“Știi ce înseamnă asta?”

Vocea lui Ashley îi răsuna în minte. Koi deschise ochii și privi în gol spre tavan. Cuvintele lui Ashley îi răsunau în urechi.

“Gândește-te bine. Ce am făcut pentru tine azi și de ce am făcut-o.”

El a spus că a făcut-o pentru a-i întoarce favoarea pentru biletul la balul de bun venit. Dar chiar și Koi, deși era adesea neștiutor, știa că a merge atât de departe ca semn de mulțumire nu avea sens. Trebuia să însemne ceva. Dar ce?

“Dacă te gândești cu adevărat la asta, vei reuşi să-ți dai seama. Știi deja răspunsul.”

Amintirile lui despre acea zi i-au revenit una câte una. Ashley, care se comportase diferit față de obicei — nu era neobișnuit de amabil?

Pentru că e bogat.

Gândul i-a trecut brusc prin minte. Ash e bogat, spre deosebire de mine. Poate că pentru cineva ca el, acest gen de răsplată e perfect normal. Ash însuși a spus asta — oamenii bogați plătesc mai multe impozite, iar oamenii ca mine au limite diferite când vine vorba de “cel mai bun”. Poate că acesta era doar Ash care își arăta recunoștința în felul lui.

Nu.

O voce din interiorul lui a contestat imediat. Știa că Ashley nu era așa. Niciodată nu se lăudase cu averea sa și nici nu folosise banii pentru a se comporta superior față de prietenii săi.

Faptul că îi cumpărase haine, că îl dusese la restaurantul acela elegant, chiar și felul în care se îmbrăcase și condusese azi – totul era diferit.

Nu era asta… exact ca o întâlnire?

“Răspunsul se află deja în tine.”

– Ah!

Koi se ridică brusc din pat, speriat, apoi se lăsă înapoi și începu să gândească frenetic.

Nu. La ce naiba mă gândesc? Nu se poate.

A negat imediat, dar cu cât se gândea mai mult la asta, cu atât totul părea mai ciudat. Chiar dacă şi Koi nu ieșise niciodată cu cineva, știa totuși cum arată o întâlnire. Ideea care i se forma în minte era ridicolă — total deplasată.

Dar totuși… chiar dacă era doar o favoare, nu era prea mult?

Apoi, brusc, o amintire pe care o uitase complet i-a revenit în minte.

“Sigur, îi consider pe acei băieți prieteni. Dar niciodată nu mi s-au accelerat bătăile inimii și nici nu m-am agitat în preajma lor.”

Stai, ce?

“Sincer, mi s-ar părea scârbos dacă mi-aș imagina că am genul ăsta de sentimente pentru un tip care arată ca o gorilă.”

Ce…?

Koi clipi rapid, panicat. Mintea lui îl împingea spre gânduri periculoase. Ce însemna asta de fapt? Și de ce îi revenea brusc în minte acum?

Ashley e un tip bun, dar nu e genul care să-și arate bunătatea fără niciun motiv. Nici măcar cu prietenii apropiați.

Ceea ce înseamnă…

Ceea ce înseamnă…

Creierul lui începu să se blocheze — apoi, o clipă mai târziu, inima lui porni într-o cursă de viteză. Koi sări brusc de pe patul pe care stătea, doar pentru a cădea de pe el.

– Ah!

A țipat, lovindu-se de podea, apoi s-a cățărat înapoi pe saltea, amețit. Era atât de copleșit, încât nici măcar nu simțea durerea. În mintea lui rămăsese un singur gând.

N-nu se poate, nu se poate, în niciun caz…

Dar poate — doar poate…

Dar Ashley a spus că îi place altcineva. Mi-a spus asta cu siguranță. A spus că s-a despărțit de Elle pentru că s-a îndrăgostit de altcineva.

Atunci, ce a spus în ziua aceea…

“Asta înseamnă că ești îndrăgostit de acea persoană, Koi.”

Ashley… m… m… mă place…

Nici măcar în mintea lui nu a putut să-și ducă gândul până la capăt. În schimb, a tras cearșaful peste el, ascunzându-și fața. Nu putea fi adevărat. Pur și simplu nu putea. Dar dacă nu era așa, nimic nu avea sens. Invitația la petrecerea de bun venit apărută din senin? Doar asta era suspect.

Dacă era adevărat, totuși, asta explica totul.

– S-ar putea să fie adevărat! Aaaah!

Inima îi bătea atât de tare încât simțea că e periculos. Fața îi ardea de parcă era pe cale să explodeze. Nu putea gândi limpede. Simțea că își pierde mințile – îngrozit, fericit, ruşinat, mândru – fiecare emoție venea în valuri. Dacă tatăl său nu era plecat în acea seară, Koi ar fi țipat cu voce tare.

Chiar și când auzi sunetele slabe ale tatălui său beat care se împiedica și deschidea o altă sticlă, nu conta. Bătăile inimii sale acopereau totul. Koi rămase ghemuit așa, treaz toată noaptea.

─ ▪ ─

Când weekendul a trecut și școala a reînceput, toată lumea vorbea despre petrecerea de la casa lui Ashley. Koi a trecut printre discuții, și-a parcat bicicleta, în locul obișnuit, și s-a îndreptat spre dulapul său.

– Hei, Koi!

Bill era primul care l-a remarcat și i-a făcut cu mâna. Câțiva dintre ceilalți și-au întors capetele, iar printre ei, Koi a luat contact în ochi cu Ashley.

