Capitolul 37

Ochii sau bomboana?

A doua zi după-amiază, în timp ce căuta ceva prin birou, Chi Cheng a dat din nou peste cele două bomboane. Nu-i plăceau dulciurile și nu mai mâncase de mult așa ceva. Când Wu Suowei i le strecurase în buzunar, le aruncase nepăsător într-un sertar. Acum, redescoperindu-le, a privit mult timp iepurele alb desenat pe ambalaj, apoi, spre surprinderea lui, a desfăcut una.

Tocmai când a băgat bomboana în gură, Fang Xin a intrat pe ușă.

– Hei? Tu nu urai dulciurile? a întrebat mirat Fang Xin.
Privirea lui Chi Cheng a rămas rece.
– Cine-a zis că le urăsc?
– Acum câteva zile, Er’Gua Zi s-a însurat și a adus o grămadă de bomboane de nuntă la birou. Tu n-ai luat niciuna. Ți-am zis și atunci, iar tu ai spus că nu mănânci dulciuri.
– Aia a fost acum câteva zile, a răspuns Chi Cheng calm.

Fang Xin a rămas fără replică. Privirea i-a căzut pofticioasă pe cealaltă bomboană rămasă.
– N-am mai mâncat un White Rabbit de ani de zile… Mă întreb dacă mai are același gust ca-n copilărie.
– Are, a spus Chi Cheng sec.

Bomboanele White Rabbit

Cuvântul acela scurt i-a zdrobit aluzia ca un ciocan.

Fang Xin n-a vrut să renunțe și a zâmbit forțat:
– Hai, frate, împarte și cu mine una!
– Nu mai e, a venit răspunsul clar.

Oricine cu un dram de bun-simț ar fi înțeles mesajul, dar Fang Xin trebuia să insiste. A arătat spre bomboana de pe birou și a protestat:
– Ești orb? E chiar în fața mea. Cum poți să spui că nu mai e?

Chi Cheng și-a ridicat ochii și i-a întâlnit privirea.
– Vrei bomboana… sau ochii?

Fang Xin a încremenit câteva secunde, apoi a dat din cap și a ieșit înțelept din birou.

În următoarele săptămâni, Wu Suowei a continuat să vină să joace baschet. Nu conta dacă Chi Cheng era de zi sau de noapte, dacă era nor sau ploaie, Wu Suowei apărea mereu la timp. Uneori se antrena singur, alteori cu alții. Oricât de mult ar fi stat Chi Cheng în apropiere, dacă el nu spunea nimic, Wu Suowei nu-l aborda niciodată.

Când Chi Cheng era de noapte și erau doar ei doi pe teren, Wu Suowei tot îi strecura gustări în buzunare. De cele mai multe ori erau batoane de tofu uscat, uneori pungi de boabe de soia picante, alteori chiar câteva picioare de pui murate și iuți… Într-un final, Chi Cheng s-a obișnuit. Nici nu mai aștepta să i le dea, își băga singur mâna în rucsacul lui Wu Suowei și ce găsea, lua.

Wu Suowei aducea și „gustări sălbatice” pentru Zizi.
Între cei doi se formase o legătură subtilă, nerostită.

Niciunul nu întreba de ce celălalt dădea, nici de ce lua. Parcă era ceva firesc: să-i strecori ceva în buzunar celuilalt, să-i cauți prin rucsac fără să ceri voie. Nici nu vorbeau prea mult; ca și cum motivul prezenței lor acolo ar fi fost doar mingea și mâncarea.

Vremea se schimba – aerul devenise mai uscat și bătea vântul. Chi Cheng era zilnic în patrulare și avea tenul cam uscat din cauza vremii.

Într-o zi, scotocind prin rucsacul lui Wu Suo Wei, a găsit o cutie de cremă Da Bao. Era nouă, sigilată, cu prețul de 9,9 yuani lipit deasupra.

– Asta e pentru mine? a întrebat el intenționat.
Wu Suowei s-a prefăcut că nu aude, jucându-se absent cu mingea.

Chi Cheng a ridicat o pietricică de jos și i-a aruncat-o precis spre ureche. Vocea lui joasă și aspră s-a auzit clar:
– Înseamnă că de azi o să-ți spun Da Bao.

– De ce? s-a oprit Wu Suowei din driblat.

Privirea tăioasă a lui Chi Cheng s-a îmblânzit într-un zâmbet.
– Pentru că te văd în fiecare zi.

Lui Wu Suowei i-a răsunat instantaneu în minte melodia reclamei: „Da Bao, ne vedem mâine. Da Bao, te văd în fiecare zi.”
La naiba! O fi o ironie? A bombănit iritat:
– Să nu crezi că mă impresionează mărcile tale scumpe din străinătate. Nimic nu bate Da Bao – ieftină și eficientă.

Chi Cheng n-a spus nimic. Doar a zâmbit.

Expresia lui Wu Suowei s-a întunecat. A mers spre el, încercând să-i smulgă cutia din mână.
– Dacă n-o vrei, dă-mi-o înapoi! Nici măcar nu voiam să ți-o dau!

Dar, în loc să recupereze cutia, s-a trezit prins.

Chi Cheng l-a apucat de guler și l-a tras aproape. Privirea lui aspră i-a studiat chipul, în timp ce, cu voce joasă, a rostit două cuvinte:
– O vreau.

„Atunci ia-o, la naiba, și lasă-mă!” – ar fi vrut să strige Wu Suo Wei, trăgându-și gulerul din mâna lui. Sub privirea aceea intensă, se simțea de parcă un munte i s-ar fi prăbușit pe umeri.

Pentru o clipă, aproape că nu mai suporta. Voia să-l împingă și să plece. Dar amintindu-și de toate umilințele trecute, s-a forțat să rămână.

Chi Cheng a continuat să-l studieze cu privirea. Deși Wu Suowei purta haine sport vechi, pantofi zgâriați, cu mâinile murdare și fața acoperită de sudoare… în ochii lui Chi Cheng tot arăta prea curat. Atât de curat, că nici nu știa de unde să înceapă.

În cele din urmă, Chi Cheng i-a apucat brusc betelia pantalonilor și a tras în sus.

Rezultatul: i-a strivit bijuteriile.

Venele de pe fruntea lui Wu Suowei s-au umflat, iar pumnul i s-a înfipt drept în fața lui Chi Cheng.

Râsul lui Chi Cheng s-a risipit în noaptea adâncă.