Grayson își frecă obrazul, privindu-l pe Dane cu o expresie plină de milă. Confruntat cu acest protest tăcut, Dane mușcă indiferent dintr-o bucată de șuncă. Văzând obrajii înroșiți ai lui Grayson, se întrebă pentru o clipă dacă nu îl lovise prea tare, simțind o undă de vinovăție, dar o alungă repede. Privind pieptul său distrus, se gândi că prețul era mai mult decât corect. De fapt, nici măcar nu era suficient. Dacă l-ar fi lovit cu pumnii în ambii obraji, tot nu era de ajuns. Gândindu-se la asta, Dane zâmbi ironic.

Deocamdată, schimbarea hainelor în vestiar era exclusă…

Se încruntă, îndesându-și ultima bucată de pâine în gură. Grayson, care tăcuse tot timpul, vorbi brusc.

– Hei, Dane!

Auzind tonul ezitant, Dane îl privi în timp ce sorbea din suc. Grayson înghiți nervos, fața lui devenind palidă în timp ce întrebă cu voce joasă:

– Te-am… forțat?

– Eu eram cel care te-a imobilizat.

Dane răspunse fără emoție, punând paharul gol pe masă. Grayson, care se străduise atât de mult să pună întrebarea, rămase mut. Văzând reacția lui, Dane sublinie:

– Eu eram cel care te-a imobilizat. Pentru că nu erai în toate mințile în timpul rutului.

Clătinând din cap cu enervare, începu să strângă vasele. Grayson rămase tăcut pentru o clipă, apoi mormăi:

– O!

Buzele i se curbară într-un zâmbet, iar pe fața lui apăru un rânjet prostesc. Dane se uită la el, confuz.

“De ce naiba e fericit că era imobilizat?”

Tocmai când încerca să-și pună ordine în gândurile complicate, Grayson a întrebat brusc:

– Hei, pieptul tău… era din cauza mea?

Dane tăcu, privindu-l fix. Ce simțea tipul ăsta? Vinovăție? Regret? Încerca să-și ceară scuze? Sau…

În timp ce se gândea, fața lui Grayson se înroși, ochii lui luminându-se în timp ce continua:

– Ți s-a mărit pieptul, Dane. Vrei să încerci sutienul pe care ți l-am cumpărat?

Dane ridică în tăcere pumnul. Din fericire, instinctul de supraviețuire al lui Grayson intră în acțiune și el închise repede gura.

Așa cum era de așteptat, nu era nicio speranță pentru prostul ăsta.

Reprimându-și dorința de a-l lovi, Dane îi arătă cu bărbia farfuria.

– Mănâncă!

Grayson luă cu reticență furculița, dar nu mâncă, ci se uită doar la mâncare. Văzând asta, Dane luă lucrurile în propriile mâini.

– Ah!

Grayson a răsuflat când Dane i-a smuls felia de pâine și a băgat-o în gură. Felia de pâine a dispărut într-o clipă, lăsându-l pe Grayson prea șocat ca să poată vorbi. În timp ce acesta pălea de neîncredere, Dane a mestecat și a spus:

– Dacă nu mănânci repede, asta se întâmplă.

Grayson a încercat să protesteze, dar nu a avut nicio șansă. În momentul în care a deschis gura să vorbească, Dane i-a smuls șunca și a băgat-o în gură. Panicat, Grayson și-a protejat în grabă ultimul ou rămas și a început în sfârșit să mănânce. Satisfăcut, Dane s-a întors, a încărcat vasele în mașina de spălat vase și a închis ușa.

Acum, ce urmează?

Din cauza rutului lui Grayson, Dane era nevoit să-și ia două zile libere. Șeful stației era probabil furios și gata să-l pună la muncă până la epuizare. Gândindu-se la sarcinile care îl așteptau, a oftat.

Ei bine, nu se putea face nimic în privința asta.

Dane alungă gândul. Nu era genul care să se gândească la inevitabil. Ce conta că acum era prânzul?! Deschizând frigiderul, văzu niște cârnați de calitate.

Hotdog, poate…

Dane se întinse instinctiv după ei, dar se opri brusc. Pieptul și sfârcurile îi pulsau brusc de durere. Pe măsură ce amintirile teribile îi reveneau în minte, se îndepărtă imediat de cârnați și căută alte ingredient. Zări niște legume și carne. Ce putea să prepare cu ele? Sandvișuri, hamburgeri…

─ ▪ ─

– La naiba!

