Ce naiba tot spune tipul ăsta?

Chrissy îl privea cu o expresie goală. Nu-i venea să creadă a auzit, mai ales ultima afirmație. Nathaniel Miller a rămas tăcut după mărturisire, lăsând tăcerea să-i învăluie pe amândoi. Chrissy dorea să răspundă, dar amestecul din capul lui îl împiedica să vorbească. Se priveau pur și simplu unul pe celălalt, timpul părând încremenit în camera de interogatoriu.

Se auzi o bătaie în ușă. Polițistul își băgă capul pe ușă, rupând atmosfera tensionată:

– Timpul a expirat, vă rog să plecați.

Abia atunci Chrissy și-a dat seama că nu a spus nimic. Regretul l-a copleșit, dar timpul trecuse și nu mai putea fi dat înapoi. A ezitat înainte să se ridice, cu picioarele grele. Tocmai când era pe punctul de a ieși pe ușă, a reușit să rostească o singură frază, cu mare greutate:

– O să mă întorc.

Un zâmbet abia schițat i-a apărut pe fața lui Nathaniel; aceea era singura reacție pe care i-a oferit-o. Chrissy și-a mușcat buza inferioară, s-a întors și a ieșit direct pe ușă. E atât de enervant.

Afară, vremea era de o frumusețe uluitoare. Aerul era proaspăt și soarele strălucea puternic, dar pieptul lui Chrissy se strânse, simțind un nod în gât. Cum era nevoie să înțeleagă această situație? Mărturisirea bruscă a lui Nathaniel Miller și toată această încurcătură – l-au lăsat complet dezorientat. Își acoperi fața cu mâinile, rămânând în tăcere mult timp înainte de a se forța să-și recâștige calmul. Prioritatea în acest moment este să verifice evoluția cazului. Faptul că Nathaniel i-a ucis tatăl adoptiv este de necontestat. Dar în ce direcție se va îndrepta acest caz? Procuratura îl va acuza cu siguranță de crimă, dar cum va proceda apărarea? Există vreo șansă de a câștiga? O achitare este imposibilă, așa că…

Gândindu-se la asta, Chrissy se încruntă brusc. De ce gândea din perspectiva criminalului? La urma urmei, făptașul e nevoie să plătească prețul. Indiferent de motiv, crima este cea mai atroce infracțiune.

Dar oare încercarea lui de a reconstitui procesul în favoarea lui Nathaniel Miller se datora faptului că adversarul era Nathaniel, sau pentru că adevărata victimă era acel bărbat? Justiția este o valoare absolută. Balanța nu trebuie înclinată sub nicio formă. Oare Zeița Justiției nu-și lega ochii cu o eșarfă tocmai pentru a menține acel echilibru absolut? Cu toate astea, echilibrul interior al lui Chrissy era deja șubred. Dându-și seama că încerca cu disperare să atenueze pedeapsa lui Nathaniel, Chrissy a devenit și mai confuz.

– Of…

Sunetul telefonului i-a întrerupt gândurile. Privind numărul afișat, Chrissy și-a amintit brusc de cineva pe care îl uitase din neatenție.

– Mamă.

Răspunse la telefon. Persoana de la celălalt capăt al firului izbucni imediat în plâns:

– Chrissy… Te rog, ajută-mă, ce se întâmplă?

Chrissy a rămas tăcut, ascultând suspinele înăbușite ale femeii. În această tragedie, și ea era o victimă. Probabil era profund șocată să afle adevărata față a bărbatului în care a avut încredere toată viața.

– Vin imediat.

A închis telefonul. În acel moment, el era singurul care o putea linişti.

 

─ ▫ ─

 

Cartierul odinioară liniștit era acum cuprins de haos. Crima îngrozitoare crease o atmosferă neobișnuit de sumbră. Chrissy își parcă mașina pe trotuar, în fața porții, probabil exact în locul în care Nathaniel oprise mai devreme. Grădina, îngrijită meticulos de tatăl său adoptiv, era acum în ruină, pământul și iarba fiind răvășite de fluxul constant de oameni care treceau pe acolo, ca și cum ar fi vrut să arate că nimeni nu o va mai îngriji vreodată.

Întoarcerea la casa de care odată dorise să fugă îi cerea un curaj imens. Stând în fața ușii de lemn, Chrissy a tras aer adânc în piept, mâinile îi tremurau, strângându-se și desfăcându-se, în timp ce încerca să-și recâștige calmul înainte de a apăsa soneria.

Sunetul cunoscut al soneriei răsună dincolo de ușă. Imediat, se auziră pași grăbiți, iar ușa se deschise brusc, fără să se aștepte să se confirme identitatea persoanei care stătea afară.

– Chrissy!

– Mamă.

Văzând că ochii ei erau plini de lacrimi, Chrissy o îmbrățișă pentru a o mângâia. Ea îl strânse puternic în brațe, apoi îi dădu repede drumul, îndemnându-l:

– Intră, fiule. Nu știu ce se întâmplă… Hai să vorbim înăuntru.

Ea s-a întors să meargă înainte, dar picioarele lui Chrissy păreau înrădăcinate în podea. Amintiri îngrozitoare îi trecură prin fața ochilor, lăsându-l mut, cu fața palidă. Văzându-și fiul nemișcat, se întoarse, îi luă mâna și îl mângâie:

– Ce faci? De ce nu intri? E în regulă, mama a curățat deja totul.

