Chrissy încă îl privea pe Nathaniel cu fața palidă. Să-mi pună o zgardă de câine? Mie?

Dar durerea de adineauri era o dovadă clară și incontestabilă. Își duse mâna care tremura la gât, iar degetele îi tremurau atât de tare încât îi alunecară imediat ce au atins. De data asta, Chrissy își adună tot curajul pentru a-și strânge gâtul mai tare. Pe lângă senzația necunoscută, dar plăcută, care îi ajunse la vârfurile degetelor, simți și un miros slab de piele naturală.

Nebunul ăsta, chiar a pus o zgardă de câine pe gâtul altcuiva! Și e una cu șocuri electrice. Cum ar putea cineva în toate mințile să se gândească să pună obiectul ăsta pe cineva?

De ce se află așa ceva aici…

– Știu, a şoptit Chrissy din reflex.

Sări ușor, dar de data aceasta nu se auzi niciun șoc electric. Când se asigură că zgarda era încă liniștită, continuă să vorbească, cu voce cât mai joasă cu putință.

– Ai ştiut că o să iasă așa, nu-i așa? Ai plănuit totul de la început?

Altfel, n-ar avea sens. Lanțurile, colierul cu șocuri, camera întunecată. Cum ar fi putut cineva să se gândească la toate astea și să le pregătească într-o clipită? Era evident că şi Chrissy nu era inconștient atât de mult timp. Ochii lui Nathaniel se curbară ușor în timp ce îl privea direct pe Chrissy, în acele pupile tremurătoare. Zâmbi în tăcere și deschise încet gura.

– Nu ai fi avut cum să mă provoci fără o pregătire prealabilă.

Își încrucișă liniștit picioarele, se sprijini de brațul scaunului și își duse cealaltă mână la buze. Cu două degete ușor îndoite, ca și cum ar fi vrut să-și ascundă zâmbetul ironic care i se forma în colțul buzelor, Nathaniel a spus:

– A folosi orice mijloace pentru a câștiga este o atitudine bună, doar că e păcat că ți-ai ales adversarul greșit.

– Vrei să spui că sunt atât de dramatic doar pentru că nu sunt la fel de mârşav ca tine? Chrissy a strâns din dinți, coborându-și vocea până la un mârâit. Ochii lui Nathaniel se îngustară ușor. Această ușoară schimbare era suficientă pentru ca şi Chrissy să-și dea seama că zâmbea.

– Consideră-te pur și simplu un începător.

Tot acel ton indiferent îl determină pe Chrissy să-și înghită furia și să continue să întrebe:

– Ai ghicit că o să aduc o armă, nu-i așa?

– Desigur.

– Ha!

Chrissy a râs scurt, incapabil să-și stăpânească surprinderea și indignarea. Cum putea să fie atât de calm, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat? Dacă se gândea bine, Nathaniel nu se clintise deloc. Indiferent cât de bine pregătit era, simplul fapt de a fi împușcat i-ar fi ruinat toate planurile, și totuși…

– Atunci cum poți fi atât de calm? Nu crezi că ai putea muri? Dacă aș fi apăsat cu adevărat pe trăgaci, ai fi mort.

– Nu, nu poți face asta.

La întrebarea plină de îndoială a lui Chrissy, Nathaniel a răspuns imediat, pe un ton foarte sigur. Chrissy era atât de surprins încât s-a oprit, dar el a continuat să vorbească având o voce calmă, fără să-și schimbe ritmul.

– A ucide un om nu e un lucru ușor. Ești o persoană extrem de normală, cu principii morale fireşti, și ai chiar un pic mai mult simț al dreptății decât o persoană banală. De aceea nu poți să o faci, chiar dacă ținta sunt eu.

Pentru că ceea ce spunea această persoană era adevărat, Chrissy se simți și mai indignat. Pentru că adevărul era că eșuase, iar acum a ajuns în starea asta. Dar mai era totuși un lucru pe care nu-l putea accepta.

– Te-am întrebat, nu ți-e frică?

– Absolut deloc.

De data asta, Nathaniel nu a ezitat deloc și a continuat să vorbească pe un ton care părea că râde.

– Nu am simțit niciodată sentimentul ăsta.

Chrissy și-a amintit brusc de ceva ce uitase, iar chipul zâmbitor din fața ochilor lui a devenit brusc inexpresiv. L-a întrebat din nou, pe jumătate convins și pe jumătate sceptic:

– Nu e prima dată când cineva îți îndreaptă o armă spre cap, nu-i așa? Spui că nu simți deloc niciun pericol sau vreo emoție?

Nathaniel a ridicat din umeri, ridicând mâinile de parcă nu era nimic important.

– Sunt doar curios ce ai de gând să faci în continuare.

– Aah…

Chrissy a suspinat din nou. Pentru prima dată, a simțit că se lovește de un zid gros și impenetrabil. Dar nu se opri aici.

– O, mai e un lucru pe care trebuie să ți-l spun. Dacă îți faci griji că se va întâmpla ceva pentru că nu te duci la muncă, atunci nu-ți mai face griji.

Imediat ce Chrissy și-a dat seama ce uitase, Nathaniel i-a oferit o soluție.

– I-am înmânat deja lui Boyd scrisoarea ta de demisie. Boyd era puțin supărat, dar când i-am spus că te transferi la firma mea, a încetat imediat să se mai gândească la asta.

