– Am terminat. Vrei să-l testezi?

În timp ce Koi făcea un pas înapoi și vorbea, proprietara casei care solicitase reparația s-a apropiat de chiuvetă și a deschis și a închis robinetul pentru a verifica dacă funcționează corect. Văzând că apa curgea fără probleme, a dat din cap și s-a întors spre Koi.

– Funcționează perfect. Mulțumesc. Credeam că va dura mai mult, mă întrebam dacă ar trebui să mănânc în oraș în seara asta.

Koi i-a zâmbit înapoi, văzându-i fața luminoasă, și a întins mâna pentru a primi plata, dar a ascuns-o repede la spate când a văzut că mâna îi era murdară de grăsime și mizerie.

– Scuzaţi-mă, pot să mă spăl pe mâini?

– A, da. Pe aici.

După ce era condus la chiuvetă și și-a spălat repede mâinile, Koi a ieșit și a găsit-o pe proprietara casei așteptându-l, înmânându-i taxa de reparație împreună cu un bacșiș generos. Koi a zâmbit larg și a salutat-o.

– Mulțumesc. Dacă mai aveți vreo problemă, vă rog să mă sunaţi.

– A, scuzați-mă, se întâmplă să mai treceți pe aici în curând?

Koi, care era pe punctul de a pleca, se opri la întrebarea proprietarei și se întoarse să o privească. Mai era ceva de reparat? În timp ce se întreba, proprietara roși ca și cum era ruşinată și a spus.

– Păi, mă întrebam dacă am putea ieși la cină cândva…

Fața ei era roșie în timp ce chicotea. Koi, care a rămas pentru o clipă uimit, își dădu seama o clipă mai târziu.

Oare era vorba despre… asta?

Dacă era el cel din trecut, ar fi spus ceva fără sens, dar nu și acum. Între timp, dobândise câteva cunoștințe superficiale și știa că acesta era un semn clar de afecțiune. Știa, de asemenea, că era nevoie să refuze cât mai politicos posibil.

– Mulțumesc pentru ofertă, dar am pe cineva alături de care urmează să mă căsătoresc. Îmi pare rău.

Nu avea rost să ocolească. Koi credea că a fi sincer și direct era util în orice situație. De data asta, ca întotdeauna, a vorbit cât mai blând posibil, iar ea a făcut repede un gest cu mâna, ruşinată.

– O, nu. Înțeleg… Așa credeam și eu, dar nu purtai inel…

Koi se simți și mai rău când văzu că ea își coborî subtil privirea spre mâna lui, gândindu-se că făcuse o greşeală.

– Sunt anumite circumstanțe… Oricum, îmi pare rău.

Koi își ceru scuze încă o dată și adăugă că serviciul post-vânzare era gratuit dacă apăreau probleme. Voia să-și compenseze sentimentele de vinovăție în acest fel. Poate că îi citise gândurile, pentru că ea dădu din cap și zâmbi.

– Bine, mulțumesc. La revedere.

Koi se grăbi să iasă din casă. Uitându-se la ceas, se gândi că ar putea ajunge acasă înainte să ajungă Ashley. Își aruncă geanta cu scule peste umăr și se grăbi spre stația de metrou.

– Bine ai venit, Niles.

Când paznicul pe care l-a întâlnit la intrare l-a salutat, Koi a zâmbit și l-a salutat la rândul său. Lăsase geanta pe podea în metrou, dar era destul de grea de cărat pe umăr până aici.

Nu pot face asta mult timp…

Când copilul va crește, nici această muncă nu va mai fi ușoară. Adăugând greutatea sacului la greutatea copilului, sarcina ar fi considerabilă, dar să ia un taxi era exclus. Nu putea irosi toți banii câștigați muncind din greu pe tarife de taxi.

Ar trebui să-mi cumpăr o mașină până la urmă…?

S-a gândit să caute camioane second-hand, dar și acestea costau foarte mult. Amintindu-și prețurile de pe piață pentru camioanele second-hand pe care le văzuse în timp ce se deplasa cu metroul, a suspinat involuntar.

Oricum, nu pot continua să lucrez așa, deci e nevoie să mă gândesc la asta…

– Hei, tu!

Se gândea la cât de mult ar mai trebui să lucreze pentru a economisi suficienți bani ca să-și cumpere un inel, când a auzit brusc pe cineva strigându-l din spate. La început, nu a crezut că era vorba despre el și a mers mai departe spre liftul privat, dar de data asta un bărbat a strigat și mai tare.

– Hei! Tu, reparatorule! Oprește-te!

Poftim?!

Abia atunci Koi s-a oprit și s-a întors pentru a vedea un bărbat care era mai scund decât el, dar avea o constituție mai robustă, care îl privea cu ochi fioroși. Koi s-a uitat în jur și a arătat spre el, întrebând prin gesturi.

Eu?

– Da, tu!

Bărbatul ridică bărbia și făcu un semn cu degetul, indicându-i să se apropie. Koi ezită, dar se îndreptă cu reticență spre el.

