De fiecare dată când Ashley îl lăsa pe Koi, oprea mașina și se apropia de el pentru a-l întâmpina față în față. Nici de data asta nu era altfel. Koi tocmai coborâse din mașină și se întoarse spre el.

– Mulțumesc că m-ai condus, Ash.

Koi îl privea în timp ce vorbea. Ashley îl privea în tăcere, dar ochii lui nu se întâlneau cu ai lui. Observându-i privirea, Koi îl privi și el, apoi ridică repede capul cu un “Ah” ușor.

– Mulțumesc încă o dată… că mi-ai cumpărat haine noi. Ai fi putut să-mi împrumuți pur și simplu din ale tale.

– Nu. Absolut nu.

Ashley îl respinse ferm. Koi clipi surprins, dar Ashley vorbea din toată inima. Koi habar n-avea cum arăta mai devreme — dar pentru Ashley, era o urgență gravă.

După ce a făcut duș, Koi a ieșit îmbrăcat cu blugii lui vechi și uzați și cu un tricou nou pe care Ashley i-l împrumutase. Tricoul nu i se potrivea bine – era mult prea larg, atârnându-i de pe umeri. De sus, pielea lui palidă era complet vizibilă. Toate urmele lăsate de Ashley – fiecare mușcătură, fiecare sărut – erau încă clar vizibile. Văzând asta, Ashley simțise un val sălbatic de furie și dorință.

L-a împins imediat pe Koi în mașină și a condus până la mall. A cumpărat trei tricouri care i se potriveau lui Koi și l-a obligat să se schimbe în unul dintre ele înainte să se poată relaxa. Desigur, Koi nu înțelesese nimic. El doar se gândise că lui Ashley probabil nu-i place ca oamenii să-i poarte hainele.

Cei doi stăteau încă acolo, unul în fața celuilalt. La prima vedere, nimic nu părea diferit față de obicei, dar Koi simțea că ceva nu era bine azi.

Păi… cum ar fi putut să fie?

A recunoscut asta în sinea lui cu un suspin amar. El crease această situație. Dar nu avusese de ales.

Ashley e doar confuz.

Koi își cunoștea bine propria situație. Ashley îl adusese acolo doar pentru că îi era milă de el. Koi era recunoscător pentru asta — dar cu cât era mai recunoscător, cu atât mai mult nu-și putea permite să-l lase pe Ashley să înțeleagă greșit. La urma urmei, abia se diferenţiase. Desigur că era dezorientat. Odată ce timpul va trece, va regreta.

“Mai târziu, va fi bucuros că nu am acceptat prea repede.”

– Mulțumesc pentru tot, Ash.

Koi a zâmbit forțat. Chiar dacă era doar confuzie, mulțumesc că ai spus că îţi place de mine. A adăugat în tăcere. Ești o persoană bună.

– Koi.

– Da?

Ashley îi strigă numele. Koi răspunse repede. Ashley rămase tăcut o clipă înainte să vorbească.

– Ce am spus despre faptul că îmi place de tine… am vorbit serios.

– Asta era…

– Nu era o greșeală. Și nu era doar diferenţierea care a vorbit. Îmi place de tine.

Ashley îl întrerupse înainte să apuce să găsească scuze. În timp ce Koi ezita, încercând să găsească cuvintele potrivite, Ashley continuă.

– Nu știu de ce negi cu atâta tărie ceea ce am spus, dar știu mai bine decât tine ce simt. Îmi place de tine. Ăsta e adevărul.

“…”

– Îmi place de tine. De ce nu vrei să mă crezi?

Ashley zâmbi forțat. Soarele care apunea vopsea totul în jurul lor într-o lumină portocalie intensă. Koi se uită amețit la părul platinat al lui Ashley, care strălucea și flutura ușor în vânt. Deschise gura, dar nu scoase niciun sunet. În cele din urmă, după o lungă tăcere, șopti:

– Cineva ca mine… nu se poate să-ți placă de cineva ca mine.

Ashley se încruntă. Enervarea îi era scrisă pe față. Koi aruncă o privire rapidă în jur, încercând să evite contactul vizual.

– Koi.

– Da?

Koi răspunse în grabă, dar vocea lui Ashley era fermă și seriosă — mai dură ca niciodată.

– Să nu mai spui niciodată “cineva ca mine”. Dacă o faci, asta înseamnă că eu sunt cineva căruia îi place de “cineva ca tine”.

“…”

Koi rămase mut. Nu putea decât să se uite fix la fața lui Ashley. Ashley continuă.

– Nu te subestima – nu insulta persoana la care țin. Nu-mi pasă cine este. Dacă cineva îl privește dispreţuitor pe Connor Niles, o să mă supăr. Chiar dacă acel cineva ești tu.

Tonul dur l-a lăsat pe Koi fără niciun cuvânt de spus. Ashley s-a uitat la el și l-a întrebat din nou.

– Ai înțeles, Koi?

“…”

– Connor Niles.

