Zgomotul puternic al mesei l-a speriat pe bărbatul care stătea în spatele ei, ochii lui mișcându-se involuntar, neliniștiți. Bărbatul care lovise masa nu a dat nicio importanță reacției subalternului său, scrâșnind din dinți și aruncând o privire furioasă persoanei care stătea alături de el.

– Ce naiba ai făcut?

Furia reprimată determina ca respirația să fie greoaie. Sincer, voia să-i dea un pumn în fața frumoasă și inocentă, dar, în schimb, a lovit cu pumnul în masă încă o dată. Incapabil să-și stăpânească furia, bărbatul a mârâit:

– Totul se rezolvase; ne pregăteam să-l arestăm și să-l interogăm pe ticălosul ăla. Era nevoie doar să mai aștepți o zi, ba nu, jumătate de zi, și te-ai dus singur după el? Și apoi l-ai ucis pe loc? Ai înnebunit? Feromonii te-au înnebunit, la fel ca pe tatăl tău?

– Echipa… Șeful echipei.

Ofițerul subaltern care stătea în spatele lui deveni palid și încercă în grabă să intervină. Căpitanul își dădu seama că a mers prea departe, dar nu avea absolut nicio intenție să-și ceară scuze. Și pe bună dreptate; cazul în care își pusese sufletul și inima timp de peste trei ani era complet distrus de acest tip obraznic. Ca membru de elită al clasei superioare, tipul ăsta probabil credea că, indiferent cum se va termina totul, el își va putea continua viața normală. Căpitanul devenea din ce în ce mai furios, iar furia i-a izbucnit din nou.

– Care era motivul pentru care ai făcut asta? Ai avut intenția asta de la început, nu-i așa? Te răzgândești în ultimul moment și acum vrei să-ți bați joc de noi? La naiba, spune ceva!

– Căpitane, calmează-te. Căpitane!

Subalternul a trebuit să-și folosească toată puterea pentru a-l opri pe bărbatul care arunca fără încetare insulte pline de furie. În acel moment, Nathaniel Miller, care a tăcut până atunci, a vorbit în sfârșit.

– Jin…

– Ce ai spus?

Căpitanul, care se afla într-o stare de agitație, se opri brusc, gâfâind după aer. Subalternul său îl privea, de asemenea, uimit. Nathaniel Miller își păstră expresia indiferentă, vocea calmă, de parcă agitația din fața lui nu avea absolut nimic de-a face cu el.

– Cheamă-l aici pe procurorul Chrissy Jin. Vreau să vorbesc cu el.

– Aah…

Ignorându-l pe căpitan, care era atât de furios, încât nu putea decât să suspine, el adăugă calm încă o frază:

– Abia după aceea le-am luat declarațiile.

Apoi, Nathaniel își închise din nou gura.

 

<Nathaniel Miller, crimă!>

 

Titlul era șocant și atrăgea atenția. Chrissy stătea în mașina care gonea cu viteză, fața lui devenind palidă pe măsură ce parcurgea rapid conținutul articolului.

 

Nathaniel Miller, reprezentant al firmei de avocatură Miller, l-a ucis pe Dennis Jin. Victima era împușcată de 17 ori și a murit pe loc. Nathaniel Miller a sunat personal la 911 pentru a raporta crima, și era arestat la fața locului.

Dennis Jin, în vârstă de 68 de ani, era o personalitate respectată în zonă, cunoscut pentru dragostea sa față de copii și pentru activitatea sa de voluntariat. Soția sa a leșinat când a aflat vestea tragică. Comunitatea locală este în prezent zguduită de șocul că o persoană faimoasă a încercat să ucidă un cetățean banal…

 

Chrissy nu a mai putut citi mai departe și era nevoit să închidă ochii strâns. Ce s-a întâmplat? Nu reușea deloc să înțeleagă situația actuală. Articolele erau toate zvonuri fără temei, fără nicio informație utilă.

Dacă nu ești inițiat, nu ai cum să afli adevărul.

Imediat ce Chrissy s-a grăbit la muncă, procurorul-șef i-a dat rapid instrucțiuni:

– Du-te imediat la Nathaniel Miller. Se opune cu vehemență, spunând că nu va scoate niciun cuvânt decât dacă vii tu.

Ce se întâmplă mai exact aici?

Deși m-am întrebat de nenumărate ori, tot nu găsesc un răspuns. În afară de Nathaniel Miller, nimeni altcineva nu poate oferi o explicație.

Iar în acest moment, acolo unde merge Chrissy, se află acel bărbat.

Se afla într-un loc care nu i se potrivea deloc.

În clipa în care Chrissy a deschis ușa camerei de interogatoriu și a pășit înăuntru, el și-a ținut involuntar respirația.

Nathaniel Miller stătea acolo singur. Bărbatul care apărea mereu în acest loc în calitate de avocat stătea acum acolo ca suspect, cu încheieturile încătușate, dar cu spatele încă perfect drept.

– Domnule procuror.

Văzându-l pe Chrissy stând în fața ușii, el era primul care l-a salutat. Un zâmbet abia schițat i-a licărit în colțurile ochilor ușor strânși. Chrissy a închis ușa în tăcere, încă incapabil să înțeleagă realitatea situației. Chiar și în timp ce se apropia încet, trăgea un scaun și se așeza alături de Nathaniel, totul încă părea ireal.

