Volumul 3, R 1, Partea 1
Simțind lumina prin pleoape, deschise încet ochii. Tavanul, pe care erau aliniate ordonat panouri pătrate din gips-carton, îi apăru în câmpul vizual încețoșat. Luminile încastrate erau stinse, așa că lumina pe care o simțea prin pleoape părea să fie lumină naturală. Perdelele de un verde pal atârnau de o bară montată pe tavan.
De obicei, se trezea fie în camera de odihnă pentru medici de gardă, fie în dormitorul său. Dar azi nu era niciuna dintre acestea. Cu toate astea, locul îi era cunoscut – de fapt, îl cunoștea bine.
În mod normal, cel care zăcea pe acest pat mobil rabatabil era un pacient internat, iar el, în calitate de medic curant, stătea lângă el pentru a vorbi sau a efectua un examen. Dar acum…
(… De ce sunt eu cel care zace în pat azi?)
Necunoașterea acestei situații inversate îl determină să-și încrunte sprâncenele pentru o clipă.
Deoarece zona din jurul patului era înconjurată de perdele, nu putea vedea camera sau exteriorul ferestrei. Cu toate astea, era suficient de luminos doar cu lumina naturală, așa că era fără îndoială dimineață.
Dar de ce?
Se uită la tavan și se gândi. Dar capul îi era încețoșat, ca și cum ar fi fost învăluit în ceață. Nu-și amintea cum ajunsese aici sau evenimentele care determinaseră asta.
– Ăă… ce s-a întâmplat?
Își frecă fruntea cu degetele și încercă disperat să-și amintească. Trebuia să treacă prin toate, pas cu pas.
– Noaptea trecută, sunt destul de sigur…
Își amintea că era chemat pentru a doua tură de gardă în această săptămână, înlocuind un medic rezident care avea gripă. Deoarece era o noapte relativ liniștită, cu puțini pacienți, el a rugat asistenta să-l trezească dacă apărea o urgență și a tras un pui de somn. Era trezit după doar o oră pentru a se ocupa de un pacient cu o lacerație la antebrațul stâng.
Pacientul era un Omega fără asigurare și fără acte de identitate. Dar, deoarece s-a oferit să plătească în numerar, el l-a acceptat, i-a suturat rana și l-a monitorizat timp de aproximativ treizeci de minute, până când anestezia și-a pierdut efectul…
Atât își putea aminti, dar tot ce a urmat după aceea era neclar.
– Gândește-te… Amintește-ți…
Închise ochii strâns, căutând printre straturile de amintiri suprapuse. Deodată, imaginea vie a unui chip seducător îi apăru în minte.
Un bărbat cu părul negru ca pana corbului, pielea exotică și ochii de culori diferite, chihlimbar și albastru gheață – un bărbat atât de frumos, încât părea un vis.
Frumusețea lui uluitoare se apropia, iar parfumul dulce, ca al fructelor coapte, devenea copleșitor. Irisurile, fiecare de o culoare diferită, se încălziră treptat, iar apoi o respirație caldă îi atinse buzele…
Inima îi bătea tare. În același timp, ochii i se deschiseră brusc.
– De când este amintirea asta?
A rostit întrebarea cu voce tare, înainte de a scutura energic din cap.
(Nu. Nu… imposibil.)
Părea ciudat de real. Dar era imposibil ca cineva atât de chipeş să încerce să sărute pe cineva atât de banal ca el. Asta nu putea fi real.
Trebuia să fie un vis. Cu siguranță, amintirea unui vis.
Dar totuși, să visezi că săruți (și un bărbat!) – oare era enervat sexual?
Acum că se gândea la asta, era atât de ocupat cu munca în ultima vreme, încât nici măcar nu avusese timp pentru masturbare. Nu avea un libido deosebit de ridicat, așa că îl neglijase din cauza agitației. Dar probabil ar fi trebuit să se ocupe de asta cel puțin o dată pe lună.
