– Cum adică nu pot juca?!

Vocea lui Ashley se înălță fără să-și poată stăpâni emoția la auzul veștii imprevizibile. Antrenorul oftă adânc, cu o expresie sumbră pe chip, apoi continuă.

– Regulamentul s-a schimbat acum câteva săptămâni. Niciun Alfa sau Omega diferenţiat – fie junior, fie profesionist – nu mai are voie să joace.

– De ce, dintr-o dată?

Ashley abia reuși să vorbească, în timp ce chipul unei anumite persoane îi trecu prin minte. Antrenorul scoase un alt suspin adânc și încercă să-i ofere consolare.

– În orice caz, așa stau lucrurile acum. Îmi pare foarte rău. Nu-mi place deloc să te pierd din echipă, dar…

Ashley rămase tăcut pentru o clipă, înainte de a se forța să vorbească.

– Deci… când intră în vigoare?

Antrenorul ezită înainte de a răspunde.

– Anul viitor.

Ziua Recunoștinței se apropia rapid. Asta însemna că nu vor mai fi meciuri până în noul an. După aceea, vor începe finalele sezonului — și acum, în acest moment, era scos din echipă.

– Aah!

Ashley a respirat adânc, încercând să-și stăpânească furia care-i clocotea în stomac. Nu putea să se descarce pe antrenor. Buffalo nu era singura echipă prinsă în această încurcătură.

– Am înțeles. Atunci presupun că următorul meci va fi ultimul.

– Păi… de fapt…

Antrenorul s-a scărpinat ruşinat pe frunte.

– Avem deja pe cineva pregătit să-ți ia locul, iar el va avea nevoie de timp să se adapteze la echipă… așa că va fi titular la următorul meci. N-ar avea sens să-l băgăm direct în finală.

Ashley a rămas mut. Se uita doar la antrenor, incapabil să scoată un cuvânt. Dat afară, pur și simplu. Hocheiul pe gheață din liceu nu era o ligă profesionistă. Era practic un hobby. Dar Ashley își pusese toată inima în el. Acea rutină de după școală – norma lui – îi era brusc smulsă.

Fețele prietenilor cu care juca îi trecură prin minte, iar el ridică instinctiv o mână pentru a-și acoperi ochii. Un val de emoție îl cuprinse, dar totul părea inutil. Respirând adânc, Ashley își coborî încet mâna.

– Cred că nu se poate face nimic.

– Îmi pare rău.

Antrenorul își plecă privirea în semn de scuză. Probabil că și el se afla într-o situație dificilă. Să piardă asul echipei în mijlocul sezonului? Ashley nu-l mai presă.

– Mulțumesc pentru tot.

Când Ashley i-a făcut un semn de rămas-bun cu privirea, antrenorul s-a ridicat și i-a întins mâna. S-au strâns scurt de mână, apoi Ashley a ieșit din birou.

Deci de asta nu era antrenament azi.

Și-a amintit cum ceilalți plecaseră acasă plini de entuziasm, iar amărăciunea i-a cuprins sufletul. Când i se ceruse să rămână, crezuse că era doar pentru a discuta despre meci. Nu se așteptase să fie concediat pe loc. Oare cineva prevăzuse asta?

Răspunsul a venit repede. Telefonul i-a sunat la momentul potrivit, iar când Ashley a văzut cine îl suna, fața i s-a întunecat.

– A decurs totul fără probleme cu antrenorul?

Vocea rece și profesională de la celălalt capăt al firului l-a determinat pe Ashley să ezite înainte de a răspunde.

– Era tata, nu-i așa? El e cel care a schimbat regulile.

Secretara a răspuns calm, de parcă nu era nimic.

– Oricum aveai de gând să renunți anul viitor, nu-i așa?

“Atunci de ce s-a obosit să mă forțeze să renunț schimbând regulile?”

Dar Ashley știa deja răspunsul. Omul voia doar să-i distrugă viața – doar pentru a dovedi că poate.

Ca să arate că Ashley era încă sub controlul lui.

– Poate că ar fi trebuit să-i trimit flori de Ziua Tatălui.

Ashley izbucni, dar femeia rămase impasibilă.

– Dacă asta te determină să te simți mai bine, poți să crezi asta.

Ashley voia să țipe, dar, în schimb, strânse pumnul. Ea era doar mesagera. Cel care merita furia lui era tatăl său. Dar Ashley nu voia să-i ofere satisfacția asta. Nu exista o pierdere de timp mai mare decât să se întâlnească alături de acel om. În schimb, se forță să rămână calm și răspunse cât de rece putu.

– Ei bine, totul a mers exact așa cum a vrut el. Felicitări. Sunt sigur că a avut motivele lui să nu aștepte până la sfârșitul sezonului.

– Am înțeles. Mai ai nevoie de ceva?

Ashley a ironizat tonul robotic din următoarea sa întrebare.

– Pune-mă înapoi în echipa de hochei pe gheață.

– Știi că asta nu e posibil.

Respingerea imediată era urmată de un sec: “Altceva?”. Era ca o ironie, dar Ashley știa că ea își făcea doar datoria.

– Nu contează!

– Foarte bine. La revedere.

Ea a încheiat convorbirea. Ashley s-a uitat fix la telefonul lui pentru o clipă, înainte să-l bage înapoi în buzunar. Pașii lui răsunau pe holul gol.

