– Mulțumesc încă o dată pentru ziua de azi, Ash.

Koi stătea pe marginea drumului, cu fața roșie de emoție în timp ce vorbea. Ashley scoase din portbagaj pungi de cumpărături pline cu nişte ținute noi și se încruntă.

– Ești sigur că nu trebuie să te conduc acasă?

– Da, sunt sigur. E chiar acolo. Foarte aproape.

Koi adăugă repede:

– E o alee îngustă. Mașinile nu pot trece. E mai bine să ne luăm la revedere aici.

Ar fi putut să-i ceară lui Ashley să-l însoțească pe restul drumului, dar nu a făcut-o. Nici măcar o dată. Deoarece Koi era clar hotărât să-și ia rămas bun aici, Ashley nu a insistat.

“Nu sunt iubitul lui Koi.”

Ashley își șopti în sinea lui. Era încă doar un prieten. Deocamdată. Așa că a decis să-l lase pe Koi să facă cum vrea.

– Bine.

Koi a scos un suspin de ușurare fără să-și dea seama, apoi s-a uitat la Ashley, ținând cu ambele mâini pungile grele de cumpărături. Era aproape miezul nopții, iar lumea în jurul lor, era învăluită într-o întunecime profundă.

Timpul trecuse ca un vis. Koi intrase și ieșise din cabina de probă de mai multe ori, schimbându-și ținuta de fiecare dată. De fiecare dată când ieșea, Ashley îi aranja gulerul cămășii sau îi ajusta talia pantalonilor, atingându-i ușor gâtul și talia pentru a le îndrepta. În cele din urmă, se oferise chiar să-l ajute pe Koi să se schimbe în cabina de probă.

Dar asta era singurul lucru pe care Koi l-a refuzat, chiar și până la sfârșit. Reflecția sa în oglinda cabinei de probă era tristă, și nu putea suporta să-și arate trupul gol nimănui. Mai ales lui Ashley. Nu — tocmai pentru că era Ashley, voia să evite asta și mai mult. Ashley avea un trup atractiv din punct de vedere obiectiv. Dacă l-ar fi văzut pe al lui Koi, l-ar fi găsit doar dramatic. Poate că el știa deja, dar Koi nu voia să-i ofere o dovadă fizică.

După ce au terminat cumpărăturile, Ashley îi cumpărase un costum pentru balul de absolvire, o cravată, un ceas și chiar și niște haine de zi cu zi. Koi credea că era mult prea mult, dar, încă o dată, Ashley l-a convins, și, până să-și dea seama, erau deja în mașină, îndreptându-se spre un restaurant.

Locul în care l-a dus Ashley era absurd de luxos — atât de faimos și de căutat, încât Koi a aflat mai târziu că era rezervat complet cu trei luni în avans.

Nici acolo lucrurile nu erau diferite. Koi se uita fără să înțeleagă la meniu, incapabil să ghicească ce ar fi trebuit să fie felurile de mâncare, chiar dacă totul era scris în engleză. Ingredientele, numele – nimic nu avea sens. Ashley, observând asta, l-a întrebat amabil:

– Vrei să comand eu pentru tine?

Desigur, Koi a dat din cap fără ezitare. Și atunci și-a dat seama: există modalități de a savura mâncarea dincolo de simplul gust. Din cauza insensibilității trupului său la arome, întotdeauna presupusese că majoritatea mâncărurilor erau practic la fel. Asta era o greșeală uriașă. Problema nu era trupul său – era faptul că mâncase mereu aceleași lucruri fără gust.

Mâncarea și obiectele pe care le văzuse doar în poze sau despre care nici măcar nu știa că există îl umpleau de fericire. Ceea ce l-a impresionat cel mai mult erau deserturile. Până acum, crezuse că toate dulciurile aveau cam același gust. Sincer, își imaginase că a mesteca talpa unui pantof și o friptură tare nu era prea diferit.

Dar macarons erau diferiți. Textura lor când îi mușca, felul în care se topeau în gură și, mai presus de toate, dulceața. Era o dulceață diferită de orice gustase până atunci. Pentru prima dată, Koi a înțeles ce înseamnă să spui că ceva este delicios.

Și nu erau doar macarons. Ciocolata, cheesecake-ul – totul era bun. Koi s-a îndrăgostit complet de unul moale și rece care se topea pe limba lui. Nu a putut termina toate felurile de mâncare pe care le comandase Ashley, dar a mâncat atât înghețata, cât și prăjitura care veneau la desert. Când Ashley a văzut asta, a chemat chelnerul să întrebe dacă pot aduce încă un desert pentru Koi, iar Koi a ajuns să termine două farfurii de desert, însoțite de cafea caldă.

“De acum încolo, o să țin minte să comand mereu deserturi.”

Ashley a zâmbit în timp ce vorbea, privindu-l pe Koi cum strălucea de fericire în fața farfuriilor goale. Ashley mânca rar dulciuri, așa că şi Koi nu mâncase aproape niciodată așa ceva acasă. Totuși, Koi a încercat repede să refuze oferta, nevrând să-i creeze neplăceri.

“Nu, azi era mai mult decât suficient. Serios, mă simt bine.”

“Nu, vorbesc serios. Vreau să fac asta pentru tine.” a răspuns Ashley.

Așezat alături de masă, zâmbi în timp ce spunea asta. Koi se trezi privindu-l, complet amețit. Încă o dată, simți cum îi flutură pieptul și îi furnică vârfurile degetelor. Chiar și în mijlocul unui restaurant spațios, plin de oameni, tot ce putea vedea Koi era Ashley. Ochii, urechile — toate simțurile îi erau concentrate asupra lui și numai asupra lui. Ce era acest sentiment?

