– E ridicol! a exclamat Koi, cu o voce dură și promptă.

Izbucnirea bruscă îl luă pe Ashley prin surprindere. Nu se așteptase la o reacție atât de puternică, iar asta îl dezorientă pentru o clipă.

– De ce?

Când a vorbit în cele din urmă, vocea lui era diferită de cea firească, dar Koi nu a observat deloc acest lucru. A continuat doar să dea din cap.

– Nu e posibil. Adică, prietenul ăla e băiat. Și prietenul meu e băiat. Amândoi sunt băieți – cum ar putea să-i placă de el?!

Koi își închise gura, gândindu-se că era un răspuns rezonabil, de manual. Cu siguranță Ashley era de acord cu el acum.

Dar nu era așa.

Ashley a deschis gura și a spus:

– Atunci probabil s-a îndrăgostit întâmplător de un băiat.

– Ce…

Koi rămase mut. Îi cercetă expresia lui Ashley, întrebându-se dacă era o glumă — dar nu era nici urmă de umor. Dimpotrivă, Ashley părea complet serios, iar asta nu determină decât să-i provoace cofuzie lui Koi.

Nu se așteptase ca Ashley să reacționeze așa. Ce ar trebui să spun? Ar trebui să fiu de acord cu el? Nu, nu are sens. Trebuie să fie altceva – ceva ce îmi scapă.

Agitat, Koi se grăbi să vorbească din nou.

– Nu sunt nici Omega, nici Alfa. Noi… nu, adică, amândoi sunt Beta.

Se corectă repede și se uită neliniștit la Ashley, sperând că nu se dăduse de gol.

Ashley se uită la el în tăcere. Nu era nici dezgust, nici surprindere. Koi era nervos, dar apoi Ashley a vorbit.

– De ce ar fi asta o problemă?

– Poftim?!

Koi îl privi, uluit de răspunsul imprevizibil.

– Spun că amândoi sunt Beta. Dacă unul dintre ei ar fi Omega sau Alfa, poate ar avea sens — dar amândoi sunt Beta. Asta e ciudat.

– Și de ce e ciudat?

Ashley continua să insiste. Koi căuta un răspuns, dar Ashley nu se oprea.

– Dacă e bine pentru Omega și Alfa, de ce nu și pentru Beta? Pentru că Omega și Alfa pot avea copii? Deci poți iubi pe cineva doar dacă te poți reproduce cu el? Toată problema asta cu feromonii – să devii obsedat de asta și să te arunci în relații, e doar instinct. Asta înseamnă cu adevărat să iubești pe cineva? Să intri în călduri și să te culci cu oricine, și asta ar trebui să fie normal și acceptabil? Dar să-ți placă cineva de același sex e bine doar dacă ești Alfa sau Omega?

Nu.

În timp ce Ashley vorbea, gândurile lui Koi se îndreptau spre un singur cuvânt. Nu. Nu se poate întâmpla asta. Nu e posibil.

Ashley a făcut brusc un pas înainte. Speriat, Koi a făcut un pas înapoi. Ashley s-a oprit pe loc și a spus:

– Koi.

Apoi a continuat.

– Nu cred că e deloc ciudat.

Ashley îl privi mai serios ca niciodată. În ochii lui se citea ceva asemănător disperării, deși nu exista niciun motiv pentru asta.

– Trăsăturile nu contează. Să-ţi placă de cineva e ceva ce se întâmplă, în mod natural…

– O să întârziem la curs.

Ashley a încercat să continue pe acel ton grav, dar Koi l-a întrerupt, panicat.

– Koi! a strigat Ashley, dar Koi nu se opri. Se întoarse pe călcâie și alergă spre clădirea școlii, cu gândurile fixate pe un singur lucru.

Nu. Sentimentul ăsta e greșit.

Ashley era doar amabil pentru că el credea că era problema altcuiva. Nu și-ar fi imaginat niciodată că era vorba despre el.