─ ▪ ─

– Ash!

Ca de obicei, Koi veni alergând fără suflare după antrenamentul de majorete. Ashley îl aștepta lângă mașină și, când îl văzu, își întinse brațele larg. Koi sări în brațele lui fără ezitare. Ca niște magneți atrași unul de celălalt, cei doi se potriviră perfect.

– Mi-era dor de tine.

Ashley șopti. Koi îl îmbrățișă strâns și își frecă obrazul de pieptul larg al lui Ashley.

– Și mie.

Ashley râse încet și își lipi nasul de creștetul capului lui Koi. Nu voia să-i dea drumul. Dar dacă nu plecau acum, cineva ar fi putut să-i vadă.

– Ai așteptat mult, nu-i așa? Azi nu era antrenament, așa că ai fi putut să pleci.

Koi se urcă pe scaunul pasagerului, iar când Ashley se așeză pe scaunul șoferului, îi spuse, simțindu-se vinovat că îl determinase să aștepte.

– Nu chiar atât de mult. Antrenorul voia să vorbim.

– Da? Despre ce?

Koi își dădu seama că avea legătură cu meciul care urma. Ashley vorbi calm.

– Nu mai am voie să joc după asta.

– Ce? De ce?

Cuvintele au ieșit atât de natural încât Koi a crezut că a auzit greșit. Cu ochii mari, s-a uitat la Ashley, care își ținea privirea pe șosea și a continuat.

– Au schimbat regulile. Jucătorii care s-au diferenţiat ca Alfa sau Omega nu mai pot juca. Doar câteva state au făcut asta, dar da – acum e împotriva regulilor, așa că am terminat.

– Asta e…

Koi se opri, neștiind ce să spună. Știa mai bine ca oricine cât de mult iubea Ashley hocheiul pe gheață. Pe gheață era cel mai strălucitor și fericit. Iar acum… totul se terminase.

– De ce au schimbat regulile? Înainte era bine.

– Păi…

Ashley a tras de timp prefăcându-se că verifică traficul, apoi a spus:

– Nu știu.

– E o porcărie… mormăi Koi, vizibil supărat. Era o regulă absurdă. Ce legătură avea faptul că eşti Alfa sau Omega cu jocul de hochei?

– Asta e discriminare.

Koi se enerva rar, chiar și când i se întâmplau lucruri nedrepte. Dar când era vorba de Ashley, nu putea să ignore. Asta era o nedreptate pe faţă.

– Ash, nu-i poți da în judecată? Să te oprească din joc doar pentru că te-ai difereţiat? E scandalos.

Pentru prima dată de când auzise vestea îngrozitoare, Ashley chiar râse.

– Aș putea.

Văzându-l pe Koi atât de supărat pentru el, inima i se umplu de căldură. Zâmbi și adăugă blând:

– Dar dacă aștept să se termine procesul, o să am patruzeci de ani până când o să termin liceul.

– O…

Koi s-a întristat la auzul acestor cuvinte, arătând înfrânt. Ashley se simțea puțin mai bine datorită lui Koi, dar nu a spus nimic. Voia să vadă până unde ar merge Koi pentru a-l înveseli. După o pauză, Koi s-a întors brusc spre el.

– Vrei să-mi atingi fundul?

– Ha!

Ashley a râs atât de tare încât era să apese frâna. Surprins, Koi întrebă:

– E…era prea mult?

Ashley a luat piciorul de pe accelerație pentru a evita orice accident, dar zâmbetul nu i-a dispărut de pe față.

– Crezi că dacă îți ating fundul o să mă simt mai bine?

Zâmbind în continuare, el îl privi pe Koi, care îi întoarse privirea cu precauție.

– N-ar fi așa?

Desigur că da. Așa credea Ashley — dar avea o idee și mai bună.

– Ce-ar fi să-mi atingi anaconda în schimb?

Koi nu spuse nimic. Ochii i se măriră de uimire. Ashley râse și adăugă:

– Glumeam.

El îi dădu drumul mâinii lui Koi și i-o îndreptă spre talia sa. Koi își înclină ușor șoldurile, oferindu-i o fesă. Ashley o cuprinse cu o mână și o strânse ușor.

– Cum e așa? a întrebat el încet.

– Se simte bine, răspunse Ashley.

Sincer, ce voia el cu adevărat era să tragă pe dreapta, să-l sărute pe Koi până la pierderea simțurilor și să uite de toate. Dar, din moment ce Koi îi făcuse propunerea, era o risipă să-l refuze. Săruturile puteau aștepta.

Între timp, mintea lui Koi era cu totul în altă parte. Credea că e bine cu asta – se obișnuise ca Ashley să-i atingă fundul. Dar apoi Ashley a aruncat bomba cu anaconda, iar el aproape că a leșinat. Cum aș putea să uit? Ashley doar se abținea.

Poate… asta l-ar înveseli și mai mult.

Chiar în clipa în care i-a trecut acest gând prin minte, Ashley a luat cuvântul.

– Koi.

– Da.

Koi a răspuns repede, iar Ashley, cu privirea încă ațintită asupra drumului, a spus:

– Vrei să vii la mine de Ziua Recunoștinței?