Koi se întreba în continuu, dar nici măcar când a ajuns acasă nu a găsit un răspuns.

– Mulțumesc că m-ai condus, Ash.

Koi îl privi pe Ashley în timp ce își exprima recunoștința. Ashley, care stătea în fața lui, rămase tăcut pentru o clipă înainte de a vorbi.

– Koi.

– Da?

Răspunse imediat, iar Ashley zâmbi.

– Te-ai distrat azi?

– Desigur. M-am distrat de minune.

Koi dădu din cap fără ezitare. Ashley întinse mâna.

Acea mână mare i-a atins obrazul. Aerul nopții era rece, dar locul în care Ashley l-a atins ardea fierbinte. Koi și-a ținut respirația fără să-și dea seama. Ashley l-a privit și l-a întrebat:

– Știi ce înseamnă asta?

– Poftim?

Întrebarea imprevizibilă îl determină pe Koi să clipească. Vocea lui Ashley rămase blândă și amabilă.

– Koi, gândește-te la asta. La ce am făcut pentru tine azi și de ce am făcut-o.

“…”

– Dacă te gândești cu adevărat la asta, vei ști. Deja ai răspunsul.

Mâna lui îi cuprinse ușor obrazul lui Koi, mângâindu-i pielea. Koi expiră tremurând și șopti:

– Eu?

– Da.

Ashley dădu din cap.

– Răspunsul se află deja în tine.

Ashley își stăpâni dorința de a-l săruta și, în schimb, îi zâmbi. În timp ce Koi stătea acolo, confuz încă și privindu-l fix, Ashley își luă rămas bun și se întoarse.

Odată ajuns la volan, se uită în oglinda retrovizoare și îl văzu pe Koi stând tot acolo, privindu-l. Ashley nu-și dorea nimic mai mult decât să sară din mașină, să-l strângă în brațe și să-l acopere cu sărutări, dar, în schimb, își întoarse privirea și plecă în viteză.

“O să-i mărturisesc.”

În timp ce conducea pe strada goală, mai repede decât era necesar, decizia i s-a aşezat în minte. O va face la petrecerea de bun venit. Va merge să-l ia pe Koi, va participa la petrecere cu el, va dansa, va bea niște punch oribil. Și când va simți că e momentul potrivit, îl va duce pe Koi pe aleea mărginită de copaci din spatele școlii. Și îi va spune.

“Cel pe care îl plac… ești tu.”

Relațiile lui din trecut începuseră întotdeauna în mod natural și se terminaseră la fel. Fără mărturisiri dramatice de genul, fără sentimente care să-i accelereze bătăile inimii ca acum. Dar de data asta era diferit. Urma să-i mărturisească lui Koi. Urma să-l implore să iasă cu el.

Iar Koi…

Ashley și-l imagina pe Koi cu fața înroșită, privindu-l de sus. Urechile alea care se mișcau nervos, expresia aia neajutorată. Și poate – doar poate – ar fi spus:

“Şi mie îmi place de tine.”

Doar imaginându-și asta, Ashley simțea că inima lui va exploda. Scoase un geamăt care suna aproape ca un suspin de durere.

“Koi, te rog, dă-ți seama repede.”

Fața confuză a lui Koi, în timp ce îl privea, îi reveni în minte cu detalii vii. Ashley expiră un suflu fierbinte și se rugă, disperat.

“Te rog… lasă-mă să te țin în brațe. Lasă-mă să te sărut.”

─ ▪ ─

Din fericire, tatăl său nu era încă acasă când s-a întors. Koi s-a strecurat în liniște în rulota întunecată și a aprins beculețul. Pe măsură ce interiorul slab luminat i-a apărut în fața ochilor, primul lucru pe care l-a făcut era să găsească un loc unde să ascundă pungile. Rulota era înghesuită, , cu aproape deloc spațiu de depozitare.

Nu a avut de ales decât să scoată cutia veche și ruptă cu haine pe care o ținea sub cadrul patului său jos și să o înlocuiască cu pungile de cumpărături. A pus cutia veche din nou în față pentru a o acoperi. Iesea în afară într-un mod ciudat, dar era bine. Tatăl său era mereu beat, nu era niciodată atent. Indiferent dacă lucrurile dispăreau sau apăreau, el nu observa niciodată.

Koi a terminat de ascuns totul și a scos un suspin lung, apoi s-a spălat repede. A împăturit hainele pe care le purtase azi și le-a ascuns cu grijă printre celelalte haine. Apoi s-a schimbat în cămașa veche și pantalonii de trening uzați în care dormea de obicei și s-a băgat în pat.

Odată ce liniștea s-a așezat, evenimentele zilei i-au revenit în minte. Oricât s-ar fi gândit la asta, nu părea real.

Poate… poate că am visat până acum.

Dar când își întoarse ușor capul, văzu colțul cutiei cu haine ieșind de sub pat. Asta îi aminti că tot ce se întâmplase azi era foarte, foarte real.

Koi a mai tras o dată aer adânc, încercând să-și calmeze inima care bătea cu putere, și s-a întors pe o parte. Inima îi bătea din nou cu putere în piept. Cum putea exista o zi ca asta?

Încă mai simțea gustul rece și dulce al desertului pe limbă. Cu ochii închiși, amintirile i-au inundat mintea, iar o întrebare i-a venit în mod natural în minte.

De ce a făcut Ashley toate astea pentru mine azi?