Vocea lui Bill a continuat.

– Ash era cel care a sugerat asta, așa că am început cu toții să ieșim împreună. Nu e ca și cum cineva ar observa dacă şi Koi vine și el cu noi.

Koi și-a acoperit repede gura cu ambele mâini. Dacă nu ar fi făcut-o, simțea că ar fi putut să țipe. Și-a ținut respirația, înlemnit pe loc și incapabil să se miște, ascunzându-se acolo unde era. Apoi, a urmat o altă voce.

– Da, abia dacă vorbește. Parcă nici nu e acolo.

– Sincer, nu ne-am imaginat niciodată că vom ieși cu cineva ca şi Koi.

Fiecare cuvânt care a urmat i-a străpuns pieptul lui Koi ca o lamă. Dar ei, neștiind de durerea pe care o provocau, nu s-au oprit.

– Dar nu e cam neașteptat din partea lui Ash? Să-și petreacă timpul cu el din milă.

– Poate că doar îi era milă de el. Ash e un tip bun.

– Sigur, Ash e drăguț, dar întotdeauna păstrează limite clare.

– Koi trebuie să fi părut atât de dramatic. Suficient încât Ash să treacă linia. Și, sincer, e cam adevărat.

Milă. Pentru că era dramatic.

Suficient cât să treacă linia.

Mintea lui Koi s-a golit. Chiar atunci, o altă voce a intervenit.

– Despre ce vorbești?

Ash.

Koi tresări de șoc. Grupul amuți, vizibil surprins de întreruperea bruscă. Aruncând o privire nervoasă din ascunzătoarea sa, Koi îl zări pe Ashley stând la o mică distanță și înghiți în sec. Un amestec de frică și speranță slabă îi clocotea în interior în timp ce aștepta să vadă ce va spune Ash în continuare.

Poate că se înșeală.

Poate au înțeles greșit ceva, sau poate era doar o remarcă aruncată la întâmplare, nimic serios. Da. Asta ar putea fi. Și eu am auzit greșit lucruri înainte. Toată lumea face greșeli de genul ăsta. Nu-i așa?

Koi îl privi pe Ashley cu disperare.

Te rog, Ash.

Apoi Ashley a întrebat:

– Spune-mi. Despre ce vorbeați?

El s-a uitat la grup, cu o expresie tensionată. Reacțiile lor erau orice, numai naturale nu.

Proştii ăștia, chiar i-am auzit spunând numele lui Koi.

După o clipă de ezitare, Bill a făcut un pas înainte cu curaj.

– Discutam doar despre motivul pentru care ai petrecut atât de mult timp alături de Koi în ultima vreme.

Ashley se încruntă, iar un alt tip adăugă repede:

– De ce ești atât de curios? Tu ai spus-o mai înainte – fii drăguț cu el pentru că e demn de milă.

– Aşa e. De asta l-am inclus pe Koi. Nu-i așa?

Nenorociții ăștia.

Bill le-a aruncat celorlalți o privire ascuțită, de parcă era supărat că îl trădează, apoi s-a întors spre Ashley cu o expresie ruşinată. Ashley a deschis gura.

– Da. Am spus asta.

Poftim?!

Lui Koi nu-i venea să creadă. Sperase, chiar și doar puțin, că poate prietenii lui înțeleseseră greșit. Dar…

Era adevărat?

Ochii lui Koi tremurau violent.

Ashley…

A recunoscut.

Chiar a spus asta.

În timp ce Koi stătea încremenit, palid ca o fantomă, vocea lui Ashley continua lângă urechea lui.

– Am spus că ar trebui să fim drăguți cu el pentru că mi-era milă de el, dar…

Ashley continua să vorbească, dar Koi nu mai putea rămâne acolo. Era de ajuns. Dacă mai auzea încă un cuvânt – mai ales din gura lui Ashley – știa că nu va mai putea suporta.

