Ashley îl privi cu ochi surprinși. De parcă ar fi întrebat despre ce era vorba în această discuție bruscă. Deoarece era o reacție atât de naturală și de așteptat, Koi respiră adânc. Acum era momentul să dezvăluie un secret enorm. “Îmi pare rău, Dane. Dar nu am de ales decât să-ți spun.” Koi, care își întărise hotărârea, deschise în sfârșit gura.

– Dane și cu mine avem același gen.

– Știu. Și ce dacă?

– Poftim?!

Văzând reacția lui Ashley, ochii lui Koi se măriră de surprindere. Știa? Cum?

– Eu… eu nu ți-am spus.

Lui Koi, care era agitat, întrebându-se dacă dezvăluise accidental secretul lui Dane, Ashley i-a răspuns indiferent.

– Mi-am dat seama singur. Mai mult decât atât… Ce vrei să spui? Ai același gen, și ce dacă?

Koi era confuz, dar nu era momentul să pună întrebări una câte una. Chiar și acum, Dane se lupta cu moartea. Dacă se întârzia chiar și puțin, metoda la care se gândise Koi ar fi devenit complet inutilă.

– Omega extrem simt o legătură între ei.

– Și?

– Poate că este posibil chiar mai mult decât atât.

În loc să întrebe din nou, Ashley se încruntă. Koi continuă cu înflăcărare:

– Dacă aș putea insufla energie în Dane, nu i s-ar întoarce conștiința lui Dane?

La această propunere imprevizibilă, Ashley păru surprins. Despre ce era vorba acum?

– Folosirea feromonilor înseamnă asta? Ai de gând să-l acoperi pe Dane cu feromoni?

– Da, exact.

Koi dădu din cap cu hotărâre. L-a mai văzut vreodată afirmându-și opinia atât de ferm? Ashley simți o prospețime la această apariție complet diferită a lui Koi, care întotdeauna îi urma cuvintele lui Ashley ca și cum era ceva firesc.

– Îmi pare rău, Ash, că mi-am încălcat promisiunea.

Koi își ceru sincer scuze. Cu mult timp în urmă, promisese să nu elibereze feromoni către nimeni altcineva în afară de Ashley. De aceea își ținuse promisiunea cu fidelitate până acum.

Ashley îl privi de sus pentru o clipă. În timp ce îi cerea scuze, Koi nu părea să aibă nicio intenție de a se răzgândi. Buzele lui Ashley se relaxară, întrucât rămăsese tăcut.

– De ce te-ai obosit să vii să-mi spui, dacă oricum nu mă asculți, chiar dacă îți spun nu.

Koi dădu din cap fără ezitare.

– Da, dar din moment ce îmi încalc promisiunea, am vrut să-mi cer scuze.

Chiar și în timp ce spunea asta, îi urmărea reacția lui Ashley. De parcă îi era teamă că Ashley s-ar supăra.

Ashley l-a lăsat pe Koi singur, s-a întors și a apăsat butonul telefonului de pe birou. Când, după un scurt semnal, s-a auzit vocea secretarei, el a vorbit pe un ton indiferent.

– Pregătește avionul privat, Koi pleacă spre vest.

– Am înțeles.

Când a încheiat convorbirea și s-a întors, Koi îl privea cu ochii mari.

– Ce-i cu expresia aia?

Văzând că Ashley izbucni în râs, Koi deschise gura cu o expresie încă nedumerită.

– Ăăă, păi… asta.

Când a eliberat brațul care îl înconjura pe Koi și s-a întors, a speculat pentru o clipă că acesta ar fi putut fi supărat. Când i-a transmis acest gând așa cum era, Ashley a încruntat sprâncenele și a zâmbit amar.

– E adevărat că sunt foarte gelos, dar nu sunt atât de prost încât să nu înțeleg ce vrei să spui.

– Mulțumesc!

Emoționat, Koi a sărit imediat în brațele lui. Ashley, care l-a îmbrățișat pe Koi cu un zâmbet, a coborât capul și l-a sărutat. După ce au împărtășit un sărut afectuos, a mormăit ca și cum ar fi șoptit:

– Dacă nu era un program pe care nu-l pot amâna, aș fi plecat cu tine… E o afurisită de cină cu președintele.

Era sincer supărat. Koi scoase un sunet de râs.

– Nu-i nimic, e suficient să pregătești avionul.

Ashley se uită la Koi fără să spună nimic. Până acum, îl avertizase întotdeauna în momente ca acesta: că nu trebuie să rămână niciodată singur cu copiii.

Dar de data asta era diferit. Cei doi se gândeau la același lucru, dar nu-l spuneau cu voce tare. Koi se întreba în sinea lui de ce Ashley nu rostea acele cuvinte, dar așteptă fără să vorbească primul. Cu toate astea, Ashley nu a menționat nimic până la sfârșit și, în schimb, l-a îmbrățișat pe Koi încă o dată cu putere, înainte de a spune doar atât.

