Ashley a rămas mut pentru prima dată.

Asta… nu se așteptase la asta. Nici măcar pe departe. Mintea i se învârtea nebuneşte.

– Cine ți-a spus asta?

Nu. Nici vorbă.

Ashley a reușit să pună cap la cap lucrurile.

De aceea m-a respins tot timpul.

Fața lui Ashley se strâmbă de o durere pe care nu o putea ascunde.

Deci e adevărat.

Koi simți cum inima i se scufundă în stomac. Emoția care i-a străbătut chipul lui Ashley era inconfundabilă. Și când Koi a văzut-o, orice urmă de speranță de care se agățase s-a spulberat. Era prost să creadă, chiar și pentru o clipă, că poate nu era așa. Că poate Ariel avusese dreptate.

– Ţi…ţie deja îţi place de cineva.

Cuvintele îi ieșeau în fragmente, întrerupte de un suspin.

– Deja îți place cineva… așa că de ce… de ce îmi faci asta…

Lacrimile i se adunară în ochi, iar Ashley îl întrerupse disperat.

– Tu eşti acela!

Koi ridică privirea, cu ochii plini de lacrimi, întâlnindu-i privirea. Ashley vorbi cu mai multă urgență, mai multă sinceritate ca niciodată.

– Tu ești. Persoana pe care o plac ești tu, Connor Niles.

Fața lui Koi se umplu de neîncredere. Și Ashley nu-l putea învinovăți. Voia să-i dea un șut în fund lui însuși din trecut.

– La început, da. Mi-era milă de tine.

Cum naiba ar fi trebuit să explice asta? Ashley se simți neputincios pentru prima dată după mult timp. Cuvintele îi lipseau. Respiră, își frecă fruntea și se uită din nou la Koi. Koi încă îl privea, dar expresia lui era un amestec de confuzie.

Ashley a vorbit.

– Koi, știi care este diferența dintre milă și iubire?

Koi clătină din cap în tăcere. Ashley răspunse:

– Eu știu.

Zâmbi amar.

– Dacă uniforma asta stupidă n-ar fi atât de groasă, ai simți cât de repede îmi bate inima acum.

Respiră din nou, neputincios. Își apăsă palma pe frunte, încercând să gândească. “Cum îl determin să mă creadă? Ce altceva pot face?”

“Poate că într-adevăr trebuie să-l duc de aici și să-l închid undeva.”

Koi îl privi pe Ashley, amețit. Nu-l mai văzuse niciodată așa. Părea neliniștit. Nesigur. De parcă se lupta cu vinovăția și cu o mulțime de alte sentimente e care se suprapuneau unele peste altele.

Vocea lui Ariel îi răsună din nou în cap.

“Te străduiești atât de mult să găsești dovezi că Ash nu te place. Ce câștigi tu din asta?”

“Trebuie doar să fii sincer în privința propriilor sentimente. Nu nega sentimentele altcuiva. Asta e pur și simplu lipsă de respect.”

“Deci… care sunt sentimentele tale?”

Eu.

Sentimentele mele.

Koi ridică încet capul.

Fața lui Ashley era contorsionată de suferință.

Inima mea…

– Știu.

Koi a vorbit în sfârșit, după o lungă tăcere. Ashley și-a coborât mâna de pe frunte și l-a privit. Koi l-a privit la rândul său, apoi i-a luat ușor mâna lui Ashley, ghidând-o spre pieptul său.

Și Ashley a simțit.

Chiar și prin țesătura subțire a uniformei de majoretă, putea simți inima lui Koi bătând cu putere.

Ochii lui Ashley se măriră. Patinoarul era nemișcat și tăcut, dar în urechile lor, zgomotul era asurzitor. Inimile lor băteau ca tunetul în tâmple.

Vocea lui Koi care tremura rupse tăcerea.

– Îmi place de tine, Ash!

Apoi au început să curgă lacrimile. Koi a suspinat, mărturisind în cele din urmă.

– Îmi place de tine, Ash!

O singură dată nu era suficient. Sentimentele pe care le ținuse ascunse atâta timp se eliberau, revărsându-se cu fiecare respirație. Ariel avea dreptate. Important nu era dacă Ashley îl plăcea pe el, ci faptul că el îl plăcea pe Ashley.

Asta era adevărul. De necontestat. De neclintit.

Iar sentimentele lui Ashley… Koi credea că erau la fel de reale.

– Koi.

Ashley se aplecă mai aproape. Șopti, respirația lui atingând buzele lui Koi.

– Îmi pare rău că te-am rănit.

Era o scuză sinceră. Nu conta cum aflase Koi. Adevărul era că nu ar fi trebuit să spună niciodată acele lucruri. Nu ar fi trebuit să se laude cu asta ca un fel de mândrie perversă – că ieșise alături de Koi din milă.

