Era, în cel mai bun caz, departe de a fi un Casanova. În total, s-a întâlnit doar cu vreo trei femei pe parcursul adolescenței și la începutul maturităţii.

Desigur, chiar și Cassian Strickland — care a dus întotdeauna viața unui elev model și sârguincios — a trecut printr-o perioadă în care a visat să se elibereze de constrângeri. În acea perioadă, a avut o singură aventură de o noapte. Dar singurul rezultat al acelei scurte indulgențe era o ploaie vicioasă de pumni din partea unui micuț neștiutor, a doua zi dimineață.

Da. Afurisitul ăla de puști. Pumnii ăia mici l-au durut ca naiba.

A strâns din dinți.

În clipa în care a scrâșnit din dinți, amintirea lui Bliss Miller lovindu-i propriul trup i-a revenit în minte într-o clipă.

Pe măsură ce amintirea îngropată și îngrozitoare revenea vie, un fior i-a parcurs șira spinării. Cassian a inspirat brusc și a aruncat o privire grăbită în jos. Din fericire, totul era intact. Desigur că era.

– Ah…

A suspinat, s-a uitat din nou pe fereastră cu o expresie gravă. Ce naiba a făcut el la întâlnirile de atunci? A scoate la iveală amintiri de acum peste zece ani nu era o sarcină ușoară. Și, pe deasupra, încercând să satisfacă şi capriciile acelui micuț imatur — habar n-avea ce era nevoie să facă.

Ar trebui s-o lase pur și simplu pe Penelope să vină cu un plan?

În acest moment, demnitatea nu mai conta. Pentru a trece peste criza alături de care se confrunta, era dispus să facă orice — ignorând cu încăpățânare realitatea mizerabilă că era nevoie să mulțumească o simplă alună.

Înainte ca disprețul de sine să-l împingă să renunțe complet, Cassian a sunat-o repede pe Penelope.

– Da, domnul meu. Sunt Penelope. Să-l trimit pe Bliss acum?

Administratora a răspuns imediat, după doar două sunete, vocea ei practic plutind de emoție — de parcă nu-i păsa deloc că şi Cassian a părăsit domeniul cu mai puțin de o oră în urmă.

– Nu, Penelope. Nu e vorba de asta.

Înghițindu-și un geamăt care îi urca din adâncul gâtului, își forță vocea să fie calmă.

– Nu știu ce-i place acelui… nu, ce-i place lui Bliss, așa că află tu ce ar trebui să fac. N-ar fi o idee rea să te gândești tu la ceva.

– Doamne, fă ce faci de obicei. Așa cum faci mereu.

Ce anume trebuia să însemne asta?

Administratora chicoti ușor, dar gândurile lui Cassian nu s-au schimbat.

– Sună-mă înapoi în decurs de o oră. Asta e tot.

Înainte ca ea să-i mai calce pe nervi, el a încheiat primul convorbirea. Acum, urma să aștepte răspunsul lui Penelope. Respirând adânc, s-a lăsat pe spătarul scaunului — și ceva i-a atras atenția.

Dacă stau să mă gândesc bine…

Privind un stol de păsări care își luau zborul toate odată, își aminti vag ceva. Când era ultima oară când a privit păsările?

I se părea la fel de îndepărtat ca ultima lui întâlnire. Păsările au dispărut deja din câmpul vizual, dar Cassian a rămas cu privirea fixată în gol, cufundat în gânduri.

După ce a încheiat convorbirea, Penelope s-a uitat la telefonul ei cu ochi mari. Nu-i venea să creadă ce i-a spus stăpânul ei, rămânând acolo, uluită și neîncrezătoare.

Contele îmi cere sfatul?

Nu avea niciun sens. Ca pasionată de multă vreme de romane de dragoste, Penelope îi cunoștea pe toți bărbații “eligibili” din societatea londoneză ca pe propriul buzunar. Printre ei, Cassian Strickland, actualul conte Heringer, era, la propriu, o lebădă în mijlocul unui stol de gâște.

Ținută elegantă, statură înaltă, frumusețe rece — și, pe deasupra, bogăție și onoare imense. Un bărbat care avea totul. Firește, trebuie să fi avut nenumărate experiențe romantice.

Desigur, în ultimii ani — ei bine, poate că nu mai erau chiar atât de multe. În orice caz, cu toată experiența pe care a acumulat-o, să-l seducă pe Bliss ar fi trebuit să fie mai ușor decât să stea nemișcat și să respire.

Și totuși, chiar acel conte îi cerea sfatul?

– Ce naiba s-a întâmplat?

Mormăind cu voce tare, Penelope se plimba pe loc. Era imposibil ca şi contele să nu știe nimic despre întâlniri…

– O, Doamne, înțeleg!

Dându-și seama brusc de ceva, a bătut din palme cu putere.

Chiar și un bărbat care a trecut prin toate astea își pierdea inevitabil cumpătul când se confrunta cu cineva de care s-a îndrăgostit cu adevărat pentru prima dată. Da — asta trebuie să fie. Contele a ajuns în acea etapă. Poate că înainte i-a cucerit fără efort pe ceilalți, dar când era vorba de cineva pentru care simțea ceva sincer, mintea îi rămânea în mod natural goală.