– Călătorie plăcută! O să vin după tine imediat ce am timp.

Koi a răspuns afirmativ și l-a îmbrățișat la rândul său. Și exact două ore mai târziu, Koi a urcat în avionul privat și a pornit spre vest.

─ ▪ ─

– Bună ziua, bine ați venit. Am fost contactat în prealabil de domnul Miller. Este o onoare să veniţi în vizită.

Directorul spitalului îl aștepta pe Koi în fața spitalului. Imediat ce Koi a coborât din mașină, el i-a adresat salutul pregătit, cu un zâmbet strălucitor. Koi i-a strâns mâna și i-a zâmbit înapoi.

– Bună ziua, vă mulțumesc pentru primire. Aș dori să mă întâlnesc cu Dane imediat…

– Da, desigur. Vă rog să veniți pe aici.

Directorul spitalului l-a condus personal la camera lui Dane, continuând să vorbească înflăcărat:

– Suntem foarte recunoscători că putem trata un erou în spitalul nostru. Vă rog să-i transmiteți recunoștința spitalului nostru domnului Miller pentru sprijinul acordat. Faptul că ați venit personal să-l vizitați pe Striker-san în acest fel ne emoționează profund…

Ascultând vorbele sale înflăcărate, se părea că Ashley nu menționase faptul că şi Koi venise aici pentru a-l acoperi pe Dane cu feromoni. Ei bine, nu ar trebui să vorbim neglijent despre genul lui Dane. Koi se convinse pe sine și adăugă în sinea sa: “Mulțumesc, Ash.”

Koi simți un zâmbet cald apărându-i natural pe buze în timp ce mergea. Și în curând ajunseră la salonul de spital unde era internat Dane.

– Ah…

Koi mormăi inconștient când îl văzu pe bărbatul înalt stând în coridor. Directorul spitalului se uită și el în acea direcție și vorbi cu o expresie îngrijorată.

– Da, ei bine, acel tânăr vizitează camera domnului Striker în felul acesta în fiecare zi. Deoarece vizitele sunt interzise, el se uită doar de la fereastră înainte de a pleca… Am auzit că erau colegi la același loc de muncă. Probabil că este îngrijorat, da.

Să-ți faci griji pentru un coleg de la locul de muncă – asta era absolut imposibil pentru unii Alfa extrem de puternici. Oare directorul spitalului nu știa prea multe despre acel gen, sau spunea asta ținând cont de mine? Koi era curios pentru o clipă, dar în curând s-a gândit că nu contează. Asta nu era ceea ce era important în acel moment.

– Grayson!

Când acesta s-a apropiat strigându-i numele, Grayson și-a întors în sfârșit capul. Chiar și după ce l-a descoperit pe Koi, nu a arătat nicio expresie de surprindere. La privirea care se uita de sus cu ochii goi, inima lui Koi s-a strâns de durere. Când l-a îmbrățișat fără să spună nimic, Grayson a rămas nemișcat. Koi, care îl privise cu milă, și-a întors capul pentru a-l privi pe directorul spitalului.

– Atunci o să mă întâlnesc singur cu Dane, așa că ai putea să ne lași puțin spațiu?

– Poftim? Păi…

Directorul spitalului a afișat o expresie de confuzie pentru o clipă. Partenerul lui Miller în vizită la eroul care era în prezent un subiect fierbinte – crezuse că venise să facă poze perfecte pentru acoperirea mediatică, dar acum îl alunga pe directorul spitalului, ce se întâmpla? În plus, era o ocazie bună de a-și promova spitalul, dar în felul acesta era dificil chiar și să facă poze, darămite articole.

Nu venise oare pentru publicitate?

Directorul spitalului era nedumerit, dar nu avea de ales decât să se retragă. A dat din cap cu un zâmbet ruşinat.

– Da, am înțeles. Atunci, nu te grăbi…

Imediat ce directorul spitalului s-a retras, gărzile de corp care îl urmau s-au aliniat în fața camerei de spital. La vederea lor blocând ușa și ferestrele fără niciun spațiu liber, directorul spitalului era surprins încă o dată. Ce naiba era asta? Fără să înțeleagă deloc situația, directorul spitalului a plecat aruncând o privire înapoi. Iar Koi s-a întors spre Grayson. Grayson încă mai avea urme de violență. Inima lui Koi s-a strâns, dar în loc să întrebe “Te simţi bine?”, a spus altceva.

– Trebuie să fie foarte greu, Grayson.

Koi îl privi pe Grayson cu o expresie plină de compasiune. Către el, care încă nu arăta nicio reacție, Koi continuă să vorbească.

– Motivul pentru care am venit aici este că m-am gândit că aș putea să-l ajut cumva pe Dane.

La aceste cuvinte, Grayson a reacționat pentru prima dată. Către fiul care îl privea de sus, Koi a dat din cap cu un zâmbet slab.

– Așa este, avem același gen și s-ar putea să ne putem ajuta reciproc.

Grayson, care privea în tăcere în jos, deschise gura.

– Cum?