Capitolul 28 – Lenjerie roz

Wu nu și-ar fi imaginat niciodată că Chi îl va pedepsi în felul acesta.
Pe drumul către secție, Wu se gândea la cele mai negre scenarii posibile. Bătaia era inevitabilă, o amendă sigură, ba chiar s-ar putea să fie urmărit penal. Se apropia Anul Nou, prima lui de sfârșit de an dispăruse, nici măcar nu mai putea merge acasă. Parcă o și vedea deja pe mama lui plângând…

Până la urmă, nimic din ce-și imaginase nu s-a întâmplat. Chi nici măcar nu l-a dus la secție, ci l-a ținut într-un subsol umed. În fiecare zi, Chi îl scotea să prindă hoți, iar seara îl aducea înapoi în acel subsol. După ce își făcea nevoile și mânca, Wu era legat cu cătușele de pat până în zori.

Timp de câteva zile, Wu a trăit un adevărat coșmar.
Ziua muncea din greu, prindea hoț după hoț pentru Chi, trebuia să atingă un anumit obiectiv ca să primească de mâncare. Prindea hoți adevărați, unii violenți — și ajungea să fie și el bătut! Nu era vorba că suferea el, ci altceva îl rodea: De ce doar stai și te uiți?! Era făcut sac de box și Chi doar fuma și-l privea. Nu sunt sluga ta, auzi?!

Nici noaptea nu era mai bine.
Wu nu înțelegea de ce Chi a închiriat un subsol atât de cald și umed. Primele două zile n-a putut dormi, se trezea în miez de noapte cu senzația că doarme într-o saună. Și dacă doar mediul era prost, era una, dar mai era și blestematul acela de piton. În fiecare dimineață, primul lucru pe care-l vedea când deschidea ochii era fața lui Zizi. Se uita toată noaptea la el.

Ningea cu fulgi mari, iar Chi stătea ghemuit pe marginea drumului, țintindu-l pe Wu cu privirea.
Wu slăbise, pantalonii îi cădeau, iar o parte din lenjeria roz era la vedere. Când alerga după hoți, pantalonii atingeau pământul. Trăgea de ei atât de brusc, încât aproape că i se vedeau testiculele.

Chi pufni în râs, scuturând cenușa de pe țigară — era cât un deget.
— Stai acolo!
Wu sări pe hoț, lovindu-l în coaste cu capul. L-a doborât dintr-o lovitură.
— Încă unul!
L-a trântit la picioarele lui Chi, arătând impunător.
Chi spuse încet:
— Ești cam cochet.
— Ce-ai zis? — Wu nu auzise clar.
Chi privi cu un zâmbet ironic către lenjeria lui:
— Porți chiloți roz, nu ești cam cochet?
— Ce vorbești acolo?! — făcu ochii mari — Sunt gri!

Chi nu știa că Wu era daltonist, așa că a crezut că îi era rușine.
Wu și-a ridicat pantalonii și și-a aranjat cămașa, apoi a pornit să plece.
— Stai! — spuse Chi.
Wu se opri și se uită peste umăr:
— Ce mai e?
Chi îl lovi ușor peste ceafă, făcând câțiva fulgi de zăpadă să cadă din părul lui.
— Ai niște boașe destul de mari.
După care se îndreptă spre stația de autobuz, tălpile lui scârțâind pe zăpada groasă.

Wu dădu cu picioarele și pumnii în aer, în direcția lui Chi. Tâmpit! Pervertit! Nenorocit! Era cât pe ce să-l înjure de familie, dar înghiți în sec. Lasă, o să vină și ziua în care o să te pedepsesc eu!

Poate că își consumase toată energia în timpul zilei, pentru că noaptea a dormit bine.
Zizi s-a strecurat afară din patul lui Chi și s-a târât în patul lui Wu, încolăcindu-i-se pe gât. Wu s-a întors pe partea cealaltă, iar pitonul l-a încolăcit din nou. Până la urmă, i s-a urcat pe jumătate din corp.

În acel mediu umed, Wu obișnuia să se lipească de perete ca să se răcorească. Nici măcar nu a simțit când Zizi s-a încolăcit pe el; ba chiar și-a trecut brațul peste șarpe.

Chi a observat și el că șarpele lipsea, așa că a aprins lumina. L-a văzut pe Wu dormind dus, aproape complet încolăcit de piton, doar capul i se vedea. Zizi își sprijinea capul pe chelia lui Wu și își mișca ușor coada, apoi se opri.

Totul părea ciudat de armonios.

Dimineața următoare, Chi l-a descătușat pe Wu și i-a spus rece:
— Poți să pleci.
Wu a fost surprins:
— Nu ziceai că trebuie să prind 200 de hoți ca să mă lași?
— Atunci rămâi, răspunse Chi.
Wu s-a întors pe călcâie și a plecat imediat.

Un plic maro l-a lovit în cap din spate. Wu l-a prins rapid, înăuntru erau 10.000 de yuani.
— Salariul, spuse Chi.

De data asta, Wu nu s-a mai înfoiat. Călca pe zăpadă, strângând plicul la piept și privind spre Chi cu o privire amestecată.
— Nicio problemă.