– Hei, hei.

– Tu abține-te. Iar tu… Doamne, nu te mai uita la atâtea seriale.

Băieții s-au grăbit să-i despartă pe cel care zâmbea și pe cel care se năpustea cu pumnul. În cele din urmă, cel care nu a reușit să-și impună voința a rămas acolo, ținând încă pumnul strâns, respirând greu și cu o expresie furioasă pe față.

– Prostule. Se comportă așa pentru că îi place de el. Asta se numește gelozie, amice. Adică… să vrei să fii singurul care știe toate lucrurile bune despre persoana de care-ţi place… sau ceva de genul ăsta…

– Deci vrei să spui că lui Ash îi place de Koi?

În clipa în care au ieșit aceste cuvinte, strigăte de neîncredere au explodat în jurul lor.

– Ce ai spus adineauri?

– Ești nebun?!

– Frate, amândoi sunt Beta – și băieți!

– Exact! Și Ash se întâlnea cu Elle până de curând. Regina școlii, îți amintești?!

Nu exista un contraargument mai puternic decât acesta. Toată lumea a dat din cap în semn de aprobare.

– Da, oricum ai pune problema, răspunsul e nu. Koi e drăguț, sigur, dar nu atât de drăguț încât să te desparți de Elle și să te întâlnești cu un băiat.

– Atunci ce naiba e?

S-au uitat unii la alții, dar nimeni nu avea un răspuns. De fiecare dată când cineva propunea o teorie, altcineva o respingea. Se întorceau la aceeași întrebare, doar pentru ca același răspuns să apară din nou – și, din nou, cineva îl respingea. De nenumărate ori, până când, epuizați, au renunțat cu toții.

– Hai să mâncăm. Chiar mor de foame.

Sugestia cuiva era în sfârșit acceptată.

– Indiferent dacă lui Ash îi place Koi sau nu – ce mai contează?

– Adică, totuși, e cam…

– Hai să mâncăm mai întâi.

– Da. Lasă-i să-și dea seama singuri. Eu îmi iau un cheeseburger.

– Alege când ajungem acolo. Ne vedem la Green Bell.

S-au hotărât la Green Bell și s-au îndreptat spre mașini. Concluzia nu avea nicio legătură cu subiectul inițial.

─ ▪ ─

În timp ce Ashley se îndrepta spre parcare, tot ce se întâmplase îi dispăruse deja din minte. Singurul lucru care îi ocupa gândurile era Koi.

“Mă întreb dacă şi Koi și-a dat seama ieri ce am vrut să spun.”

“Probabil a stat treaz toată noaptea gândindu-se la asta. Ceea ce, într-un fel, înseamnă că s-a gândit la mine toată noaptea.” Doar imaginându-și asta, Ashley se simți atât de amețit, încât parcă avea gura plină de zahăr.

Koi, Koi, Koi.

Ashley se sprijinise de mașina lui, uitându-se la ceas în timp ce îl aștepta pe Koi să apară. Acesta întârziase deja. Poate că testul dura mai mult decât se așteptase?

Nu conta. Putea aștepta cât era nevoie. S-a întors spre clădirea sălii de sport, unde echipa de majorete se antrena.

Koi urma să vină alergând din acea direcție, cu fața înroșită.

Visul cu ochii deschiși a continuat.

El îmi va spune că a trecut testul. Îl voi felicita și îl voi îmbrățișa. Se va potrivi perfect în brațele mele, scund și moale.

Doar gândul ăsta îl determină pe Ashley să zâmbească și să simtă fluturi în piept.

Apoi îi voi spune să urce în mașină. Mai bine să încui și ușile – pentru orice eventualitate. Nu că şi Koi ar observa. Va vorbi fără oprire tot drumul spre casă, ciripind ca o vrabie despre cât de nervos era, greșelile pe care le-a făcut, cum și-a revenit. Voi reacționa cu surprindere, uimire, în timp ce mă gândesc cât de mult îmi doresc să-l mănânc de viu.

Nu se putea opri din zâmbit. A început chiar să-și revizuiască planul de a-i mărturisi la balul de bun venit. Nici vorbă să aștepte atât de mult până la bal. Ashley a continuat să-și imagineze cu un zâmbet larg.

Până când va termina de vorbit, eu voi fi la limita răbdării. Vom ajunge la vilă. Voi spune că ar trebui să mâncăm. Voi servi mâncarea pe care am pregătit-o deja. Până atunci se va fi întunecat, iar luminile din grădină se vor aprinde. Îl voi duce să stea sub una dintre ele și îl voi întreba: te-ai gândit la ce ți-am cerut?

Fața lui se va înroși. S-ar putea să-și întoarcă privirea, cuprins de emoție. Dar urechile lui se vor mișca nebunește, incapabile să ascundă ceva. Îi voi da timp. Sau poate că nu voi aștepta – s-ar putea să-l iau de mână și să-i spun.

Îmi place de tine.

Nu ca prieten. Ca ceva mai mult. Sunt complet îndrăgostită de tine. Nu mă pot gândi la nimeni altcineva toată ziua.

Mă întreb cât de uimit vei fi.