– Poftim?!

Tunetul îl determină pe Chrissy să țipe și apoi să cadă la pământ. Durerea intensă care îi străbătu trupul îl determină să fie incapabil să opună rezistență imediat. Avea gura larg deschisă, gâfâind după aer, iar saliva îi curgea din colțul buzelor. Amețeala și durerea îi încețoșau vederea, iar el clipea repetat, dar tot nu vedea clar. Silueta lui Nathaniel se pierdea în ceață.

– Acum nimic nu te mai oprește să rămâi aici, nu-i așa?

Desigur, Nathaniel nu era cu adevărat îngrijorat pentru Chrissy. Dimpotrivă, tonul acela de genul “Eram prea bun cu tine”, care se auzea, îi provoca greață.

– De ce… era nevoie să mergi atât de departe? Pentru că te-am păcălit la joc?

Deși își coborâse vocea cât mai mult posibil, trupul lui Chrissy încă tremura de frica unui șoc electric. Respirația îi era sacadată, cuvintele îi erau întrerupte de frică. Nathaniel îl privi de parcă ar fi urmărit un meci și a spus:

– Știi ceva? De fapt, nu ai încălcat regulile învingându-mă. Niciodată nu am spus că ne vom lupta unul împotriva celuilalt. Nu ai încălcat regulile, ci doar ți-ai încălcat promisiunea, neacordându-mi recompensa pe care mi-ai promis-o.

Chrissy era sincer în privința ofițerului Simmons, dar impunerea unor condiții pentru recompensă era împotriva regulilor. Și de data asta, Nathaniel avea dreptate, el nu avea nicio obiecție. Doar că Nathaniel nu a criticat trișarea din joc, de parcă nu ar fi meritat să-și facă griji, ceea ce nu a determinat decât să-l deruteze și mai mult pe Chrissy.

– Deci… ce ai de gând să faci acum? Ce vrei să faci acum că m-ai transformat în asta?

Asta era tot ce putea să întrebe. Chrissy își dăduse vag seama ce urma să se întâmple încă de când acesta şi-a scos arma. Faptul că încă nu garantase siguranța ofițerului Simmons nu determina decât să-l provoace să se simtă și mai neputincios. Între timp, privirea lui Nathaniel îndreptată spre el era plină de satisfacție, de parcă ar fi ajuns în sfârșit la miezul problemei.

– Acum, jocul abia a început. Dacă mă mulțumești, o să-ți explic totul.

– Să te mulţumesc? Pe tine?!

– Da.

Chrissy întrebă din nou, iar Nathaniel a răspuns imediat, fără ezitare.

– Tu ești vedeta spectacolului. Chiar dacă sunt singurul din public, dacă mă determini să fiu fericit, răsplata va merita efortul. Nu-i o înțelegere rea, nu-i așa?

În timp ce vorbea, zâmbi, așa cum făcea de obicei. Dar de data asta, zâmbetul acela îi provocă lui Chrissy un fior pe șira spinării, iar pielea deveni de găină pe tot trupul.

Nathaniel continuă să șoptească, de parcă i-ar fi bătut încă un cui în cap:

– Eu, spre deosebire de tine, sunt un om de cuvânt.

Chrissy a rămas mut. Nu mai era altceva decât tăcere.

Se auzi un clic ușor când ușa se deschise încet. Chrissy, care încă zăcea gol pe pat, ridică încet capul să se uite la persoana care tocmai intrase. Așa cum se aștepta, Nathaniel Miller se apropia.

– Ai dormit bine?

Salutul părea blând, dar nu i se potrivea deloc. În plus, cum putea Nathaniel să creadă că acel salut era potrivit pentru cineva atât de epuizat încât adormise într-o stare atât de mizerabilă? Chrissy nici măcar nu reușea să doarmă cum se cuvine. Ațipea pentru o vreme, apoi se trezea brusc, repeta procesul de câteva ori și, în cele din urmă, leșina de oboseală.

Poate că totul era înregistrat de camerele de supraveghere din cameră. Nu știa dacă Nathaniel a văzut înregistrarea, dar gândul că acest bărbat îl urmărea îl neliniștea pe Chrissy. Prima zi a trecut așa, dar ce se va întâmpla de acum încolo, nimeni nu știa. Doar Nathaniel Miller, bărbatul care cunoştea totul despre Chrissy, ştia. Chrissy stătea liniștit pe pat, privindu-l pe Nathaniel. Deodată, el a scos ceva din buzunar. În lumina slabă, Chrissy a putut totuși să distingă că era o cheie simplă. El nu înțelegea ce se întâmplă, așa că a ridicat privirea, iar Nathaniel a spus:

– Măcar să-ți permit activități de bază.

După ce a spus asta, i-a scos lanțul de fier care îi lega una dintre încheieturile lui Chrissy. Acesta a clipit surprins, dar Nathaniel nu s-a oprit aici. A continuat să-i dezlege unul dintre picioare. Chrissy se uita doar, fără să înțeleagă nimic. Apoi Nathaniel a apucat capătul lanțului care era atașat de încheieturile lui, fixate de piciorul patului, și l-a dezlegat. Abia atunci Chrissy și-a dat seama ce făcea. Nathaniel, care îi legase anterior mâinile și picioarele ca unui sclav, îi sugeră acum cu blândețe:

– Bine, să mergem.