Reflectând la faptul că era atât de concentrat pe îngrijirea pacienților încât își neglijase propria “întreținere”, mormăi pentru sine:
– Mai întâi, ar trebui să mă trezesc. Ar trebui să mă dau jos din pat și să găsesc pe cineva care știe ce se întâmplă. Deoarece eu nu-mi amintesc nimic, va trebui să întreb pe cineva.
Se ridică în șezut, trase pătura la o parte și își lăsă picioarele în afara patului. În seria de mișcări care urmară, nu simți niciun fel de amețeală sau durere într-un anumit punct. Apoi, își atinse cu grijă capul cu ambele mâini. Nu părea să aibă hematoame subcutanate sau leziuni la scalp – nici umflături, nici vânătăi.
Luase în considerare posibilitatea ca el să fi căzut într-un accident, să se fi lovit la cap și să fi dezvoltat o pierdere temporară de memorie, dar…
(Se pare că nu este cazul?)
Asta a ridicat din nou întrebarea: de ce zăcea în pat?
În timp ce se uita în jur, încă nedumerit, ochii lui s-au oprit asupra ochelarilor de pe noptieră. I-a luat și i-a pus. Vederea i s-a limpezit instantaneu.
(Oare ceața din capul meu era doar pentru că nu purtam ochelarii?)
A respins imediat acest gând. Vederea lui nu era atât de proastă, şi chiar și după ce și-a pus ochelarii, ceața din capul lui nu se risipise.
(Oricum, va fi mai rapid să întreb pe cineva.)
Nu avea rost să piardă timpul gândindu-se la asta.
Cu asta, își puse sandalele așezate ordonat la picioarele lui, se ridică și luă halatul alb, care era agățat de suportul pentru perfuzii. Îl aruncă peste bluza și pantalonii cu guler în V pe care îi purta și trase repede perdelele verde pal.
În cameră mai era un pat, deoarece părea să fie o cameră dublă. Dar nimeni nu era întins în el. Acesta era cel mai mare spital general din districtul estic al centrului orașului, cu 200 de paturi, iar camerele aveau dimensiuni diferite, dar toate aveau o dispunere similară. Având în vedere că lucra aici de șase ani, nu era de mirare că nu putea identifica numărul exact al camerei.
Totuși, judecând după priveliștea de la fereastră, își dădu seama că se afla la un etaj superior al clădirii de internare. Probabil era etajul șapte sau opt al aripii estice.
În timp ce strângea ochii din cauza luminii puternice a soarelui, o întrebare simplă îi trecu prin minte.
(Cât e ceasul?)
Își întoarse capul și zări un ceas de perete. În clipa în care îl văzu, exclamă:
– Ce?! Nouă și douăzeci?
Pacienții ambulatorii începuseră deja de câteva ore.
– E rău.
Sângele i se răci în vene. Nu avea timp să încerce să-și amintească în tihnă!
Panicat, își căută în buzunarele hainei, dar nu găsi cunoscutul PHS al spitalului. Pentru o clipă, se gândi să apese butonul de apel pentru asistente. Dar ezită să deranjeze asistentele deja ocupate în agitația dimineții.
Gândindu-se că ar fi mai rapid să meargă personal, a deschis ușa glisantă și a ieșit pe hol. A început să meargă cu pași mari pe coridorul gol. Dar, după câțiva pași, a început să alerge. Spitalul avea o regulă strictă împotriva alergatului, dar situația o impunea.