Koi era pe punctul de a-l saluta pe Bill, dar în clipa în care ochii lui s-au întâlnit cu ai lui Ashley, inima i s-a scufundat ca o piatră. Toate gândurile care îl țineau treaz cu o noapte înainte i-au revenit în minte. Mintea i s-a golit, iar fața i s-a înroșit ca focul.

Voia să fugă. Să stimuleze că nu-i văzuse. Dar întreaga echipă de hochei se uita deja la el. Nu avea de ales decât să se apropie, dându-şi silinţa pentru a evita să-l privească direct pe Ashley.

Bill îl privi de sus până jos și fluieră scurt.

– La naiba, arăți diferit azi. Nu-i așa? E cam elegant, aşa e?

– O, da, cu siguranță.

Toți ceilalți au dat din cap în semn de aprobare. Koi purta cămașa și pantalonii pe care i-a cumpărat Ashley. Chiar și pantofii erau noi.

Koi își întoarse privirea, bâlbâind un răspuns vag. Apoi, cu precauție, ridică privirea — și o întâlni din nou pe cea a lui Ashley. Fără să se gândească, își ținu respirația.

Ashley îi zâmbi călduros.

– Arăți grozav.

– Păi… D… Da.

Asta era tot ce a putut spune Koi. Inima îi bătea cu putere, iar ruşinea era prea mare. Nu putea rămâne acolo nici măcar o clipă în plus — a mormăit ceva și a fugit.

Pe măsură ce silueta lui Koi se îndepărta, grupul și-a pierdut rapid interesul și a revenit la conversația lor. Dar Ashley a continuat să privească, cu ochii ațintiți pe spatele lui Koi, cu un zâmbet blând pe buze.

Koi, îmbrăcat în hainele pe care i le cumpărase, arăta atât de adorabil. În clipa în care l-a văzut, Ashley a vrut să-l prindă și să-l sărute peste tot. Singurul motiv pentru care nu și-a pierdut controlul era faptul că cinci gorile uriașe de la echipa de hochei stăteau între ei ca un zid.

Ar fi trebuit să-i cumpere totul.

Se abținuse, gândindu-se că şi Koi s-ar putea simți copleșit, așa că îi cumpărase doar câteva dintre ținutele pe care le probase. Acum regreta. Dar era bine. Vor mai fi și alte ocazii.

Imaginându-și-l pe Koi purtând acele haine, întins pe patul lui și dezbrăcându-se încet, Ashley se reîntoarse în mod firesc la conversația grupului.

─ ▪ ─

– Aaah… Aaah…

Koi s-a oprit în sfârșit din alergat odată ce s-a ascuns în spatele clădirii. Inima îi era gata să explodeze – dar nu doar din cauza alergării. De fapt, inima îi bătea cu putere încă din momentul în care îl văzuse pe Ashley.

Doar amintirea zâmbetului blând al lui Ashley îl determina să nu mai poată suporta. Koi gemu și își strânse capul în mâini, enervat.

Oare chiar să fie… că Ash mă place?

Gândurile care îl bântuiseră toată noaptea se întorseră la punctul de plecare. Și oricât ar fi încercat să gândească rațional, nu exista decât un singur răspuns. Ashley o spusese. Răspunsul se afla în interiorul lui Koi, iar el îl știa deja.

Ăsta este singurul răspuns la care pot ajunge, Ash.

Koi respiră adânc și tremurător, încercând să se calmeze. Voia să ceară sfatul cuiva, dar nu era nimeni. După dezastrul de pe forum, nu avea cum să mai publice din nou o astfel de întrebare pe internet. A avut noroc o dată. Data viitoare, s-ar putea să nu mai aibă.

Niciodată. Gata cu publicările. Nu pentru tot restul vieții mele.

Gata cu ocolirile.

O să-l întreb pur și simplu.

I-a luat mult timp ca să ajungă la această decizie. Dar era singura cale. Indiferent cât de mult s-ar fi gândit în mintea lui, nu ar fi găsit niciodată răspunsul singur. Doar Ashley știa.

Koi a respirat adânc și a închis ochii.

─ ▪ ─

La ora prânzului, Koi s-a îndreptat spre cantină, ca de obicei. Ashley era deja acolo, stând la coadă alături de ceilalți.

– Koi!

Ashley l-a zărit și i-a făcut cu mâna. Koi s-a înroșit din nou. În mod normal, i-ar fi răspuns la salut și ar fi alergat spre el fără ezitare — dar nu și azi.

S-a prefăcut ruşinat că nu-l observă, târându-și picioarele în timp ce se strecură în spatele lui Bill, ascunzându-se în umbra lui. Abia atunci a răsuflat ușurat.

Dar Ashley nu avea de gând să-l lase să scape așa ușor.

– Ah!

Koi țipă când o mână îl apucă brusc de braț și îl trase în față. Ashley îl prinse fără efort și râse deasupra capului lui.

– Ce faci acolo în spate?

– Păi, păi, eu doar…

Koi se strădui să găsească o scuză.

– Era răcoare la umbră.

Poftim?!

– Serios?

– Hei, Bill. Ai pus pe tine ceva?

– Duceți-vă naibii! Proştilor…

Se auzeau, ca de obicei, o mulțime de injurii, dar niciuna nu ajungea la urechile lui Koi. Tot ce putea auzi era sunetul bătăii inimii sale, care îi răsuna în cap.

Ashley.

Întrebă el în tăcere, în inima sa.

Chiar… îţi place de mine?

Simțea că inima îi va exploda.