— C…ce-ai spus?!

Regele a mormăit cuvintele de parcă era beat, neclare și împleticite.

Profitând de clipa lui de ezitare, am încercat disperat să mă mişc de sub el. Dar mâna lui mi s-a strâns imediat în jurul gâtului, iar încercarea mea stângace de a scăpa a eșuat.

M-am agitat cu toată puterea, dar era imposibil să mă eliberez.

Aerul abia mai intra în plămâni când o voce agitată s-a auzit în apropiere.

— Alteță, nu trebuie să faceți asta. Majestatea Sa se află în mijlocul unei ceremonii sacre. Nici măcar Prințul Moștenitor nu are dreptul să intervină.

Unul dintre servitorii Regelui vorbea cu o voce încordată.

Printre mormăituri, altcineva a făcut un pas înainte.

Era Haham.

— Așa este, Alteță. Vă rog să vă retrageți. Vă implorăm, lăsați ceremonia să continue fără întrerupere…

A întins o mână spre el.

Asgail l-a fulgerat cu privirea.

— Cine îndrăznește să pună mâna pe mine?

Haham a tresărit și s-a retras imediat, chipul lui trădând surprinderea. Probabil a acționat fără să gândească.

S-a uitat neliniștit în jur, apoi și-a ridicat din nou vocea.

— Iertați-mi lipsa de respect, Alteță. Dar ceremonia Majestății Sale nu s-a încheiat încă. Vă rog să ne încredințați nouă ceea ce urmează și să permiteți să se încheie în siguranță.

S-a înclinat adânc și a adăugat pe un ton mai scăzut:

— Chiar dacă Alteța Voastră îl înlocuiește pe Majestatea Sa în multe îndatoriri, încă nu ați fost încoronat. Autoritatea divină îi aparține în continuare Regelui. Dacă o sfidați, nici Prințul Moștenitor nu va scăpa de consecințe.

Ultimele cuvinte erau ca un avertisment.

Haham avea dreptate.

Asgail era încă doar Prințul Moștenitor. Chiar dacă Regele era bolnav, adevărata autoritate îi aparținea încă lui.

Să intervină acum însemna să se ridice direct împotriva voinței Regelui.

“Eu o să fiu bine.”

Mi-am adunat curajul.

“Totul se va termina în curând. Trebuie doar să închid ochii și să rezist.”

Totuși, nu am reușit să-mi scot din minte Omega răniți.

Măcar pe ei îi puteau scoate de aici și trata.

“Eu pot să rezist.”

Nu avea niciun rost să-i lase și pe ceilalți să moară.

Un gând și mai întunecat mi-a trecut prin minte.

“Oricum m-au aruncat aici știind că aș putea muri.”

Atunci privirea mea s-a întâlnit cu a lui Asgail.

Eram încă prins sub greutatea Regelui, cu mâna acestuia strânsă în jurul gâtului.

Trupul lui excitat se apăsa de pieptul meu gol, iar privirea lui Asgail a rămas fixată asupra noastră.

M-am pregătit pentru ce urma.

Și pentru disprețul pe care eram sigur că urma să-l văd din nou pe chipul lui.

Ochii mi s-au umplut de lacrimi.

Din cauza lor nu-i mai puteam distinge expresia.

Poate era mai bine așa.

Nu doream să-i văd dezgustul.

Atunci Asgail s-a mișcat.

— Alteță!

Mai multe voci au strigat alarmate.

Dar, în loc să se întoarcă, Asgail a pășit în cameră.

L-am privit uluit.

— Alteță, opriți-vă! Îl sfidați pe Majestatea Sa?

Vocea lui Haham a răsunat urgent în urma lui.

În alte împrejurări, ar fi avut dreptate.

Nimeni nu se putea ridica împotriva Regelui.

Nici măcar Prințul Moștenitor.

Toți și-au ținut respirația, așteptând reacția lui Asgail.

Și eu am crezut că nu putea merge mai departe.

M-am așteptat ca ușa să se închidă din nou, lăsându-mă acolo până când ceremonia avea să se termine.

“Voi mai fi în viață atunci?”

Asgail s-a oprit.

Apoi a vorbit calm.

— Haham.

— Da, Alteță.

Haham s-a înclinat imediat.

Asgail și-a ținut privirea asupra Regelui.

— Vezi asta?

Haham s-a uitat nedumerit, fără să înțeleagă la ce se referea.

Un zâmbet rece a apărut pe buzele lui Asgail.

— Unde vezi ceva divin în ființa aceea care se târăște în patru labe?

În încăpere s-a auzit un mormăit șocat.

— Alteță, ce spuneți?!

— Alteță! Cum puteți…

Vocile s-au ridicat una după alta.

Haham l-a privit uluit, de parcă nu putea crede ce a auzit.

Dar Asgail nu s-a clintit.

— Chiar și zeii fac parte din natură. Se nasc și mor atunci când le vine vremea.

— Alteță!

— Închideți ușa.

A pășit înăuntru fără ezitare.

Privirea lui a trecut de la Rege la mine.