Cât de arogant eram?

L-am privit de sus. L-am compătimit. L-am tratat ca pe un proiect.

Chiar dacă văzuse cu ochii lui cât de mult muncea Koi pentru a supraviețui.

Și el? El trăia din banii tatălui său. Averea unui om pe care pretindea că îl disprețuiește.

– Am greșit.

Ashley își ceru din nou scuze. Koi îl privi clipind, tăcut. Și atunci ceva se declanșă. Ochii lui Ashley – ceva la ei părea diferit.

Acei ochi adânci, violeți.

Atât de întunecați și totuși atât de luminoși. Atât de incredibil de limpezi.

Poate exista într-adevăr o nuanță atât de pură de violet în întunericul acesta?

Koi era hipnotizat.

Dacă ar fi devenit vreodată astronaut și ar fi văzut spațiul din stele, ar fi arătat așa? Lumina era la fel? Aș… aș simți aceeași senzație?

– Îmi place de tine, Koi, a spus Ashley încet.

– Ești unicul.

Șoapta lui ardea de pasiune, dar respirația lui era răcoroasă pe buzele lui Koi. Un fior îi străbătu șira spinării lui Koi, iar el închise instinctiv ochii. Când genele lui se atinseră în sfârșit, buzele moi se întâlniră cu ale lui.

Ah…

Koi încremeni. Întregul său trup se încordă în timp ce se agăță strâns de gard și își întinse gâtul înainte. Ashley întrerupse sărutul — doar pentru a-și lipi buzele din nou o clipă mai târziu.

Doar buzele lor s-au atins, dar Koi tremura din cap până în picioare. Pulsul i s-a accelerat, copleșindu-l.

Apoi Ashley a încetat să-l sărute și și-a trecut limba peste buzele strâns închise ale lui Koi.

Atingerea caldă și alunecoasă a salivei aproape că l-a determinat pe Koi să leșine.

Ashley chicoti încet. Dacă nu ar fi dat drumul gardului și nu și-ar fi înfășurat brațele în jurul taliei lui Koi, acesta s-ar fi prăbușit pe loc.

– Mm… mm…

Un sunet îi scăpă de pe buze. Ruşinat, Koi voia să se oprească — dar nu putea. Se agăță de pieptul lui Ashley, lăsându-și tot trupul să se odihnească în brațele lui, reacționând la fiecare sărut.

Ochii lui rămăseseră strâns închiși, iar de fiecare dată când Ashley îl săruta, picioarele îi zvâcniră și trupul i se încordă. Apoi, brusc, Ashley se opri și șopti:

– Koi… deschide gura.

Poftim?!

Koi abia reuși să deschidă ochii și îl privi. Nu înțelegea – doar clipi. Ashley îl privi fix pentru o clipă, apoi zâmbi strâmb.

– Poate ar trebui să te închid.

– Po…poftim?!

Desigur, Koi nu înțelegea. În timp ce clipea confuz, Ashley se aplecă și îi mușcă jucăuș urechea. Koi tresări, iar Ashley îl necăji:

– Primul sărut, aşa e Koi?

– D…da…

Koi dădu din cap. Era răspunsul pe care Ashley îl aștepta, dar totuși îl lovi. Realizarea că fiecare “prima dată” pentru Koi era cu el îi dădu un sentiment ciudat și copleșitor de satisfacție… și de teamă. Pentru că asta însemna că acesta era doar începutul.

“Ia-o încet. Pas cu pas!” și-a reamintit Ashley, forțând un zâmbet.

– Koi.

– Da?

Koi încă părea amețit. Urechile îi zvâcniră.

– Vreau să te mănânc.

– Poftim?!

Koi clipi. Ashley își dădu seama că tocmai spusese asta cu voce tare și schimbă repede subiectul.

– Hai să plecăm, Koi. Nu ți-e foame?

– A, da.

Koi dădu din cap, încrezător și nepăsător. Ashley nu se putu abține – îl îmbrățișă din nou. De data asta, îl sărută profund, lingându-i buzele înainte de a le lipi ferm una de alta.

Când în sfârșit se despărțiră, Koi îl privea cu fața înroșită și amețit. Ashley își reaminti să se stăpânească de data asta și îl lăsă ușor să plece.

Ei bine… nu-i dădu drumul complet. În schimb, îi luă mâna lui Koi, ținând-o strâns în timp ce se îndepărtau de gard.

– Koi.

– Da?

Koi ridică privirea. Fața lui era încă roșie și zâmbea — exact așa cum Ashley sperase întotdeauna că o va face. Nici mișcările urechilor lui nu dispăruseră. Ashley îi zâmbi.

– Vrei să facem un duș împreună?