Ashley a supt ușor gâtul lui Koi o dată, înainte să-și ridice capul.

– Despre ce vorbești? Ce miros?

Expresia lui Ashley, în timp ce se uita în jos la Koi, nu s-a schimbat prea mult. Vocea lui era, de asemenea, la fel ca de obicei, așa că şi Koi s-a simțit ușurat în sinea lui, dar a ezitat să răspundă.

– Păi, s-a întâmplat ceva…

Ashley îl ridică brusc în brațe, văzând că şi Koi ezita, neștiind de unde să înceapă.

– Ah!

Speriat, își înfășură repede brațele în jurul gâtului lui Ashley, iar Ashley se îndreptă cu pași mari spre canapeaua din salon și se așeză pe ea.

– Acum, spune-mi.

Koi se simți ușurat și buzele i se destinseră în mod natural la vederea lui Ashley care îl așezase comod în poală, zâmbind.

– Păi, de fapt… lucrez, s-ar putea spune că am o slujbă cu jumătate de normă.

Când își lăsă capul pe umărul lui Ashley și începu să vorbească, Ashley îl întrebă cu firesc: “Și?”, de parcă nu era nimic. Îi verifică subtil reacția lui Ashley, întrebându-se dacă știa deja, dar nu era nimic neobișnuit. După o scurtă pauză, Koi îi povesti ce se întâmplase, deși pe scurt. Ashley, care ascultase în tăcere, deschise gura după câteva clipe de tăcere.

– Vreau să spun ceva mai întâi, Koi.

– Bine.

Ashley a continuat, vorbindu-i lui Koi, care se încordase inconștient.

– Nu mi-ai promis că o să iei un taxi?

– O…

Koi își dădu seama târziu și răspunse, simțindu-se ruşinat.

– Păi… taxiul costă prea mult…

Ashley se încruntă când Koi se opri din vorbit.

– Lucrezi pentru că ai nevoie de bani? Nu ca şi hobby?

Cu aceste cuvinte, Koi își dădu seama de două lucruri. Unul era că Ashley știa că el lucra, iar celălalt era că el credea că o făcea doar ca şi hobby, pentru a-și alunga plictiseala.

Nu contează dacă el crede asta…

S-ar putea să nu-i placă dacă ar ști că lucrez ca să-i cumpăr un inel. Și, pe deasupra, s-a întâmplat și asta…

– Am unde să-i folosesc…

Koi ezită, apoi se hotărî și termină de vorbit.

– Nu cred că e rezonabil să locuiesc aici. Dacă îmi iau propria locuință…

Brațul care îl ținea pe Koi de umăr se strânse brusc. Koi se opri și se uită la fața lui Ashley, dar nu se observă nicio schimbare în expresia lui.

– Koi, asta e casa ta. Unde te duci?

Vocea lui Ashley era atât de drăguţă, dar asta îl determina pe Koi să se simtă vinovat.

– Dar… sunt o povară pentru tine dacă stau aici…

– Koi, ai uitat că ne căsătorim?

Ashley îl întrerupse în timp ce el mărturisea cu voce slabă, incapabil să-i întâlnească privirea. Koi se sperie și scutură repede din cap, răspunzând.

– Nu, desigur că îmi amintesc. Desigur că îmi amintesc…

De aceea economisesc bani ca să cumpăr un inel.

– Dar nu pot să te las să te simți ruşinat din cauza mea…

– Koi, nu mi-era niciodată rușine de tine, nici măcar o dată, a spus Ashley cu fermitate, spre deosebire de înainte, când Koi își dezvăluise cu reticență adevăratele sentimente.

– Nici nu mi-e rușine de munca pe care o faci. Ce e rău în a repara case? Oricine poate da tot ce are mai bun în domeniul său, nu-i așa? De ce ar fi asta ruşinos?

– O… da.

Fața lui Koi se înroși la auzul cuvintelor puternice ale lui Ashley. Se simți ruşinat într-un alt sens, ca și cum și-ar fi dezvăluit inutil complexul de inferioritate.

– Mulțumesc, Ash, a şoptit el, cu urechile înroșite, dar totuși a adus cu grijă în discuție întrebarea care încă îl frământa.

– Dar oamenilor de aici nu le place prea mult că vin și plec…

– Oamenii? S-a mai întâmplat asta înainte?

Ashley nu ignora niciodată cuvintele pe care le spunea fără să se gândească. Koi s-a gândit: “O, nu”, dar era deja prea târziu. A ezitat, dar nu a avut de ales decât să fie sincer.

– S-a mai întâmplat de câteva ori… nu la fel de rău ca azi… doar se uitau fix la mine sau se încruntau…

– De când? a întrebat Ashley din nou.

– E ceva recent sau se întâmplă de ceva vreme?

Acum că s-a ajuns la asta, nu am de ales decât să-i spun totul. Koi a respirat adânc și a răspuns.

– Înainte, când am început să locuiesc aici… erau niște oameni care se uitau ciudat la mine. Credeam că sunt prea sensibil, dar odată cineva m-a întrebat unde locuiesc…

Ashley nu a spus nimic. Koi adăugă repede, simțind tăcerea nefirească.