– De ce…

Se străduia să vorbească, sunetul propriei voci trezindu-i o parte a minții. Abia acum Chrissy accepta cu reticență realitatea că bărbatul din fața lui era real. Imediat, întrebarea care se învârtea în cap îi scăpă de pe buze.

– Ce se întâmplă mai exact? Ce s-a întâmplat?

Ca răspuns la acea voce sufocată, aproape înăbușită, Nathaniel nu a răspuns imediat, ci s-a limitat să-l privească în tăcere pe Chrissy. Au trecut câteva clipe de tăcere, și tocmai când Chrissy nu mai putea suporta și era pe punctul de a vorbi din nou, Nathaniel a deschis în sfârșit gura.

– În ultimii ani, FBI-ul a lansat o campanie de combatere a rataţilor care produc pornografie infantilă.

– Ce ai spus?

Schimbarea bruscă de subiect îl determină pe Chrissy să clipească, fiind confuz. Nathaniel își continuă povestea pe un ton calm.

– Au trimis o cerere pentru sprijinul tatălui meu, iar eu m-am oferit să preiau acest rol. Știi, tatăl meu este implicat în politică, așa că implicarea mea personală… cum să spun… nu era foarte convenabilă.

Abia atunci Chrissy a înțeles ce voia să spună.

– Adică vrei să spui că erai spion?

– Cam așa ceva.

Nathaniel lăsă fraza neterminată și apoi tăcu. Dar Chrissy tot nu înțelegea; ce legătură avea asta cu situația actuală?

– Fiul Lunii.

Tăcerea bruscă îl lăsă pe Chrissy uimit pentru o clipă. Nathaniel își continuă explicația:

– După ce am aflat adevărata identitate a “Fiului Lunii”, m-am grăbit imediat acolo cât de repede am putut. De fapt, FBI-ul plănuise să-l captureze viu, dar eu n-am vrut să fac asta. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Fraza ascundea, de fapt, un alt înțeles: “Imediat după ce Chrissy era adus în siguranță acasă.” Chrissy încercă frenetic să-și pună cap la cap cronologia evenimentelor în mintea sa, iar fața îi deveni palidă.

Oare… adevărata identitate a “Fiului Lunii” este…

Nathaniel nu a mai spus nimic, dar zâmbetul discret de pe buzele lui i-a dat lui Chrissy răspunsul.

E imposibil.

Chrissy era cufundat în gânduri, mintea lui rătăcind. Era absolut de necrezut. Oare acel bărbat știa totul? De aceea l-a ucis pe tatăl adoptiv? Și într-un mod atât de nebunesc?

Este absolut imposibil. Oricine gândește rațional ar spune la fel. La urma urmei, este vorba de Nathaniel Miller, de ce ar fi făcut-o? Asta nu are nicio legătură cu el, așa că de ce?

Dar tot ce se întâmplă chiar sub ochii noștri este realitate. Iar motivul pentru care acest tip a săvârşit un act atât de atroce… răspunsul este prea clar.

Un mod absolut incredibil.

– De ce…

Chrissy se străduia să-și miște buzele.

– De ce ai făcut asta? Puteai pur și simplu să ignori totul; FBI-ul l-ar fi prins oricum pe ticălosul ăla. De ce era nevoie să te duci să-l omori chiar tu?

Chrissy a rostit aceste cuvinte fără să se gândească, dar tot nu-i venea să creadă. Ce naiba spunea? Tipul acela nu avea niciun motiv să facă asta. Ce fantezii îi treceau prin cap?

– Păi…

Nathaniel vorbi pe tonul lui firesc, lent și măsurat, însoțit de un zâmbet autoironic.

– Pentru că nu vreau să-l aud pe nemernicul ăla rostind numele lui Hope în sala de judecată.

În acel moment, Chrissy a înţeles pe deplin motivul pentru care acel bărbat i-a luat viaţa.

Mărturia.

În această situație, era imposibil să ascundă faptul că şi Chrissy era atât fiul său adoptiv, cât și o victimă a acelui om. Dacă ar fi făcut-o, Chrissy era cu siguranță implicat în timpul procesului. Era tras la răspundere pentru comportamentul său, în calitate de tată adoptiv, pentru modul în care erau înregistrate acele videoclipuri și pentru abuzurile crude la care era supus Chrissy.

Vor dezvălui tot adevărul, scoţând la iveală fiecare detaliu din trecutul său. Acea înregistrare video dezgustătoare va fi, cel mai probabil, difuzată în public, pentru ca toată lumea să o vadă. Mama sa adoptivă va plânge cu siguranță și îl va implora să dea o mărturie care să o avantajeze, iar în acel vârtej crud, Chrissy va fi chinuit.

Deoarece chiar și cineva atât de familiarizat cu procesul judiciar precum Nathaniel înțelege asta perfect.

– De ce…

Chrissy a reușit să-și găsească glasul.

– De ce a trebuit să mergi atât de departe? Nu aveai niciun motiv să faci asta pentru mine.

Gâtul i se strânse de un amestec de emoții contradictorii. Din nu știu ce motiv, ochii i se umplură de lacrimi; clipi repede și expiră brusc. Chiar în acel moment, bărbatul care stătuse tăcut până atunci vorbi încet.

– Păi, mi-am pus această întrebare de nenumărate ori, dar tot nu înțeleg.

După acel răspuns epuizant, a urmat o scurtă tăcere, apoi a izbucnit în râs, cu ochii ațintiți asupra lui Chrissy.

– Oare asta… ar putea fi iubire?