Dar nu voi da înapoi. Voi continua să-ți șoptesc că îmi place de tine până când, în cele din urmă, îmi vei răspunde la fel.

Şi mie îmi place de tine.

– Aah…

Un suspin tremurat îi scăpă din adâncul pieptului lui Ashley. Închise ochii, își înclină capul înapoi și încercă să-și calmeze inima care bătea cu putere cu o respirație profundă. Dar era fără speranță. Pieptul lui nu se oprea din bătăi, iar în cele din urmă renunță.

Grăbește-te și vino, Koi.

Tocmai când își îndreptă privirea spre clădirea sălii de sport, telefonul îi sună. Zâmbind în continuare, Ashley verifică mesajul — și încremeni.

[Ash, îmi pare rău. Nu pot să mă antrenez azi.]

Se îndreptă, recitind mesajul, urmărind fiecare cuvânt cu privirea.

[Continuă fără mine. Îmi pare rău. – Koi]

Fantezia în care se cufundase atât de mult s-a spulberat ca sticla. Indiferent de câte ori o recitea, nu se schimba nimic. Încet, zâmbetul a dispărut de pe fața lui Ashley și confuzia s-a instalat.

– Ce… e asta…?

─ ▪ ─

După ce a trimis mesajul, Koi s-a uitat fix la textul pe care îl scrisese. Dar cu cât încerca mai mult să-l citească, cu atât lacrimile îi încețoșau vederea. În cele din urmă, nici măcar nu a mai putut reciti acel mesaj simplu. Și-a oprit telefonul, fără să știe dacă Ashley a mai încercat să-l sune. Mintea lui era deja prea plină ca să se mai gândească la asta.

Deci era din milă.

Lacrimile i-au umplut din nou ochii. Koi s-a ghemuit, și-a îmbrățișat genunchii și a plâns în liniște. Plecase de la școală pe bicicletă, cuprins de panică, dar a sfârșit prin a devia de la traseu. A frânat prea târziu, iar bicicleta s-a rostogolit pe o pantă.

Cu trupul dureros, s-a forțat să se ridice și a verificat bicicleta — dar, pe măsură ce o privea, lacrimile au început să curgă în valuri. S-a prăbușit la pământ și a plâns.

“Gândește-te. Ce am făcut pentru tine azi și de ce crezi că am făcut-o?”

Cuvintele lui Ashley îi răsunau în cap.

“Înțelegi ce înseamnă asta?”

Koi se înecă cu un suspin, repetând cuvintele în minte, iar și iar.

“Dacă te gândești la asta, o să-ți dai seama. Știi deja răspunsul.”

Da. Asta era.

Un suspin îi izbucni din nou, iar Koi își mușcă buza pentru a opri sunetul.

Era milă.

Acum știa cu siguranță. Se amăgise. De parcă lui Ashley i-ar fi putut vreodată să-i placă de cineva ca el.

“Răspunsul se află deja în tine.”

Da. Știu. Am știut tot timpul.

Asta era adevărul. Atunci de ce mi-am permis să sper la ceva imposibil?

– Îmi place de el… a mormăit Koi. Vocea lui se estompa încet în urechile lui. Abia atunci a recunoscut în sfârșit adevărul pe care îl evitase.

Îmi place de el. Ashley Miller. Eu, Connor Niles.

Cineva ca mine…

Ashley era amabil doar pentru că îi era milă de mine.

Lacrimile nu se opreau. Era uimit de câte lacrimi putea produce trupul său. Plângea și plângea, respirația îi era atât de sacadată încât simțea că o să leșine. Gâfâia după aer și își înclină capul pe spate.

Bine că n-am spus nimic.

Se bucura că îi auzise pe ceilalți. Altfel, ar fi făcut o greșeală ireparabilă.

Tu… mă placi?

Dacă aș fi spus asta, cât de șocat era Ashley?

Au mai curs și alte lacrimi, iar Koi și-a acoperit fața cu brațele, dar asta nu le-a oprit să curgă în continuare.

Era doar milă. Dar nu-mi cunoșteam locul. Am avut îndrăzneala…

Își putea deja imagina cum Ashley îl privea cu dispreț. “Ce naiba spui?” ar fi spus el. Poate că ar fi râs chiar ironic: “Cineva ca tine nu ar trebui tratat niciodată cu amabilitate.”

Lacrimile au început să curgă din nou. Koi s-a prăbușit, plângând și plângând, incapabil să se oprească.

În același moment, Ashley gonea pe șosea, furios și panicat. Telefonul lui Koi era închis, iar el verificase deja că suportul obișnuit pentru biciclete era gol. Acea bicicletă ruginită nu putea să fi ajuns prea departe, așa că Ashley sărise în Cayenne-ul său și porniseră la drum. Dar nici măcar o singură persoană nu semăna cu Koi.

Înjurând în barbă, a cercetat fiecare colț.

Koi plângea sub pantă, ascuns de privirile lui, iar Ashley, trecând cu viteză pe deasupra, l-a ratat complet.

Până când Koi și-a tras în sfârșit trupul zdrobit și bicicleta spartă înapoi sus, Ashley dispăruse de mult.