– Aah…

Odată ce s-a așezat în maşină, a rămas în sfârșit singur. Abia atunci Cassian a închis ochii, și-a lăsat capul pe spate și a scos un suspin lung și greu. Au trecut doar câteva ore, dar oboseala îl determina să se simtă de parcă ar fi trecut câteva zile. Nu-și dorea nimic mai mult decât să se întoarcă acasă și să se odihnească, dar mintea era confuză încă. Mai erau încă prea multe lucruri la care era nevoie să se gândească.

Neînțelegerea absurdă a marchizului se va pierde, desigur, odată cu trecerea timpului…

Dar ceea ce l-a deranjat cu adevărat era altceva. În clipa în care şi-a amintit cuvintele care l-au tulburat cel mai mult, un rid adânc i s-a format între sprâncene.

– Vrei să spui că acel puşti care arată ca un iepure, auzind cum un grup de bărbați mai mari decât el te insultau, s-a înfuriat și s-a năpustit asupra lor?

Bliss a făcut ceva atât de nebunesc… din cauza mea?

Oricât s-ar fi gândit la asta, nu-i venea să creadă. Dar se părea că marchizul nu era singurul care gândea așa. Edward, care a așteptat în fața salonului, a spus ceva asemănător. Poate că toți cei care erau acolo au ajuns la aceeași concluzie.

Ei bine, era o presupunere firească, având în vedere că el l-a adus ca partener.

A blocat ca orice relatare despre incidentul de la petrecere să ajungă la posturile de televiziune sau la alte mijloace de informare în masă, așa că erau șanse mici ca acesta să devină un scandal major. Problema era că zvonurile transmise din gură în gură nu puteau fi oprite.

Dacă era așa, era doar o problemă de timp până când mama sau tatăl său vor afla despre asta.

Însoțit de un alt suspin obosit, cuvintele marchizului i-au revenit din nou în minte.

– Ce situație curajoasă și demnă de milă. Să lupți pentru onoarea unui bărbat care nici măcar nu-ți înțelege sentimentele…

Cassian şi-a mușcat ușor buza inferioară și s-a cufundat în gânduri.

De ce a apărut din nou nemernicul acela în fața mea după zece ani?

Era o singură persoană care putea răspunde la întrebarea care îl chinuia de atâta timp.

Penelope.

Cu o expresie gravă, Cassian se uită pe fereastră. Incapabil să-și ascundă nerăbdarea, își legăna inconștient un picior într-un mod insistent, așteptând ca maşina să ajungă la conac cât mai repede posibil.

Ce ar trebui să fac în această situație enervantă?

După ce şi-a terminat aproape toate îndatoririle zilei, Penelope îl aștepta pe stăpânul ei să se întoarcă. În scurtul timp liber pe care îl avea, se plimba prin cameră cu o expresie serioasă, profund tulburată.

Încercase să evite această situație, dar nu se putea face nimic. S-a instalat temutul și enervantul clișeu conform căruia gelozia interferează cu dragostea – dar, dacă era folosit cu pricepere, ar fi putut, dimpotrivă, să întărească legătura dintre cei doi. Problema era cum să-l folosească…

De ce a apărut, de fapt, această situație enervantă între ei?

Oricât s-ar fi gândit la asta, nu-și dădea seama. Era clar că s-a întâmplat ceva la petrecere, dar Bliss tăcea, iar contele îl evita. Ea a presupus că era pur și simplu pentru că el nu putea face față farmecului copleșitor al lui Bliss, dar, judecând după reacția lui Bliss, părea să existe un alt motiv. Care ar putea fi acesta?

Majoritatea acestor situații enervante provin dintr-o lipsă de comunicare.

Bazându-se pe instinctele sale de veterană pasionată de povești de dragoste, Penelope a început să-și frământe creierul pentru a rezolva situația. Gândește-te la clișeele romantice. Ce se întâmplă de obicei în cazuri ca ăsta?

Să-i lăsăm pe cei doi singuri undeva?

Era o idee bună. În astfel de cazuri, cei doi sunt obligați să meargă undeva împreună și ajung izolați. Apoi, după ce trec printr-o criză mică, își confirmă sentimentele, clarifică neînțelegerile și se îndrăgostesc.

Dar cum ar putea să-i determine să plece undeva singuri?

Ideea ei s-a lovit de un zid acolo. La naiba, nu era nicio cale.

Renunțând la idee, s-a gândit la alta. O situație care le pune viața în pericol? Când cineva este în pericol și celălalt îl salvează, barierele emoționale se dărâmă în mod natural.

Dar care dintre ei ar trebui să fie în pericol?

Bliss părea mic și fragil. Ar fi mai sigur dacă şi contele robust ar fi cel aflat în pericol. Da, așa ar fi mai bine – dădu din cap, doar pentru a se lovi de un alt obstacol.