7 comments
-
-
Mulţumim pentru comentariu. La începutul fiecărui capitol există o precizare de genul: Volumul 3, Prolog, Partea 1. Aşa se ştie clar din ce volum face parte fiecare capitol. Seria Resonance e completă. Ne bucurăm că v-a plăcut aşa mult!💕💕💕
Adevarat ,s-a terminat brusc dar ,noi avem minte care va duce finalul unde dorim. Multumesc Anya pentru traducerea cartii
Revin ca să fac următoarele precizări. Am scris comentariul anterior „la cald”, imediat după ce am terminat de citit. Îmi cer scuze pentru memoria mea proastă-dacă ar fi fost bună, nu mai puneam întrebările referitoare la continuare. Scrie la început, în prezentare, că vor fi două volume, primul având 89 capitole. Deci, urmează continuarea. Și, căutând toată seria, am văzut legătura între „Resonance Heat..” și „Resonance Lust..”, primele volume în care eroii principali sunt fratele mic Shutou și iubitul său, respectiv cuplul de polițiști Kouki și Amane, pe care în focul cititului nu mi-i mai aminteam (ca nume, deoarece ca personaje sunt de neuitat). Ca să fie simetric, ar urma ca vol. 3 și 4 să fie despre fratele mijociu și iubitul lui, respectiv Zero și Kazusa, sau să se amestece și fratele cel mare în poveste cu sau fără partenerul/partenera lui? Oricum ar fi, vă mulțumesc din suflet pentru toate cărțile pe care le-ați tradus deja și pe care le veți traduce în viitor și la care ne-ați făcut și ne veți face părtași.
-
Vă mulţumesc din suflet. Şi pentru rating-ul de 5 stele pe care l-am observat ieri, târziu în noapte! Ne bucurăm că v-au plăcut şi că aţi citit cu pasiune. Multă sănătate să aveţi!🥰❤️🥰❤️
Mi-a plăcut mult această serie. Atât Amane cu Kouki cât și Zero cu Kazusa.
Minunat cum ambii frați și-au întâlnit sufletele pereche unde nici nu se așteptau dar la fiecare cu responsabilități.
Dacă la cuplul Kouki cu Amane trebuiau să țină secretă relația lor, Amane fiind Omega ar fi fost dat afară din poliție, în schimb cel de-al 2 lea cuplu Zero cu Kazusa pot avea o relație deschisă acum.
Kazusa a pierdut tot ce a construit în 30 ani cu o simplă atingere a lui Zero, însă acesta la salvat de la moarte și la învățat să trăiască din nou dar și să iubească.
Mi-ar fi plăcut să citesc și mersul acasă la părinții lui Kazusa și să aibă un copil împreună. Dar nu eu sunt scriitoare.
Mulțumesc frumos pentru traducere❤️-
Da, şi mie ca traducător mi-ar fi plăcut să mai fi avut câteva capitole în plus, dar nu se poate face nimic în privinţa asta. Mulţumim pentru comentariu şi pentru că v-a plăcut seria.❤️❤️❤️
Leave a Reply
-
LIVISHOR -
M-am abțínut să nu fac comentarii pe parcurs, așteptând să se termine. Și-acum, aștept să continue. Volumul IV, va fi tot despre ei? Sper din suflet. Mi-a plăcut romanul pentru poveste, pentru pereche, pentru mesaj și pentru încă o mulțime de lucruri. Nu știu în ce ordine să-mi exprim sentimentele .
1. Am văzut cum, chiar și atunci când crezi că ai pierdut totul, trebuie să găsești puterea să o iei de la capăt. Vei reuși și vei vedea cum „tot răul e spre bine” și că nimic nu e întâmplător. Și să constați că în toată călătoria descoperirii de sine și a transformării, ai oameni alături, de care e bine să te apropii și în care să crezi. Să nu-i respingi.
2. Nu știu care a fost mesajul principal. Au fost mai multe. Să-i ajuți pe cei din jur, să dai șanse oamenilor. Să le acorzi sprijin, pe cât poți . În felurile în care poți. Să nu desconsideri pe nimeni. Să fii bun. Și multe altele. În esență, SĂ FII OM.
3. Ce să spun despre Zero și Kazusa? Că se merită și că trebuie să prețuiască întâmplarea că s-au găsit? Zice Kazusa la un moment dat că nu s-a descoperit ca gen până la întâlnirea predestinată, fiindcă l-a așteptat pe Zero treizeci de ani. Ce frumos! Și-a așteptat sufletul pereche, pe care, chiar și în lumea Omegaverse, poți să nu-l întâlnești niciodată. Dar și atunci când îl întâlnești: scântei și electricitate.
Să citiți cartea! E excepțională!. Vă mulțumesc, Rainbow Love. Aștept volumul IV al seriei.