Capitolul 4 – Aș muri din nou pentru tine

În cele două luni de recuperare, Wu Qiqiong o sunase pe Yue Yue de nenumărate ori, rugând-o să se vadă cu el. Dar de fiecare dată, Yue Yue îl refuzase. Îi spusese că va accepta să se întâlnească doar după ce se va face bine complet și îl îndemnase să folosească acest timp pentru a reflecta asupra lui însuși.

Dorindu-și cu disperare să o vadă mai devreme, Wu Qiqiong a fost extrem de conștiincios în timpul tratamentului. Nu s-a atins de alimentele interzise de doctor și, mai târziu, a renunțat chiar și la telefon, de teamă că radiațiile i-ar încetini vindecarea. În cele din urmă, a trecut și perioada asta.

Yue Yue a aflat că Wu Qiqiong se făcuse bine și, abia atunci, a acceptat să se întâlnească cu el.

De data asta nu s-au mai văzut în gangul acela. Au stabilit să se întâlnească pe malul lacului, într-un parc. Un loc unde, cu siguranță, nu putea fi găsită nicio cărămidă.

Wu Qiqiong a ajuns mai devreme. Stătea pe malul lacului și fluiera. Comparativ cu starea jalnică în care fusese înainte, acum părea mult mai îngrijit și curat. Purta tricoul pe care i-l dăruise Yue Yue de ziua lui, în anul II de facultate. După ce se îngrășase, nu-l mai încăpea, dar ieri l-a găsit, l-a probat și, spre surprinderea lui, îi venea din nou.

Fața lui Yue Yue strălucea în lumina soarelui – albă, luminoasă, de parcă era făcută din cristal. Trupul ei era suplu și grațios. Văzând-o apropiindu-se, fiecare fibră din corpul lui Wu Qiqiong tresărea de emoție. Trecuse mult de când nu se mai văzuseră, iar inima i se zbătea în piept de parcă era zgâriată de o pisică.

Yue Yue l-a privit. În afară de o scurtă tresărire de uimire, nu se putea citi nicio emoție pe chipul ei.

– Cum de ai slăbit atât de mult?

– Pentru că mi-a fost dor de tine. Wu Qiqiong s-a aplecat să-i dea la o parte o șuviță de păr de pe frunte. Atunci mi-ai spus că sunt gras. Așa că m-am străduit să slăbesc. Chiar dacă încă n-am ajuns unde-mi doresc, promit că mă voi strădui în continuare.

Yue Yue s-a ferit, fără să schițeze vreo emoție.

Wu Qiqiong s-a apropiat și mai mult.

– Ai spus că vrei să te mai gândești în timpul ăsta. Te-ai hotărât?

– M-am hotărât. Hai să ne despărțim.

Deși era a doua oară când auzea asta, cuvintele i-au sfâșiat din nou inima lui Wu Qiqiong.

– De ce? Mi-ai spus că sunt gras, așa că am slăbit. Ce altceva mai vrei de la mine?

Yue Yue i-a răspuns fără ocolișuri:

– Wu Qiqiong, ți-am spus că nu e vorba de greutatea ta. N-ai înțeles nimic din ceea ce-mi doresc eu de la viață. Nu vreau să fiu mamă atât de devreme. Nu vreau să trăiesc o viață în care totul înseamnă piețe, chilipiruri și mărfuri ieftine. Înțelegi asta?

Wu Qiqiong o fixa cu privirea încăpățânată.

– Crezi doar că sunt zgârcit.

– Nu-i vorba că ești sau nu zgârcit! Yue Yue a ridicat tonul. De ce nu pricepi? Cu starea ta de acum și cu viitorul care te așteaptă, chiar și dacă devii generos, tot atât vei avea. Nu mai mult.

– Cum adică n-am viitor? Lucrez într-o corporație internațională. Sunt atâția care se luptă să intre acolo și nu reușesc. Nu subestima salariul meu actual! În câțiva ani, când voi ajunge inginer, pot câștiga cincizeci, poate șaizeci de mii de yuani pe an.

– Cinzeci sau șaizeci de mii? Poate ne ajung pentru un metru pătrat de locuință.

Focul care ardea în sufletul lui Wu Qiqiong a fost stins brusc de vântul rece de toamnă.

– Yue Yue, tu nu erai așa înainte. Îmi amintesc că în facultate mi-ai spus că nu ai nevoie de nimic, doar să fim împreună.

– Eram politicoasă, nu ți-ai dat seama? Yue Yue părea din ce în ce mai afectată. Am sperat că, auzindu-mă, o să înțelegi pe dos, o să te simți motivat, o să vrei să devii un bărbat adevărat! Dar tu… tu ai luat totul ad litteram. Ziceam că nu vreau nimic și tu chiar nu ai mai încercat nimic. Zâmbeai mulțumit în fiecare zi și tot ce scoteai pe gură erau „corporații internaționale”, „corporații internaționale”. Nu știu de unde ți-ai scos aerul ăsta de superioritate!

Wu Qiqiong rămăsese fără replică.

– Gata. Ți-am spus tot ce aveam de zis. De azi înainte, noi doi…

– Aș muri din nou pentru tine, a spus Wu Qiqiong, întrerupând-o.

Privirea lui Yue Yue s-a întunecat ca o linie neagră fără sfârșit.

– Nu te-ai săturat să folosești aceeași tactică de două ori? În plus, aici e iarbă. De unde mai scoți o cărămidă?

În mod neașteptat, un zâmbet straniu a apărut pe fața lui Wu Qiqiong.

– E doar o cărămidă, nu?

Imediat ce a spus asta, s-a întors și s-a dus spre un copac din apropiere. Sub privirile lui Yue Yue, a dat la o parte iarba și a scos o cărămidă pe care o ascunsese acolo dinainte.

Aceeași frunte, aceeași forță. Singura diferență era că, de data asta, s-a străduit să nu-și piardă cunoștința.

— Wu Qiqiong, ești un nenorocit! a strigat Yue Yue printre dinți, fugind spre el. I-a prins brațul și, cu ochii înlăcrimați, l-a ajutat să iasă din parc.