– Ce faceți voi doi?

Simțind atmosfera tensionată, vocea lui Elle deveni dură. Ashley își îndreptă cu reticență trupul, care se aplecase spre Koi, și vorbi pe un ton care îi exprima clar nemulțumirea.

– Nu contează.

Koi simți lipsa căldurii lui Ashley și aruncă o privire prudentă către Ariel. Aceasta avea brațele încrucișate și îl privea pe Ashley cu sprâncenele încruntate. Pe chipul ei se citeau multe emoții, dar era greu de spus care dintre ele era reală. Ce era sigur, însă, era că nu se afla într-o dispoziție prea bună.

Chiar în acel moment, privirea lui Ariel s-a îndreptat spre Koi, parcă întrebându-l: “Ce faci acolo?”. Koi a ezitat, dar și-a mișcat încet picioarele, îndreptându-se spre ea. Ashley, pentru o clipă, părea că vrea să-l oprească, dar s-a stăpânit repede și a privit cum Koi își îndrepta atenția de la el spre Elle.

Privindu-l pe Koi pe măsură ce se apropia, Ariel și-a întâlnit privirea cu cea a lui Ashley, ridicând bărbia cu brațele încă încrucișate.

– Ce este? Ai nevoie de ceva?

– Nu…

Ashley s-a uitat la spatele lui Koi cu ochii mijiți, înainte de a afișa brusc un zâmbet luminos și vesel și de a întreba:

– Nu e un nou iubit, nu-i așa?

– Poftim?! Ești nebun?

Ariel a negat imediat, vizibil enervată. Deși avea dreptate, Koi nu putea să nu se simtă puțin ruşinat de seriozitatea ei bruscă… a ezitat și și-a ținut privirea ațintită spre pământ. Ariel a continuat să vorbească.

– Ți-am spus, Koi este un membru prețios. De ce? Ai nevoie de ceva?

– Nu, nu e asta.

– Atunci ce s-a întâmplat?

– Ashley, s-a întâmplat ceva?

Curând, alte membre ale echipei de majorete au început să iasă din vestiar. Ashley le-a zărit în spatele lui Ariel și le-a făcut repede semn să plece.

– Nu contează. Mă duc la antrenament acum.

Cu un gest de mână dezinteresat, s-a întors și a plecat fără să mai spună nimic. Una dintre majorete, privindu-i spatele lui Ashley, a mormăit pentru sine.

– O aștepta pe Elle?

Mormăiturile din jurul camerei au urmat repede.

– Serios!

– Are sens. Poate vrea să încerce din nou?

– O aștepta pe Elle să iasă și a devenit nervos? Ash e drăguț!

Grupul a chicotit, iar deși Ariel a respins glumele lor, spunând că nu se poate să fie așa, nimeni nu părea să o asculte. Koi era de acord în tăcere cu gândurile lor.

Ashley spusese că va vorbi cu Elle după ce va câștiga meciul…

Poate că Elle îl așteaptă, gândi Koi, când, brusc, Ariel se uită la el și ridică vocea, cu o expresie severă.

– Ce faci, Koi? Du-te schimbă-te și vino înapoi. O să vedem dacă ți se potrivește.

– Uniforma atârnă lângă oglindă!

Un membru al echipei, care era și căpitanul adjunct, a adăugat și l-a împins ușor pe Koi înainte. Koi, încă nesigur, a intrat în vestiarul fetelor, iar ușa s-a închis în urma lui, împiedicându-l să mai audă conversația lor.

Răsucindu-se singur, Koi văzu uniforma atârnată lângă o oglindă mare, exact cum spusese căpitanul adjunct al echipei. Desigur, era o fustă scurtă care îi ajungea până la coapse.

– Ah…

Un geamăt îi scăpă involuntar. În timp ce stătea acolo stângaci, încercând o fustă pentru prima dată în viață, fața i se strâmbă de ruşine.

– Koi, Koi!

Încă nu se putea hotărî să iasă afară, agitându-se nervos, când secundul a bătut la ușă și a strigat.

– Ce faci? Încă nu ai terminat? Vom număra de la 30, așa că deschide ușa sau să ți-o deschidem noi.

– Ah… ah!

Koi țipă șocat și își ținu respirația. De dincolo de ușă, fetele începură să numere. Nu mai era timp de pierdut. În cele din urmă, își adună curajul, închise ochii strâns și deschise ușa.

– 28, 29!

Ușa se deschise chiar când numărătoarea inversă ajunsese la o secunde, iar toate privirile se îndreptară imediat spre Koi. Stând incomod, cu pumnii strânși și ochii închiși, Koi simți tăcerea ca pe o lamă.

E cel mai rău.

Nici măcar nu se putea hotărî să se uite în oglindă pentru a vedea cum arăta. Gândul acesta era prea mult pentru el. Adunându-și curajul, a deschis ochii și a vorbit.

– C…cred că… n-ar trebui să fac asta…

– Ajunge!

Chiar când Koi începuse să vorbească, Ariel i-a blocat brusc calea.

– Ajunge. În plus, ești la capătul rândului, așa că, atâta timp cât nu greșești, nu vei fi prea vizibil. Va fi bine.

Ariel luă o decizie pe cont propriu și se întoarse.

– Bine, să mergem. Mâine e meciul, toată lumea ar trebui să se odihnească bine. Ați înțeles?

În timp ce majoretele o aclamau în semn de răspuns, Ariel deschise ușa vestiarului.

– Haideți, schimbați-vă. Aveți 5 minute.

– Grăbiți-vă, grăbiți-vă!