În plus, gândește-te: cum ar putea cineva ca mine să se îndrăgostească vreodată de Ashley Miller?

Lasă la o parte Omega sau Beta. Nu asta e problema. Adevărata problemă e că eu sunt Connor Niles. De aceea Ashley se înșeală de data asta. Nu-mi place de el în felul ăla. Doar îl admir. Atât. Nu poate fi nimic mai mult.

Absolut, niciodată.

─ ▪ ─

Ashley stătea acolo, privindu-l pe Koi cum se îndepărta, alergând cu toată puterea. Probabil că era deja fără suflu, dar Ashley nu avea nevoie de mai mult de câțiva pași ca să-l ajungă din urmă.

Totuși, nu l-a urmărit. În schimb, a mers încet în aceeași direcție. Gândindu-se la reacția lui Koi, știa că trebuie să reconsidere lucrurile pe viitor.

Nu se așteptase la o negare atât de puternică.

Ashley își dădu seama că îl subestimase pe Koi. Pentru că acesta zâmbea mereu și părea să-l placă, presupusese că, dacă Koi își dădea seama ce simțea, ar fi recunoscut pur și simplu. Dar se înșelase complet.

Își aminti cum fața lui Koi devenise palidă într-o clipă, iar între sprâncenele lui Ashley se formă riduri adânci. Oricare era motivul, zidurile lui Koi erau mai înalte și mai puternice decât crezuse. Pentru a-l determina să accepte acele sentimente, era nevoie de mult mai multă atenție.

Cineva care trecea pe lângă ei îl salută, dar Ashley îl ignoră. Mintea lui era acaparată de un singur gând.

“Voi avea nevoie de o abordare diferită.”

─ ▪ ─

Stând singur în cantină și făcându-și temele, Koi a scos un suspin lung. Capul începea să-l doară de la tensiunea care îl urmărise toată ziua. Din fericire, Ashley se comportase complet normal după aceea. Koi petrecuse întreaga zi pe muchie de cuțit, îngrozit că va readuce în discuție acea conversație — iar, până la ultima oră, era complet epuizat.

Și asta nu era nici măcar sfârșitul. Mai era antrenamentul de patinaj. Ca de obicei, plănuia să aștepte în cantină și să-și facă temele în timp ce Ashley se antrena — dar azi, pur și simplu nu se putea concentra.

În cele din urmă, alarma pe care o setase a sunat, iar el s-a grăbit să-și strângă lucrurile și să plece. S-a grăbit să-și găsească bicicleta, intenționând să pedaleze până la locul unde Ashley parca de obicei. Dar, pe drum, a dat peste o figură imprevizibilă.

– O, Koi.

Bill îl salută primul, tocmai ieșind de la antrenamentul de seară. Și nu era doar Bill – mai mulți dintre jucătorii principali ai echipei de hochei ieșeau în urma lui. Probabil că antrenamentul se terminase mai devreme azi. Koi înlemni, uitându-se în jur după Ashley, iar Bill și ceilalți se apropiară de el.

– Ce mai faci aici la ora asta târzie? Îți faci temele?

– Poftim? Da.

Nu era o minciună, așa că a dat din cap instinctiv. Unul dintre ceilalți băieți a intervenit.

– Ai făcut tema lui Martinez? Amice, e mult prea mult.

– El e mereu așa. Parcă ar crede că nu mai avem alte teme.

– Sunt destul de sigur că aici e vorba de o încălcare a drepturilor omului.

Koi stătea pur și simplu acolo, incapabil să scoată un cuvânt în timp ce ei pălăvrăgeau.

Apoi, din colțul ochiului, a zărit persoana pe care o aștepta.

– Ash.

Fața i s-a luminat fără ca el să-și dea seama, iar Bill, observând încotro se uita, s-a întors și a spus:

– O, salut. De ce ai întârziat azi? Ce ai făcut?

Ashley, vizibil amuzat de ceea ce insinua Bill, l-a lovit ușor în ceafă și l-a întrebat:

– Dar voi? Ce faceți aici? De ce nu ați plecat încă?

