– Aaah!

Koi a țipat cu o voce ascuțită când Ashley i-a apucat fundul gol. Acoperindu-și imediat gura cu ambele mâini, s-a uitat la Ashley cu ochii mari, de parcă ar fi vrut să spună: “Ce faci?!” Dar lui Ashley nu-i păsa. Și-a împins ambele mâini în jos și i-a frământat fundul lui Koi cu un geamăt.

– Of, nu vreau să-mi iau rămas bun.

Următoarea oră era pe cale să înceapă. Fața lui Koi se înroși când privi în jos la mâinile lui Ashley care îl pipăiau. Era de acord cu sentimentul, dar nu se putea gândi decât la ce făceau acele mâini și nu-i ieșea niciun cuvânt din gură. Văzând reacția lui Koi, Ashley se încruntă și întrebă:

– Koi, chiar ești de acord cu asta?

– Aaah!

Koi scoase un alt țipăt ascuțit când Ashley îi strânse fundul cu putere, de parcă l-ar fi pedepsit. Respirând sacadat, tremurând, Koi se simți amețit și bâlbâi un răspuns.

– Nici eu nu vreau asta.

– Da?

Ashley își slăbi puțin strânsoarea. Dar cu siguranță nu-i dădu drumul. În schimb, îl mângâie ușor și suspină deasupra capului lui Koi.

– Aș vrea să putem sta împreună tot timpul.

– Și eu.

De data asta, Koi reuși să răspundă imediat. Se strădui din răsputeri să-și mute atenția de la fund la urechi, ca să poată asculta cum trebuie și să răspundă la ceea ce spunea Ashley.

– Nici eu nu vreau să ne despărțim. Vreau să rămân cu tine.

Când vorbi fără să se bâlbâie, Ashley se uită în jos la el.

– Serios?

Văzând zâmbetul strălucitor al lui Ashley, Koi dădu din cap.

– Da. Serios.

Nici lui Koi nu-i venea să se despartă. Cu o seară înainte, după ce se despărțiseră, se simțise atât de gol și de singur. Aflând că și Ashley simțea la fel, căpătă puțin curaj.

– Ăăă… M-am gândit…

Începu el cu prudență, iar Ashley își opri mișcările mâinilor ca să-l privească. Deși mâinile lui erau încă strânse pe fundul lui Koi, acesta se strădui din răsputeri să ignore asta și continuă.

– Deci… după ce absolvim…

Ochii lui Ashley sclipiră.

– Koi, te gândeai la același lucru?

– Poftim?! Păi…

Koi răspunse din reflex, dar apoi ochii i se măriră.

– Și tu… și tu?

Ashley a zâmbit larg.

– Desigur.

– O…

Privind în jos la fața strălucitoare și plină de bucurie a lui Koi, Ashley a simțit că inima îi va exploda. Ne gândeam la același lucru. Chiar suntem conectați, exact așa cum ar trebui să fie oamenii îndrăgostiți.

– Koi.

– Ash.

Amândoi au vorbit în același timp.

– Hai să ne căsătorim.

– Hai să locuim împreună.

S-au privit unul pe celălalt, zâmbind – până când mintea lor a înțeles ce spusese celălalt.

– Poftim?!

– Poftim?!

Apoi a venit momentul realizării. Koi a clipit nedumerit, în timp ce Ashley s-a încruntat. Pe măsură ce fiecare a înțeles ce spusese celălalt, expresiile lor s-au schimbat complet.

– S…s…să ne căsătorim?!

Koi a sărit înapoi șocat, cu fața roșie ca focul. Văzând asta, expresia lui Ashley s-a strâmbat și mai tare.

Dar Koi nu avea timp să-și facă griji pentru asta. Șocat de propunerea bruscă, a încercat instinctiv să se retragă – doar ca Ashley să-l apuce de fund și să-l țină pe loc.

– De ce? Nu vrei să te căsătorești cu mine?

Vocea lui Ashley deveni acuzatoare. Încă prins în brațele lui, Koi intră în panică și scutură din cap.

– N…nu, nu e asta…

“Suntem încă la liceu!”

Cu inima bătând cu putere, Koi se grăbi să explice.

– Vreau să spun… căsătoria e cam devreme…

Înainte să apuce să termine, Ashley îl întrerupse, mormăind.

– E prea devreme? Vrei să spui că nu vrei să te căsătorești cu mine?

– Nu! Nu, nu e asta…

Koi scutură frenetic din cap. Nu asta voia să spună și se grăbi să-și explice gândurile.

– Adică, nu vreau să spun că nu vreau, dar totul e atât de brusc, așa că, poate putem începe prin a locui împreună…

– Deci, dacă ceva nu merge bine, o să te desparți de mine? Asta e? Koi, chiar îmi spui asta acum?

– Nu, nu, nu asta am vrut să spun!

Koi era încolțit. Indiferent ce ar fi spus, Ashley ar fi găsit o modalitate de a-l ataca. Deci ăsta este asul echipei de hochei pe gheață a Liceului Buffalo, gândi el, înghițind în sec.

Nu avea scăpare. Koi nu voia să se despartă și nu-i displăcea ideea de a se căsători cu Ashley. Doar că… nu se gândise cu adevărat la asta. Când în sfârșit mărturisi asta, Ashley îl privi cu o expresie severă și spuse:

– Atunci gândește-te. Chiar acum.

– Păi…

– Koi. Răspunde-mi. Te căsătorești cu mine sau nu?

– M…mă voi căsători!

Presat de insistența lui Ashley, Koi a scos cuvintele din gură în panică. Ashley l-a privit fix în ochi, iar Koi a dat din cap, agitat, și și-a repetat cuvintele.

