Văzând reacția lui Grayson, Dane încă se încrunta și întrebă:

– Sau le dai mereu cadouri celor alături de care faci sex în perioada de rut?

– Păi… asta…

Grayson ezită, fără să răspundă imediat. Era clar că îl atinsese pe Dane într-un punct sensibil. Fericirea de mai devreme se risipise ca praful, înlocuită acum de teamă.

Dacă Dane nu mai vorbea cu el? Dacă se enerva p și pleca chiar în acel moment? Cum ar fi trebuit să reacționeze?

– Miller.

– Păi… păi…

Dane îl strigă din nou. Grayson tresări și ridică privirea, văzând că Dane era încruntat, dar la fel de calm ca de obicei. El spuse:

– Întreb doar din curiozitate. Nu sunt supărat pe tine.

Vocea lui chiar suna așa. Dar Grayson observă că Dane era încă încruntat.

– Totuși, ești încruntat.

– Fața mea e mereu așa. Dacă nu-ți place, ghinion.

De data asta, tonul lui Dane a rămas neschimbat. Gândindu-se la asta, Grayson și-a amintit că expresia lui Dane nu era diferită de cea firească. Când lucra, se încrunta și mai mult, dar era enervare, nu furie. Realizând acest lucru, Grayson și-a relaxat umerii.

Abia atunci a răspuns:

– Nu ofer cadouri celor alături de care fac sex.

Văzând că fața lui Grayson își recăpătă culoarea roz, Dane întrebă:

– Atunci de ce ai vrut să-mi dai unul?

– Pentru că m-ai ajutat.

Un răspuns simplu. O răsplată pur tranzacțională.

Tipul ăsta trăise cu siguranță așa toată viața, returnând fiecare favoare primită.

Probabil era modul lui de a câștiga simpatia oamenilor.

Dane s-a gândit la asta și a spus:

– Am făcut-o de bunăvoie. Nu trebuie să-mi răsplătești fiecare mic gest.

Grayson înlemni și ridică privirea. Dar, înainte să apuce să spună ceva, Dane luă farfuria din fața lui și, în trecere, îi ciufuli părul.

La fel ca şi cu Darling – firesc, cunoscut, dar totuși blând.

Grayson era uimit, cu ochii mari, mâna întinsă să atingă locul unde Dane tocmai îl mângâiase.

– Dane, eu… a început amețit, dar înainte să poată continua…

Dane îl lovi peste celălalt obraz.

─ ▪ ─

Când Grayson Miller a ajuns la lucru, colegii lui erau șocați de două lucruri: ambii obraji erau roșii și umflați, dar el zâmbea ca și cum era cel mai fericit om din lume.

– Miller, ce s-a întâmplat? Asta…

– Bună dimineața, salut!

Ezra a întrebat surprins, dar Grayson l-a salutat vesel. O altă surpriză.

“De când Grayson Miller salută oamenii atât de vesel? S-a întâmplat ceva?”

Dar asta nu era tot. Dane a apărut imediat după el, arătând complet opus. Cearcăne sub ochi, pași greoi, chiar mai obosit decât de obicei.

Era prima dată când îl vedeau așa.

– Miller i-a supt toată energia lui Dane sau ce?

Ezra a respins comentariul mormăit din apropiere:

– Nu se poate. Probabil s-a întâmplat ceva în timpul liber. Să-și ia concediu brusc așa trebuie să fi fost ceva grav.

S-a întâmplat ceva cu familia lui?

Ezra era îngrijorat, dar nu îndrăznea să întrebe. A observat în tăcere, apoi a remarcat ceva ciudat.

Dane era încă în uniformă.

Și-a luat legitimația din dulap, a băgat-o în buzunar și nu s-a schimbat de haine.

– Ce se întâmplă?

Ezra întrebă, iar Dane îl privi în sfârșit. Văzând gestul lui Ezra către hainele sale, Dane răspunse indiferent:

– Mi-e prea lene să mă schimb.

Ezra înclină capul, nedumerit, dar Dane închise dulapul și plecă.

