Comentariul neașteptat i-a surprins nu doar pe ceilalți, ci și pe Koi. Ashley a luat burgerul calm și a spus:

– Nu e asta cea mai eficientă metodă? Dacă îl publicăm acolo, toată lumea îl va vedea.

– Ah, ai dreptate, era Bill de acord.

– Dar nu urăști genul ăsta de lucruri?

La întrebarea spontană a lui Bill, Ashley a răspuns simplu.

– Indiferent dacă îmi place sau nu, este cel mai eficient sistem, nu crezi?

Apoi îl arătă direct pe Bill și adăugă:

– Oricum tu ești cel care o va publica.

– Păi, da, dar…

Bill părea că mai avea ceva de spus, dar ceilalți l-au întrerupt.

– Ash are dreptate.

– Da, hai să-l publicăm acolo. Toată lumea o să înnebunească.

– Tu ar trebui să o faci. Oricum ești mereu pe site-ul ăla. Tu te-ai descurca cel mai bine.

– Dar n-am publicat niciodată nimic.

Mormăind, dar resemnat, Bill a deschis site-ul și a început să scrie publicarea. Degetele îi alunecau peste tastatură și, în scurt timp, a încărcat-o și a pus telefonul jos.

– Hai să vedem reacțiile.

De îndată ce a spus asta, telefonul lui Bill a început să vibreze. Unul dintre băieți și-a verificat propriul telefon și a rămas cu ochii mari.

– Hei, deja e un comentariu. La naiba, numărul de vizualizări crește rapid.

– Unde? Unde?

– O, e acesta.

Ceilalți și-au scos repede telefoanele să verifice, iar în curând masa a izbucnit în râsete din toate părțile.

– Toată lumea e în delir. O să vină toată școala?

– Uau, site-ul se încarcă foarte greu.

– Stai, poftim? De ce nu se încarcă?

– La fel și la mine.

– Nici al meu nu se deschide.

Elevii din toată cantina gemeau și înjurau de enervare. Toată lumea reîmprospăta constant pagina, încercând să o facă să se încarce. Singurii care nu erau lipiți de telefoanele lor erau Ashley și Koi.

Koi s-a uitat în jur, cu ochii mari, apoi s-a întors spre Ashley. El încă mesteca firesc din burgerul său de la cantină, complet imperturbabil.

Din acel moment, nimeni nu a mai adus în discuție scrierea timidă a lui Koi. Online sau în viața reală, singurul lucru despre care se putea vorbi era petrecerea lui Ashley Miller.

─ ▪ ─

Înainte ca prânzul să se termine, toată lumea a ieșit din cantină pentru a se îndrepta spre clase. În timp ce predau tăvile și merg împreună, cineva îl strigă pe Ashley.

– Ash, mulțumesc pentru invitație!

Ashley s-a uitat înspre el și a făcut cu mâna în semn de răspuns. Koi a văzut un grup de fete râzând entuziasmat și fugind, și s-a uitat instinctiv în jur.

Oamenii se uitau mereu la Ashley când trecea pe lângă ei, dar azi privirile lor erau pline de și mai multă admirație și invidie. Și totuși, Ashley nu a reacționat. A continuat să meargă, râzând și glumind cu prietenii lui, ca de obicei. Koi nu s-a putut abține să nu se întrebe cum de a ajuns să facă parte din acest grup .

De atunci, Nelson și gașca lui au încetat să-l mai deranjeze, iar viața școlară, care înainte era atât de mizerabilă, a devenit brusc plăcută. Toată lumea, inclusiv Bill, era veselă, nu mai făcea farse răutăcioase și, mai presus de toate, erau amabili cu Koi.

– Bine, ne vedem mai târziu.

Au făcut cu mâna la revedere în timp ce se îndreptau spre clasele lor. Koi le-a răspuns la salut, apoi s-a întors.

Următoarea lui oră era cu Ashley. Cei doi au mers unul lângă altul spre sala de clasă. Pe parcursul scurtului drum, alți elevi se opreau mereu să vorbească alături de Ashley sau să-l salute. Nu era ceva neobișnuit, dar azi părea mai intens decât de obicei. Probabil din cauza petrecerii. Asta a dedus Koi în timp ce își ținea privirea ațintită spre pământ.

Ashley i-a vorbit în cele din urmă, după ce holul s-a liniștit și erau mai puțini oameni în jur.

– Koi.

– Da?

Răspunse el reflex, iar Ashley întinse o mână peste capul lui Koi. Koi clipi confuz când degetele lui Ashley îi mângâiară părul, apoi se retrase. În mâna lui era o frunză mică.

– Era lipită de capul tău.

– O, păi…

Koi își scutură repede părul, ruşinat, iar Ashley râse cu voce tare.

– Acum a dispărut. Am luat-o.

Koi chicoti ruşinat alături de el. Ashley a râs mult azi.

Probabil că era într-adevăr într-o dispoziție bună. Koi se întrebă ce se întâmplase. Orice era, dacă îl determina să fie fericit, și el era la fel.

În timp ce zâmbea la acest gând, inima îi sări din piept și o senzație ciudată de gâdilat i se răspândi în piept. Koi încremeni pe loc, surprins. Dar, în loc să se calmeze, fluturarea din pieptul său, nu determină decât să se intensifice.