Contele pare genul care ar scăpa singur.

Renunțând și la această idee, ea a căutat un alt scenariu. Tocmai când își strângea capul în mâini, trăind pe deplin agonia unui creator, a sunat alarma telefonului ei.

– O, Doamne, contele s-a întors deja?

După ce s-a asigurat că şi Cassian s-a întors, a răsuflat ușurată și s-a grăbit afară. Maşina se apropia deja de intrare. A coborât repede scările și a ajuns la ea chiar la timp, deschizând ușa din spate unde stătea Cassian și salutându-l cu zâmbetul ei firesc.

– Bine ai revenit, conte. Te-ai întors mai devreme azi.

Bliss se odihnea în camera lui. Momentul era perfect – ar trebui să-i propună să ia cina împreună. Dacă cei doi ar petrece mai mult timp împreună, s-ar putea întâmpla ceva.

– Păi…

Tocmai când era pe punctul de a face propunerea, Cassian a vorbit brusc.

– Unde e tipul ăla?

Luată prin surprindere de întrebarea bruscă, Penelope a uitat ce dorea să spună.

– Tipul ăla?

În timp ce ea întreba confuză, Cassian s-a încruntat enervat și a răspuns:

– Bl… Blair. Tipul ăla nemernic.

– A, da. Blair. Adică… Bliss, Blair.

Corectându-se în grabă, Penelope a intrat pentru o clipă în panică. Chiar și ea începea să confunde numele real al lui Bliss cu pseudonimul său, dar era mai important să aplaneze situația.

– Se odihnește în camera lui. Să-l chem?

– Nu. E bine aşa.

“Atunci ce părere ai să luaţi cina împreună?”

Tocmai dorea să spună asta, dar, încă o dată, Cassian era mai rapid.

– Urmează-mă, Penelope. Vreau să vorbim ceva.

Înainte ca ea să apuce să-și termine propoziția, contele a întrerupt-o și porni înainte. Lăsată din nou în urmă, confuză, Penelope înclină capul și se grăbi să-l urmeze.

– Despre ce doriți să vorbim, conte?

Ținând haina pe care el a scos-o, Penelope a stat așteptând, dar Cassian a rămase= tăcut. După un moment, ea vorbi din nou cu grijă, privindu-și stăpânul, care părea cufundat în gânduri.

Oare s-a întâmplat ceva neplăcut afară?

În timp ce încerca să ghicească, Cassian, care își mângâia bărbia în tăcere, a vorbit în cele din urmă.

– Penelope, vreau să te întreb ceva.

– Da, conte.

În timp ce ea a răspuns imediat, el şi-a coborât privirea spre ea și a continuat:

– Ai slujit casa ducelui – și pe mine – aproape toată viața ta.

– Da, așa este. Mi-am dedicat viața cu loialitate, a răspuns ea ferm.

Loialitatea față de stăpânul ei era ceva ce credea că nimeni nu o putea depăși. Uitându-se cum îl privea cu nişte ochi strălucind, Cassian i-a susținut privirea și a spus:

– Atunci, indiferent ce te voi întreba, îmi vei răspunde sincer, fără minciuni.

– Desigur. Te rog, întreabă orice. Voi îndeplini orice poruncă, a răspuns Penelope fără ezitare.

Dacă şi contele îi punea la îndoială sinceritatea, nimic nu era mai nedrept. Ca o servitoare loială din “Ducele și piratul”, era în stare chiar să stimuleze că își înjunghie pieptul pentru a dovedi asta.

– Bliss… Blair este într-adevăr o rudă îndepărtată a ta?

– Da, desigur. Cum aș putea să te mint vreodată, conte?

Penelope zâmbi larg și minți fără nici o urmă de vinovăție. Totul era pentru binele contelui. Chiar dacă ar fi aflat mai târziu, cu siguranță ar fi înțeles.

– Penelope.

– Da, conte.

La auzul numelui ei rostit în șoaptă, ea a răspuns cu un zâmbet. Privind-o fix, Cassian a vorbit încet.

– E ceva ce mă nedumereşte foarte mult. Aș vrea să-mi răspunzi.

– Ceva ce te nedumereşte?

Înclinându-și din nou capul, ea a întrebat, fără a putea să-și imagineze deloc ce urma să spună el. Văzându-i expresia inocentă, Cassian strânse în sfârșit din dinți și a vorbit.

– Ai vrea să-mi explici când a devenit Bliss Miller o rudă îndepărtată a ta? Pentru că sunt pe cale să-mi pierd mințile de curiozitate.

La această veste-bombă imprevizibilă, Penelope a țipat și şi-a acoperit obrajii cu ambele mâini.

O tăcere neplăcută s-a așternut peste dormitorul contelui, cum nu s-a mai întâmplat niciodată.