Când a ajuns acasă, Koi a văzut luminile aprinse în rulotă și a tras involuntar aer în piept. Era cineva înăuntru. Nu putea fi decât o singură persoană. Tatăl său îl aștepta.

Înghiți în sec, zgomotos. Koi abia se abținu să nu se întoarcă și să fugă. Era ceva alături de care trebuia să se confrunte până la urmă. Era bine, atâta timp cât tatăl său nu era beat. După ce mama lui plecase, tatăl său bea aproape în fiecare zi și rareori vorbea alături de Koi, chiar și când era treaz. Mereu se uita în gol cu o privire absentă înainte să iasă, iar de cele mai multe ori se întorcea acasă beat.

O perioadă după ce mama lui plecase, tatăl său îl bătea de fiecare dată când îl vedea. Koi îl evita constant și își petrecea adesea nopțile afară, ud leoarcă de roua rece, așteptând până când tatăl său leșina de beat. După nişte ani, tatăl său părea să se fi obișnuit cu prezența lui și începu să-l ignore complet. Chiar și când era beat, se purta de parcă şi Koi nu exista, atâta timp cât acesta nu se arăta — iar pentru Koi, așa era mai bine. Nimănui nu-i place să fie lovit.

Când era ultima oară când era lovit?

Koi a încercat brusc să-și amintească. Trecuse ceva vreme. Până acum, obiceiurile violente ale tatălui său ar fi trebuit să reapară. Dacă era beat, era inevitabil să se întâmple.

“Ce să fac?”

Nu se putea hotărî să intre sau să fugă și era paralizat de teamă când, brusc, ușa s-a deschis cu zgomot. Speriat, Koi și-a ținut instinctiv respirația — și apoi el și tatăl său s-au privit în ochi.

– Koi!

Fața tatălui său deveni palidă când îi strigă numele primul. Koi rămase împietrit pe loc, incapabil să se miște, iar tatăl său ieși în fugă.

– Ah!

O mână aspră i-a apucat brațul, iar Koi a scos un țipăt. Tatăl său l-a tras înăuntru și l-a ținut strâns cu ambele mâini, strigând violent.

– Copil prost! Ai idee unde erai, stând afară toată noaptea așa?!

Ochii lui Koi se măriră de șoc. Tatăl său nu era beat. Trecuse mult timp de când bărbatul treaz îi vorbise atât de clar — chiar dacă era vorba de țipete.

Dar asta nu era tot. Tatăl său începu să-l miroasă, apăsându-și nasul pe diferite părți ale trupului lui Koi. Cu fața contorsionată de furie, Koi nu putea face altceva decât să stea acolo și să-l lase.

– La naiba, ce naiba e mirosul ăsta dulce? Tot trupul tău… sunt feromonii nenorocitului ăla?

Tatăl său scrâșni din dinți după ce a răcnit întrebarea. Își dădu seama că şi Koi nu putea să-l miroasă. Fără să mai spună nimic, îl târî pe Koi înăuntru și îl împinse cu forța în cabina de duș înghesuită.

– Spală-te. Imediat! Îndepărtează fiecare urmă din feromonul ăla dezgustător!

Deschise dușul la maxim, iar apa rece se revărsă direct pe capul lui Koi. Speriat, Koi se grăbi să se dezbrace, dar apoi zări urma mușcăturii violente de pe pieptul său. Nu era singurul loc. Sub haine, trupul său era acoperit de vânătăi și pete. Panicat, Koi își trase repede hainele înapoi și se întoarse spre tatăl său.

– T… Tată, mă spăl și ies, așa că… poți să-mi aduci niște haine, te rog?

Pretinzând că se joacă alături de robinet pentru a regla temperatura, a încercat să pară relaxat. Tatăl său s-a întors cu spatele și, în scurt timp, i-a adus hainele uzate pe care le purta mereu.

– Trebuie să te speli cu săpun de cel puțin trei ori.

Tatăl său îi dădu avertismentul și, din fericire, închise ușa băii în urma lui. Abia atunci Koi expiră ușurat și începu să se frece peste tot. În comparație cu conacul lui Ashley, aceasta era o cabină de duș jalnic de murdară și înghesuită, dar se forță să nu facă nişte comparații și se spălă repede, așa cum îi ceruse tatăl său.

─ ▪ ─

Koi se uită fix la podea, neștiind ce să facă în tăcerea neplăcută. Era dus să stea față în față cu tatăl său la masa mică, dar niciunul dintre ei nu spuse un cuvânt. Nici măcar mirosul obișnuit de alcool nu se simțea. Koi era surprins că tatăl său era acasă la ora asta. În mod normal, era la muncă sau ar fi băut. Faptul că stătea acolo, complet treaz, așteptându-l…

Ce vrea să-i spună?

Inima lui Koi bătea cu putere, cuprinsă de frică și teamă. Ashley spusese că se va ocupa de contact, dar tatăl său ar fi reacționat, evident, diferit față de școală. Koi nici măcar nu era sigur dacă trecuseră trei sau patru zile de când venise acasă ultima oară. Un singur telefon – transmis de altcineva, nu mai puțin – nu era nici pe departe suficient. Orice părinte era furios.

“Presupunând că încă mă mai consideră copilul lui, desigur.”

Chiar în momentul în care acest gând îi trecu prin minte, tatăl său vorbi în sfârșit.

– Koi.

– D… Da.

Răspunse repede, dar tatăl său scoase doar un scurt suspin și închise din nou gura. Koi nu-l mai văzuse niciodată așa. Fără să aibă habar ce urma, așteptă pur și simplu în tăcere. Când tatăl său vorbi din nou, vocea lui era mai joasă, mai stăpânită.

