Capitolul 38

Trebuie să scap de jigodia aia mică!

O zi despărțiți face cât trei ani.

Zicala asta i se potrivea perfect lui Yue Yue, copleșită de dragoste.

În mintea ei nu mai exista nimic altceva în afară de Chi Cheng. Nu mai avea chef de muncă, nici de cumpărături, iar când stătea la povești cu prietenele, tot despre vorbea în cele din urmă. Dacă se întâmpla să se supere pe ea, ar fi putut plânge până să inunde tot orașul; dacă îi arăta un strop de tandrețe, era în stare să plutească de fericire zile întregi.

Iar tocmai în perioada asta, când tânjea cel mai mult după afecțiune, Chi Cheng devenise mai evaziv.

La începutul relației, mai petrecea timp cu ea după program. Acum, însă, se întorcea tot mai târziu. Când nu era de noapte, bine, dar când era, o lăsa să-l aștepte până în zori. Yue Yue nici măcar nu îndrăznea să-l sune prea des; Chi Cheng avea toane, și o singură vorbă greșită putea aprinde scânteia. Era cumplit să fie ignorată.

Era prima dată când Yue Yue se simțea atât de neputincioasă într-o relație.

Dar, ce-i omul, dacă nu o creatură paradoxală? Cu cât cineva te respinge mai mult, cu atât te agăți mai tare de el.

Așa că atunci când, în sfârșit, Chi Cheng a sunat-o imediat după serviciu și i-a propus să se întâlnească la hotel, Yue Yue aproape că a sărit în sus de bucurie.

Au cinat împreună, iar apoi ea s-a lăsat complet purtată de moment.

Ședea pe genunchii lui Chi Cheng, jucându-se cu nasturii de la cămașa lui. Buzele roșii i s-au arcuit într-o mică bosumflare, iar vocea i s-a pițigăiat, plină de reproș tandru:
– Ți-ai amintit, în sfârșit, că exist? Credeam că m-ai uitat.

Chi Cheng n-a spus nimic. Privirea lui adâncă era fixată pe ecranul televizorului.

Yue Yue i-a apucat bărbia cu un gest brusc:
– Hei, vorbesc cu tine! M-auzi?

Chi Cheng i-a aruncat o privire cu colțul ochiului.
– Nu ăsta e genul de atitudine care te excită?

Yue Yue era gata să-i răspundă acid, dar telefonul lui a sunat.
– Ies puțin, trebuie să răspund, a spus el, ridicându-se.

De îndată ce a ieșit, Yue Yue, din reflex, i-a cotrobăit prin haină. Un flacon mic de cremă i-a alunecat din buzunar.
– Da Bao? a citit ea mirată.

Nici nu apucase bine să rostească numele, că imaginea feței rotunjoare a lui Wu Suowei i-a venit brusc în minte.

Chi Cheng s-a întors în cameră, a luat flaconul din mâinile ei și l-a întors între palme. Textura simplă a cremei i-a adus în minte ochii limpezi și luminoși ai lui Wu Suowei.

Yue Yue a întrebat, încercând să pară degajată:
– Ce coincidență… Tu și fostul meu iubit aveți aceleași gusturi?

– Fostul tău iubit? a ridicat Chi Cheng sprâncenele, vocea coborând ușor.

Yue Yue a dat ochii peste cap.
– Da. Era obsedat de marca asta. A cumpărat o cutie în primul an de facultate și tot pe aia a folosit-o până la absolvire. S-a ținut exact de slogan: „Da Bao, ne vedem mâine… Da Bao, te văd în fiecare zi.”

Chi Cheng și-a plimbat degetul aspru peste buzele ei moi.
– Peste câteva zile vii cu mine acasă. Sunt sigur că părinților mei le vei plăcea, a spus el pe un ton blând.

Yue Yue a rămas fără aer. Acasă? Adică… la părinți? Cu liderul comitetului de oraș? Oare relația lor ajunsese deja atât de departe?

În mintea ei s-au aprins imagini sclipitoare: limuzine de nuntă, un decor de vis, invitați din înalta societate care îi felicită zâmbind… A visat cu ochii deschiși până târziu în noapte, zvârcolindu-se în pat de nerăbdare.

Dar oricât și-ar fi dorit să împartă același pat cu Chi Cheng, între ei stătea mereu o piedică: șarpele acela blestemat, care o fixa cu ochii reci și lucioși.

– Chi Cheng, nu-l poți pune în baie, te rog? a implorat ea.

Chi Cheng a mângâiat ușor capul ascuțit al lui Zizi.
– Nu tu ai zis că îți place?

– Îmi place, dar nu-l vreau pe pernă! Ce, după ce ne căsătorim o să dormim în paturi separate?

Chi Cheng i-a aruncat o privire lungă.
– Ești sigură?

– Foarte sigură!

„E doar un șarpe, cât poate trăi? Zece, doisprezece ani? Ce se poate întâmpla rău?” s-a gândit ea.

Spre surprinderea ei, de data asta Chi Cheng chiar a cedat și a închis-o pe Zizi în baie.

Numai că lucrurile n-au mers deloc cum își imaginase Yue Yue. Se aștepta să stea lipită de el, să discute despre părinți și viitor. În schimb, abia se așezaseră în pat, că ușa băii a scârțâit ușor…

Zizi ieșise pe furiș și s-a târât drept pe pat. Yue Yue a țipat, tremurând toată, dar s-a abținut cu greu să nu țipe de spaimă.

– Du-o înapoi, a spus calm Chi Cheng.

– …

Cu picioarele moi, Yue Yue a luat șarpele și l-a dus înapoi, trântind ușa băii. A rotit cheia și s-a rugat în gând: Te rog, nu mai ieși… nu mai ieși…

Zizi nu a mai ieșit, dar nici nu a stat liniștită.

Mai întâi s-a încolăcit pe clanță, încercând să deschidă ușa. După câteva încercări eșuate, a început să lovească ușa cu capul: buf, buf, buf!…

Așa a continuat toată noaptea.

Pentru Yue Yue, a fost o tortură fără sfârșit. De fiecare dată când clanța se mișca, inima i se strângea de groază. Chi Cheng dormea lângă ea, dar ea nu îndrăznea să recunoască că îi era frică. Când el îi vorbea, încerca să pară relaxată, dar spre dimineață era deja pe punctul de a se muta în celălalt pat.

Dimineața, privind cearcănele negre din oglindă, Yue Yue a jurat în tăcere:

Trebuie să găsesc o ocazie să scap de jigodia aia mică!