A simțit ca și cum un vânt rece de nord i-ar fi mângâiat spatele, apărând din senin. Un fior i-a străbătut șira spinării, iar întregul ei trup a tremurat. Veronica și-a dat seama că tocmai a căzut direct într-o capcană a destinului…

– Penelope. Penelope.

Vocea contelui i-a întrerupt brusc iluzia. Revenindu-și în fire, l-a văzut stând chiar în fața ei, pocnind din degete în timp ce se încrunta.

– C…conte… nu, duce… nu, conte, domnule.

Revenind brusc la realitate, Penelope s-a bâlbâit, fluturând brațele în semn de confuzie și vorbind incoerent.

– Bl… Bliss Miller? C…cine, cine e, n…nu am absolut nicio idee, domnule. A…asta probabil e o neînțelegere, sincer, într-adevăr!

E complet distrusă.

Cassian s-a încruntat în timp ce s-a uitat în jos la administratoră, care spunea prostii fără nicio coerență. Era atât de șocată încât a început să vorbească într-o engleză arhaică, de genul celei pe care o puteai auzi în secolul al XVIII-lea, alunecând chiar într-un dialect ciudat, incapabilă să formeze corect un singur cuvânt. Era evident că toate replicile din piesele de teatru pe care le iubea atât de mult s-au încurcat, fără speranță, în mintea ei.

– Aah!

Rspirând încet, Cassian a luat cuvântul.

– Penelope, calmează-te.

El a continuat rece, adresându-se femeii încă panicată.

– Vreau să aud un singur răspuns. Vorbește-mi doar despre Bliss Miller.

– N…nu știu…

Poate din cauza sentimentului de criză, ea a continuat să nege. Dar Cassian s-a uitat la ea cu o privire înghețată și a scrâșnit din dinți.

– Gândește-te bine. Dacă nu reușești să mă convingi, va fi nevoie să-ți asumi responsabilitatea pentru asta, Penelope.

La auzul acestor cuvinte, parcă i s-ar fi turnat apă rece peste cap. Mintea i s-a limpezit instantaneu.

El vorbea serios. Cassian Strickland, contele Heringer, știa deja totul. Nu mai avea rost să se prefacă sau să mintă.

În clipa în care și-a dat seama de asta, Penelope a devenit palidă și s-a prăbușit la pământ.

– C…Contele, îmi pare rău. Te rog, iartă-mă. Am greșit — am comis un păcat de neiertat!

Văzând-o pe bătrână izbucnind în lacrimi, Cassian s-a simțit atât exasperat, cât și ciudat de vinovat în același timp.

– Aah…

În cele din urmă, a scos încă un suspin adânc. Tot ce voia era ceva simplu — cum ar fi să i se spună unde au ascuns cei doi merele sau morcovii. Nu era ca și cum ar fi interogat teroriști despre locul unde şi-au ascuns armele sau cine era liderul lor.

Și totuși, ea plângea de parcă era sfârșitul lumii.

– Bine, ridică-te, Penelope.

Ea plângea în continuare.

– Ți-am spus să te ridici. Dacă vei continua să plângi așa, chiar o să ți se întâmple ceva.

În cele din urmă, mila a învins, iar Cassian i-a întins mâna. Ștergându-și nasul în timp ce o apuca, Penelope și-a șters ochii cu o batistă.

– Mulțumesc că m-ai iertat. Așa cum mă așteptam, contele este atât de mărinimos…

– Ajunge — ia loc.

Bătând-o ușor pe umăr, el a condus-o spre canapea. Ea s-a așezat ascultătoare, încă ștergându-și nasul. Cassian s-a așezat alături de ea, şi-a turnat singur apă într-o ceașcă și o așeză pe masă.

– Mulțumesc, conte.

Ea şi-a șterse nasul și a băut apa dintr-o singură înghițitură. În timp ce făcea asta, privirea lui Cassian s-a oprit întâmplător asupra batistei pe care ea o așezase pe masă — și se opri.

Nu era nici măcar o urmă de umezeală pe ea.

Când s-a uitat din nou la chipul ei, în ciuda gestului de a coborî ceașca în timp ce şi-a suflat nasul, ochii ei erau complet uscați.

Bătrâna asta nebună…

Scoţând un suspin la conștientizarea faptului că era păcălit din nou, Cassian o privi pe Penelope cum își tampona ușor fața cu batista complet uscată și vorbi cu prudență.

– Ăăă… Conte.

El o privi în timp ce ea începea cu grijă, iar ea îl întrebă cu un zâmbet ruşinat:

– Ăăă… când… și cum ați aflat? Adică… adică…

Incapabilă să spună corect, ea continua să-l privească din când în când. Cassian a răspuns fără menajamente.

