Acel incident a lăsat o cicatrice emoțională profundă în sufletul lui Ashley. Gândul că băiatul pe care îl iubea mai mult decât pe oricine altcineva încerca să-i ucidă singurul și prețiosul său partener era mai îngrozitor pentru Ashley decât să cadă în iad. Dacă l-ar fi pierdut pe Koi, Ashley nu ar mai fi avut niciun motiv să existe în această lume.

– Am înţeles.

Koi a vorbit blând, ținându-l strâns pe Ashley. Îmbrățișarea lui caldă a învăluit trupul tremurând al lui, iar el i-a șoptit încet:

– Dar putem găsi o altă cale.

Vocea lui blândă îl determină pe Ashley, care tăcuse până atunci, să ridice încet capul. Koi îl privi pe Ashley în ochi și îi spuse convingător:

– Ne vom gândi împreună de acum încolo.

Ashley tot nu răspundea. Oare Grayson putea simți cu adevărat emoții? Ochii aceia de sticlă, care nu se clintiseră niciodată înainte, puteau oare să reflecte acum ceva diferit?

Ashley nu putea să creadă. Nu era greu să admită că greșise. Era chiar dispus să accepte asta cu bucurie.

Dar să speri și apoi să-ți fie spulberată speranța era cu totul altceva. Așteptaseră și erau dezamăgiți de nenumărate ori. Koi, ca întotdeauna, îmbrățișa o nouă speranță, dar Ashley nu. Era pesimist, complet opus optimismului lui Koi. Acesta era unul dintre motivele pentru care era atras de Koi, dar…

Ashley expiră, ajungând la aceeași concluzie ca întotdeauna. Timpul va decide. Dacă şi Koi avea dreptate sau dacă asta era doar o altă iluzie inutilă – în cele din urmă, totul se va clarifica.

Dane Striker.

Ashley își aminti numele bărbatului pe care îl întâlnise înainte. Nu existau rapoarte că şi Grayson ar fi căutat un nou partener, așa că probabil era încă alături de Dane. Atunci, era posibil ca Dane Striker să…

Gândul acesta îi tulbura mintea lui Ashley. El era deja destul de amabil să-i explice totul despre fiul său, dar omul acela încă nu plecase?

În comparație cu cei pe care Grayson îi numea odată “partenerii săi predestinați”, Dane era complet diferit. Chiar și după ce era avertizat, el rămăsese. De ce? Era atât de încrezător încât credea că nu va muri?

Trebuia să-l investigheze pe acest bărbat. Aşa gândea Ashley. Chiar dacă şi Grayson simțea cu adevărat emoții, modul în care le exprima era o altă problemă. Dacă îi făcea rău lui Dane Striker…

– Ash?

Simțind ceva neobișnuit, Koi strigă. Ashley zâmbi imediat, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar în mintea lui, alarmele de avertizare sunau ca nebunele.

Asta nu trebuia să se întâmple niciodată. Până acum, pentru că nu avea încredere în Grayson, Ashley nu îi alocase gărzi de corp și reduse la minimum numărul de persoane din jurul lui. Dar dacă Dane rămânea aproape de Grayson, atunci lucrurile stăteau altfel. Și nu exista decât o singură concluzie.

Dane Striker avea nevoie de protecție.

─ ▪ ─

– Mmnn…

Grayson gemu încet, întinzându-și membrele la maxim. Prin pleoapele închise, lumina soarelui strălucea puternic. Oare mai era vreodată o dimineață atât de revigorantă? Buzele i se curbară în mod natural. Fără să încerce măcar, un zâmbet îi lumină fața – era o senzație miraculoasă.

Zâmbind, se rostogoli pe o parte și simți brusc ceva ciudat. Cu ochii încă închiși, întinse mâna peste pat, dar nu găsi nimic.

Poftim?!

I-a luat un moment să-și dea seama. Apoi a deschis ochii și s-a ridicat brusc în capul oaselor. Pe patul imens, care se potrivea perfect cu înălțimea lui, era singur.

– Dane…

Grayson deveni palid în timp ce mormăia. În clipa următoare, sări din pat și ieși în fugă din cameră. Prima lui oprire era camera lui Dane, chiar lângă a lui.

– Dane!

Intră fără să bată la ușă. Și în acea clipă, aproape leșină de șoc.

Nu era nimeni în cameră. Nici măcar Darling. Era ca și cum întreaga lume a lui s-ar fi prăbușit.

Ce se întâmplă? Era într-adevăr un vis?

