Muyoon s-a ridicat de la locul lui când l-a văzut pe Yu-Irim zăcând epuizat pe podea după ultima lor partidă de sex. În ciuda tensiunii de pe talie, s-a agățat de scaunul din sufragerie și a reușit să se ridice. S-a dus direct la baie, s-a spălat repede și a rămas gol în sufragerie.

Yu-Irim era încă întins pe podeaua bucătăriei, iar Muyoon, aruncând o privire în jur, a găsit un telefon fix. A format un număr cunoscut.

– Secretar Yeo, vă rog să-mi aduceți niște haine în care să mă schimb.

După ce Muyoon a închis telefonul, Yu-Irim s-a ridicat amețit, s-a împiedicat de canapea și a răscolit prin masa dezordonată.

Muyoon îl privea cu coada ochiului. Yu-Irim a luat o bomboană, a desfăcut-o, a băgat-o în gură, și s-a cufundat înapoi în canapea, îngropându-se complet în ea.

Muyoon a rămas acolo pentru o clipă, apoi s-a apropiat și s-a așezat pe canapeaua de lângă el.

– Vrei una?

Yu-Irim i-a oferit o acadea. Muyoon a dat din cap că nu și s-a așezat pe canapea, îngropându-se în ea la fel ca Yu-Irim.

– Pot să vă întreb ceva, domnule Muyoon?

Muyoon a ridicat o sprânceană la schimbarea bruscă de adresare și s-a uitat la Yu-Irim. Yu-Irim doar a zâmbit, ridicându-și colțurile gurii și întredeschizându-și ochii.

Îi plăcea pentru că semăna cu Yu-Irim pe care îl cunoștea. Muyoon a dat din cap, simțindu-se puțin indulgent.

– Sigur, dă-i drumul.

– De ce nu ţi-ai adus telefonul?

Ținând o bomboană în gură, Yu-Irim a pus o întrebare neașteptată, ferindu-și privirea și fără să se uite la Muyoon. Muyoon, simțindu-se ușurat că Yu-Irim nu i-a întâlnit privirea, a închis ușor ochii.

Nu se așteptase la întrebarea asta.

– Păi… am uitat, presupun.

– Am înţeles.

Muyoon a vrut să deschidă ochii și să vadă expresia lui Yu-Irim, dar s-a abținut. S-a lăsat tăcerea din nou, iar la scurt timp după aceea, secretarul Yeo a venit cu hainele.

Muyoon s-a îmbrăcat și a ieșit din casă fără să-și ia rămas bun de la Yu-Irim, care a rămas așezat pe canapea și nu s-a uitat înapoi la Muyoon.

După trei zile petrecute în casă, făcând sex în permanență, aerul proaspăt de afară era răcoritor. În ciuda căldurii, briza care îi intra prin nas era revigorantă.

– Să mergem mai întâi la spital.

– Da, domnule.

Toată lumea era ocupată cu deplasarea. Cineva dădea un telefon, iar mașinile care îi urmau își porneau motoarele. Muyoon a simțit un sentiment de nefamiliaritate când s-a întors la rutina care rămăsese mereu neschimbată.

Muyoon s-a uitat în sus la clădirea de lângă el. Yu-Irim era încă acolo, și abia vorbiseră în ultimele trei zile. Și totul se terminase cu puțin timp în urmă, dar părea ca un vis care trecuse cu mult timp în urmă.

Muyoon și-a atins mâna. Vârfurile degetelor îi erau încă puțin amorțite. Căldura din ciclul de căldură forțată din cauza trupului lui Yu-Irim aproape dispăruse, dar el încă mai putea simți strălucirea persistentă a orgasmului său.

Muyoon nu și-a putut lua ochii de la propria mână tot drumul până la spital. Multe gânduri îi treceau prin minte.

– Directore, te simţi bine?

Când mașina a intrat în parcarea spitalului și s-a oprit complet, secretarul Yeo s-a uitat înapoi la el și l-a întrebat. Muyoon era tras înapoi la realitate. O realitate de la care nu se mai putea întoarce.

Muyoon doar a zâmbit ușor și a dat din cap. Apoi s-a dus direct la spital.

La spital, i s-a prescris o pastilă contraceptivă puternică post-marcare și s-au efectuat teste privind starea sa fizică după marcare. În timp ce părăsea din nou spitalul, secretarul Yeo l-a oprit în parcarea subterană.

– Secretar Yeo.

– Domnule director general, pot să vorbesc cu dumneavoastră un moment?

La privirea secretarului Yeo, atât secretarele, cât și gărzile de corp s-au dat la o parte. Deși secretarul Yeo părea puțin ruşinat, pentru că nu mai făcuse niciodată așa ceva, Muyoon știa că nu era cineva care să acționeze fără motiv.

El a dat din cap și a mers cu secretarul Yeo la mașină.

Au stat unul lângă celălalt pe bancheta din spate a mașinii. Muyoon s-a uitat la secretarul Yeo, care privea drept înainte fără să se întoarcă la el. Tot ce se putea vedea era o altă mașină parcată pe cealaltă parte a drumului, dar el nu și-a îndreptat privirea spre Muyoon.

– Directore, te urmăresc de foarte mult timp. Te-am văzut de când eram tânăr și chiar și după ce ai preluat funcția de președinte, am fost mereu alături de tine.

Muyoon a rămas tăcut, jucându-se doar cu ceasul de la încheietura mâinii, observându-l în timp ce vorbea.

– Ca să fiu sincer, ești ca şi fiul meu cel mare. Deși tu ești mult mai în vârstă decât fiul meu cel mare, a spus secretarul cu un zâmbet, întorcându-se să se uite la Muyoon. Muyoon a zâmbit și el în semn de răspuns. Era adevărat; secretarul se simțea ca o figură paternă, singura persoană care îi trezea amintiri despre răposatul său tată.