— Dacă această ușă se va deschide din nou și Majestatea Sa mă va pedepsi, voi accepta. Dar până atunci, ascultați ordinele mele. Altfel, înainte ca Majestatea Sa să-și recapete mințile, vor cădea alte capete.

Servitorii au schimbat între ei priviri speriate.

Toți s-au uitat apoi spre Haham.

El nu mai putea face nimic.

Furia i-a trecut o clipă peste chip, dar în cele din urmă a rămas tăcut și s-a retras.

Ca la un semn, servitorii s-au grăbit să închidă ușa.

În încăpere s-a lăsat liniște.

Încă prins de gât, respiram cu greu și îl priveam pe Asgail.

Regele stătea aplecat deasupra mea și îl privea fără expresie pe propriul fiu.

Asgail s-a apropiat pas cu pas.

Am rămas cu ochii la el.

Pe podea, câțiva dintre cei afectați de feromoni întindeau mâinile spre el când trecea, atrași de mirosul lui.

Asgail nu și-a coborât privirea nici măcar o dată.

Prezența lui acoperea treptat mirosul apăsător al Regelui.

Și am știut că eram salvat.

Puțin mai târziu, mi-am lăsat capul pe umărul lui și mi-am înghițit lacrimile.

“Kamar m-a salvat din nou.”

“Mi-a auzit rugămintea…”

Inima îmi bătea nebunește.

Asgail nu a spus nimic.

M-a purtat pe coridor spre dormitor.

Singurul sunet era cel al pașilor lui, dar nu mă deranja.

Căldura lui mă înconjura și mă determina să simt o recunoștință greu de rostit în cuvinte.

“M-a salvat.”

Mi-am sprijinit obrazul de umărul lui și am încercat să nu plâng.

Mă ținea în brațe cu grijă, ca pe cineva prețios.

Când am ajuns la ușă, Asgail s-a oprit.

— Deschideți.

Ușa mare s-a deschis și un val de aer proaspăt ne-a întâmpinat.

Am expirat ușurat.

Când am închis ochii, brațele lui s-au strâns puțin mai tare în jurul meu.

Obrazul mi s-a lipit de umărul lui ferm.

Am tresărit, dar nu m-am retras.

— Alteță… ce s-a întâmplat?

Vocea slăbită a lui Haham s-a auzit din spate.

Asgail a trecut pe lângă el fără să se oprească.

— Ceremonia Regelui s-a încheiat. Duceți-l pe Majestatea Sa în dormitor și tratați-i pe Omega răniți.

— Da, Alteță.

Servitorii au intrat în grabă după ce au schimbat priviri între ei.

Haham i-a urmat.

Asgail și-a continuat drumul pe coridor, ținându-mă în brațe.

Am intrat în dormitor.

Când am recunoscut încăperea, m-a cuprins în sfârșit ușurarea.

Am scos un oftat tremurat.

Dintr-odată, Asgail a traversat camera și m-a așezat pe pat atât de brusc, încât am rămas fără reacție.

A rămas în picioare deasupra mea.

— Ai înnebunit?

— P…poftim? m-am bâlbâit.

Vocea lui rece m-a întrerupt imediat.

— Te-ai aruncat în fața unui om care nu mai era în toate mințile. Încercai să te omori?

Atunci am înțeles la ce se referea.

— Mi-a fost teamă că… ați putea fi rănit…

— Și ce putea face cineva ca tine? Să nu-mi mai stai niciodată în cale.

Tonul lui dur mi-a risipit toată bucuria.

Mi-am plecat capul.

— Bi…bine.

Dar nu a terminat.

Asgail mi-a prins glezna și m-a tras mai aproape pe pat.

M-am încordat.

Apoi a făcut ceva la care nu m-am așteptat deloc.

Mi-a verificat piciorul de la gleznă până la genunchi, apoi coapsa. Mâna i-a urcat peste abdomen și piept, oprindu-se în cele din urmă la gât.

Am încremenit.

Degetele lui au trecut peste urmele încă vizibile de pe piele, acolo unde cămașa era ruptă.

Apoi și-a retras mâna.

Atingerea lui era atentă și precisă, fără urmă de tandrețe.

Între noi s-a lăsat liniștea.

Am îndrăznit să ridic ochii.

— Nu mai ai alte răni?

Abia atunci am înțeles că m-a verificat personal.

Am dat repede din cap.

— N…nu. Mă simt bine.

— Bine.

A mormăit și și-a frecat fruntea cu un deget.

Părea epuizat.

Am ezitat înainte să-mi găsesc vocea.

— A…Alteță… vă rog să mă iertați, dar cum ați știut?

Întrebarea mi s-a stins când am văzut sângele de pe thawb-ul* lui alb.

Petele întunecate se întindeau de la umăr până spre talie.

Regele l-a mușcat.

M-a cuprins panica.

— Alteță!

 

– // –

*Thawb alb se referă la roba tradițională arabă de culoare albă purtată de bărbați în Orientul Mijlociu și în lumea islamică.

Cuvântul thawb (scris și thobe sau ثَوْب în arabă) înseamnă literal “veșmânt” sau “haină”, iar adăugarea termenului “alb” specifică cea mai populară și clasică variantă a acestei piese vestimentare.