Mintea lui era în haos. Dar urmele pasiunii din noaptea trecută erau încă acolo. Senzația pieptului lui Dane în mâinile lui era încă foarte clară – cum putea fi un vis? Atunci unde era Dane? Unde putea fi?

Plecase?

– Dane, Dane!

Strigă numele lui Dane ca un nebun, alergând prin toată casa. Dane se săturase de el? Așa trebuie să fie. Din cauza rutului său, se agățase de Dane ca o lipitoare. Dane ura deranjul – de data asta, probabil că se săturase.

Ce să facă? Ce să facă acum?

Amintirile sale despre rutul său erau fragmentate, incomplete. Dar un lucru era sigur: făcuse sex cu Dane.

Îl forțase pe Dane?

Nu exista altă explicație.

Copleșit de panică, Grayson a alergat pe holuri ca un nebun. În acel moment, nu se gândea decât la Dane.

Trebuia să-și sune imediat echipa de secretare. Trebuia să-l găsească pe Dane. Sau poate Dane se dusese la lucru? Așa era, nu era atent în ultimele zile. Dane trebuie să fie la lucru. La naiba, atunci unde era Darling?!

– Dane!

– Ce s-a întâmplat?

Tocmai când strigă din nou în timp ce alerga, o voce îl strigă brusc din spate. Grayson înlemni de șoc, aproape căzând.

Se întoarse brusc, apoi rămase nemișcat, ca și cum era transformat în piatră.

Ochii i se măriră când îl văzu pe Dane, pe jumătate ascuns în spatele tejghelei snack barului.

– Poftim?!

Grayson era uluit, reușind doar să scoată un sunet confuz.

Ce se întâmplă? Dane nu plecase? Atunci ce se întâmplase cu Darling?

În clipa următoare, o zări pe Darling, sprijinită de umărul lui Dane.

Toată puterea i s-a scurs din trup și s-a prăbușit pe loc.

În acel moment, Dane se încruntă. Cu o expresie de dezgust profund, de parcă tocmai ar fi văzut ceva murdar, se uită în jos, între picioarele lui Grayson. Apoi, fără să spună un cuvânt, se întoarse înăuntru.

– Da…

Grayson încercă să strige, dar înlemni imediat.

Ah!

În sfârșit a înțeles de ce Dane se uitase la el în felul acela.

Din momentul în care sărise din pat și până acum, nu purtase niciun fel de îmbrăcăminte.

─ ▪ ─

– Ești nudist sau ceva de genul ăsta?

Dane a întors un ou, cu voce enervată.

– De ce alergi mereu gol?

Grayson s-a îmbrăcat în grabă cu un halat, ghemuindu-se la tejghea și mormăind:

– Am crezut că te-ai săturat de mine și ai plecat…

Deși arăta trist, colțurile buzelor îi erau încă ridicate. Simplul fapt că Dane era chiar în fața lui îl determina să fie atât de fericit, încât ar fi putut muri.

Dane îl ignoră și continuă să pregătească micul dejun.

Era fără tricou, purtând doar pantaloni de trening. De obicei, asta era normal, dar azi era o necesitate. Pieptul lui lat era acoperit de vânătăi, sfârcurile umflate și abuzate până la nerecunoaștere. Erau răsucite atât de excesiv, încât erau mai mari decât de obicei. Ar fi durat câteva zile până când umflătura ar fi dispărut.

Chiar și adierea vântului îl durea.

Aerul rece îi provoca o durere surdă în piept, determinându-l pe Dane să se încrunte. Pocnind din limbă, termină de prăjit șunca și ouăle, apoi le așeză pe farfurie.

Prăjitorul de pâine a sunat, iar pâinea prăjită a sărit afară. Dane a luat două farfurii cu mâncare și a pus una în fața lui Grayson.

– Mănâncă. E a ta.

Grayson clipi, mut.

Dane, indiferent, își așeză propria farfurie și începu să mănânce.

Grayson rămase nemișcat, privind alternativ la Dane și la farfuria sa. Dane nu-i dădu atenție, luă o sticlă de suc de roșii din frigider și mâncă în timp ce sorbea din ea.

Tăind oul cu furculița, Grayson, care până atunci tăcuse, a vorbit brusc:

– Hei, Dane. Poți să mă pălmuiești?

Dane rămase impasibil, punând o bucată de ou în gură.

O clipă mai târziu, s*a auzit sunetul unei palme, iar capul lui Grayson s-a întors brusc într-o parte.