Capitolul 30 – Seducție

Era vacanța de Anul Nou pentru departamentul lui Chi, așa că acesta era din nou liber; practic trăia în clubul de noapte.

Într-o zi, s-a întâlnit întâmplător cu un coleg din școala primară, pe nume Fang Xin, cu care fusese apropiat în acea perioadă. După aceea, Xin a plecat din țară și au pierdut legătura. Abia în acea zi a aflat Chi că Xin lucra acum în departamentul de control al traficului. Au băut împreună și au devenit nostalgici.

— De ce te-a pus tatăl tău în departamentul de la bază? E atât de obositor și greu, mereu trebuie să stai peste program, a întrebat Xin.

Chi a răspuns nepăsător:

— Se răzbună pe mine.

— Eh… și încă ceva, pe unde mai e Guo? Am auzit că sunteți încă apropiați?

La auzul numelui lui Guo, privirea lui Chi s-a întunecat. Lumina din cameră era slabă, iar Xin nu a simțit atmosfera apăsătoare și a continuat să vorbească despre trecut.

— Îmi amintesc că în liceu erați mereu împreună tu și Guo, chiar ați curtat o pereche de gemene și făceați cu schimb între voi. După ce a venit Wang Shuo la școala noastră, v-a urmat și el. Nu prea vorbea pe atunci, doar se juca cu șerpii lui, îi ascundea în mâneci și-i aducea la școală. Apropo, ce s-a întâmplat cu Shuo? Nu l-am mai văzut de când am absolvit…

Privirea stranie a lui Chi părea că era gata să taie o bucată din fața lui Xin.

— E așa grozav să fii polițist rutier? — întrebă Chi.

Gâtul lui Xin s-a încordat.

— E… așa și-așa.

— Mă alătur și eu anul acesta.

După ce a spus asta, Chi i-a strâns ceafa lui Xin, apoi a ieșit.

Gâtul lui Xin aproape că a cedat, iar capul i-a stat strâmb toată ziua.

Chi a ieșit din club, trupul său înalt stătea în fața intrării, aprinzându-și o țigară. Bătea vântul, iar palma îi acoperea flacăra brichetei. Țigara i-a luminat fața: obrajii i se adânciseră, iar fumul ce se împrăștia îi contura buzele bine definite.

De cealaltă parte a străzii, Yue Yue îl privea și înjura în sinea ei: ăsta e un bărbat adevărat!, niciun băiețel stilat nu se putea compara. Îi plăcea părul scurt, negru, corpul atletic, hainele gri…

De jumătate de lună visa la el, încă de când era în spital; fie că mânca, dormea sau respira, gândul îi era la el… Yue Yue se simțea ca în transă. Nu mai trăise o iubire la prima vedere, cu atât mai puțin o obsesie atât de puternică. Rătăcea pe strada aceea de câteva zile, înfruntând frigul iernii, stând în același loc în fiecare zi.

Astăzi, în sfârșit, l-a întâlnit.

Când Chi și-a aprins țigara, a observat-o.

După atâta timp în care frecventase astfel de locuri, recunoștea dintr-o privire cine voia să se bage în seamă cu el.

Yue Yue stătea lângă mașina lui Chi, mâinile ei palide se mișcau pe lângă urechi, atingându-și lobul. Ochii ei seducători îl scanau din cap până în picioare.

— Te-ai însănătoșit? — întrebă Chi.

Yue Yue se simțea înnebunită, dar își ascunse extazul, zâmbind cu eleganță.

— Îți mai amintești de mine?

Chi o fixă cu privirea, gândindu-se dacă să-i răspundă.

Mâna lui Yue Yue coborî spre gulerul larg, ajustându-și încet breteaua sutienului.

— Nu ți-e frig așa dezbrăcată? întrebă Chi.

Yue Yue îl apucă de braț, degetele ei reci mângâind venele proeminente ale acestuia.

— Desigur că mi-e frig, doar stăm afară…

— Am un piton în mașină, îi spuse Chi cu seriozitate.

Yue Yue era gata să cedeze, dar după atâtea zile de stat în frig, nu putea renunța din cauza unui șarpe. A ezitat mai puțin de trei secunde, apoi i-a prins brațul și a spus:

— Și mie îmi plac șerpii.

Chi a deschis portiera din spate și a trântit-o pe Yue Yue în mașină.

Yue Yue credea că șarpele era într-un terariu, dar era pur și simplu pe bancheta din spate. Când s-a prăbușit acolo, a simțit o chestie rece și masivă atingând-o și fața i s-a strâmbat instant.

Chi conducea liniștit.

Yue Yue a atins trupul lui Zizi, pielea i se făcu ca de găină, forțând un zâmbet dulce:

— E așa drăguț, îmi place foarte mult…

În clinică, Wu tocmai ieșise de la duș, mergând dezbrăcat. Shuai era pe aproape.

— Scuze, am uitat că îți plac bărbații — spuse el, apoi se grăbi înapoi în baie, cu fesele ferme mișcându-se la fiecare pas.

Shuai rămase fără cuvinte: încerci să eviți o situație jenantă sau mă seduci?

Când Wu a ieșit din nou, discutau despre planurile de viitor. Nu mai putea continua așa, mai ales după ce locuise câteva zile cu mama lui — bunătatea i se întorsese în suflet. Decisese să trăiască în realitate, să pornească de jos, să lucreze vreo doi ani, oricât de greu ar fi. Apoi, dacă ar fi adunat suficientă experiență și bani, s-ar gândi la o afacere.

— Apropo, știi să conduci?

Imediat după ce a întrebat, Shuai a regretat. Wu era daltonist, cum ar putea obține un permis?

Spre surprinderea lui, Wu a răspuns cu entuziasm:

— Știu! Îmi poți găsi un job legat de condus? Orice, de la livrări la taxi, e perfect.

— Chiar am unul, spuse Shuai. Firma de electrice a verișorului meu caută un șofer de livrări. M-a sunat acum două zile să-i găsesc pe cineva…

— Și ce mai cauți? — Wu a a lovit cu palma în masa. Sunt perfect pentru acest post!

Shuai spuse îngrijorat:

— Ai permis?

— Pot conduce și fără. L-am ajutat pe unchiul meu să vândă pepeni cu camionul lui.

— Și dacă te prinde poliția? întrebă Shuai îngrijorat. Ai cam avut ghinion în ultima vreme, eu zic să nu riști.

— Totul e din cauza cheliosului! N-ar fi fost așa dacă nu era el! Nu cred că s-ar face polițist rutier doar pentru că eu n-am permis. Ce, familia lui a scris legea siguranței publice? Schimbă meseria cum vrea?

Wu vorbea cu mândrie și patos. Shuai nu voia să-i taie elanul, așa că a dat din cap aprobator.