Simțind cum îi se strânge inima auzind vocea complet răgușită, Koi a răspuns.

– O să eliberez feromoni. Așa că nu putem intra împreună.

De parcă i-ar fi citit gândurile lui Grayson, Koi a vorbit cu fermitate. Imediat, Grayson a făcut o expresie de parcă lumea s-ar fi prăbușit. Văzând acea expresie, Koi a clipit surprins.

Grayson să facă o astfel de expresie.

Era păcat că Ashley nu putea vedea asta. Gândul meu era corect, se convinse Koi. Grayson simte emoții. Din cauza lui Dane.

– Serios…

Grayson abia reuși să scoată un sunet.

– Serios? Serios, îl poți salva pe Dane?

– Nu sunt sigur.

La vocea care tremura complet, Koi a răspuns cu reticență.

– Totuși, trebuie să încercăm totul, ca Dane să se trezească și să-și revină.

Grayson nu putea decât să privească prin geam. Acest fapt, era o durere insuportabilă pentru el, dar nu avea de ales.

Dar, într-adevăr, dacă Dane s-ar trezi…

O slabă speranță apăru pe chipul lui Grayson.

– Te rog.

Deschise gura cu o voce care tremura violent. Văzând această expresie pe care nu o mai văzuse niciodată, Koi era surprins încă o dată. Dar, indiferent de reacția lui, îl apucă pe Koi de umeri și mârâi disperat.

– Salvează-l pe Dane, te rog. Te rog. Voi face orice, orice, pot face orice… te rog, ajută-mă.

Văzându-și fiul implorând în repetate rânduri, Koi simți emoții complexe, amestecate cu surprindere, durere, bucurie și tristețe. În cele din urmă, nu mai putu suporta și își îmbrățișă strâns fiul.

– O să fie bine.

Koi a continuat, punând și propria dorință în cuvinte.

– Dane își va deschide cu siguranță ochii și se va însănătoși repede. Știi și tu cât de puternic este Dane.

Apoi s-a îndepărtat puțin și s-a uitat la fiul său, adăugând:

– Dane va reveni la cum era înainte. Așa că hai să credem și să așteptăm.

Poftim?!

La aceste cuvinte, Grayson clipi surprins. Koi se îndepărtă de fiul său, zâmbi încă o dată, apoi se întoarse și se îndreptă spre salonul de spital. Grayson îl privi pe Koi cu o expresie absentă.

Va reveni la cum era înainte.

Înapoi, ca înainte.

Ca înainte.

Fața lui Grayson, care rumega în repetate rânduri aceleași cuvinte, deveni palidă treptat.

─ ▪ ─

Imaginea lui Dane zăcând singur în camera liniștită de spital era de-a dreptul înduioșătoare. Koi, care intrase singur în cameră și îi verificase starea de aproape, a simțit imediat cum i se umplură ochii de lacrimi. O persoană atât de plină de viață și de energie să zacă așa…

Nu era timp de pierdut. În curând, s-a așezat pe un scaun simplu și a respirat adânc. Koi, care își așezase mâinile tremurânde pe brațul lui Dane înfășurat în bandaje, a închis ochii. Și un parfum proaspăt, dar cumva liniștitor, s-a răspândit în toată camera de spital.

─ ▪ ─

Era o întunecime nesfârșită. Chiar și după ce mersese mult timp, tot nu vedea nimic. Dane se oprise din mers, epuizat, și stătea pur și simplu acolo. Cât timp trecuse așa?

Ar trebui să mă opresc acum?

Se gândi vag. Trăise prea mult. Îndurase prea mult. Nu putea să se oprească acum? Ce sens avea această viață?

<Ai venit pe lume de unul singur.>

Deodată, îi veniseră în minte cuvintele mamei sale. Acele cuvinte pe care le auzise cu mai bine de 10 ani în urmă le uitase, apoi îi reveneau brusc în minte, determinându-l să-și dorească moartea. De fiecare dată, în fiecare clipă, își dădea seama că era singur. Și când va pleca, va fi și el singur. Rătăcind astfel în întuneric o viață întreagă, când va cădea epuizat, se va transforma în țărână și va dispărea.

Atunci, acele cuvinte dezgustătoare, asemănătoare unui blestem, ar dispărea și ele din lume…

Împreună cu mine.

<Dane.>

Cineva îi strigă numele. Dane se uită în jur, nedumerit. Totuși, în întunericul beznă, nu simțea prezența nimănui altcuiva.

Am auzit greșit?

Dane înclină capul, apoi chicoti. Ce-mi trece prin cap, sunt doar eu aici.

O viață întreagă, doar eu.

Chiar când se gândea cu amărăciune la asta, vocea se auzi din nou.

<Dane, întoarce-te.>

De data asta a auzit-o mai clar. Era sigur. Cineva îl striga disperat. Sincer, cu o speranță disperată.

<Dane, te rog, deschide ochii. Întoarce-te la noi.>

Vag, o lumină plutitoare apăru într-o parte. Dane clipi surprins. Picioarele i se mișcară ca și cum erau vrăjite. Pașii care se auzeau încet, unul câte unul, în curând începură să alerge. Lumina deveni treptat mai strălucitoare. Și, în cele din urmă, lumina strălucitoare ca soarele îi învălui întregul trup.

– Dane!

Cineva îi striga numele. Dane deschise încet pleoapele. În viziunea lui încețoșată, doar o lumină difuză umplea totul, iar el nu putea să vadă nimic clar. Închise pleoapele pe care abia le deschisese, dar sunetul continua să se audă.