– Ești ca un tată pentru mine.

– Atunci voi vorbi cu tine ca și cum ai fi fiul meu.

– Bine.

– Dacă este prea greu, nu trebuie să o faci.

Muyoon nu a înțeles imediat și a înclinat ușor capul. Mâna secretarului s-a așezat ușor pe a lui, oferindu-i alinare. Era o mână caldă care se simțea diferit de cea a lui Yu-Irim.

– Directore general al Seogeum Group.

– Da, secretar Yeo.

– Nu vă spun să renunțați sau să abandonați imediat această poziție. Știu că nu este o poziție pe care o poți abandona ușor. Nici eu nu doresc să renunțați la ea. Ceea ce spun este că, dacă devine insuportabil de dificil, este în regulă să renunți. Nu este vorba despre a muri, a muri de foame imediat sau a ajunge pe stradă. Este vorba despre a renunța pur și simplu pentru că este greu. Nu este mare lucru și este ceva ce puteți face. Sper că te poți gândi la această problemă cu ușurință. Se pare că ești copleșit în ultima vreme.

Secretarul a spus asta în timp ce-l ținea ferm de mână pe Muyoon. Buzele lui Muyoon au tremurat. A vrut să argumenteze că nu este atât de ușor de făcut, dar cuvintele nu au ieșit.

Muyoon scoase un oftat lung, închise ochii pentru scurt timp, apoi îi deschise.

– Mulțumesc, dle secretar Yeo. Mă voi gândi la asta.

Muyoon a înțeles ce încerca să transmită secretarul Yeo. De asemenea, a înțeles ce a vrut să spună când a spus că se simte copleșit.

În ciuda faptului că este un om matur, Muyoon era tot copilul care își înăbușea lacrimile în fața severității bunicului său în amintirile sale. Să-l înfrunte pe bunicul său însemna să fie alungat din casă, să piardă totul, să simtă că lumea se sfârșește. Iar această teamă încă îl bântuie.

Evadarea imediată era imposibilă. Muyoon nu-și putea imagina o versiune a sa în afara Grupului Seogeum. Teama de necunoscut o făcea și mai chinuitoare. Cu toate astea, așa cum a sugerat secretarul Yeo, încercarea de a gândi treptat ar putea aduce unele îmbunătățiri.

– Toate acuzațiile au fost mușamalizate de directorul Jang Haksu, i-a spus secretarul Yeo lui Muyoon, care a rămas pe gânduri pentru o clipă. Dar Muyoon a înțeles imediat și a dat ușor din cap.

– Cine ai spus că este fiica directorului Jang?

– Este Jang Heejin, un nou angajat în echipa de planificare.

– Asigurați-vă că îl compensați separat pe directorul Jang pentru a evita orice nemulțumire, iar lui Heejin Jang dați-i un proiect și pregătiți-vă pentru o promovare.

– Da, domnule.

Secretarul Yeo coboară din mașină, iar în curând se întorc secretarii și gărzile de corp. În timp ce Muyoon încă se gândea la ceea ce spusese secretarul Yeo, revenise la sinele său obișnuit, directorul executiv al Seogeum Group, Seo Muyoon.

 

 

– Lucrurile par să meargă interesant de bine.

– Nu mă așteptam să vii tocmai până aici.

– M-am gândit că era timpul să obținem niște răspunsuri.

Gânduri despre Yu-Irim, cuvintele secretarului Yeo, problemele care îl frământau în ultima vreme, acționarii și unii membri ostili ai consiliului de administrație care îl răvăşeau.

Muyoon nu se gândise prea mult la bărbatul din fața lui de o vreme. Sincer, uitase complet că o astfel de persoană exista.

– Desigur, am crezut că mă vei contacta mai întâi, dar ai fost prea insensibil.

Jung Gu-Seong râde în timp ce își trece degetele peste plăcuța cu numele lui Muyoon. Muyoon își îngustează ușor ochii, bătându-și biroul cu degetele lungi. Când le face un gest subtil secretarelor care stau la ușă, acestea o închid și dispar.

– Poartă-te adecvat.

Muyoon îndepărtează mâna lui Gu-Seong de pe plăcuța cu numele, iar Gu-Seong ridică din umeri, de data asta cocoțându-se pe biroul lui Muyoon.

– Bea ceva alături de mine.

– Nu văd de ce ar trebui.

– Ei bine, nu ăsta e motivul meu.

Mâna lui Gu-Seong atinge mâna lui Muyoon. Muyoon face o grimasă și îi îndepărtează mâna. Mirosul neplăcut care persistă pe mâna lui Muyoon, ajungându-i la nas, erau feromonii lui Gu-Seong.

Muyoon șterge mirosul persistent, simțindu-se dezgustat. Gu-Seong își coboară sprâncenele și râde, exagerând o expresie facială ca și cum ar fi rănit, ceea ce nu determină decât să îl irite și mai mult pe Muyoon.

Uitându-se la Gu-Seong, Muyoon și-a mușcat ușor limba și a apăsat pe interfon.

– Rezervați un loc liniștit pentru o conversație.

[- Da, domnule.]

– Bună idee.

Durerea lui de cap se intensifică la fața zâmbitoare a lui Gu-Seong. Muyoon îşi apăsă ferm fruntea.

Gândindu-se că persuasiunea directorilor este aproape încheiată, problemele legate de guvern sunt aproape rezolvate, iar problemele juridice se apropie de final, el a crezut că, atâta timp cât era prudent cu jurnaliștii, nu vor mai fi multe motive de îngrijorare sau de supărare pentru o vreme…