În acest caz…

– Nu-ți face griji, domnule! Ai încredere în mine, Penelope!

Aflând direcția în care ar fi putut fi Cassian, ea a declarat cu încredere.

Acum, mai departe…

– Bli… nu, Blair! Blair!

Strigându-l pe Bliss undeva în interiorul vastului castel, Penelope s-a grăbit pe coridor cu pași mari.

Frecând praful vechi lipit de rama ferestrei, Bliss s-a încruntat adânc. De ce nu se ia? Oare face parte din model sau ceva de genul ăsta?

– Ce s-a întâmplat, Blair? E ceva greşit?

Dorothy, care curăța fereastra de lângă el, întrebă, privind cu ochii mijiți în direcția lui. Continuând să se uite cu seriozitate la ramă, Bliss a răspuns:

– Oricât aș freca, nu se ia. Mă întrebam dacă așa trebuie să arate.

– Lasă-mă să văd… a, asta.

Avenind mai aproape, a verificat locul pe care Bliss îl curăța, apoi a râs ușor. A luat unul dintre detergenții de pe podea și l-a pulverizat pe zona respectivă.

– Poftim, lasă-l așa vreo cinci minute, apoi șterge-l.

– Uau, înțeleg.

Deci de aceea există atâtea tipuri de produse de curățenie — toate au utilitatea lor.

În timp ce Bliss dădea din cap fascinat, ea a pus detergentul la loc și a spus:

– Nu e nimic special. Deși bănuiesc că americanii n-ar ști asta.

Își ridică şi colțurile buzelor într-un zâmbet exersat, sprâncenele înclinându-se într-o expresie blândă, dar ironică. Râzând, Bliss a răspuns:

– N-am mai făcut asta niciodată. Mulțumesc că m-ai învățat.”

Pentru o clipă, fața lui Dorothy se înțepeni. Dar își reveni repede la normal și arătă spre alt loc.

– Acum curăță acolo. Poți s-o faci, nu-i așa?

– Da, pot.

Răspunzând vesel, Bliss fredona în sinea lui în timp ce pulveriza detergent pe cadru. Bine, cinci minute începând de acum. Gândindu-se la asta, s-a aplecat să pună sticla la loc…

Dar Dorothy, care îl urmărea, zâmbi ciudat și luă sticla de lângă cea pe care a folosit-o el.

– Pe asta.

– Ah.”

Ea a pulverizat în mod deliberat detergentul corect și a adăugat zâmbind:

– Nu e atât de ușor pe cât pare, nu-i așa? Înțeleg. Americanii tind să fie gălăgioşi, dar nu prea isteți. Totuși, mă bucur că Bliss nu e gălăgios.

Bliss s-a oprit și şi-a întors capul. Dorothy îi zâmbi inocent. Întâlnind acel zâmbet pur, el i-a răspuns la fel de scald.

– Sunt o persoană liniștită din fire.

– O, serios?

În timp ce Dorothy a râs încet și s-a întors cu spatele, Bliss mai adăugă o frază.

– Am auzit că toți britanicii sunt răutăcioși și bârfesc pe la spate, dar tu ești amabilă, Dorothy. Îmi place asta.

Fața ei încremeni instantaneu.

Simțind privirea ei asupra lui, Bliss își ridică din nou colțurile buzelor într-un zâmbet plăcut. Un compliment pentru un compliment. Sunt o persoană politicoasă.

Tocmai când şi-a îndreptat mândru umerii, un ton de apel a răsunat din buzunarul său.

Înclinându-și capul, Bliss verifică numărul apelantului și s-a încruntat ușor în timp ce se uita la ecran. Apoi, după o respirație, a răspuns — și o voce cunoscută s-a auzit imediat.

– Bliss? Tu ești, Bliss?

– Da, Penelope. Da. Chiar acum?

După ce a repetat același răspuns de câteva ori, a rămas surprins, apoi a suspinat.

– Bine. Da.

După ce a închis, Bliss s-a întors spre Dorothy. Ea l-a întrebat pe un ton deliberat ironic:

– Se pare că te cheamă Penelope?

– Da, mi-a spus să vin imediat.

La răspunsul lui ascultător, Dorothy își aruncă şi cârpa în găleată cu un zgomot puternic și şi-a strâns buzele ironic.

– Atunci du-te. Nu-ți face griji pentru asta. La urma urmei, genul ăsta de muncă e pentru oameni ca noi. Blair e diferit de noi, nu-i așa?

Cuvintele ei erau pline de ironie, dar reacția lui Bliss era complet imprevizibilă.

– Bine, atunci.

Își aruncă propria cârpă în găleată cu un zgomot surd și îi zâmbi larg lui Dorothy, care îl privea cu ochi mari.

– Mă apuc de muncă. A, și e o pată uriașă acolo — să nu o ratezi. Ne vedem mai târziu, Dorothy. Pa.

– Stai…

Surprinsă, ea încercă să-l prindă, dar Bliss s-a întors deja și a luat-o la fugă. Privind cu ochii în gol spre locul în care dispăruse, fața menajerei se înroși, iar în cele din urmă a strigat:

– Ce naiba e în neregulă cu el?