– Koi, iei… vreun medicament în acest moment?

– Medicamente? Ce… Nu, nu am luat nimic.

Koi scutură frenetic din cap, iar tatăl său întrebă din nou, de data asta mai direct.

– Cum ar fi medicamente de suprimare.

– Nu… Nici măcar nu m-am diferenţiat. Știi deja asta.

Simțindu-se acuzat pe nedrept, Koi protestă. Tatăl său îl privi o vreme fără să spună nimic, apoi, în cele din urmă, scoase un suspin lung. Își ascunse fața în mâini și se sprijini de masă. Koi privea, neștiind cum să reacționeze, cu sentimente confuze. Apoi tatăl său vorbi.

– Eram îngrijorat… că poate te-ai diferenţiat în timp ce erai prins în toate astea.

A urmat un alt suspin tremurat. Abia atunci Koi a început să înțeleagă sursa fricii tatălui său. Se temea că şi Koi ar fi putut deveni un Omega. Ideea că tatăl său își făcea griji pentru el — Koi nu-și imaginase niciodată așa ceva.

– Nu-i nimic. Eu… oricum nu simt niciun miros.

Nici măcar nu luase în considerare posibilitatea ca feromonii lui Ashley să-i fi pătruns în tot trupul. Ashley abia se diferenţiase și el – încă nu avea niciun inhibitor pentru feromoni, așa că era logic să nu-și poată controla mirosul.

Și chiar în momentul în care îi trecu acest gând prin minte, tatăl său spuse:

– Dacă era doar un Alfa sau un Omega banal, nu aș fi crezut că e atât de periculos. Dar băiatul ăla… s-a manifestat ca un Alfa extrem, aşa e?

– Poftim?!

Koi ridică privirea șocat, dar tatăl său părea și mai surprins de reacția lui Koi.

– Nu știai? Deloc?

– Păi… nu…

Un Alfa extrem? Asta nu-i trecuse niciodată prin minte. Credea că Ashley era doar un Alfa sau un Omega banal.

Dar, chiar și ca Alfa sau Omega banal, el nu era tocmai normal…

Revenindu-și în fire, Koi a încercat să înțeleagă situația și a reușit să pună următoarea întrebare.

– Serios? De unde știi asta?

– Mi-a spus femeia aia. Secretara tatălui nemernic al puștiului ăla.

Tatăl său a rostit cuvintele printre dinții strânși.

– A spus că prețiosul lor moștenitor s-a diferenţiat ca un Alfa extrem și că erai alături de el pe tot parcursul întâmplării — și că aproape s-a transformat într-un dezastru.

– O…

Koi rămase fără cuvinte, amețit. Alfa extremi şi Omega extremi erau foarte rari, atât de rari încât mulți oameni nu întâlneau niciunul în toată viața lor. Nici în programa școlară a liceului nu se vorbea prea mult despre ei, iar Koi presupusese că nu va întâlni niciodată unul. Sigur, îi văzuse la televizor – mulți erau vedete – dar care erau șansele să dai peste unul în viața reală?

Și totuși, se întâmplase. Era chiar acolo în momentul exact al diferenţierii.

– Cantitatea de feromoni probabil era copleșitoare.

Tatăl său a suspinat din nou și a adăugat într-un ton mai liniștit, ca și cum era ușurat.

– E un miracol că nu erai afectat. Mă bucur atât de mult… sincer…

Tocmai când Koi se simțea puțin mai liniștit datorită blândeții neașteptate din vocea tatălui său, tonul acestuia a devenit din nou dur.

– Să nu-l mai vezi niciodată pe băiatul acela.

– Poftim?! a întrebat Koi înainte să-și dea seama, iar vocea tatălui său se înălță, plină de furie.

– Ai vreo idee cât de greu le este să trăiască precum Alfa și Omega? Intră în călduri constant. Omega pot chiar rămâne însărcinaţi! Imaginează-ți să te trezești cu un copil și să nu știi cine e tatăl — Iisuse. Alfa umblă și agresează oameni de fiecare dată când sunt în călduri. Crezi că ai putea face față la asta?!

Tatăl său rosti cuvintele cu dezgust. Fața lui Koi se albise în timp ce acesta țipa la el.

– Dacă vei continua să te învârți în jurul acelui ticălos, o să te diferenţiezi sau o să suferi o mutație într-un fel sau altul. Și când se va întâmpla asta, va fi prea târziu să regreți! Rupe legăturile cu el. Acum! Ține minte ce-ți spun! Sau o să regreți cu siguranță!

Îi dădu un ultim avertisment, gâfâind de furie, și ieși în grabă. Koi rămase împietrit, privind în direcția în care plecase tatăl său. Apoi, amintindu-și brusc, sări în picioare. Trebuia să ascundă hainele pe care i le dăduse Ashley. Dacă tatăl său le vedea, o să explodeze din nou.

Scoase repede cutia de sub pat și ascunse noua ținută printre restul cadourilor vechi pe care i le dăduse Ashley. Chiar în acel moment, telefonul îi sună. Koi se uită la ecran — și fața i se îmblânzi imediat.

Era Ashley.

[Am ajuns acasă. Vise plăcute. Ne vedem mâine.]

Koi a tastat repede un răspuns: [Da, ne vedem mâine], și a așteptat un moment. Abia când semnul “necitit” a dispărut, un zâmbet i-a apărut pe față.

<Ce știi tu despre Alfa și Omega!>

Cuvintele tatălui său îi răsunară brusc în minte. Koi se așeză și privi în gol.

Dacă m-aș fi diferenţiat cu adevărat atunci… ce s-ar fi întâmplat?