Koi s-a întors și a fugit, iar cuvintele de mai devreme continuau să-i răsune în minte.

Pentru că era demn de milă. Din milă.

Lacrimile îi curgeau pe față.

─ ▪ ─

Ashley a adăugat cu o expresie reticentă:

– Asta era pe atunci. Acum nu mai gândesc așa.

– Poftim?! Serios?

– Ce vrei să spui?

Au urmat reacții surprinse, iar Ashley a clarificat din nou.

– Adică, Koi e un tip bun. De asta ne-am apropiat. E distractiv să vorbesc cu el.

Băieții au schimbat priviri. De parcă nu erau siguri dacă să-l creadă, au ezitat, apoi au răspuns ruşinat:

– O… da?

– Nu ne așteptam să te înțelegi atât de bine cu cineva ca şi Koi…

Răspunsurile lor fără entuziasm l-au determinat pe Ashley să se încrunte, subliniind:

– E adevărat. Așa că lăsați-o baltă, bine?

Chiar și după asta, niciunul dintre ei nu a răspuns imediat. În timp ce Ashley își încrunta sprâncenele, Bill a întrebat brusc:

– Asta e tot? Doar pentru că e un tip bun?

– Ce alt motiv ar mai putea fi? a replicat Ashley, apoi a adăugat:

– Adică, faptul că mă vede zâmbind tot timpul mă determină să mă simt bine.

A zâmbit ușor în timp ce spunea asta, iar toți erau vizibil surprinși. Îl cunoșteau pe Ashley de mult timp, dar era prima dată când îl vedeau zâmbind așa. În timp ce îl priveau confuzi, Bill era primul care a vorbit.

– A, înțeleg. Îți place de el pentru că e drăguț.

Ashley s-a încruntat brusc.

– Drăguț?

Luat prin surprindere de reacția lui, Bill a încercat repede să explice.

– Adică… nu-i așa? Ca acele animale micuțe. Știi tu, hamsteri sau veverițe sau ceva de genul ăsta.

– Da, ai spus că arată ca un canar Gloster, îți amintești?

Un alt tip interveni pentru a-l susține. Apoi, toată lumea începu să-și spună părerea.

– Sincer, dacă şi Koi n-ar fi un tip bun, n-am mai sta deloc cu el.

Cineva a dat din cap în semn de aprobare.

– Da, chiar dacă Ash ar spune ceva, dacă şi Koi ar fi nasol, l-am trata doar politicos și l-am ignora.

– Suntem atât de apropiați pentru că şi Koi e drăguț.

– E drăguț.

– Da, absolut. T

oți băieții înalţi au dat din cap cu entuziasm.

– Urechile alea se mișcă? E o nebunie. Am văzut asta doar la televizor. Niciodată în viața reală.

– Nu-i așa? Și poate e din cauză că e scund, dar asta îl face și mai drăguț.

Niciunul dintre ei nu considera că dimensiunile lor erau excesive. În cel mai bun caz, considerau că erau doar puțin mai dezvoltați decât media. Un alt tip a intervenit.

– Sunt mulți băieți scunzi, dar Koi e diferit, nu-i așa?

– Nu știu ce e. Fratele meu mai mic nu e deloc drăguț, dar Koi este. Asta spune multe.

– Păi da, fratele tău are aceeași statură ca tine. Koi e mult mai drăguț.

– Drăguț.

– Da, drăguț.

Pe măsură ce atmosfera se relaxa și băieții continuau să discute, Ashley se simțea din ce în ce mai incomod.

“Ce naiba spun băieții ăștia?”

Ashley își încrucișă brațele și încruntă sprâncenele.

Sigur, Koi e drăguț. Nu e nimeni mai drăguț decât el. Ai putea aduna toate lucrurile drăguțe din lume și Koi tot le-ar depăși pe toate.

Desigur că asta e adevărat. Dar ceea ce îl deranja cu adevărat pe Ashley era…

“De ce naiba voi sunteți cei care spuneți că e drăguț?”