Ashley îi folosi numele complet. Koi dădu repede din cap.

– Bine.

Vocea îi tremura, iar el adăugă repede:

– Nu o să mai fac asta. Promit.

Abia atunci expresia lui Ashley se îndulci. Zâmbetul lui blând firesc reveni.

– Bine.

Văzând acel zâmbet, Koi simți o ușurare, dar tot îi era greu să creadă că asta se întâmpla cu adevărat. Oare visez?

Poate că încă stau întins lângă Ash în pat chiar acum.

Poate că am ațipit în timp ce așteptam să se termine diferenţierea lui. Asta ar avea mai mult sens… pentru că altfel nu ar fi posibil ca Ashley să-mi spună asta.

Chiar în acel moment, vocea lui Ashley îi întrerupse gândurile.

– Iar o faci – te desconsideri, nu-i așa?

– Poftim? Nu… nu, nu o fac.

Koi s-a panicat la privirea suspicioasă a lui Ashley și a scuturat repede din cap.

– Doar că… nu-mi vine să cred.

– Vrei să spui că nu-ți vine să crezi că îmi place de tine?

Koi nici măcar nu a putut să răspundă. Dar Ashley nu mai era surprins sau agitat de genul acela de reacție.

– Nu-i nimic dacă nu mă crezi, a spus Ashley calm.

– O să continui să te plac. Și o să continui să-ți spun că îmi place de tine, iar și iar, până când o să crezi. Așa că nu contează. Fie că cedezi din epuizare, fie că accepți cu adevărat – nu o să renunț la tine. Niciodată.

– Asta e…

Koi nu a reușit să-și termine propoziția. A lăsat capul în jos, neștiind ce să spună sau cum să reacționeze. În timp ce se agita și se chinuia să înțeleagă totul, Ashley și-a băgat mâna în buzunar și a scos ceva.

Poftim?!

Ochii lui Koi s-au mărit când a văzut ce ținea Ashley în mână. L-a privit, surprins. Ashley a zâmbit și a vorbit.

– Ăsta e biletul de intrare la balul de absolvire pe care mi l-ai dat.

– De ce…

Vocea lui Koi tremură. Ashley spuse:

– Voiam să merg cu tine.

Koi știa deja asta. Oare Ashley se răzgândise? Ar fi avut sens… dar atunci de ce îi înapoia biletul? Koi îşi simţi inima grea. Biletul din mâna lui Ashley părea un voucher pentru ceva ce era pe cale să piardă. Dar apoi Ashley spuse ceva imprevizibil.

– Dă-mi-l din nou — când vrei să vii cu mine.

– Po… Poftim?! se bâlbâi Koi, confuz. Ashley continuă cu o voce blândă.

– Spune-mi doar că vrei să mergi la petrecere cu mine. Atât. Atunci voi ști.

Un zâmbet slab i-a curbat buzele lui Ashley.

– Că și tu mă iubești.

Koi rămase cu gura căscată. Nu putea spune nimic. Se simțea de parcă în creierul lui se desfășura o bătălie. Ashley, văzându-i panica, nu-l mai presă. Se aplecă, luă o biletul lui Koi și îl așeză ușor în palma lui. Apoi îi încleștă degetele peste bilet și le strânse.

– Te voi aștepta, Koi.

Apoi Ashley s-a aplecat și l-a sărutat pe obraz. Un sărut – o senzație moale și umedă a rămas acolo.

– Pa, Koi. Ne vedem mâine.

Ashley a zâmbit, a făcut cu mâna și s-a urcat firesc înapoi în mașină. Koi a rămas acolo, încă uimit, în timp ce Ashley pleca alături de Cayenne-ul său.

Koi dispăru din oglinda retrovizoare într-o clipă. Ashley nu se îndreptă direct spre casă. În schimb, schimbă banda și începu să conducă fără țintă pe șosea.

Nu voia să se întoarcă încă acasă. Tocmai era alături de Koi, iar acum… era din nou singur.

Sincer, nu era cu mult diferit de când locuia în Est. Conacul acela era mereu plin de personal, care se agita în jur – dar, chiar și așa, era tăcut. De aceea fugise. Locul acesta era la fel de tăcut, dar măcar aici nu erau oameni. Tăcerea avea sens când nu era nimeni în jur.

Dar după ce apăruse Koi, chiar și acea liniște devenise insuportabilă. Ashley ura să adoarmă singur acum. Dar nu era ca și cum ar fi vrut pe oricine – el voia doar o singură persoană.

Mâinile lui pe volan îi atrăgeau atenția. Un bandaj îi înfășura brațul, vizibil sub mâneca tricoului. Koi i-l înfășurase în timp ce dormea.

Cu o mână pe volan, Ashley ridică brațul bandajat. Se uită la el pentru un moment, apoi își lipi ușor buzele de el.

Căldura de acolo îi amintea de cea a lui Koi. Fără să-și dea seama, a scos un suspin.