Atunci Koi își dădu seama că restul grupului plecase deja. Doar protagoniștii mai erau acolo, iar asta îl determină pe Koi să tresară. Trecuse deja atât de mult timp?

Unul dintre băieți îi răspunse lui Ashley în locul lui Bill.

– Plecam și l-am văzut pe Koi, așa că ne-am oprit să stăm de vorbă.

– Koi a rămas în urmă să-și rezolve temele. Impresionant, nu-i așa?

Glumele inofensive au început să curgă asupra lui, iar Koi a zâmbit ruşinat. Atunci Bill s-a întors brusc spre el.

– Koi, vii și tu, aşa e? La petrecerea lui Ash.

– Păi…

Luat prin surprindere, Koi a clipit. Bill a zâmbit jucăuș, de parcă era evident că şi Koi făcea parte din grupul lor acum. Zâmbetul acela l-a determinat pe Koi să fie fericit, iar el a deschis gura să răspundă.

Dar înainte să apuce să spună ceva, Ashley îl întrerupse.

– Koi nu poate. El lucrează mereu în weekenduri, îți amintești? Nu-i așa?

– Păi…

Koi încremeni. Ashley avea dreptate. Se antrena la patinaj în timpul săptămânii, dar în weekenduri trebuia să lucreze de dimineața până seara.

Toate privirile erau ațintite asupra lui. Simțind presiunea, Koi ezită înainte de a da din cap.

– D… Da… Nu pot.

– Bine, atunci. Să mergem. La revedere, Koi. Pe curând.

Înainte ca şi Koi să apuce să termine de vorbit, Ashley se întorsese deja să plece. Ceilalți i-au urmat exemplul, luându-și rămas bun.

– Pe curând, Koi.

– Să ai un weekend plăcut.

– La revedere!

Vocile lor îi ajungeau din toate direcțiile, dar Koi nu putea decât să stea acolo și să mormăie:

– Da… bine…

Ashley și ceilalți s-au îndepărtat, râzând și împărtășind ceva pe telefoanele lor. Koi a rămas acolo, singur, privindu-i cum se îndepărtează. Nasul îi ardea și a inspirat brusc.

E bine. Oricum voiam să spun că nu pot merge.

Era bine că Ashley a refuzat în locul lui. El ezitase doar pentru că nu găsise cuvintele potrivite. Data viitoare, va fi mai direct.

– Aaah…

A inspirat deliberat, lung și zgomotos. Stând acolo singur, Koi nu s-a mișcat o vreme. Nu mai era nimeni în jur. În tăcerea sufocantă, un singur gând i-a venit în sfârșit în minte.

El a plecat. Și Ash a plecat.

Nici măcar nu apucase să-l întrebe despre antrenamentul de patinaj. Ăsta era singurul motiv pentru care rămăsese. Dar putea ghici de ce.

Nu voia ca ceilalți să afle că petreceau timp singuri împreună.

Ashley probabil voia să țină asta secret. Ceilalți băieți, evident, habar n-aveau. Era amabil alături de Koi, desigur — dar probabil că ideea ca cineva să afle că erau apropiați îl determina să se simtă ruşinat.

“Bine că nu am spus nimic despre patinaj la el acasă.”

Ochii începură să-l usture, nasul îi furnica. Se îndreptă cu pași greoi spre bicicletă, cu mâinile pe ghidon, și își ștergea nasul. Ochii îi ardeau imediat.

Koi și-a șters fața cu o mână, în timp ce ținea bicicleta cu cealaltă. Să plângi pentru așa ceva… ce ridicol. De ce doare atât de tare?

E doar o petrecere. Tot ce a spus era că nu pot veni.

Dar apoi, Koi și-a dat seama.

Petrecerea era cea care-l durea? Sau faptul că Ashley era ruşinat cu el?

Erau amândouă și niciuna.

Era ceva mai profund.

Ashley… m-a abandonat.

Și apoi…

– Koi!