu chiar și să se ridice din pat și să meargă.

Dar să treacă din nou printr-o astfel de situație…

Voia să spună imediat că era o prostie, dar voința lui Koi era fermă. “Ar trebui să-l iau și să-l închid undeva?” Ashley se gândi o clipă, dar renunță repede și la asta. Dacă i-ar fi înfrânt voința cu forța, Koi era foarte dezamăgit. Nu voia niciodată să-l vadă dezamăgit din cauza lui.

Totuși…

– Dacă mai faci așa ceva, cine știe ce s-ar putea întâmpla.

La avertismentul lui Ashley, Koi a dat din cap.

– Nu, de data asta nu va fi atât de dificil. Dane și-a recăpătat conștiința. Încerc doar să-l ajut să se recupereze.

Își așeză mâna pe cea a lui Ashley, ca pentru a-l liniști, și spuse:

– Nu o să exagerez. Ash, ești cel mai prețios lucru din lume pentru mine. Nu o să fac nimic care să te rănească, absolut nimic.

Acele cuvinte erau adevărate. Koi dovedise acest lucru de fiecare dată, în fiecare moment, până acum. Nu era timpul să aibă încredere în partenerul său?

Ashley, care îl privise în tăcere pe Koi o vreme, deschise gura.

– Dacă tu nu ești în această lume, nici eu nu voi fi.

– Știu.

Koi dădu din cap.

– De aceea nu voi face absolut nimic imprudent. Ai încredere în mine.

La cererea repetată, Ashley a inspirat în cele din urmă adânc.

– Pune-l pe Steward în alertă.

– Steward? De ce?

Când Koi întrebă nedumerit, Ashley răspunse cu naturalețe.

– Steward știe cel mai mult despre feromoni. Dacă ți se întâmplă ceva, el poate lua imediat măsuri, iar noi ar trebui să ne asigurăm un minim de siguranță.

– Bine…

Koi dădu din cap cu reticență. Era îngrijorat că va trebui să dezvăluie genul lui Dane, dar nu avea ce face. Era cu adevărat o situație de criză. De parcă i-ar fi citit gândurile lui Koi, Ashley adăugă.

– Medicii au reguli privind păstrarea confidențialității pacienților. Nici tipul ăla nu le va încălca, așa că nu-ți face griji.

– Bine.

De data asta, el dădu din cap mai hotărât. Credea că asta era sfârșitul, dar Ashley deschise din nou gura.

– Și încă ceva…

─ ▪ ─

A doua zi dimineață, când Grayson a terminat ca de obicei și s-a îndreptat spre spital, a simțit ceva ciudat când a intrat pe coridor. Personalul medical se mișca mai agitat decât de obicei, alergând de colo-colo.

Ce se întâmplă? S-a întâmplat ceva…

Când s-a gândit la asta, Grayson și-a revenit brusc. Devenind palid și alergând urgent spre camera de spital a lui Dane, așa cum se așteptase în mod sinistru, numeroși membri ai personalului medical intrau și ieșeau din cameră.

– Ce, ce s-a întâmplat? I s-a întâmplat ceva lui Dane? De ce e așa?

Grayson a apucat urgent un membru al personalului medical care trecea pe lângă el și a strigat. Dar bărbatul i-a dat mâna la o parte, parcă enervat, și a dispărut repede în depărtare. Grayson, care se uita în jur cu fața palidă, s-a repezit cu întârziere în salonul de spital. Mintea îi era plină de tot felul de imagini sumbre. Dane pierzându-și din nou cunoștința, un monitor cardiac desenând o linie dreaptă și personalul medical efectuând resuscitare cardiopulmonară…

Chiar când își imaginase ce era mai rău, îl zări pe Dane printre membrii personalului medical care se mișcau agitați. Dane Striker zăcea acolo, cu tot trupul încă înfășurat în bandaje. Nu era inconștient, iar monitorul funcționa normal. Nici personalul medical nu efectua resuscitare cardiopulmonară de urgență. Ceea ce făceau, mișcându-se ca niște furnici, era să verifice starea lui Dane și să-i examineze rănile. Mișcările lui Grayson încetiniră, apoi se opriră complet. La prima vedere, aspectul lui Dane nu părea diferit de înainte, dar exista o diferență clară.

Avea ochii deschiși.

Își mișca pleoapele foarte încet, dar era un fapt incontestabil. Era complet conștient. Grayson a rămas nemișcat și l-a privit fix. Inima îi bătea cu putere. Oare, oare…

Încet, Dane își întoarse capul. În cele din urmă, privirile lor se întâlniră.

Oare să fie…

Chiar când Grayson abia reușea să gândească, Dane a deschis gura. O voce complet răgușită s-a auzit dintre buzele lui care se mișcau încet.

– Cățelușule, ce faci acolo?

Colțurile gurii i se relaxară. În acel moment, Grayson aproape că se prăbuși de șoc, simțind că inima îi cade în picioare.