În cele din urmă, Chrissy era tras înăuntru. Mirosul de sânge i-a pătruns în nări, dar știa că era doar imaginația lui. Înăuntru, totul era impecabil de curat, de parcă niciun masacru nu ar fi avut loc vreodată acolo.

– Stai jos, dragule. Să-ți aduc ceva de băut?

– Nu, mulțumesc, nu e nevoie.

Chrissy clătină din cap, alegând un loc departe de cel pe care i-l oferise ea, la o distanță sigură de scaunul pe care obișnuia să stea tatăl său adoptiv când era în viață. În tăcere, admira calmul mamei sale, care reușea să păstreze eticheta de a-i oferi apă în această situație. Deși chipul ei obosit trăda chinul pe care îl îndurase, dar… Ea dădu din cap ca și cum ar fi înțeles, apoi se așeză pe canapeaua cu un singur loc din fața lui și își plecă capul. Buzele ei, strânse cu putere, tremurau de parcă ar fi încercat să-și rețină lacrimile. Probabil simțea că lumea se prăbușea. Chrissy a încercat să-i ia mâna, dar ea și-a retras-o ușor. El s-a asigurat că o făcea doar pentru a-și șterge lacrimile care îi umpleau ochii.

– Ce ar trebui să facă mama acum?

– Mama se întreabă despre viitor?

Chrissy își așeză mâinile pe coapsele ei, se aplecă ușor în față și îi răspunse.

– Trebuie să trecem peste asta, mamă. Cred că poți să o faci.

– Desigur. Și eu cred la fel. Mă vei ajuta?

Chrissy dădu din cap în semn de răspuns la întrebarea ei.

– Desigur. Sunt dispus să fac orice îmi stă în putință.

Totul era bine până atunci. Era nevoie să se termine acolo, dar Chrissy a scos pe gură lucruri pe care nu ar fi trebuit să le spună.

– Știu că, din cauza lui, mamă, și tu ai suferit. Dar înțeleg că nu e vina ta, așa că…

Chrissy încremeni brusc. Pentru că expresia de pe chipul ei când se uită la el era complet diferită de ceea ce își imaginase.

– Ce ai spus?

Era uluit de fața rece și inexpresivă a mamei sale. Oare încă nu știa? Chrissy a crezut că era pur și simplu prea șocată de moartea soțului ei, dar se înșelase. Ea îl privi cu ochi de gheață, pronunțând fiecare cuvânt:

– El nu e genul acela de om. Totul e doar o neînțelegere. Poliția anchetează, și mai devreme sau mai târziu totul va ieși la iveală; e doar o conspirație pentru a înscena ceva cuiva…

Chrissy a rămas uluit, de parcă ar fi primit o palmă peste față. Știa exact ce fel de om era. Ea pur și simplu nu dorea să creadă asta. Ziarele făcuseră deja mare vâlvă în legătură cu asta; era mai greu să nu afle… Chrissy înțelegea cât de mult însemna acel bărbat pentru ea. La fel cum propria lui mamă însemna pentru tatăl său biologic. Iar tatăl său adoptiv își trădase soția exact la fel ca tatăl său biologic. Putea înțelege profunzimea acelei disperări. Totuși, ea nu neagă realitatea. Nici nu putea nega crimele pe care le-a comis acel bărbat.

– Mamă, înțeleg cum te simți, dar tatăl meu vitreg nu este o persoană atât de bună pe cât crezi tu.

Încercă să-și stăpânească emoțiile, vorbind cât mai calm posibil, dar atitudinea ei a rămas extrem de fermă.

– Tatăl tău nu e genul ăla de om. E un om atât de credincios și de virtuos, cum ar putea să facă așa ceva? Nu spune prostii.

Văzând-o chiar supărată pe el, Chrissy s-a gândit că nu mai poate ascunde asta. Era nevoie să-i spună. Dacă nu acum, s-ar putea să nu-i spună niciodată în viața lui. Era nevoie să-i spună cum o trădase acel bărbat.

– Nu, mamă.

Chrissy a încercat să-și coboare vocea pentru a-și stăpâni emoțiile, dar nu reuși să ascundă tremurul din voce.

– Și eu eram abuzat de omul acela. În toți acești ani, începând de la șase luni după ce m-am mutat aici, m-a tratat așa.

Vorbea repede și cu insistență, de parcă ar fi eliberat toate poverile care îi consumaseră energia de atâta timp. Dar când s-a uitat din nou la mama sa, Chrissy a încremenit complet. Contrar așteptărilor sale, conform cărora ea era complet șocată, mama sa nu a arătat niciun semn de emoție. Văzându-i sprâncenele ridicate și privirea neclintită, Chrissy a rămas nedumerit.

Ce se întâmpla?

Oare era posibil? Nu putea fi.

E de necrezut.

– Deci mama știa deja?

Chrissy vorbi cu dificultate, cu respirația blocată în gât. Mormăi fără speranță, parcă sufletul îi părăsea trupul:

– Mama știa tot ce ți-a făcut omul acela.

Mama lui ținea capul ridicat, ochii îi străluceau de un dispreț pe care el nu-l mai văzuse niciodată în viața lui. Își strânse ochii și rosti fiecare cuvânt încet:

– Și ce dacă?

Respirația îi deveni brusc neregulată din cauza unei furii iraționale. Strânse din dinți, își încleștă pumnii și îl privi cu o privire furioasă:

– Nu tu erai cel care l-a sedus pe soțul meu?