Ashley încetă brusc să râdă și se uită în jos la el. De parcă ar fi vrut să întrebe: “Ce s-a întâmplat?”. Koi se trezi privind, fascinat, zâmbetul care încă persista pe fața lui Ashley. Avea gura uscată, degetele îl furnicau, pulsul îi bătea cu putere prin trup și nu mai putea gândi limpede. Nu mai putea să se abțină.

– H… Hei, A… Ash…

– Da.

Ashley a răspuns imediat. În ciuda panicii sale, creierul lui Koi s-a grăbit să găsească o scuză.

– A… asta e… ăăă… despre prietenul meu.

Ashley clipi, surprins.

– Ai alt prieten în afară de mine? Pe cine?

– Poftim? Păi…

Luat complet prin surprindere, Koi intră în panică. Ashley aruncă o privire la urechile care îi tremurau și zâmbi.

– Glumeam. Desigur că ai și alți prieteni.

– O…

Koi clipi rapid, din nou amețit. Ashley, amuzat de reacția lui, adăugă:

– O mulțime.

“Nu e adevărat, Ash. Tu ești singurul prieten pe care îl am.”

Koi înghiți cuvintele înainte ca acestea să-i iasă din gât. Dar Ashley părea să creadă cu adevărat că şi Koi avea mulți prieteni. Nu era deloc adevărat, dar el nu voia să distrugă acea iluzie. Nu când Ashley îl considera o persoană sociabilă. Așa că şi Koi se prefăcu puțin și bâlbâi:

– D… Da, a… așa… unul dintre acei mulți prieteni…

Vocea s-a oprit în mijlocul propoziției, iar el a tresărit. Era să intre din nou în panică, dar, din fericire, Ashley nu a reacționat. Dacă Ashley l-ar fi răpit din nou și l-ar fi încuiat în camera lui, probabil că ar fi izbucnit în râs la adresa lui Koi chiar în acel moment — dar, din păcate, se aflau încă la școală.

Koi a scos un suspin ușor de ușurare și s-a forțat să continue.

– El… a spus că se simte ciudat în ultima vreme. Și nu știu ce să-i spun, așa că voiam să te întreb ce părere ai.

– Despre ce?

– Păi… adică…

Koi se uită fix la pământ, prea nervos ca să-l privească pe Ashley în față.

– Și-a făcut un prieten apropiat, iar acum, de fiecare dată când îl vede, se simte ciudat. Înainte îi plăcea de el în mod normal, dar acum inima îi bate repede, îi tremură mâinile și simte chiar și un fel de furnicătură aici…

Arătă spre pieptul său.

Ashley se uită în jos, la capul lui Koi, în tăcere. Felul în care el evita cu încăpățânare contactul vizual era enervant — și adorabil. Drăgălășenia a învins, iar Ashley a zâmbit.

– Prietenul tău?

– D… Da! P… prietenul meu!

Koi tresări și dădu din cap repede. Ashley trebuia să se forțeze să nu spună: “Eu sunt?”

“Am spus ceva greșit?”

Koi a devenit neliniștit văzând că Ashley tăcea. Dacă spunea că un astfel de sentiment nu era normal între prieteni? Dacă spunea că era ciudat?

– Koi.

Ashley a vorbit în sfârșit. Dar vocea a încetat imprevizibil și și-a dres gâtul. Koi a înlemnit, privindu-l nervos. Clipele au părut o eternitate până când Ashley a răspuns în sfârșit.

– Koi, poate că prietenului tău îi place de acea persoană.

– Poftim?

Ochii lui Koi se măriră. Fără să-și dea seama, se uită în sus la Ashley — dar nici măcar nu înregistră acest fapt.

– De… Desigur că da. Sunt prieteni.

Ashley îi atrase atenția cu blândețe:

– Dar e altceva, nu-i așa?

Koi ezită, iar Ashley insistă.

– Te simți așa când te uiți la ceilalți prieteni ai tăi? Inima îți bate tare, ai furnicături, toate astea? Mai e nevoie să întrebi despre asta dacă e doar un prieten?

“Nu știu. Tu ești singurul prieten pe care îl am.”

De parcă i-ar fi citit gândurile, Ashley a continuat.

– Uită-te la mine, de exemplu. Mănânc prânzul, mă antrenez și petrec tot timpul alături de colegii mei de echipă. Știi asta, nu-i așa?

– Da.

– Îi consider prieteni, dar nu am simțit niciodată acel sentiment de emoție și ruşine în preajma lor.

– Serios?

– Serios.

Ashley a spus-o cu fermitate, apoi s-a încruntat și a adăugat:

– Sincer, m-aș simți ciudat dacă aș simți așa ceva față de tipii ăia înalţi care arată ca niște gorile.

– O…

Koi a scos un suspin inexpresiv. Ashley l-a privit drept în ochi și a spus, cu o seriozitate absolută:

– Asta înseamnă că prietenului tău îi place de acea persoană, Koi.

“Dă-ți seama.”

În sinea lui, Ashley îl implora.

“Te rog, dă-ți seama, Koi. De sentimentele tale.”

Un vânt rece a suflat între ei doi în timp ce stăteau față în față. Tot ce făceau era să se privească fix. Koi își putea auzi bătăile inimii, lente și puternice, în urechi.

Oare… îmi place de Ash?

Chiar îmi place de el?