În acel moment, un alt coleg a dat buzna, anunțând cu voce tare:

– Hei, adunați-vă! Wilkins a cumpărat hotdoguri, să mâncăm împreună! Grăbiți-vă!

– Uau!

Colegii s-au adunat entuziasmați.

Cu excepția lui Dane. El se încruntă, părând nemulțumit.

Ezra era surprins.

– Ce s-a întâmplat? Nu mănânci?

– Nu.

Dane a întors privirea, refuzând să răspundă.

Azi, Dane se comporta foarte ciudat. Dane refuza mâncarea gratuită oferită? Ce se întâmpla?

Ezra încă se întreba când i s-a dat un hotdog. A mulțumit și l-a luat, apoi l-a observat pe Grayson stând deoparte. S-a dus la el și i-a dat unul.

– Poftim, Miller.

Grayson clipi surprins, acceptându-l, doar desfăcând ambalajul, fără să ia o mușcătură. Cârnatul dintre felii de pâine îi atrase în mod ciudat atenția.

Ce naiba?

Se încruntă, apoi…

O amintire uitată i-a revenit brusc în minte.

Poftim?!

Grayson clipi rapid, forțându-și creierul să-și amintească.

Efortul său dădu roade – o scenă absolut îngrozitoare îi apăru în minte.

– Venus…

El a țipat, dar i s-a acoperit gura din spate.

Toate privirile se îndreptară spre el, în timp ce Dane, cu fața palidă, îi șopti amenințător:

– Afară! Acum!

Apoi l-a tras pe Grayson afară, ținându-i în continuare gura acoperită.

Colegii lor priveau nedumeriți, în timp ce Grayson se zbătea și Dane se îndepărta.

─ ▪ ─

– Acum îmi amintesc! Venus! În mijlocul lui Venus se află Virginia! Virginia!

În clipa în care Dane i-a dat drumul, Grayson a strigat.

Dane se așteptase la asta, de aceea îl trasese afară, dar țipătul îi răsuna încă în urechi.

Își apăsă mâna pe urechea dureroasă, apoi îi acoperi din nou gura lui Grayson.

– Calmează-te!

El mârâi, privindu-l cu furie:

– Calmează-te, înainte să-ți bag ceva în gură.

Oricine altcineva era îngrozit și ar fi tăcut.

Dar Dane alesese ținta greșită.

Grayson, amețit, practic strălucea de emoție, feromonii lui izbucnind atât de intens, încât Dane simți un fior rece pe șira spinării.

Dane îi dădu drumul, suspinând în timp ce își freca fruntea.

– Las-o baltă!

– Nici gând!

Grayson a refuzat imediat. Pierderea unei amintiri atât de importante era insuportabilă.

– Nu voi uita niciodată. Dacă aș putea să-mi scanez creierul și să o stochez, aș mări imaginea lui Venus, aș salva imaginea Virginiei prinsă de o sută de ori doar pentru a preveni pierderea datelor. Imaginea ta prinzând-o pe Virginia între Venus și apoi lingând-o, aș salva o mie de copii…

– Oprește-te!

Dane îl întrerupse, epuizat.

Grayson a tăcut, dar emoția încă îl determina să se agite.

Să-și acopere gura era una, dar să-și reprime bucuria care clocotea în el era alta, altfel colegii lor ar fi devenit cu siguranță suspicioși.

În această situație, Dane mai avea o singură carte de folosit.

– Dacă te comporți frumos, o voi face din nou data viitoare.

Grayson înlemni pe loc.

Ținându-și respirația, așteptă ca Dane să continue.

– Cu condiția să te porți frumos până când pieptul meu se vindecă.

Grayson rămase complet nemișcat.

O secundă, două secunde, trei secunde…

După exact cinci secunde, expiră și strigă:

– Serios?! Chiar o să strângi Virginia între Venus și o să o sugi? Când nu sunt în rut? Când sunt complet treaz?!

Punând întrebări în rafale, Grayson îl privi așteptând un răspuns.

Întrebările sale rapide au primit un singur răspuns:

– Da.

– Atunci eu…

– Nu.

Dane îl întrerupse imediat.