– Hei, hei.

Observând schimbarea de dispoziție, Bill a încercat să-i avertizeze pe ceilalți. Băieții, care vorbiseră cu entuziasm despre Koi, au simțit în sfârșit tensiunea și au tăcut. Atmosfera din spatele lor devenise amenințătoare. Băieții voinici și-au încovoiat umerii și s-au uitat înapoi – doar pentru a se retrage.

Ashley stătea acolo, cu brațele încrucișate, privindu-i cu o privire îngrozitoare.

Cu ce am greșit?

Nimeni nu știa, dar nu puteau rămâne pur și simplu tăcuți. În grabă, au încercat să schimbe subiectul.

– Hei, nu ți-e foame?

– Absolut. Vrei să mergem la Green Bell?

– Da, hai să mâncăm. Mor de foame. Ash, vii și tu?

Era o invitație deliberată. Ashley și-a desfăcut în sfârșit brațele și a revenit la expresia lui firească, răspunzând:

– Am alte planuri.

– O, da. La ora asta târzie? Nici măcar nu ai o prietenă, dar ai planuri, nu-i așa?

Bill l-a lovit cu cotul pe cel care a spus asta și a râs nervos.

– Bine, Ash. Ne vedem mâine. Probabil ești obosit, du-te și odihnește-te. Haideți, băieți. Chiar mor de foame. Nu-i așa?

Exageră în timp ce se întoarse, iar ceilalți îi dădură repede dreptate, dând din cap și făcându-i cu mâna lui Ashley.

– Ne vedem mâine.

– Pe mai târziu, Ash.

– La revedere!

Ashley le-a făcut cu mâna înapoi, apoi s-a întors și s-a îndreptat spre locul unde era parcată mașina lui. Grupul a așteptat până când a dispărut complet din vedere, apoi s-a strâns din nou, șoptind.

– Ce naiba era asta?

– Habar n-am. Nu l-am văzut niciodată atât de supărat.

– Da, ultima oară când s-a enervat atât de tare era în timpul unui meci, când arbitrul i-a dat un avertisment după ce celălalt jucător a comis fault.

– Ash îl urăște pe Koi sau ceva de genul ăsta?

A întrebat cineva, dar altcineva l-a contrazis imediat.

– Nu, tocmai a spus că sunt apropiați.

– Dar nici măcar nu l-a invitat la petrecere.

– Nu, nici Ash nu era la petrecerea aia. Dacă cei doi erau undeva împreună?

– Nu se poate… serios?

– Nu știu, dar haide. Cu siguranță l-a apărat pe Koi mai devreme. Nu-l urăște, asta e sigur.

– Atunci ce naiba era aia?

Pe măsură ce dezbaterea continua, Bill a încercat să rezume confuzia lor.

– Ne-a spus că e prieten bun cu Koi și a vorbit întruna despre cât de grozav e. Dar când noi am spus același lucru, s-a enervat. De ce?

Toți s-au uitat unii la alții, nedumeriți. Apoi, unul dintre băieți a făcut brusc un pas în față.

– Știu ce era.

– Ce?

– Ce vrei să spui?

El răspunse pe un ton solemn.

– Tatăl meu se comportă așa cu mama mea.

– Poftim?!

– Ce naiba tot spui acolo?

Au izbucnit gemete și ironii, dar el a rămas extrem de serios.

– Nu, spun adevărul. Vorbește întruna despre cât de frumoasă, de bună și de inteligentă e mama. Dar, în clipa în care spunem ceva frumos despre ea, se enervează. De parcă n-am avea voie să spunem asta. Și când îl întrebăm de ce, ne răspunde: “De unde știți voi asta?”. Frate, suntem copiii ei.

Părea sincer enervat. Un alt tip a întrebat:

– Stai… tatăl tău nu știe că sunteți copiii lui sau ceva de genul ăsta?

– Hei, ce naiba, amice!