– Da, ce s-a întâmplat…

– Cum ai ajuns aici? Știi măcar unde te afli?

Bărbatul se încruntă profund și îl cercetă pe Koi de sus până jos, ridicând arogant bărbia și întrebându-l. Koi clipi confuz în fața situației imprevizibile. Nu mai trăise niciodată așa ceva cât timp locuise în casa lui Ashley, așa că mintea lui nu funcționa corect pentru o clipă.

– Păi, locuiesc aici…

Koi începu să vorbească având grijă, dar bărbatul râse disprețuitor fără să asculte până la capăt.

– Cine locuiește aici? Un gândac? O, ai venit să pulverizezi insecticid? Sau să inspectezi canalizarea?

– Păi… cam așa ceva…

Koi răspunse fără să se gândească prea mult, deoarece exact asta făcuse cu puțin timp în urmă. Apoi, bărbatul îl privi cu dispreț și spuse.

– Atunci ar fi trebuit să iei liftul de marfă. Împrăștii mirosul peste tot, mirosul tău de canalizare.

Bărbatul a mirosit intenționat, apoi s-a apucat de nas și l-a privit cu ură pe Koi. Koi era pentru o clipă tulburat și nu știa ce să facă. Mirosea din cauza reparațiilor la țevi? Koi nu putea mirosi, așa că nu avea habar ce fel de miros venea de acolo. Dar văzând cât de mult îl ura bărbatul, era clar că probabil mirosea îngrozitor.

O, nu, cât de greu trebuie să le fi fost oamenilor din metrou.

– Ăăă… Îmi pare rău. Nu mi-am dat seama… O să fiu mai atent.

În timp ce Koi își cerea scuze, ruşinat, bărbatul a rostit cuvintele, parcă era uluit.

– Cum îndrăznești să nu-ți cunoști locul și să încerci să urci în lift? Inițial, indivizi ca tine n-ar fi avut niciodată ocazia să intre într-un loc ca ăsta în viața lor, dar cumva…

Bărbatul a continuat să-l disprețuiască pe Koi și să-l înjure. Koi voia să se ducă acasă și să se spele de mirosul care îi ieșea din trup, dar bărbatul nu i-a dat nicio șansă. În timp ce era în încurcătură, agentul de pază care îl întâmpinase la intrare i-a văzut și s-a apropiat în grabă.

– Ce se întâmplă? E vreo problemă…?

– Sincronizare perfectă!

Bărbatul își îndreptă acum atenția către agentul de pază.

– Cum te descurci cu securitatea? Lași să intre chiar și oameni fără adăpost. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu l-aș fi găsit și nu l-aș fi oprit? Ce s-ar fi întâmplat dacă el ar fi făcut rău oamenilor care locuiesc aici?!

Un locatar care tocmai coborâse din lift i-a aruncat o privire și a trecut pe lângă ei. Simțindu-se ruşinat și neliniștit, era pe punctul de a spune că se va întoarce, dar agentul de pază a luat cuvântul primul, cu o expresie îngrijorată pe chip.

– Păi… persoana asta locuiește aici. E logodnicul lui Ashley Miller…

Bărbatul, care până atunci vorbise liber și aruncase tot felul de înjurături la adresa lui Koi, s-a oprit. Tăcerea s-a așternut într-o clipă. Koi s-a uitat în jur și a făcut discret un pas înapoi. În același timp, cei doi și-au îndreptat privirea spre el, iar Koi a tresărit surprins și a deschis gura cu grijă.

– Ăăă, pot să plec acum? E aproape ora la care Ash vine acasă…

La aceste cuvinte, agentul de pază aruncă o privire spre expresia bărbatului. Bărbatul se uită fix la Koi cu fața palidă, apoi își întoarse privirea spre agentul de pază. La privirea care întreba în loc să vorbească, agentul de pază dădu din cap.

– Da, Ashley Miller de la Firma de Avocați Miller. El este proprietarul penthouse-ului.

Bărbatul nu mai spuse nimic.

─ ▪ ─

– Bine ai venit acasă, Ash!

La vederea feței primitoare a iubitului său, Ashley își relaxă expresia încordată și deschise brațele pentru a-l îmbrățișa. Koi zâmbi larg și sări în brațele lui, strângându-l puternic. Se simți ușurat și copleșit de bucurie când simți căldura trupului lui Ashley.

Sunt fericit.

Koi, care închidea ochii și savura căldura, se opri pentru o clipă când îl auzi pe Ashley îngropându-și nasul în gâtul lui și inspirând adânc.

În alte ocazii, ar fi eliberat feromoni pentru a-l liniști pe Ashley, dar azi nu putea face asta. Observând reacția ezitantă a lui Koi, Ashley îi frecă urechea cu nasul și îl întrebă.

– Ce s-a întâmplat? S-a întâmplat ceva?

– Păi, ei bine, asta e…

Koi ezită și întrebă cu grijă.

– Ash, miros urât?