– Ah… Ah!

Împins în vestiar, Koi s-a schimbat în grabă. Pantalonii scurți, strâmți, erau incomozi, dar nu era timp de pierdut. Cinci minute erau mult prea puține. Punând în grabă uniforma de majoretă în geantă, Koi a ieșit din vestiar, doar pentru a fi întâmpinat de o liniște deplină. Holul era straniu de tăcut. Părea că toată lumea plecase deja, cu excepția unei singure persoane: Ariel.

Sprijinită de perete și uitându-se la telefonul ei, Ariel s-a ridicat repede de îndată ce l-a văzut pe Koi ieșind.

– Să mergem.

– Poftim? Ah.

Mai e vreun alt loc unde să mergem? Koi era confuz, dar o urmă în grabă pe hol. Ariel arătă spre locul unde își parcase mașina.

– Ia-ți bicicleta, grăbește-te.

– Poftim?!

El vorbi absent, iar Ariel se încruntă.

– Suntem în întârziere, așa că te duc eu. Grăbește-te.

– Păi… de ce? a întrebat Koi cu întârziere. Voia să spună că poate merge singur, dar înainte să apuce să o facă, Ariel îl întrerupse.

– Ai uitat? Mâine e meciul. Dacă întârzii, vei avea mai puțin timp să te odihnești. Urcă repede și fără telefon în seara asta. Du-te direct la culcare, ai înțeles? Grăbește-te! îi spuse Ariel pe un ton aspru, iar Koi se grăbi să se conformeze. De îndată ce se întoarse, Ariel pornise deja mașina și îl aștepta.

Amintindu-și cât de mult ura ea întârzierile, Koi se mișcă cât de repede putu. Se repezi la portbagaj și își băgă bicicleta înăuntru, apoi se grăbi spre scaunul pasagerului și își puse centura, mișcându-se cu o viteză pe care nu știa că o are.

După ce își recăpătă respirația, observă că Ariel mesteca gumă în timp ce porni mașina. Recunoscător, Koi expiră și vorbi cu grijă.

– M…mulțumesc, Elle.

– Nu trebuie să-mi mulțumești. Totul e pentru meciul de mâine.

Ariel a răspuns aspru, dar mâna de pe volan era blândă. Datorită ei, Koi a putut să se relaxeze pe drumul spre casă.

– Fără telefon și du-te direct la culcare.

După ce l-a lăsat acasă, Ariel i-a reamintit încă o dată înainte de a pleca fără să se uite înapoi. Și ea avea nevoie să se odihnească pentru ziua de mâine. În ciuda amabilității de care a dat dovadă lăsându-l acasă, Koi a simțit o durere de tristețe în inimă.

Nu e de mirare că ea și Ashley formează un cuplu atât de bun.

Koi a rămas acolo o vreme, apoi s-a îndreptat spre casă. Pașii lui erau mai lenți decât de obicei.

─ ▪ ─

– Ah! a strigat Bill cu un urlet de gorilă, învârtindu-și crosa de hochei. Pucul lovi aerul cu o precizie perfectă, iar el înscrise un gol minunat.

– Ah, la naiba!

Strângând pumnii, Bill înjură enervat, dar nu primi decât râsete și tachinări din partea celorlalți. Ashley chicoti, dar mintea lui era în altă parte.

Ce era mai devreme?

Evenimentele din hol nu-i ieșeau din minte. Atitudinea lui Ariel era clară. Koi era unul dintre “surorile” ei, așa că, în mod natural, instinctul ei era să-l protejeze, ca o pasăre mamă.

Ceea ce îl deranja era atitudinea lui Koi. Felul în care s-a întors de la Ashley către Ariel nu i se părea bine.

“L-am lăsat să scape prea ușor?”

Ashley reflectă serios asupra acțiunilor sale. Încercase să fie înțelegător, lăsându-l pe Koi să se bucure de ultimele clipe de libertate, dar asta nu trebuia să însemne să-l lase să se îndrăgostească de alte fete. Koi era Beta, un tip banal, așa că, desigur, era firesc să manifeste interes față de alte fete.

“Ar fi trebuit să mă asigur că nu se alătură echipei de majorete.”

Respiră, regretând decizia luată mai devreme. Mai rămăsese doar o zi. Mâine, totul se va termina.

– Hei, Ash!

Un strigăt al unui alt coechipier îl scoase pe Ashley din gândurile sale, iar el se luă după puc. Coechipierii lui îl urmară repede, crosele ciocnindu-se în timp ce toți ținteau pucul. Ashley nu rată ocazia și își folosi trupul pentru a împinge un coechipier la o parte, trimițând pucul în zbor. Bill îl primi repede, îl lovi cu crosa și înscrise. În mijlocul amestecului de suspine enervate și urale, Bill ridică mâna spre Ashley.

– În sfârșit, mâine.

Ashley a dat mâna cu el, dar mintea lui era ocupată de un singur gând. Toate pregătirile erau gata. În timp ce se gândea la Koi, închis în camera lui, un zâmbet i s-a întins pe față.

– Mai e doar o zi.

În acel moment, Koi ajunsese acasă. Ca de obicei, casa era liniștită, fără nimeni în jur. Își înfipse degetul mare în pământul dintr-un pahar de hârtie, îl udă ușor și se spălă în grabă înainte de a se întinde pe pat.

Credea că nu va putea dormi, dar, în mod imprevizibil, a adormit profund, fără să viseze nimic. În timp ce adormea, ultima imagine din mintea lui era cea a lui Ashley și Ariel împreună.

Acum, mai rămăsese doar o zi.