– M…mă voi căsători cu tine. Vreau să mă căsătoresc cu tine.

– Koi.

Fața lui Ashley s-a relaxat în sfârșit într-un zâmbet strălucitor. I-a dat drumul lui Koi doar pentru a-l trage într-o îmbrățișare strânsă.

– Ești al meu. Pentru totdeauna.

– D…da.

Koi a răspuns amețit. Încă nu-i venea să creadă că tocmai acceptase să se căsătorească alături de el. Dar ceea ce părea și mai ireal era faptul că Ashley îi ceruse mâna.

– Chiar vrei să trăiești cu mine? Pentru totdeauna? a întrebat Koi cu voce blândă. Ashley ridică privirea și încruntă ușor sprâncenele.

– Desigur. Tu nu?

Expresia lui era extrem de serioasă. Ashley vorbea din suflet – fiecare cuvânt. Realizarea asta îi acceleră pulsul lui Koi. Simțea că întregul său trup e pe punctul de a exploda.

– Și eu, a răspuns Koi cu voce tremurândă.

– Vreau să trăiesc și eu alături de tine… pentru totdeauna.

Chiar și rostirea cuvântului “pentru totdeauna” era copleșitoare. Când Ashley auzi asta, zâmbi larg și își înclină capul pentru a-l săruta pe Koi. Koi închise ochii, își deschise ușor buzele și își înfășură brațele în jurul gâtului lui Ashley.

“Te iubesc, Ash.”

Emoția îl furnica până în vârful degetelor. Aplecându-și tot trupul spre al lui Ashley, Koi șopti cuvintele iar și iar.

“Te iubesc. Te iubesc, Ash.”

Ora de curs se apropia, dar niciunuia dintre ei nu-i păsa. Tot ce auzeau erau clopotele de nuntă care sunau în mintea lor. În timp ce Ashley îi săruta gura, el își repeta în tăcere promisiunea pe care o făcuse de atâtea ori înainte:

E al meu. Nu voi da niciodată drumul acestui trup mic din brațele mele. Nici măcar mort.

─ ▪ ─

– Buffalo!

La strigătul lui Elle, majoretele i-au răspuns în cor și și-au refăcut rapid formația. Mișcându-se în sincronizare perfectă cu muzica, ele dansau pe teren. Koi aplauda cu putere, încurajându-le.

– Echipa de majorete a trecut de meciul de întoarcere acasă fără nicio accidentare.

Vestea s-a răspândit în tăcere și, în scurt timp, noi recruți au început să-și manifeste interesul.

Desigur, odată ce s-au alăturat noi membri, rolul lui Koi s-a încheiat imediat. Dar Ariel și celelalte majorete nu păreau dispuse să-l lase să plece.

– Poți să ne ajuți cu altceva în schimb.

Lui Koi i s-a atribuit o sarcină diferită – nu ca majoretă, ci ca asistent al lor. Curățarea recuzitei, pregătirea muzicii, mici munci din culise. Nu era ceva strălucitor, dar cineva trebuia să o facă. Și, în loc să antreneze pe cineva nou, au ales-o pur și simplu pe “sora” cu care erau deja obișnuite.

Și pentru Koi lucrurile au mers bine. Dacă ar fi continuat așa până la sfârșitul semestrului, ar fi obținut creditele fără nicio problemă.

Sigur, astfel de sarcini ar fi putut fi încredințate oricui. Dar l-au ales pe el. Era evident că țineau cont de situația lui.

Koi le-a acceptat cu recunoștință bunătatea și le-a dat o mână de ajutor în timpul antrenamentelor, ori de câte ori avea timp liber după cursuri.

– Poftim, apă.

Le-a împărțit sticle cu apă rece pe care le răcise din timp, iar fetele – transpirate și obosite de la antrenament – le-au luat mulţumite.

– Mulțumesc, Koi.

– O, ne-ai salvat viața.

Auzind toate vocile ușurate din jurul lui, Koi a zâmbit, simțindu-se mândru. Balul de absolvire se terminase, iar sezonul ajunsese la apogeu. Liceul Buffalo era din nou unul dintre principalii pretendenți la titlu.

Toată lumea muncea deosebit de mult anul acesta.

Fața lui Ashley i-a venit în mod natural în minte lui Koi. Lucrurile mergeau bine între ei. Atât de bine, încât aproape îl determina să se simtă neliniștit.

Odată ce majoretele își terminau antrenamentul, echipa de hochei pe gheață urma să termine la scurt timp după aceea. Koi s-a spălat repede și s-a grăbit să se întâlnească alături de Ashley la mașina lui.

– Ash!

Când a strigat, Ashley — sprijinit de mașină, așteptându-l — s-a îndreptat și i-a zâmbit larg. Koi nu a ezitat să se arunce în brațele lui deschise. Părul lui Ashley era încă umed de la dușul pe care îl făcuse în grabă. Koi își putea imagina cum se grăbise să termine, doar ca să-l vadă mai repede.

– Ai fi putut să-ți usuci părul mai întâi.

– Se usucă repede.

Ashley spuse asta, apoi îi dădu lui Koi un sărut rapid pe buze. Koi zâmbi în timp ce accepta sărutul.

Era fericit.

– Să mergem.

Ashley ridică privirea și spuse. Koi zâmbi larg și dădu din cap, urcându-se în mașină. Ashley porni motorul și, de parcă era cel mai firesc lucru din lume, se întinse și îi luă mâna lui Koi.

Acest gen de fericire firească se așezase comod între ei.