– Am știut de la început că ticălosul ăla era Bliss Miller.

– D…De la început?

Penelope a scos un alt țipăt — de data asta, clar, unul autentic. Abia atunci Cassian se relaxă, își îndreptă poziţia și o privi în față.

– Acum, spune-mi sincer. Și tu știai de la început, nu-i așa?

Penelope deschise gura ca și cum ar fi vrut să spună ceva, apoi își lăsă capul în jos cu o expresie de înfrângere.

– Da… știam, a răspuns ea supusă.

Văzând că nu mai părea dispusă să mintă, Cassian şi-a confirmat bănuiala și a continuat.

– Atunci de ce l-ai angajat? Știai că Bliss Miller nu e genul care să facă muncă de jos ca asta.

– D…da, desigur. El este cel mai tânăr fiu al familiei Miller. Dar au existat circumstanțe speciale, așa că n-am avut de ales…

Cuvintele s-au pierdut în aer și a scos un suspin adânc. Văzându-i chipul întunecându-se brusc de îngrijorare, Cassian s-a încruntat.

– Deci?

– Da?

Surprinsă, ea ridică privirea spre el. Cassian, încă încruntat, insistă.

– Deci, care sunt aceste circumstanțe speciale? Vrei să spui că l-ai angajat pe Bliss Miller, deși știai cine era, tocmai din cauza lor, nu-i așa? Cât de speciale sunt, de l-ai angajat ascunzându-mi chiar și identitatea lui?

De data asta, Penelope nici măcar nu a mai putut să țipe. Pur și simplu l-a privit fix, palidă și mută.

– Conte, adică…

Ea şi-a ridicat din nou batista, dar răspunsul lui Cassian era rece.

– Să nu crezi că poți repara lucrurile plângând, Penelope. Nu va funcționa.

La avertismentul rece, ea încremeni, apoi lăsă încet batista.

Deci funcționează doar o singură dată…

Gândindu-se la asta, a scos în sfârșit un suspin resemnat.

– Motivul pentru care Bliss Miller a venit aici… e din cauza dumneavoastră, conte.

– Așa m-am gândit și eu.

– Da?

La mormăitul lui, ea clipi. Cassian făcu un gest cu mâna, ca și cum ar fi vrut să înţeleagă să nu-i dea importanță.

– Continuă.

Înclinându-și capul, nedumerită, ea a continuat:

– Bliss a spus că dprea să te vadă pentru ultima oară. Sentimentele lui erau atât de sincere, încât eu n-am avut de ales decât să-l ajut…

– Te întreb de ce.

Răbdarea lui Cassian se epuizase. Scrâșnind din dinți, el a răbufnit, determinând-o pe Penelope să se încrunte și să înghită nervos înainte de a vorbi cu resemnare.

– Bliss e pe cale să se căsătorească.

– Să se căsătorească?

De data asta, Cassian era cu adevărat surprins. Penelope a dat din cap.

– Da. Se pare că are un logodnic ales de familie. Imediat ce se va întoarce în America, se va căsători cu acea persoană.

Doamne sfinte.

Din adâncul sufletului, Cassian simți un val de compasiune.

Să te gândești că cineva s-ar căsători cu acel creier cât o alună nebun…

Mormăind ca și cum i-ar fi oferit condoleanțe acelui bărbat necunoscut, a spus:

– E cu adevărat trist.

– Nu-i așa?

Profitând de moment, Penelope era imediat de acord.

– Imaginează-ți — o căsătorie aranjată în timp ce el e îndrăgostit de altcineva. Cât de demodat e asta? E tragic, nu-i așa? Dramatic, nu-i așa? O, ce sfâșietor…

– Și?

– Da?

Tocmai şi-a șters din nou ochii cu batista uscată când Cassian a întrerupt-o.

– Deci, de ce a venit aici? De ce l-ai angajat pe Bliss Miller – în timp ce îmi spuneai minciuni atât de ridicole?

De data asta, Penelope nu a putut răspunde imediat. A clipit spre el ca și cum ar fi rămas mută, apoi a întrebat confuză:

– Doamne, conte… tot nu înțelegi?

– Ce anume să înțeleg, mai exact?

Rezistând impulsului de a-și strânge pieptul, izbucni enervată.

– Desigur că a vrut să o vadă pe persoana pe care o place pentru ultima oară înainte de a se căsători! Conte… Bliss te place! De aceea a venit până aici, doar ca să stea lângă tine și să te privească!

Tăcerea se așternu din nou.

Dar de data asta, era altfel.

Cassian nu putea decât să o privească, complet uluit.