Am tresărit și am încercat să mă retrag, dar m-a prins și m-a ținut pe loc.

Am simțit cum mi s-a strâmbat fața fără să vreau. Știam că ar fi trebuit să-l întreb ce naiba vorbea, dar nu-mi ieșea niciun cuvânt.

Eram prea șocat și prea tulburat.

— Nu te teme.

A vorbit cu vocea lui firească şi calmă.

— După ospăț, eu mă întorc la palat, dar tu vei rămâne aici. Malik te va proteja.

— Poftim?

Nimic din ce spunea nu avea sens.

Ce legătură avea faptul că Regele şi-a recăpătat cunoștința cu cei care i se opuneau Prințului Moștenitor?

Și de ce, în situația asta, vorbea despre căsătoria cu mine?

Nu simțeam nicio emoție deosebită în vocea lui Asgail. Vorbea complet pragmatic.

Asta m-a nedumerit și mai tare.

Cum putea discuta atât de detașat despre așa ceva?

Poate pentru el nu însemna nimic pentru că eu eram Omega.

— Știu că nu-ți dorești asta.

A continuat rece.

— Este necesar, atât. Nu are altă semnificație. După ce totul se termină, îți voi îndeplini orice dorință. Dacă vrei să pleci, poți pleca. Dar până atunci vei face exact ce-ți spun. Este un ordin.

A adăugat ultimele cuvinte după o scurtă pauză.

Desigur că nu puteam refuza ordinul Prințului Moștenitor.

Și el știa asta.

“Oare m-ar executa dacă tot aș refuza?”

Gândurile mi se învârteau cu repeziciune și nu puteam vorbi.

Mi-am plecat doar capul.

L-am auzit pe Asgail trăgând aer în piept în timp ce aștepta răspunsul meu.

— Până se întoarce.

Vocea lui era înăbușită.

— Gândește-te că e doar până îl găsești. Ca să-l poți întâlni, e nevoie să rămâi în viață.

El nu știa că s-ar putea să nu-l mai văd niciodată pe Kamar.

De aceea putea spune lucrurile astea.

“Și dacă ar afla că tu ești Kamar?”

“Dacă nu i-aș spune nimănui și secretul ar rămâne doar între noi…”

Pentru o clipă, aproape m-am lăsat prins în fantezia aceea dulce.

Dar realitatea m-a trezit imediat.

“Există ADN.”

“Și amprente.”

Era aproape imposibil ca cineva să obțină ADN-ul sau amprentele Prințului Moștenitor și să le compare, dar câtă vreme existau, nu mă puteam liniști.

Dacă rămâneam lângă el, cineva putea începe să bănuiască.

După proces, Asgail a șters existența acelui bărbat.

Apărarea lui m-a ajutat să-mi dovedesc nevinovăția, dar a făcut totodată incidentul cunoscut public.

Uneori e suficientă o fisură mică pentru ca totul să se prăbușească.

Dacă cineva suficient de atent ar fi observat ceva ciudat, chiar și cel mai mic detaliu era de ajuns.

“Ceva nu se leagă.”

Atât.

Restul era prea înspăimântător ca să-mi imaginez.

Nu exista decât o singură soluție.

— Vă rog, lăsați-mă să plec acum.

Am implorat disperat.

Dacă aș fi putut părăsi țara, dacă aș fi dispărut din ochii tuturor, pericolul s-ar fi redus enorm.

Prințul Moștenitor putea să se căsătorească alături de Prințesa Najima, să aibă un copil și să devină Rege.

De ce să riște totul căsătorindu-se acum cu mine?

Nu era nevoie.

— Yohan.

Mi-a rostit numele în același ton calm, încercând să mă liniștească.

— Ascultă-mă. Deocamdată, fă ce-ți spun.

Dar nu l-am ascultat.

Am întrebat din nou:

— Vă rog, lăsați-mă să plec. Mi-ați spus că-mi veți îndeplini orice dorință. Era o minciună?

— Yohan.

Pentru o clipă, cuvintele mele par să-l fi doborât.

N-a reușit să răspundă.

Am privit spre locul în care trebuia să fie chipul lui și am așteptat.

— Yohan.

Mi-a spus din nou numele, cu vocea lui firească.

— Îmi ceri doar lucruri pe care nu ți le pot da.

Tonul lui a rămas aproape impersonal.

— Nu pot să-l determin pe omul acela să devină Kamar și nici nu te pot lăsa să pleci acum. Dacă doreai să-mi arăți cât de neputincios sunt, ai reușit. N-am știut niciodată că pot fi atât de neputincios.

După mărturisirea aceea amară, nu am mai putut continua să mă încăpățânez.

Dar nici nu puteam să-i spun adevărul despre ce simțeam.

Am rămas amândoi în tăcere.

După mult timp, Asgail a vorbit din nou.

— Trebuie să-ți spun ceva.

Vocea lui era lentă și ruşinată, de parcă nu voia deloc să continue.

— Eu și tatăl meu, Regele, nu ne înțelegem. El nu a vrut ca tronul să-mi revină mie.

“Deci, cât timp Regele era bolnav, puterea lui Asgail a crescut, iar acum, că și-a revenit, poziția lui trebuie să fi slăbit.”

“Atunci cu atât mai mult ar trebui să se căsătorească alături de Prințesa Najima și să-și întărească poziția.”

Nu am reușit să-i înțeleg gândurile.

Dar un lucru era sigur.

Dacă acceptam să mă căsătoresc alături de el, viața mea avea să fie în pericol.

Am simțit cum îmi fuge sângele din obraji și am așteptat să-mi explice.

Dar n-a făcut-o.

— N-ar fi trebuit să-ți spun nimic. Nu era nevoie să știi asta.

M-am pregătit să aud adevărul, iar cuvintele lui m-au dezamăgit.

— Nu are legătură cu mine?

— Nu.

— Mi-ați ordonat dintr-odată să mă căsătoresc cu dumneavoastră și totuși nu are legătură cu mine?

A tăcut.

Am așteptat.

După mult timp, a răspuns:

— Pentru că aici ești mai în siguranță. Am nevoie de un motiv suficient de puternic ca să te protejez de Al-Malik. Faptul că ești Omega preferat al Prințului Moștenitor nu este de ajuns.

A continuat mai repede:

— Dacă s-ar întâmpla ceva, ca soție a mea, nimeni nu s-ar putea atinge de tine. Ai putea chiar să părăsești țara. Așa că, de data asta, ascultă-mi ordinul.

L-am ascultat în tăcere, dar ceva mi s-a părut ciudat.

Am simțit că Asgail s-a ridicat, pregătindu-se să plece.

Pașii lui abia se auzeau pe covorul moale.

Și-a pus pantofii.

Era pe punctul să deschidă ușa când l-am auzit mormăind foarte încet, aproape pentru sine:

— Îmi pare rău că nu știu să fac asta altfel.

Ușa s-a deschis.

Un curent rece a pătruns în cameră.

Apoi a plecat.

Am rămas din nou singur.