Bătăile puternice ale tobelor din transmisiune, urmate de urletul asurzitor al mulțimii, l-au lăsat pe Koi uimit. A expirat brusc, cercetând cu precauție împrejurimile. Din tribune se auzeau o combinație de urale și aplauze. Ruşinat dincolo de orice închipuire, și-a golit mintea și s-a concentrat exclusiv pe menținerea poziției sale în rând, ne dorind să perturbe formația. Cumva, reușise să treacă prin asta.

După ce au terminat de salutat mulțimea, Koi s-a îndreptat în grabă spre bancă, fiind plasat ultimul pentru a putea pleca primul, datorită considerației tuturor. S-a mișcat repede, trupul său îndemnându-l să fugă — simțea că nu va mai putea rezista mult timp.

Când a intrat pe banca de rezerve și a încercat să-și recapete respirația, cineva l-a apucat brusc de braț.

– Ah!

Speriat, Koi a ridicat privirea și a încremenit. Ashley îl privea cu o expresie feroce, una pe care Koi nu o mai văzuse niciodată.

Ce se întâmplă? Am făcut ceva greșit?

Koi clipi, panicându-se. Chiar și el, cu nepăsarea lui firească, își dădea seama: Ashley era absolut furios, fața lui arătând semne clare că nu-și putea controla mânia.

– Ce-i asta?

– Poftim?! se bâlbâi Koi, dar înainte să apuce să răspundă, vocea lui Ariel îl întrerupse din spate.

– Cum adică, «ce-i asta»? E uniforma de majoretă.

Ashley s-a întors să o privească pe Ariel, care tocmai intrase, încruntându-se în timp ce observa. Băieții din echipa de hochei pe gheață, care așteptau să felicite echipa de majorete pentru munca depusă, pentru cât de drăguțe erau și pentru noile uniforme, acum se uitau la ele cu ochii mari, alternând privirile între cele două. Ashley, ținându-l încă pe Koi de mână, i-a adresat o remarcă ascuțită lui Ariel.

– Ce s-a întâmplat cu uniforma? De ce ai ales ceva de genul ăsta?!

– Ce s-a întâmplat?

Ariel ridică vocea.

– Ce prostii spui?

– Nu vezi? Cum ai putut alege așa ceva?!

– Atunci ar fi trebuit să fii la ședință, tu, cel care a chiulit ca să-și facă temele!

– Poftim?!

– Care e problema ta?

În timp ce cei doi se certau față în față, ceilalți membri ai echipei priveau, neștiind ce să facă.

– Ce s-a întâmplat cu Ash? a întrebat nervos căpitanul adjunct, la care Bill a dat din cap.

– Nici eu nu știu. Nu a spus nimic când ați plecat, dar acum s-a enervat brusc.

Șoptind încet, Bill s-a trezit intervenind cu reticență între ei.

– Păi… scuzați-mă…

Atât Ashley, cât și Ariel se întoarseră spre Bill. Intensitatea din privirile lor îl surprinse, dar își adună curajul și continuă.

– Nu știu care e problema… Dar, ăăă, am ales uniforma împreună.

– Așa e, a spus Bill, aruncând o privire în jur. Membrii echipei de hochei pe gheață care priveau scena dădură din cap în semn de aprobare.

– Da, am ales-o împreună.

– Din magazinul acela, aşa e?

– Da, cred că arată bine pe toată lumea…

– Sunt de acord.

– Și eu. Toată lumea arată drăguț, se potrivește.

Dând din cap în semn de aprobare, Ariel și-a pus mâinile în șolduri și și-a ridicat bărbia, de parcă ar fi vrut să spună: “Doar tu faci atâta tam-tam din cauza asta.” Furia lui Ashley creștea, dar într-o situație în care nimeni nu îi lua apărarea, îi era greu să-și mențină poziția. Încercând să găsească ceva de spus, enervarea lui Ashley a crescut până când Ariel i-a răspuns dur.

– De ce te comporți așa? Ce s-a întâmplat cu uniforma? Spune-mi doar ce te deranjează și poate o să luăm în considerare.

Toate privirile s-au îndreptat spre Ashley. Trebuia să explice de ce avea o problemă cu uniforma.

– E doar că…

După o lungă pauză, Ashley a vorbit în sfârșit.

– E prea scurtă! Picioarele sunt complet expuse!

În jur s-a așternut tăcerea. Doar zgomotul mulțimii din tribune mai răsuna slab în aer. După o lungă pauză, Ariel a vorbit.

– Ai mâncat ceva ciudat?

Când Ashley înlemni pentru o clipă, Ariel își pierdu cumpătul.

– Asta e o uniformă! Ce e rău în faptul că picioarele sunt la vedere? Și tu te uiți la ele într-un mod atât de pervers! Ești un ciudat?

– Ai grijă cum vorbești.

– Nu, tu ai grijă cum vorbești! Cine evaluează uniformele în funcție de cât de mult se văd picioarele?

Ariel era acum cu adevărat supărată, iar reacția ei i-a determinat pe restul echipei de hochei pe gheață, inclusiv pe Bill, să îi ia cu precauție partea.

