Capitolul 3 – Doctorul de la clinică

Wu Qiqiong se trezi și-și dădu seama că se afla întins într-o clinică. Un doctor stătea lângă el și steriliza niște instrumente medicale – pensete și foarfece. Auzind zgomote de pe pat, Jiang Xiaoshuai întoarse capul și zâmbi cald, arătându-și un rând de dinți albi și strălucitori.

– Ești treaz?

Wu Qiqiong observă că doctorul era chiar chipeș.

– Cine m-a adus aici?

– Prietena ta a rugat doi bărbați să te ajute și te-au adus aici. Mi-a zis să folosesc cele mai ieftine medicamente, mai ales medicamente compensate, spuse Jiang Xiaoshuai în timp ce aranja lucrurile din cameră.

Wu Qiqiong zâmbi larg.

– Ea mă înțelege cel mai bine.

Jiang Xiaoshuai făcu o pauză, apoi se apropie cu un zâmbet discret și îi întinse un pahar cu apă.

– Ia-ți medicamentele întâi.

După ce luă pastilele, Wu Qiqiong întrebă imediat:

– Unde e prietena mea?

– A plecat de mult. A plecat în timp ce eu îți tratam rana, acum vreo 3-4 ore. Hei! Spune… cum ți-ai făcut asta la cap?

– Am fost lovit cu o cărămidă, zise Wu Qiqiong, mândru parcă de asta.

– Te-ai bătut cu cineva?

— Nu. Prietena mea vrea să se despartă de mine, așa că am vrut să-i arăt cine sunt.

Era prima dată când Jiang Xiaoshuai auzea de cineva care se lovește singur cu o cărămidă ca să-și arate valoarea.

– Merită asta? întrebă ironic.

Wu Qiqiong nu răspunse. Scoase telefonul și o sună pe Yue Yue.

– Mai vrei să te desparți de mine?

De cealaltă parte a liniei fu un lung moment de tăcere.

– Fă-te bine. Vorbim când te însănătoșești, îi spuse ea.

Wu Qiqiong puse telefonul jos cu un zâmbet larg de satisfacție. Flutură telefonul în mâna către Jiang Xiaoshuai.

– Mi-a zis că nu se desparte de mine deocamdată. Crezi că a meritat? Desigur că da!

Jiang Xiaoshuai ascunse disprețul din privire și continuă să zâmbească prietenos.

– Doctore, în cât timp mă voi face bine?

– Cel puțin două luni.

– Două luni?! exclamă Wu Qiqiong amar. Cât m-o costa asta…

Se făcuse întuneric afară. Wu Qiqiong și Jiang Xiaoshuai erau singurii în clinică. Wu Qiqiong avea o perfuzie la o mână și cu cealaltă juca Zuma pe telefon. Jiang Xiaoshuai îl privea jucând aleatoriu, trimițând bile colorate spre țintă. După puțin timp, jocul se termină. Wu Qiqiong îl reîncepu cu hotărâre.

– Spune… tu de ce te mai joci când ai capul așa?

– M-am plictisit. Am doar acest joc instalat și nu am câștigat niciodată.

Un zâmbet ironic îi apăru pe față lui Jiang Xiaoshuai.

– Dacă joci așa la întâmplare, n-o să-l termini niciodată.

– Nu e adevărat! Joc după reguli.

Jiang Xiaoshuai îl observă mai atent, apoi întrebă fără să se poată opri:

– Ești daltonist?

– Nu, nu sunt. Deosebesc culorile perfect.

Totuși, Jiang Xiaoshuai simțea că ceva nu e în regulă. Îi ceru să oprească jocul și îi arătă o bilă roșie pe ecran.

– Ce culoare e asta?

– Galben, răspunse Wu Qiqiong serios.

Jiang Xiaoshuai arătă o bilă verde.

– Și asta?

– Tot galben.

– Dar asta? arătă o bilă violet.

– Albastru, răspunse convins Wu Qiqiong.

Jiang Xiaoshuai îl bătu ușor pe umăr, resemnat.

– Prietene, ești daltonist. Mai bine renunță, nu vei câștiga jocul niciodată, oricât ai încerca.

Wu Qiqiong încă ținea telefonul, nepăsător la cuvintele doctorului.

– Nu-i nimic, o să iau asta ca pe un exercițiu pentru ochi.

Jiang Xiaoshuai deveni interesat de Wu Qiqiong și continuă să-i vorbească.

– Hei, de ce a vrut să se despartă?

Wu Qiqiong se încruntă.

– Îi e rușine cu mine că-s gras.

Și îi aruncă portofelul lui Jiang Xiaoshuai. În el era o poză cu ei doi, făcută în anul I de facultate. Era cu aproape 25 de kilograme mai slab decât acum.

După ce o văzu, Jiang Xiaoshuai simți o oarecare compasiune.

– Situația ta e nasoală! Omul ăla pare mai slab decât tine. Părerea mea e că se potrivesc mai bine unul cu altul. Prietene, nu te lua așa în serios. Fii relaxat.

– Hei! Hei! Fii atent la ce spui! Wu Qiqiong nu voia să audă mai mult.

– Eu spun doar adevărul, răspunse Jiang Xiaoshuai cu fața serioasă.

– Ce știi tu despre mine? Ăla sunt eu! arătă Wu Qiqiong spre sine și apoi spre poză.

Jiang Xiaoshuai fu uimit, înșfăcă poza și o privi îndeaproape. Compară chipul din poză cu cel al lui Wu Qiqiong și se uită din nou. Într-adevăr, seamănă. Oamenii grași au potențial. Jiang Xiaoshuai înțelese de ce iubita lui Wu Qiqiong voia să-l părăsească. Nimeni n-ar fi putut accepta o asemenea diferență!

– Prietene, chiar trebuie să slăbești urgent. Uită-te la poza asta — sprâncene groase și ochi mari care arată istețime. Acum, deși ochii sunt tot mari, arăți ca un prost.

Wu Qiqiong întoarse ochii și întrebă:

– Serios?

– De ce te-aș minți? spuse Jiang Xiaoshuai scoțând perfuzia. Oricum, cât stai aici, trebuie să urmezi o dietă. De ce să nu profiți și să începi să slăbești?

Timpul trecu rapid, iar rana lui Wu Qiqiong se vindecă perfect, fără cicatrici, netedă ca înainte. Așa cum îi spusese doctorul, Wu Qiqiong deveni vegetarian și slăbi mai bine de 10 kilograme. Arăta mult mai bine, iar și el se simțea mai ușor când mergea pe stradă. Astăzi îi cumpărase special două pachete de țigări pentru a-i mulțumi doctorului.

– După atâtea rețete, parcă nu mai vreau să plec.

Jiang Xiaoshuai râse din toată inima.

– Dacă chiar nu vrei să pleci, mai sparge-ți capul o dată, să ne vedem zilnic.

— Hahaha…

Wu Qiqiong îi făcu cu mâna la revedere și ieși în grabă pe ușă.