– Aici, Dane a deschis ochii, chemați personalul medical! Aici!

Vocea urgentă se îndepărtă. Dane suspină în sinea lui. Se gândi vag că voia să prindă acea voce, dar conștiința lui se scufundă din nou în întuneric.

Când și-a recăpătat conștiința, împrejurimile erau extrem de zgomotoase. Sunetele continue ale aparatelor, zgomotul oamenilor care veneau și plecau agitați și sunetele conversațiilor se amestecau într-un haos total. Încă somnoros, zăcea nemișcat. Mai precis, era corect să spunem că nu se putea mișca.

Era o zi la exact o lună și două săptămâni după accident.

─ ▪ ─

Dane Striker, recuperare miraculoasă!

Eroul nostru, Dane Striker, pentru a cărui recuperare toți cetățenii s-au rugat cu nerăbdare, și-a deschis în sfârșit ochii. Acest lucru s-a întâmplat după 45 de zile. Mulți cetățeni au venit la locul acestui miracol pentru a sărbători și a-l întâmpina. În prezent, Dane Striker se odihnește și, potrivit medicului său curant, sunt necesare încă aproximativ trei luni de tratament și reabilitare…

La auzirea veștii îmbucurătoare, toate mijloacele de informare în masă au publicat o mulțime de articole despre Dane Striker. Erau tipărite de mai multe ori articole și emisiuni TV care analizau din nou motivele pentru care a suferit accidentul și a intrat în stare de inconștiență, iar interviurile cu persoanele care participaseră la întâlnirile de rugăciune la lumina lumânărilor au continuat.

Într-o astfel de situație, oamenii și-au îndreptat acum atenția către teroriștii care au provocat toate acestea. Ce erau ei de au provocat un accident atât de grav?

– Știu că unii oameni îi numesc pe unii Alfa supremi împieliţaţi. Când eram la facultate, exista un club cu această religie. Desigur, nu m-am alăturat.

– Alfa supremi sunt, ei bine, nu sunt oameni? Și încercând să îngroape un sat, sunt nebuni. Aveau de gând să omoare și oameni care nu sunt Alfa supremi, nu-i așa?

– E adevărat că unii Alfa supremi au multe probleme. De fapt, sunt cam ciudați, nu-i așa? Să înnebunească din cauza feromonilor, nu prea înțeleg.

Oamenii vorbeau în voie. Între timp, ancheta avansa constant, iar identitatea teroriștilor era dezvăluită într-o oarecare măsură.

Ar putea fi numiți o grupare disidentă care s-a desprins de o facțiune existentă. Cei care nutreau resentimente față de liderul și doctrina existente au format separat o organizație și au ieșit la iveală, iar povestea era că au încercat să răpească Alfa supremi pentru a îi tortura și ucide. Deoarece erau o adunătură de oameni motivați doar de entuziasm, majoritatea au fost uciși fără a-și putea desfășura “visul” în mod corespunzător, iar speculațiile erau puternice că cei doi care au supraviețuit cu greu vor primi pedepse pe viață.

În timp ce lumea era neliniştită în felul ăsta, Dane se afla încă într-o stare gravă, dedicându-se tratamentului. După ce și-a recăpătat cunoștința, a suferit de dureri extreme. Din această cauză, spitalul i-a administrat injecții la intervale regulate, iar Dane era practic într-o stare de somnolenţă toată ziua, intoxicat de medicamente.

Grayson venea în continuare la spital în fiecare zi pentru a-i verifica starea. Se recuperase deja complet din rănile sale și trebuia să fie externat deoarece nu mai putea rămâne la spital, dar în schimb venea să-l viziteze pe Dane fără să lipsească nici măcar o singură zi, chiar dacă nu putea decât să-l privească pe Dane dormind în timp ce se lupta cu durerea.

Au trecut câteva zile până când Koi a vizitat din nou spitalul.

– Grayson!

Ashley putea fi văzut în spatele lui Koi, care venise alergând fericit. El l-a îmbrățișat strâns pe Grayson și a spus bucuros.

– Mă bucur atât de mult că Dane s-a trezit! E minunat, cu adevărat minunat!

Koi a repetat aceleași cuvinte, neștiind ce să facă de fericire. Grayson a spus “Așa este” și a zâmbit. Ashley, văzând acea expresie, a încruntat ușor sprâncenele. Zâmbetul acela era exact zâmbetul fals pe care el îl învățase.

“Ce se întâmplă?”

Când Koi a eliberat feromoni pentru prima dată și s-a întors, era entuziasmat și a spus că Grayson se schimbase față de înainte. Vorbea fericit că acesta își arăta clar emoțiile…

Ce naiba e expresia aia de acum?

Oare Koi se înșelase? se gândi Ashley. Era normal ca afecțiunea părintească să-ți întunece judecata. Mai mult, Koi era deosebit de atașat de copii, așa că era foarte posibil.

Cu toate astea, Ashley se simțea neliniștit. În timp ce își privea fiul și pe Koi cu sprâncenele încruntate, Koi își întoarse capul și spuse.

– Vreau să-l văd pe Dane, e în regulă?

– A, desigur.

La întrebarea adresată directorului spitalului care stătea în spate, acesta a răspuns imediat. Bine, gândi Ashley. Pot să ascult povestea în timp ce văd starea lui Dane Striker.