Dane își frecă brutal fața. Durerea din piept și din sfârcuri persista, refuzând să-l lase să uite. Se întoarse să-l privească cu ură pe cel responsabil. Grayson, încă supărat de farfuria goală, simți privirea și ridică ochii — doar pentru a înlemni când întâlni privirea lui Dane.

– Hei!

– Da?

Grayson se încordă, dar răspunse imediat. Vocea lui Dane se înăspri în semn de avertisment:

– Până se vindecă, stai departe de mine.

– Ah…

Grayson se întristă instantaneu. Dar ce dacă? Probabil era doar o prefăcătorie. Gândindu-se la asta, Dane scoase niște pui, îl condimentă cu sare și piper și îl băgă în cuptor. Apoi, luă niște prăjituri din dulap. Dar, brusc, simți o privire ciudată.

– Poftim?!

Când se întoarse, Grayson își recăpătase deja energia și întrebă:

– Deci, odată ce se vindecă, e bine?

Dane se încruntă. Grayson, pe jumătate plin de speranţă, pe jumătate nesigur, îl privi așteptând un răspuns. Văzând acei ochi strălucitori, Dane suspină ușor, privind în depărtare, apoi cedă:

– Fă ce vrei.

– Dane, te iubesc! a strigat Grayson încântat, debordând de afecțiune. Dar Dane rămase indiferent.

– Bine, mulțumesc.

Răspunse el absent, continuând să pregătească prânzul. Dane nu spunea niciodată “Te iubesc”. Dar era bine. Grayson credea cu adevărat asta. Atâta timp cât Dane era acolo, vorbind cu el, era suficient.

Da, doar asta era deja prețios.

Dane îi răspundea, vorbea cu el, îl lăsa chiar să-i atingă pieptul. Acest sentiment…

– Sunt atât de fericit, a mormăit Grayson, cu vocea sufocată. Asta era fericirea. Asta era iubirea. Lucrul pe care îl dorise atâta timp era acum viu în fața ochilor lui. Dane îl privi scurt, apoi își întoarse repede privirea. Dar Grayson surprinse totuși zâmbetul scurt de pe buzele lui.

Poftim?

Grayson înlemni. Ce era asta? Ce fel de reacție?

Era bun la cititul oamenilor. Nu greșise niciodată, întotdeauna ghicea corect. Deci și de data asta ar fi trebuit să fie la fel, dar…

Ce însemna zâmbetul acela?

Dacă era vorba de oricine altcineva, Grayson ar fi avut un singur răspuns: această persoană mă iubește. Dar acela era Dane Striker – bărbatul care, chiar dacă Grayson era ultima persoană de pe pământ, nu l-ar fi iubit.

Gândindu-se la asta, entuziasmul lui s-a prăbuşit. Cum putea fi atât de delirant? Râzând amar de el însuși, a dat din cap. Nu era momentul să viseze cu ochii deschişi. Era ceva ce trebuia să-i spună lui Dane chiar acum.

– Dane, vrei ceva?

– Ce?

Auzind tonul vesel al lui Grayson, Dane se întoarse. Tocmai își punea prânzul într-o pungă cu fermoar când Grayson vorbi.

– Ai trecut prin perioada mea dificilă alături de mine. Vreau să te răsplătesc. Ce vrei? Un cadou pentru Darling e bine. Îți voi cumpăra orice.

Zâmbi ca și cum era cel mai firesc lucru din lume. Gândindu-se la tot ce făcuse Dane pentru el, Grayson simți o durere în inimă. Rămânând alături de el în perioada dificilă, eliminându-i feromonii, pregătindu-i micul dejun, lăsându-l să-i atingă din nou pieptul distrus… Dane Striker, care nu făcuse niciodată nimic pentru nimeni…

– Ce s-a întâmplat?

Întrebarea bruscă a lui Dane îl readuse pe Grayson la realitate.

– Poftim?!

Simţi că e stropit cu apă rece. Dane se încruntă la el. Grayson nu găsi cuvintele și se limită să-l privească, în timp ce Dane întrebă din nou:

– De ce un cadou? De ce atât de brusc? Care e motivul?

Grayson ezită, incapabil să răspundă, privindu-l doar pe Dane.