– Probabil că securitatea este o preocupare mai mare, având în vedere că locuiești într-un loc atât de frumos. Nu arăt de parcă aș locui aici.

El râse ruşinat, dar Ashley a rămas calm. Râsul lui Koi se stinse, iar el mormăi curând cu o privire abătută.

– Scuze, cred că nu eram suficient de atent…

– Nu e vina ta.

Ashley i-a vorbit lui Koi, care devenise descurajat.

– Koi, tu ești Conor Niles, și asta îmi ajunge. Poartă ce vrei. Nu-mi pasă.

– Mulțumesc, Ash.

Koi era sincer emoționat și s-a uitat la Ashley. Văzând chipul iubitului său, care strălucea de afecțiune, Ashley nu s-a putut abține să nu zâmbească și l-a sărutat. Buzele lor, care s-au atins ușor, s-au suprapus curând profund, iar limbile lor s-au împletit în mod natural. Koi i-a lins și mângâiat ușor interiorul gurii, apoi i-a frecat ușor limba și a zâmbit timid când buzele lor s-au despărțit.

– Hei, chiar nu miros, nu-i așa…? a întrebat Koi chiar când era pe punctul de a-l săruta din nou. Ashley își înclină capul, își apropie fața de gâtul lui Koi, inspiră adânc și spuse.

– Săpun. Miroase a săpun.

Inima care se oprise pentru o clipă reveni imediat la locul ei. Koi suspină ușurat, își mângâie pieptul și zâmbi larg.

– Slavă Domnului că am făcut duș de trei ori…

– Nu e bine să te speli prea mult timp.

Ashley se încruntă și îl avertiză, iar Koi dădu din cap ascultător. Ashley zâmbi amar la această priveliște.

– Asculți atât de bine, de ce nu asculți când îți spun să iei un taxi?

Fața lui Koi se înroși și nu știa ce să facă. Ashley chicoti scurt, apoi îl luă pe Koi din brațele lui.

– Vreau să-ţi arăt ceva.

– Poftim?! Ce anume?

Ashley, ținându-l de mână pe Koi, care era nedumerit, a mers înainte și a urcat în lift. S-au îndreptat spre parcarea privată a lui Ashley. Trecând pe lângă mașinile parcate de ambele părți, Ashley s-a oprit în fața unei mașini.

– Iată! a spus el, scoțând o cheie inteligentă din buzunar și înmânându-i-o.

– E mașina ta.

– Poftim?!

Koi își mări ochii surprins, prea târziu, luând cheia în stare de amețeală. Ashley îi spuse cu un zâmbet pe buze lui Koi, care se uita între mașină și Ashley, simțindu-se amețit de cadoul imprevizibil.

– Nu vrei să iei niciodată taxiul, indiferent ce-ți spun, așa că ți-am cumpărat o mașină. E bine?

– Poftim?!

Koi repetă aceeași exclamație. Mi-ai cumpărat o mașină? Mașina mea? Koi, care doar clipea din ochi, examină cu atenție mașina din fața lui și apoi se uită surprins la Ashley.

– E un Jaguar!

– Da. Cea care îți place.

Fața lui Ashley era plină de satisfacție. Aștepta cu nerăbdare să vadă cum va reacționa Koi, dar acesta părea doar nedumerit.

– Îmi place marca Jaguar? Oare?

Zâmbetul dispăru de pe fața lui Ashley la reacția imprevizibilă, iar o dezamăgire îi străbătu chipul.

– Tu ai spus asta.

O, nu! Koi era agitat, neștiind ce să facă, văzându-l clar dezamăgit. Dar Ashley a schimbat repede subiectul, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

– Condu asta de acum încolo. Am pus un card în torpedou, așa că folosește-l dacă ai nevoie de bani. Bine?

– O… o, da.

Koi dădu repede din cap. Nu putea refuza după ce a ajuns atât de departe.

Trebuie doar să cumpăr inelul cu banii mei.

Cu acest gând în minte, Koi îl îmbrățișă pe Ashley de talie și încercă să-l sărute pe buze, stând pe vârfuri. Dar Ashley își înclină brusc capul pe spate, iar Koi îi atinse accidental gâtul cu buzele. Ashley se uită în jos la Koi, care se simți repede ruşinat, și spuse.

– Crezi că o să scapi doar cu un sărut?

– Poftim?

Koi scoase involuntar un sunet de uimire, apoi răspunse în grabă.

– Nu, nu. Voi face orice. Ce vrei? Ash, orice pot face…

La aceste cuvinte, Ashley îl îmbrățișă pe Koi de talie. Zâmbi, ținându-l strâns ca să nu poată fugi.

– Koi, ai vrea să probezi un șorț?

– Poftim? Oh…

Era aproape ora cinei. Voia ca el să-i pregătească singur cina, în loc să i se aducă mâncarea gătită la timp? Presupunând asta, el dădu din cap, iar Ashley strânse ochii și adăugă.

– Complet dezbrăcat.