– Păi, Ariel are dreptate. Ashley, ai depășit limita aici.

– Da, e doar un echipament. Care e problema?

– Nu e chiar atât de scurtă. Toată lumea poartă lucruri de genul ăsta.

– Amice, de ce vorbești ca tatăl meu…

Nimeni nu i-a luat partea lui Ashley. Firește, era de înțeles. Ashley nu se comportase niciodată așa. Sigur, mai ieșise cu majorete înainte, dar nu spusese niciodată așa ceva despre uniforme sau despre picioarele lor – era de neimaginat. De fapt, privise echipa de majorete îndreptându-se spre patinoar de parcă nu-l interesa.

Dar asta era înainte ca picioarele goale ale lui Koi să fie expuse în toată splendoarea lor.

Acum, gândindu-se la faptul că toată lumea din arenă – atât cei din echipa de pe banca de rezervă, cât și oamenii din tribune – văzuseră picioarele acelea, Ashley simțea că ar putea înnebuni. Cum de nu-și dăduse seama de asta? Motivul pentru care echipa de majorete îl acceptase pe Koi era tocmai pentru că aveau nevoie de un “băiat care se îmbrăca în haine de fată”. Desigur, Koi urma să poarte uniforma aceea. Era de la sine înțeles.

Nu, știa că şi Koi va purta o fustă. Chiar se așteptase la asta într-o oarecare măsură. Dar nu își imaginase niciodată că şi Koi va arăta atât de drăguț în ea. Și picioarele alea – ce erau alea? Koi avea niște picioare atât de frumoase.

Imaginea lui Koi stând acolo, cu picioarele acelea lungi și strălucitoare, acoperite de ciorapi negri, îl determina să se simtă amețit. Oare termenul “captivitate” putea măcar să descrie cum se simțea? Ce fel de oameni erau părinții lui Koi? Cum puteau să lase un puşti atât de drăguț și de seducător să se plimbe pe bicicleta aia veche și ponosită și să iasă în public?

Dar asta nu era tot. Koi își pusese chiar și o agrafă în păr. Din toate lucrurile, era o cireașă. Asta era prea mult pentru Ashley. A arătat direct spre Koi și a strigat.

– Ce-i cu agrafa aia? De ce o cireașă?!

Ariel nu se lăsa însă intimidată.

– Ce e rău în cireșe? Sunt drăguțe!

Care e problema? Koi cu cireșe? E mult prea provocator!

Dar singura persoană care a înțeles problema era Ashley. Toți ceilalți erau doar confuzi, șoptind între ei.

– Ce se întâmplă? De ce se ceartă?

– Nu e evident? Nu vrea ca iubita lui să se dea mare în fața altora.

– E gelozie? Posesivitate? Ceva de genul ăsta?

Vocea cuiva era urmată de alta.

– Dacă e așa, atunci, sincer, Ashley, nu mă așteptam la asta din partea ta.

Alte voci s-au alăturat în semn de aprobare.

– Nu știam că e atât de rigid.

– Nici măcar nu știam că e așa. Tatăl meu nu-mi vorbește niciodată așa.

– Poate de aceea s-a despărțit Ariel de Ashley.

Brusc, și-au dat seama de ceva. Fețele lor s-au luminat de înțelegere, iar unul dintre ei a vorbit cu prudență.

– Păi… ar putea fi oare că am făcut o greșeală?

Încercaseră de ceva vreme să îi împace pe Ashley și Ariel, dar acum totul se destrăma. Văzându-i pe cei doi încă certându-se, una dintre fete șopti.

– Să o lași să se ducă la el așa, trebuie să fie o problemă.

– Problemă? E o nebunie!

– Da, în niciun caz. Ashley e eliminat.

– Ce o să facem? E greu să găsim un tip suficient de bun pentru Ariel.

– Nu avem de ales. Părerea lui Ariel contează mai mult.

Koi, încă ruşinat, s-a uitat încă o dată la Ashley și Ariel. A lăsat capul în jos, rușinat, simțindu-se vinovat. Îi era recunoscător lui Ariel pentru că îl susținea, dar îi părea rău pentru Ashley, neputând să ridice capul.

În timp ce discuția continua, fluierul s-a auzit, semnalând începutul celui de-al doilea sfert.

– Trebuie să pleci, Ashley.

Bill, care observase în tăcere, interveni în cele din urmă. Ashley îl privi pe Koi pentru ultima oară, mormăi o înjurătură în barbă și îi dădu drumul. Koi, clătinându-se înapoi, se îndreptă spre patinoar, urmat de restul echipei. Bill, ultimul care ieși, se uită alternativ la Ariel și la Koi.

– Scuze, Ashley e puțin sensibil azi.

– Nu contează! Du-te! a răspuns Ariel sec, întorcându-i spatele. Koi, văzând privirea lui Bill, șopti încet:

– Mă simt bine.

Cele două echipe s-au aliniat în centrul patinoarului, iar arbitrul a aruncat pucul în aer pentru a da startul meciului.